13,876 matches
-
sus unde Cristos șade la dreapta lui Dumnezeu.” (Col 3,1). Dacă consacrații nu se îngrijesc de propriile nevoi pământești, cu greu se vor putea deschide față de planul vocațional primit. Ba mai mult, atenția acordată nevoilor concrete nu poate fi abandonată, ci trebuie să aibă o ordine progresivă de a fi recunoscută și integrată în propriul proiect de viață. Conform ierarhiei nevoilor lui Maslow, găsim pe primul loc nevoile fiziologice care sunt cele mai fundamentale, evidente și elementare. De satisfacerea acestor
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
mânecă. Derutat însă de absența clătinărilor luminoase ale cubului, deșiratul nu izbutea încă să se decidă în ce direcție să-și declanșeze atacul. Își extrase ușurel pumnalul de tablă afară. (Mai târziu, aveam să ne informăm.) Între timp, nu-și abandonă nici strategia primitivă și, turuind, nu neglijă să-și verse și năduful asupra nefericitei Nicoloaice ce-l pusese pe camaradul său negricios să-și crape liniile norocului din podurile palmelor, săpând șanțuri. - N-o vezi, bre, cât e de perversă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sutelor de milițieni, printre care Genel slalomă cu talent, mieros, cu laba la un chipiu imaginar, salutîndu-i zâmbitor și înjurîndu-i fulgerător printre dinți. Depășind Piața Victoriei, hărăbaia se înscrise pe un binecunoscut și liniștitor segment al Căii Victoriei. Șoferul își abandonă tărăboanța într-o delectabilă viteză de croazieră. - Mare pișichier! Pehlivan nepereche al întregii nații române și versificator șef al nădragilor mei!!... își reînnodă Ho diábolos comentariile, înlocuindu-și cu bruschețe masca gravă și trecând cu repeziciune dintr-o stare în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
De fapt, tot nevastă-sa revine și-l îngrijește, când, ca o încununare a patimilor lui, actualul Pontif al Poeților înnebunește... La douăzeci de ani, sub privirile înfricoșate ale puținilor apropiați - doi la număr - mama și sora, Cristi Popescu își abandonează trupul în ghearele unei aberații nervoase. Spiritul său hălăduiește pe tărâmuri secrete, unde deprinde cuvinte care fac metalele să crească, precum plantele. Cuvinte care vindecă bolnavii de amețeala pe care o dă nostalgia. Și cuvinte care însuflețesc manechinele și statuile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prăvălise un bloc, 103 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI buldozerele se opinteau, din nou, să le ghemuiască la pământ. Era peste puterile unui om să prăvălească niște năluci la pământ. În spate, sub cerul plafonierii taximetrului, Ho diábolos se abandonase extazului său turistic, rotindu-se, ca un corb, pe deasupra gurilor de vărsare și psalmodiind, ca un popă, un text produs de seriile cele mai proaspete ale scriitorilor bucureșteni. Compunerea trebuie să fi fost doldora de înțelesuri ascunse, după cât de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mână. Pata de grăsime se opri în jurul unei piațete... 127 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI de coif, cu vârful în sus, undeva în dreptul liniei dublu sinusoidale a nasului. Cu genunchii desfăcuți cuviincios la o lățime de palmă. Fără bastonul abandonat printre hărți, în capsa de metal a taximetrului. Nedecojit din trenciul, acum flasc și stânjenitor, precum membranele unui liliac. Iar când clinti o palmă, ce forma o latură a coifului, și-și ciupi perii scurți și înălbiți de pe versantul drept
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ei, te lingeai pe buze. O duceai așa o lună, maximum o lună jumate. Treptat, ți se ascuțeau regretele și ți se lărgea și nișa ulceroasă, tăiată în stomac de toate sturdălniciile alimentației de burlac, îți plănuiai altfel viața și abandonai spintecătorul de conserve pe o banchetă de taxi. În ultima seară de sâmbătă a lunii iunie, întregul personal al Prefecturii Generale de Poliție este prezent, benevol și ca de obicei, la serviciu. Ibricele sfârâie, radiourile împrăștie pe pereți umbrele unui
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în vârstă, asfixiați de propria lor morgă, pentru a lua la cunoștință în comun, dacă miercurea lui Pinky îi ajungeau măcar banii de țigări ori dacă, în general, pe Andra o scârbeau lonjeroanele. 253 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Abandonă, nervos, tot ceea ce deja meșterise în culise și reluă pregătirile din punctul lor zero. Pentru început, distribui într-un semicerc luminile, improviză o scenă, cără instrumentele, calibră instalațiile de efecte și își instrui sunetiștii. Aerul firesc cu care duse, aproape
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
