67,494 matches
-
la fel 10 dintre cei 61 de membri ai personalului ce însoțea delegația, 16 dintre cei 70 de oficiali și 9 dintre cei 45 de gazetari.”85 În 1996, după conferința de presă a președintelui Samaranch, un ziarist neamț își amintea: „Ceea ce s-a făcut la noi, înainte de căderea Zidului, ține de nebunia unui sistem. Sportul era conceput ca o revanșă împotriva capitaliștilor. Medaliile erau obiect de plan, iar campionii ar fi trebuit să le scoată pe bandă. Pentru asta, nimic
Comitetul Internaţional Olimpic ca miză politică în relaţiile internaţionale by Oana Rusu Demmys Rusu () [Corola-publishinghouse/Administrative/753_a_1124]
-
dispăruse hoțul. Hoțul nu ajunse prea departe și când auzi vocea groasă a șefului de post și lătratul dulăului, se sperie.O luă la fugă pe câmp, căci nu vroia să ajungă la spânzurătoare pentru o pâine de secară.Își aminti Însă că șeful de post vine călare și imediat Îl poate ajunge din urmă, așa că speriat la culme, făcu repede o groapă cum putu și Îngropă pâinea furată.Acoperi locul cu iarbă și frunze uscate, ca să Îl ascundă, când tocmai
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
Crăciun Înlemni:copii? Cine are nevoie de copii? Țipă, nu te lasă să dormi noaptea, trebuie să te spetești muncind pentru ei, le curge nasul și fac pe ei.Nevasta nu se lăsă și din când În când iar Îi amintea bărbatului de copii, cât sunt de mici ăi de drăgălași, ce frumos este să-i strângi la sân, să-i legeni, să-i strigi la masă și să-i ții pe genunchi. Dupa ce răcni pe săturate, Crăciun ieși trântind
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
și câte și mai câte nu făcea. Tatăl lui, om bătrân și cumpătat, mereu Îl dojenea să se liniștească, deacum e om În toată firea, nu se cade să se poarte ca un nebun și-i spunea mereu să și amintească că ei trăiseră atâția ani În sat, cu respect și bunănțelegere pentru tot omul. Maicăsa săraca plângea și-i vorbea blând, doar doar l-o Îndupleca să se liniștească, să nu le mai facă bătrânețile de ocară.Se săturasera bieții
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
albe ca spuma laptelui. Exact așa cum fusese Ghiocel cu camășuța verde și cu pălărioara albă. Fetele repede l-au luat, au săpat un loc În grădină și l-au plantat acolo pe Ghiocel ca să nu se ofilească și să-și amintească mereu de el. Și uite-așa Ghiocel stă și azi În grădina zmeului. Să nu credeți cumva că Ghiocel s-a schimbat. Chiar floare fiind, tot curios este , iar primăvara devreme scoate căpșorul din zăpadă ca să vadă și să mai
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
Clody, sufletul meu! Am stat în scaun un timp și nu-mi venea să cred că este în fața mea. Trecuse atâta amar de vreme! Era tot cu cascada aceea aurie de păr în jurul capului, depășind umerii, la fel de fragili. Mi-am amintit, deodată, că-i spuneam Frăgezel! M-am ridicat, i-am luat mâinile și i-am spus Frăgezel, tu aici? A zâmbit trist. Am venit să te văd. Du-te în parc și așteaptă-mă pe banca unde stăteam altă dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
neștire pe lângă case vechi și frumoase. Ajunse, din întâmplare, la Tour Eiffel. Se așeză pe o bancă. În jurul lui era zgomot, zumzet. Se vorbeau toate limbile pământului. Se simțea bine aici, în mijlocul oamenilor, mai ales că era și puțin "acasă", amintindu-și că un picior al Turnului era ridicat cu elemente metalice de la Reșița! Stătu așa mult timp, în aerul răcoros al înserării. Luminile se aprinseseră. Turnul era luminat, de sus până jos, feeric, cu lumini intermitente. Forfota din jurul lui îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de la marginea artezienei, reveni la colțul pictorilor și admiră din nou silueta tinerei pictorițe. Oare de ce? Apoi, deodată, se întunecă la față, dându-și seama de ce și plecă iute în altă direcție. Pentru azi e destul, își spuse! Mi-am amintit de ceva de demult. De ce aici, de ce acum? Și gândul îi fugi, din nou, la locuința ce-i fusese dată pentru trei luni. O locuință nespus de frumoasă, dar stranie. Avea ceva straniu, ce încă nu putea înțelege. Zilele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
