7,971 matches
-
scurgere săpat în pământ. În mijlocul hangarului, pe locurile unde lucrau, se vedeau mai multe balerci gata terminate dar cu doagele strânse numai pe jumătate, așteptând să fie trecute prin foc, niște bancuri solide, scobite adânc în lungime (în șanțul acesta alunecaseră funduri rotunde de lemn, din cele ce urmau să fie subțiate la rindea), precum și câteva focuri stinse. De-a lungul zidului, la stânga intrării, se înșiruiau mesele de lucru. În fața lor se înălțau grămezile de doage care trebuiau date la rindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
păru să-l bage în seamă. Esposito ieși de-a-ndaratelea, înfășurându-și prosopul în jurul șalelor, ca pe un șorț. Apoi intrară pe rând și ceilalți, și Marcou tocmai se plesnea cu putere peste trupul gol, când, deodată, auziră cum poarta atelierului aluneca pe roata ei de fontă. Lassalle intră. Era îmbrăcat tot ca atunci când venise prima oară dar avea părul în dezordine. Se opri în prag, își plimbă privirea prin atelierul mare și pustiu, înaintă câțiva pași, se mai opri o dată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se întoarse la mașină și se urcă în ea, în timp ce șoferul punea motorul în mișcare. Mașina se cățără încet pe povârniș, se profilă o clipă pe cer, apoi se înclină către fluviu, începând să coboare. Cu frâna pusă, înainta încet, alunecând ușor pe noroi, oprindu-se, apoi pornind din nou. Străbătu debarcaderul cu zgomot mare de scânduri săltate, ajunse la capătul lui, unde mulatrii așteptau în tăcere, de o parte și de alta, și trecu încetișor pe plută. Când roțile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în fața acoperișului pătrat de care atârna lanterna. Fără să mai întârzie, mulatrii strânseră puntea mobilă și își făcură vânt pe bac, dezlipindu-l de malul noroios. Fluviul se arcui sub plută și o ridică la suprafața apei, pe care începu să alunece încet, la capătul unui drug înalt de fier, ce alerga pe cer, de-a lungul cablului. Negrii traseră prăjinile pe bac. Omul și șoferul ieșiră din mașină și rămaseră neclintiți la marginea plutei privind în susul apei. Nimeni nu vorbise în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe un nou povârniș, și mai abrupt, pe care colibele din pământ, din cutii de tinichea și din trestie se țineau atât de greu că trebuiseră întărite cu bolovani. În drum se întâlniră cu o femeie ce cobora pe cărare, alunecând din când în când pe tălpile goale, și care purta pe creștet un bidon de tablă plin cu apă. Ajunseră la un fel de piață mică, înconjurată de trei colibe. Omul se îndreptă către una din ele și împinse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și, dincolo de ea, către Europa, de unde venea el. - Domnule comandant, spuse el, din ce trăiesc oamenii aceștia? - Muncesc, când au unde. Suntem săraci. - Și ei sunt cei mai săraci? - Da, sunt cei mai săraci. Judecătorul, care sosea în acea clipă, alunecând ușor pe tălpile pantofilor lui fini, spuse că negrii îl iubeau încă de pe acum pe domnul inginer, care le va da de lucru. - Știți poate, spuse el, că nu e zi în care să nu danseze și să nu cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-i tăcere, simți că se clatină pe picioare. Căldura, praful fumul țigărilor de foi, mirosul trupurilor omenești făceau aerul cu neputință de respirat. Îl căută cu privirea pe bucătar, dar nu-l zări nicăieri. D'Arrast se lăsă atunci să alunece de-a lungul peretelui, ghemuindu-se pe vine și încercând să-și stăpânească greața care-l cuprindea. Când deschise ochii, aerul era tot înăbușitor, dar zgomotul încetase. Numai tobele răpăiau surd și fără întrerupere, iar în toate ungherele colibei grupuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Hai, bucătare, spuse el, mai ai puțin. Mulatrul tremura, saliva începu să-i curgă din gură, în timp ce sudoarea îi țâșnea prin toți porii. Încercă să răsufle adânc, dar se opri. Apoi porni iar, făcu trei pași, se poticni. Piatra îi alunecă pe umăr, crestându-i-l adânc, și-i căzu la picioare. Pierzându-și echilibrul, bucătarul se prăbuși pe o parte. Cei care mergeau înainte se îmbulziră cât ai clipi în jurul lui, scoțând strigăte puternice. Cineva culese de pe jos foaia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prea plinul sufletului. Simt nevoia să mi-l “descarc” prin ideile, trăirile mele, care s-au acumulat de-a lungul anilor, să le transform în subiecte și imagini ca și cum le-aș desena mai întâi pe un ecran al creierului, apoi, alunecând ca pe un topogan, le transform în cuvinte. Este pur și simplu un angrenaj pe care îl fac din plăcere și apoi prin acest exercițiu îi hrănesc și pe alții cu bucăți din sufletul meu căci ce este să scrii