privirile asupra ei, să găsești că ți-a lăsat ceva stricat??... Femeia aceasta, căreia încă nu puteam să mă opresc să-i spun Dina, și-a pierdut mințile și m-a dat peste cap. Mi-a furat copilul, l-a abandonat părinților ei, aproape s-a lăsat de servici și-a început să bată discotecile și popicăriile... Mi-am închipuit imediat că este vorba despre un alt bărbat, dar am alungat gândul, mi se părea mult mai sigur că era doar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tocuri de optzeci de centimetri, nu. Toate membrele inferioare ale apariției îi erau descălțate. Și, în plus, de sub cămășoiul de noapte, i se ițeau, de-a dreptul surprinzător, apăsate pe alămurile pedalelor instrumentului, tălpile dezgolite. Tînără! Din două mișcări, uriașa abandonă la preclasici. Nici una, nici două, i se tolăni pe genunchi. Și se porni sălbatecă să pupe și să sufoce la Sinistrat. - Strungarul meu!... Nu e strungarul meu?! Nu e el, micul meu prelucrător prin așchiere? Așchiază-mă și aici... "Mi-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
scos cu așternutul în bătaia vântului și, poate, a jgheaburilor ploii, până ce misterioasa stradă Perone va prinde să se deștepte în răcoarea umedă a dimineții și, descoperindu-l ca pe o pungă cu rahat lepădată la marginea trotoarului, își va abandona, pentru câteva clipe, gravitatea și se va sparge de râs. Strada. Până ce și gazetarii comuniști îi vor multiplica pijamaua în pozele din ziarele lor infecte, Securitatea își va relua ședințele de disecții predate pe fizicul lui, IF-ul îl va
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Partidului... și, mai ales, în cinstea dragostei de care se simte învăpăiat față de Secretarul nostru General. - O adevărată aiureală. Exact așa a transmis? Cuvânt cu cuvînt? Bărbatul al cărui bunic se chema Onofrei își abandonă, pentru o clipă, atitudinea războinică și se interesă aproape cu compasiune. - Ai văzut ce-ai făcut?!... Ce-o să cânți și ce-o să doinești tu, mă, boule? - Culmea e că, dintre atâtea realizări reale, oftă Predoleanu și-și depuse ceșcuța pe-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
chip firesc, înzestrările magistrale ale Secretarului General, personalitate marcantă a lumii contemporane. De aici, până aici... Mai sânt și altele. Ai să te orientezi. Din pricina încordării, directorul Predoleanu apăsă, cu talpa pantofului, ceșcuța pe care, cu puțin înainte, și-o abandonase pe caldarâm. Propulsînd-o, acum, în lungul trotoarului, cinci metri, distanță la care recipientul gol de cafea se opri, învîrtindu-se în jurul propriei axe și zăngănind. - Și nu numai atît!... Eu unul, aș exploata starea dumitale de slăbiciune, nepunînd-o deloc pe seama
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu era obligatorie, Stani se ducea numai la română cu deosebită plăcere și fizică. Profesorul Pietreanu continua să le bage fără să simtă materie în cap, uniforma a aruncat-o fără regret doar de șapcă îi părea rău că a abandonat-o însă s-a obișnuit imediat fără ea. Petrecea cea mai frumoasă perioadă din viață. Era plin de speranțe în viitor, timpul se scurgea alene. În acel an s-a zvonit printre ei că directorul Lungu nu le va da
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
un porțelan fierbinte. Nu-i vine să creadă, n-a mai întâlnit așa ceva! Deci sunt adevărați și aceștia și n-are de gând să protesteze, lăsându-se dezmierdată. O sărută din nou, de data asta cu patimă< ea îi răspunde abandonând-și total dulceața gurii tremurânde. Auzi cum geme fericită, un geamăt firesc, obișnuit din rărunchi, pornit din adâncuri, de nicăieri și- încet, încet își dă seama cât o dorește< o pasiune ieșită de undeva din străfundurile timpului, trupului< memoriei. Când
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Nostalgia după altceva din reveriile melancolice nu e decât dorul după un alt eu, dar pe care-l căutăm în peisaje, în depărtări, în muzică, înșelîndu-ne fără voie asupra unui proces mult mai adânc. Totdeauna ne reîntoarcem nemulțumiți și ne abandonăm nouă înșine, căci nu este ieșire din boala care ne poartă numele și pe care pierzînd-o, nu ne-am mai afla. Nu cred ca Dumnezeu să fi făcut pe Eva din coasta noastră, căci atunci ar trebui să ne înțelegem
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a sexualității. Panica într-o lume de obiecte trezește un dor mortal de femeie, ea însăși obiect, însuflețit de patimile plictiselii noastre. O ființă pe calea unei spiritualizări complete nu mai e capabilă de melancolie, fiindcă nu se mai poate abandona în voia ondulațiilor capricioase. Spirit înseamnă rezistență, pe când melancolia, mai mult decât orice, presupune ne-rezistența la suflet, la fierberea elementară a simțirii, la incontrolabilul afectelor. Tot ceea ce în noi e nestăpânit, tulbure, iraționalul alcătuit din vis și bestialitate, deficiențe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