fost Mihai. Inteligent, talentat și mai ales ascultător. Ce carieră frumoasă i s-a deschis în față! Petre era înduioșat și în același timp îndurerat de viața lui, despicată în două. Auzi din nou sunetul surd al pianului și-și aminti de sora Clotildei, care-și exersa partitura. Se ridică, coborî treptele. Nici el nu mai știa cât timp trecuse. De pe culoar ajunse din nou în sala de baie, de marmoră neagră. Acum observă că pe unul din pereți, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
împlinire, lăsând impresia unui accident. Așa a fost! Se deslușise, în sfârșit, ce a însemnat acea zi pentru el și pentru ea. Căuta să-și aducă aminte discuțiile lor din parc, ultimele cuvinte pe care ea le rostise atunci. Își aminti că pe marginea trotuarului, înainte de a se îndrepta către tramvai, îi spusese "Te iubesc"! Făcea eforturi mari să-și amintească trecuseră atâția ani... Uitase sau voise să uite? Viața îl furase, atelierul, munca, copiii... Deodată sări ca ars! O întrebase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
pentru ea. Căuta să-și aducă aminte discuțiile lor din parc, ultimele cuvinte pe care ea le rostise atunci. Își aminti că pe marginea trotuarului, înainte de a se îndrepta către tramvai, îi spusese "Te iubesc"! Făcea eforturi mari să-și amintească trecuseră atâția ani... Uitase sau voise să uite? Viața îl furase, atelierul, munca, copiii... Deodată sări ca ars! O întrebase: Ce-ai făcut în toți acești ani? Și ea parcă îi răspunsese: Am fost aici, alături de tine. Ce voise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
expoziții internaționale până a ajuns... Nu, nu, nu, acolo, la Bayreuth, ea a vrut să fie alături de mine. Și-a prezentat expoziția și a plănuit totul, întâi expoziția, apoi venirea la București... De aceea era atât de tristă! Și-o amintea în sala de expoziție, cu părul ei blond, bogat, lăsat pe umeri, dând mâna cu unul, cu altul... Da, ea știa ce va urma. Nu, nu pot să cred că totul era calculat. Cred că destinul... Așa suntem noi. Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
dau seama de ce. Am intrat în viața ei, fără să vreau. Am crezut că aici voi fi liber, dar trecutul nu moare. Se întoarce. Sunt tulburat și vreau să-mi găsesc liniștea! Se opri în fața unei vitrine cu pantofi. Își aminti că trebuie să-și cumpere o pereche. Intră, alese, probă. În sfârșit cumpără o pereche ce i se potrivea. Plăti și ieși. Era mulțumit. Uitase pentru o jumătate de oră prin ceea ce trecea. Ajunse acasă ostenit, flămând și însetat. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
că trebuie să-și cumpere o pereche. Intră, alese, probă. În sfârșit cumpără o pereche ce i se potrivea. Plăti și ieși. Era mulțumit. Uitase pentru o jumătate de oră prin ceea ce trecea. Ajunse acasă ostenit, flămând și însetat. Își aminti de frigiderul de la intrare. Când îl deschise, găsi o sticlă de șampanie. Își puse un pahar și, fără să stea mult pe gânduri, mai bău un pahar. Stătea în picioare în fața mesei din chicinetă. Făcu câțiva pași pe holul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Una, două, trei... Jos erau pantofi micuți, cu toc, cum purta ea atunci. Pe unul din umerașe îi atrase atenția ceva în carouri. Scoase umerașul și deodată își dădu seama că era cămașa lui, purtată cu ani în urmă. Își aminti că era cămașa ce îi dispăruse fără urmă, după ce o adusese de la Nufărul. O căutase, pentru că îi era dragă. Negăsind-o, o dădu uitării. Acum o regăsea aici. Da, sigur e a mea! Era pusă peste o rochiță cu guleraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
