7,065 matches
-
ieri seară, iată că a sosit. Din aceeași Întâmplare. În același context. În ambianța aceleiași Împrejurări. Cu puțin Înainte de a se Însera, Aristotel se Întorcea, ca și ieri, ca și alaltăieri, ca și-n toate celelalte zile, spre propriu-i așternut. Încet. Cu pas rar. Cu mers molcom. Cu privirea În pământ. Cu creerul și cu sufletul Înfipte adânc În idei, În plăsmuirea altor și altor povestiri pentru legănat, pentru calmat lumea. Idei, În care el pătrundea, liber, penetrându-le miezul
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
parcului din vecinătate, ca un cuib de pasăre rară, poposită, din Întâmplare, pe aceste locuri binecuvântate de natură, cu de toate: pământ bun și fertil, pădure viguroasă, verdeață din belșug, primăvara, vara și până pe după sfârșitul toamnei, după care, se așterneau straturi groase de zăpadă - o adevărată sănătate, dată omului, pe gratis, de către cine știe cine o fi zămislit pământul și toate alea de pe el și de prin preajma sa. Dragostea din tinerețe, a familiei Bulai, s-a soldat cu un fiu, drept, ca
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
a pornit către ARO. Nu-nu, i s-a precizat; nu În a ta. Nu? Bine-nțeles că nu. Dar În a cui? În a noastră. Deloc surprins, colaboratorul a privit, cum, autoturismul polițiștilor, a virat, a Întors și s-a așternut drumului. După aia, Zuca, l-a invitat la masă. Au mâncat, ambii. În tăcere. La urmă, ea, a lămurit, oarecum, lucrurile: bănuiam, că, astfel o să se termine, cu asta. La care, colaboratorul, a zis, a completare: apoi, dacă e așa
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
sfârșitul li-e mai aproape... În umbra destrămată de toamnă a parcului, toți copacii ning pete de aur: frunze desprinse de crengi flutură viața de o clipă a unui efemer vegetal și, ca-ntr-un basm de Walt Disney, se aștern covor moale sub pașii întîrziați ai trecătorului plictisit de banalul vieții cotidiene! Lacul tremură la fel ca și atunci; și la fel își leagănă bărcile uitate pe sub sălciile plângătoare, ce au surâs cu duioșie la șoaptele îndrăgostiților care și-au
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
cor cu Maestrul Costescu zis și Coana Batista, pentru că avea obicei să-și pedepsească elevii, punîndu-i să stea în genunchi; dar ca să nu-și murdărească pantalonii de bradolina dată pe scânduri, îi ruga frumos să scoată batista și s-o aștearnă pe jos, înainte de a se așeza. Pe vremea aceea eram sopran... și, de unde întotdeauna cântam cu o mare plăcere, acum abia mi se auzea glasul! Costescu băgase de seamă că "nu-i prea dau concursul", și mă apostrofă: ― Băjenarul (că
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Elena Marin Alexe Licăr de stele bolta revarsă Noapte de toamnă pură frumoasă Șoapta fierbinte în tainic fior Plânsă de nouri pășește ușor Iar doare cumplit omul din mine Setos de firesc și prea plin de sine Se-așterne umbra de jalnic suspin Plânge povara pe umăr divin Inima poartă poem de nescris Dor printre stele pe aripi de vis Noapte senină tu sfetnic sfios Poartă-mi iubirea spre cer luminos Și-n liniștea nopții ruga îmi duce Obolul
Ascunsa durere by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83270_a_84595]
-
vii este o nădejde, căci un câine viu este mai de preț decât un câine mort. Cei vii știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și parte de răsplată nu mai au, căci peste numele lor sa așternut uitarea Și dragostea lor, ura lor și pizma lor a pierit de mult și nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare...“ Eclesiastul Motto 2: „Noi nu suntem de două ori aceeași ființă, noi nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu găletușa goală, iar laptele din țâțele Evlampiei ar ajunge În halatul lui...“ După discuția de-aseară cu Extraterestrul, Mașa dormise destul de prost, răsucindu-se când pe o parte, când pe alta pe canapea. Pe oaspete Îl culcase În tindă, așternându-i pe laviță o plapumă veche pe care o folosi În loc de saltea, acoperind-o cu lenjerie curată, dar destul de ponosită, iar de Învelit, Îl Înveli cu o cergă aspră adusă din pod. Mașa insistase să-i ofere canapeaua, vizitatorul Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ușor... Plecau Înapoi Încărcați cu tot felul de pachete, făcând plecăciuni adânci În fața fiecărui om pe care-l Întâlneau În cale. Își luau rămas-bun făcând semne cu mâna chiar și stâlpilor de telegraf. Ajungând acasă, trimiteau rudelor scrisori de mulțumire, așternute cu un scris mărunt. Scrisorile miroseau a sărăcie, a teamă și a odecolon. Babulea le Închidea În sipet. Încetul cu Încetul, mirosul se răspândea În toată casa și, odată cu el, și groaza de Siberia. Dincolo de graniță, rareori se zărea țipenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