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
șarpelui care mi se încolăcește pe trup, mă strânge și simt că mă sugrumă până vii din nou. Îmi scriu gânduri pe suflet, le adăp cu roua de pe flori, le hrănesc cu sucul din iarba celestă și abia aștept să alunec spre înserare, să construiesc punți către tine. Cu pleoape tremurânde, cu fluturi în stomac, cu sufletul ca un sclav, cu mâinile pline de lumină, îngenunchez cu pioșenie, sperând să tentâlnesc, să mă scald toată noaptea, pe marginea unui vis... Cuvântul
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
mai sus! Rugăciune Aprind o candelă în fiecare seară; cu mare evlavie mă închin. Gândurile în rugăciune ne separă; eu gânduri bune, tu, numai venin. Stau în genunchi, din buze murmurând, ”Tatăl nostru”, rugăciunea mea de seară. Simt lacrimi pe obraji, alunecând, iubirea și gândul bun mă împresoară. Mai fac un pas către tine, numai unul, timid, ca un arc peste timp, să te iert. Timpul nu-l pot întoarce și nici destinul; nici iertarea mea nu este în deșert. Ultima dorință
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Grăbește pașii spre cantină. Aerul umed liniștește fruntea. Iureșul îl reprimește. Chipuri grăbite. Se lasă dus, în vârtejul viu al orei. Bucuros că se află între ceilalți, că există. Străzi jilave și reci. Destul un pas neatent și gata, ai alunecat... Talpa se afundă, mocirloasă. Cerul pe umeri, cețos. Bătaia aripilor fumurii, gata să se atârne în norul alburiu al zilei. Spre care se și ridică, neatent. „Hei, domnu’... v-au căzut foile !“, strigă cineva. Pasul lunecă, mâinile foarfecă ceața. Trupul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
glasul: era un locotenent de infanterie, foarte înalt și uscățiv, care disprețuia fățiș pe toți artileriștii. Ochi cu teodolitul izvorul luminii și apoi aruncă un ordin scurt în gura telefonului. Peste câteva clipe bubuiturile izbucniră, rare, chibzuite. Totuși, razele albe alunecau încet, nepăsătoare de obuzele vijelioase, scormonind întunericul, apropiindu-se parcă sfidătoare de Bologa. Pe urmă, ca și când I-ar fi descoperit cum stătea zgulit în observatorul umed, se opriră chiar asupra lui, învăluindu-l cu farmecul lor rece, străbătîndu-i, prin ochii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
clipă din fericirea aceasta e merindea tuturor veșniciilor... Apostol Bologa tresări, ca și când s-ar fi trezit dintr-un farmec. Ochii însă îi erau deschiși și mari și umezi, iar pe buzele scăldate în zâmbet simțea neîncetat sărutarea fericirii. Cartea îi alunecase de pe genunchi și zăcea la picioarele lui ca o zdreanță fără preț. Ploaia drămăluia mereu țiglele cerdacului cu sunete moi, apătoase. Sus, în spatele crucii pălmuite de stropi năvalnici, între nourii suri, râdea o geană albastră-luminoasă, vestitoare de soare nou. Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
credea că o să-i mulcomească părerea de rău ce i se grămădea în inimă. Atâtea mofturi, atâta zbuciumare pentru..." În vremea aceasta însă, în altă parte a creierului îi fierbea întrebarea tot mai ațîțătoare: " Unde s-a dus Ilona?" Își alunecă mâinile prin părul castaniu, ca și cum ar fi încercat să-și ostoiască gândurile. Apoi se apropie de fereastra stângă, să-și mai răcorească sufletul privind afară. Ograda era îngrădită cu uluci, și peste drum, într-o grădină, albeau pomii înfloriți, înviorînd
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vrând să se ferească, cuprinsă brusc de o voință nouă de împotrivire. Dar tot atunci simți că nu mai are nici o putere și se plecă asupra lui, îngînînd cu patimă: ― De acuma nu-mi pasă... chiar să mă omoare! Îi alunecă piciorul pe podele și căzu moale, pe pat, suspinând lângă Apostol... 5 A doua zi, Apostol Bologa se simți ca după o beție rușinoasă. Îi era silă de sine însuși, par-ar fi săvârșit o crimă. Se repezi de dimineață
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că ești aici și să aștepți norocul!... Ți-am mai spus eu odinioară că norocul e salvatorul nostru... ― Da... norocul și Dumnezeu, îngînă Apostol tulburat, închizînd pleoapele, încît două șiroaie subțiri de lacrimi i se rostogoliră pe obrajii palizi și alunecară pe piept, însemnînd două pete sărate deasupra buzunarelor tunicii verzui. Acuma nu mai vreau nimic... Acuma Dumnezeu îmi poartă de grijă și mă călăuzește... Cum va orândui Dumnezeu, așa voi face, căci toate speranțele mele în Dumnezeu s-au adunat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