profund neprielnicia plictiselii. Independența cursului temporal față de imediatul vital ne face sensibili la inesențialul, la vidul devenirii, care și-a pierdut substanța; o durată fără conținut vital. Trăirea în imediat asociază viața și timpul într-o unitate fluidă, căreia ne abandonăm cu pateticul elementar al naivității. Când însă atenția, fruct al unor inegalități lăuntrice, se aplică asupra scurgerii vremii și se înstrăinează de ceea ce palpită în devenire, ne pomenim prezenți într-un gol temporal, care în afară de sugestia unei desfășurări fără obiect
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mângâieri a fost întrerupt, dezbinîndu-se fericirea la care a trebuit să fie sensibil, chiar de s-a născut cu vocație de osîndit? Și un monstru se naște cu înclinări spre fericire, ce nu le poate pierde chiar dacă ea l-a abandonat. Ce ne împiedică în viață de la cinism chiar atunci când mintea ne împinge și ne silește? Ce ne mărginește impertinența ultimă a cunoașterii? Să mai amintim dragostea, generatoarea erorilor fecunde? Orice pas în iubire intimidează cunoașterea și o obligă să meargă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din scârbă de ea însăși. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Așa pățim și noi. Cine ne întoarce spre noi înșine, când ne sforțăm mai mult a ne îndepărta? Nevoia tainică de a te abandona mării, de a te risipi în frământarea zadarnică a tuturor mărilor, să nu fie un gust de plictiseală infinită și o senzație de evanescență mai vastă ca depărtările? Nici vinul, nici muzica și nici îmbrățișările nu te apropie de dulceața
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
singura obsesie care nu poate deveni voluptuoasă. Chiar atunci când vrei să mori, aceasta o faci cu un regret implicit pentru dorința ta. Vreau să mor, dar îmi pare rău că vreau să mor. Acesta este sentimentul tuturor acelora care se abandonează neantului. Cel mai pervers sentiment este sentimentul morții. Și când te gândești că sânt oameni care nu pot dormi din cauza obsesiei perverse a morții! Cum aș vrea să nu mai știu nimic despre mine și despre lumea asta! Grotesc Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în această expansiune debordantă de forme și conținuturi, în această pornire frenetică de a substitui aspecte noi celor uzate, fără ca această substituire să însemne un plus apreciabil sau o însumare calitativă. O relativă fericire ar simți omul care s-ar abandona acestei deveniri și, dincolo de orice problematică chinuitoare, ar încerca să soarbă toate posibilitățile oferite de clipă, fără raportarea continuă ce descoperă în fiecare moment o relativitate insurmontabilă. Experiența naivității este singura cale de salvare. Dar pentru acei care simt și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poate fi asimilată integral unei stări estetice, aceasta derivă din aspectele ei multiforme. Nu este destul de frecventă melancolia neagră? Dar ce este, mai întîi, o melancolie dulce? Cine nu cunoaște senzația de plăcere ciudată în după-amiezele de vară, când te abandonezi simțurilor fără nici o problematică specială și când sentimentul unei eternități senine dezvoltă în suflet o împăcare dintre cele mai neobișnuite? Este ca și cum grijile acestei lumi și toate incertitudinile spirituale ar amuți în fața unui spectacol de o frumusețe uluitoare, în seducțiile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
frica de moarte. Singurul rost mai adânc al experienței eternității este să te facă să uiți că mori. Dar când revii din contemplația eternității? A nu mai fi om Tot mai mult mă conving că omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-și găsească o modalitate proprie de viață, așa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma așa-zisei lui libertăți, suferă mai mult decât după cel mai mare prizonierat posibil în existența naturală. Și atunci nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să cunoască însă incertitudinile dureroase, sensibilitatea haotică a spiritului problematic. A-ți pune probleme înseamnă a fi pierdut, deoarece spiritele problematice nu pot rezolva nimic, fiindcă nu le place nimic. Și apoi, unde este la ele capacitatea de a se abandona la orice, unde este acel paradox încîntător al iubirii ca stare pură, unde este acea actualitate permanentă și totală, care te face ca în fiecare moment să te deschizi pentru tot, și, în fine, unde este iraționalitatea naivă din entuziasm
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]