la masă alături de părinți, rude și vecini, modelați din lutul siniliu adus din râpă... Așa a fost lumea copilăriei ei, lume fabuloasă, În care timpul curgea tumultos, amestecând de-a valma oameni și lucruri, peste care de mult s-a așternut uitarea. Gligori acum e praf și pulbere. Praf și pulbere sunt și Fevronia și Nicanor și babulea Tatiana, ce mai bântuie din când În când prin curte, numărând orătăniile. Pentru micuța Mașa, lumânările erau țurțurii, iar crengile Încărcate de chiciură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-se numele lui Socrate și cel al Xantipei, ortacii se muiară. În sală se făcu din nou liniște. Se auzeau doar fălcile lui Ippolit mestecând nu mai știu al câtelea peștișor sărat. „Dacă și Socrate...“, spuse unul spărgând tăcerea nefirească așternută peste masă. „Da, chiar și Socrate“, făcu Ippolit, abordând un aer de superioritate ce contrasta cu Înfățișarea sa. Subotin avea o nevastă aprigă, care nu prea știa multe și, atunci când se enerva, Îl făcea În toate felurile, aruncând În el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
zi de luptă, nu îi mai atingea nici măcar epiderma sensibilității sale. Era ca și cum totul ar fi fost un vis, iar din această încleștare cataleptică Corto nu ar fi vrut să se trezească cu adevărat. Filtrate de amintirile sale ce se așterneau peste volumul de Nerval ca un praf insesizabil, zgomotele lumii ce îl înconjura trezeau zgomotele anilor care au fost. În Spania fiind, pe linia frontului, Corto se despărțea în zeci de monade plutind în spațiul himeric al memoriei sale. Cu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
și începe să mă certe că am luat-o prea repede cu ucenicia băuturii. Află că nu-i așa, ba, colac peste pupăză, că nici prost neșcolit n-oi fi și mă pune la proba plumbului, să-mi vadă scrisul așternut pe hârtia de împachetat. Brava. Am să vorbesc la primărie să te luăm telefonist. Și așa, prin Zaharia Apostol, secretarul primăriei, am ajuns mai mare peste comunicații. Luam notele telefonice de sus,capsam adrese, coseam hârtii la dosar și mai
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
ce câmp de luptă or fi căzut, cum și unde or mai fi supraviețuind? După ani și ani am primit, ecou întârziat al tinereții, un catren made Titi Matei: Tinerețe, tinerețe, tu te duci ca valul mării! Peste tine se așterne zilnic pulberea uitării... Luca Guțaga n-a fost cu noi. Plecase să facă Anul Nou și toată vacanța la Pocrovca Nouă unde se afla mama sa, văduvă . Dar după cum spune zicătoarea "sărace bine, mult rău te mai așteaptă", iată c-
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
de răstriște; celor care mi-au salvat viața și integritatea fizică: dr. Nicolae Gogulescu, dr. Coca Moraru, dr. Violeta Ghinea, dr. Anca Florea; și tuturor celor care m-au îngrijit cu devotament. Cuvânt înainte Această carte este rodul unor gânduri așternute pe hârtie de-a lungul a aproape un deceniu de viață, cea mai mare parte fiind rezultatul ultimilor 5 ani. Ea redă în primul rând un traseu spiritual, surprinzând aspecte esențiale ale propriei reflecții asupra existenței. Ceea ce nu înseamnă o
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
sunt străbătute de zgomotele răzlețe ale motocicletelor sau scuterelor. E precum un strigăt al individualismului sau al revoltei (resturi ale unei istorii zbuciumate) ce sparge armonia instalată treptat în societate. Semn că sub crusta subțire a civilizației ce a fost așternută peste unele popoare mocnesc vulcanii anarhiei. Încă nu au fost prinși toți cetățenii în fluxul consumismului și afirmării prin a avea. Aceste latențe sunt expresia fie a unor deficiențe economice fie a unor trăsături personale. Izbucnirile unor expresii individuale ce
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
despărțit în bune relații. Ce față o fi făcut când a auzit că a plecat și mai ales în ce stare a plecat? Precis i-a părut rău. Ea simțea acest lucru, dar chiar dacă îl iubește va lăsa să se aștearnă tăcerea o bună perioadă de timp. Va fi pauza în care și unul și celălalt își va revizui sentimentele și-și vor da seama dacă iubirea lor este cu adevărat puternică, încât nici depărtarea, nici timpul să n-o poată