maică-sa și o citi, încet, rar, să o priceapă mai bine sau să-și încerce inima. O citi a doua oară, și tot nu înțelese nimic. Cuvintele îi pătrundeau în creieri, fără sens, ca niște semne moarte. În vreme ce-i alunecau ochii peste rândurile negre prin minte i se plimba un singur gând, stăpânitor și tulburător: " Acuma plutesc între viață și moarte, între cer și pământ, ca omul care și-a tăiat craca de sub picioare și așteaptă să cadă fără să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
seamă, o așeză pe pat și o netezi de două ori cu dosul palmei. Cămașa îi era umedă de sudori calde, ridicată și cocoloșită la spate, între bretelele vărgate. Își potrivi cămașa în spate și-și îndreptă bretelele, care-i alunecaseră puțin de pe umeri. Atunci, uitîndu-se întrebător în fața pretorului, văzu că ochii lui îi examinează cu spaimă gâtul alb, subțire, cu arterele umflate. Se întoarse spre plutonierul care-i întindea ceva și observă că și plutonierul se uită la gâtul lui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
grecesc. (Păstorel Teodoreanu) Monarhia prezidențială... Dacă-aș mai trăi un ceas, de dragoste nu mă las! Din boxele atârnate În colțurile Încăperii, vocea Romicăi Puceanu unge inimile petrecăreților, iar vinul de buturugă, gros ca uleiul și dulce În cerul gurii, alunecă pe gât cu o ușurință care anunță chef mare, În ciuda dimineții ce plesnește ferestrele. Of, Doamne, că frumoasă mai e viața asta, Își lasă Gore impresiile la dispoziția mesenilor, frumoasă e și scurtă ca minijupurile În zi de vară, când
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Cred că am luat și eu niște kilograme... Sandu Șpriț, singurul dintre cei trei care a fost la Înviere, ca să ia lumină, pare destul de Îngândurat, decojește un ou roșu, Îl presară cu sare, stoarce și câteva picături de lămâie - ca să alunece mai ușor pe gât, altfel se duce cu noduri - , Îl mestecă Încet, apoi pufnește nemulțumit. Bă, nici Paștele nu mai e ce-a fost, pe onoarea mea... Se duce lumea la biserică așa, ca și cum s ar duce la piață. Nu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
În mediul rural... Mi-e nu mi-au dat, sare Gore cu gura, iar pe față are Întipărită o expresie nefericită. Mușcă dintr-un mic, după ce l-a tăvălit bine prin muștar și a presărat sare grunjoasă pe el. Ca să alunece mai ușor, duce halba la gură. În acel moment, Gicu Îi dă un cot, iar Gore e cât pe ce să verse bunătate de bere. Șterge câteva picături ajunse pe pantaloni și bombăne: Gicule, ți-am mai spus că ai
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
meleagurile dacice, nu toți bărbații sunt, ca să zic așa, miluiți de Dumnezeu cu lungimi și grosimi corespunzătoare. Și, dacă nu sunt corespunzătoare, atunci poa` să aibă prezervativul și aromă de navi sil care l-a atacat pe osama, tot degeaba. Alunecă. Te părăsește la greu, iar noaptea e ratată. Mai bine să vorbim despre scutul antirachetă, avem niște vârste, totuși... Gicu ridică din umeri. Ronțăie un fir de ceapă verde și murmură, Împreună cu Maria Lătărețu, melodia „Doi voinici din lumea mare
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
pompos S-aude vibrând mandolină Și-un eco ușor 140Petrece cu-amor, Cu dulcea vibrare de strune, Ce spune. Și toată viața lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, 145Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Alunecă-n cîntecu-i moale Ș-al coardelor grai, Frumos ca din rai, Amestecă-n vorbe de miere, 150Durere: Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc - stele li scapără-n cale, Apele plâng clar isvorînd în fântâne - Sub un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din frunză, chiamă Zimbrii codrilor cei vecinici, li desmiardă sura coamă, Li îndoae a lor coarne, pe grumaz îi bate lin Și pe frunți ea-îl sărută, de rămân steme pe ele, Apoi urcă negrul munte, pe șivoaele de stele, Lin alunecă ș-a lene drumul cerului senin. Îndărătu-acelui munte, infinita întinsoare E frumoasa-mpărăție mândră a sântului soare Și pe coaste sunt palate, ce din verzile grădini Strălucesc marmora albă și senină ca zăpada, Cu intrări în veci deschise, cu scări
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]