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
sosesc și cei de la poliție care fuseseră anunțați și care trebuiau să cerceteze cazul. Răniții sunt duși la spital, iar Cecilia, care era în situația cea mai gravă, în sala de operație. În acest răstimp, în drumul spre spital, se așternuse o liniște mormântală, fiindcă toți erau șocați. Matei, care-și vedea soția în ce hal arăta, gândindu se ca medic fiind, la ce era mai rău, Sebastian și Camelia zdruncinați de impactul din timpul accidentului, medicul și asistenta îndurerați de
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
duse la gură, aceasta scoase un chițcăit ușor și, făcând un slalom prin așternut, dispăru sub pat. Atunci, medicul Își dădu seama că ceva e În neregulă cu el și, făcând un efort suprem de voință, se dădu jos din așternut.... Acum nu mai visa. De fapt, nici nu visase. Era treaz, ca-ntotdeauna... Masa și sticla de coniac se aflau la locul lor obișnuit. Noimann se repezi, clătinându-se pe picioare și tremurând din tot corpul, puse mâna pe sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
adunaseră toate lighioanele pămîntului imediat după potop, să se fi vărsat la Corso. Glasul lui Bikinski trâmbiță de trei ori, mâinile sale bătură darabana În tăblia mesei și corul acesta dizarmonic se stinse ca la comandă, iar peste terasă se așternu liniștea. Ștergându-și fruntea transpirată cu o batistă, Oliver decise: „Adevărul lui Satanovski e unul crud, el coboară pe om În stadiu de neom...”. În tot acest timp, Noimann stătuse liniștit la locul său, contemplând de la distanță toată zarva și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
faptul că sala de așteptare Îi apăru neașteptat de curată. Era ca și cum, fălfâind deasupra capetelor pe jumătate adormite, corbul ar fi luat În vârtejul stârnit de zborul lor tot vacarmul și toată mizeria adunate-n Încăpere. Acum, În urma lui se așternuse o liniște aproape mortuară. Ciuciți pe locurile lor de pe bagaje sau pe scaune, călătorii păreau acoperiți de un lințoliu alb ca neaua. Chiar și omul pe care Noimann Îl confundase cu Oliver Își trăsese peste pardesiul său murdar un halat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-au degete de sfetnici și Încoronate țeste.” Instinctiv, medicul privi În jos: nicăieri nu se vedea nici urmă de pulbere. Iarba care năpădise pe moment trenul dispăruse și ea fără urmă. Compartimentele păreau murdare și pustii. La picioarele sale se așterne linoleumul de o culoare nedefinită, presărat de mucuri de țigări și urme de flegmă. Și totuși, praful exista și el: erau doar fire infime ce se roteau În aer... Firele se amestecau cu murdăria, cu fumul pe care-l inhala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o țigară, dar țigara se smulse din degetele lui și dispăru pe geam. Ceilalți călători, parcă speriindu-se de Noimann, Își lepădară și ei chiștoacele, unii pe geam, alții În scrumierele de pe culoar. O tăcere ciudată, prevestitoare de furtună se așternu În vagon. Huruitul infernal al roților fu atenuat până la un țăcănit minuscul. Atunci doctorul Noimann intră În panică. Gândurile nu mai ascultau de nici o rațiune. Gesturile sale rezonau ca un ecou multiplicat În ceilalți. Călătorii păreau să fie și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Lipsă, dar vorbind lateral. spre Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spuse: — Barba lui parcă-i un animal din ălea pe care le vâna Hemingway... Lumea asta cufundată în vise, toți ăștia ne-ar crede nebuni. Oamenii ăștia care-s încă în așternut or să mai doarmă vreo oră, apoi or să se spele pe față, la subsuori și-ntre picioare, înainte de-a se duce la munca de toate zilele. Trăind aceeași viață, în fiecare zi. Oamenii ăștia ar plânge să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pentru adulți. Vor frige hamburgeri. Vor învăța să șofeze și să-și spele hainele, apoi își vor croi calea spre pătura inferioară a clasei de mijloc. Noaptea, când Packer și Evelyn se îmbrățișează sub câte-un pod sau pe cartonul așternut peste vreo gură de canal caldă din care ies aburi, când el își strecoară mâinile pe sub hainele ei, provocându-i orgasme, în vreme ce străinii trec pe lângă ei, li se pare că n-au fost niciodată mai îndrăgostiți. Dar Inky are dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]