lângă pernă! Visul lui era aidoma nuvelei, statuia aducea cu Clotilde, parcul era Cișmigiul, iar inelul era... inelul cu ametist! A doua zi o porni hotărât, prin Paris, pe urmele lui Clotilde. Cele trei luni erau pe sfârșite și își aminti că își pusese în gând, de la plecarea din București, să afle cât mai multe despre viața ei petrecută aici. Totul începuse să se închege ca un mozaic. Un mozaic refăcut din atâtea piese disparate... Parcul, aleile, casa, scrinul cu ametist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
revenea brusc din reverie, zâmbind la poveștile cu domnul acela Alzheimer, care cam începuse să-i dea târcoale, zicându-și că, la vârsta lui, oricum unii mai vorbesc și singuri și visează cai verzi pe pereți. Fusese deja la Tuileries, amintindu-și că Regina Caterina de Medici decisese construirea grădinilor în stil italian, reproducând Toscana natală la Paris. Poate și Clody venea aici, în dorul de Cișmigiu... Cum era o zi frumoasă, mai trecu odată Podul Alma, admiră apele liniștite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
găsi pe măsură "locatarului" impunător, majestuos, copleșitor prin dimensiuni și simbol. Porfirul finlandez roșu se îmbina perfect cu baza de granit verde și când se gândi că acolo sunt rămășițele celui care fusese cândva stăpânul Europei îl cuprinse un fior, amintindu-și de cuvintele ecleziastului "deșertăciune, toate sunt deșertăciuni"! Își mai zise că așa o fi, dar de la el ne-au mai rămas și multe lucruri frumoase, solide, ce au rezistat veacurilor codul, academii, școli înalte, muzee, Legiunea de Onoare, decernată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
acest loc în 1804... La Muzeul alăturat, sute și sute de exponate, cel care îi atrăsese atenția fiind armăsarul alb al Împăratului, așteptând, împăiat, o vadră de jeratic, ca să-l readucă la viață. În curtea complexului erau statui, tunuri... Își aminti că, la Revoluția din 1789, o parte din aceste tunuri au fost luate de revoluționari ce au tras în zidurile Bastiliei din vecinătate. Ieși buimac la aer, luând-o spre Arc, încet și puțin dus pe gânduri. Merse ce merse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
sofisticat, avea un mic monument, o placă și cam atât. Aprinse o candelă, puse floarea alături. Cârcotaș cum era, se gândi că Brâncuși s-ar fi simțit mai bine în cimitirul din Hobița, alături de mama sa, așa cum își dorise. Își aminti ce lung și greu fusese drumul lui de la București la Paris, de la un necunoscut la o celebritate. Se zice că până la Paris ar fi mers pe jos... Câtă înverșunare, câtă voință! Își mai aminti că văzuse, într-un catalog al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
mama sa, așa cum își dorise. Își aminti ce lung și greu fusese drumul lui de la București la Paris, de la un necunoscut la o celebritate. Se zice că până la Paris ar fi mers pe jos... Câtă înverșunare, câtă voință! Își mai aminti că văzuse, într-un catalog al lui Clody, o serie de zece medalioane lucrate din mici pietre ovale, rotunde sau pătrate, de diferite culori, pietre simple, dar frumoase, pe care ea scrijelase siluete din sculpturile lui Brâncuși Cumințenia pământului, Domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
care ea scrijelase siluete din sculpturile lui Brâncuși Cumințenia pământului, Domnișoara Pogany, Rugăciunea, Pasărea măiastră, Cocoșul... Erau foarte reușite și ideea i se păruse atunci originală și interesantă. Gândind la Clody și Brâncuși, la atelierul și locuința ei, își mai aminti de ce spusese cândva maestrul: "Arhitectura este sculptura locuită" și Clody, cu nișele, firidele, scările și culoarele ei își sculptase nu numai locuința, ci și viața. Alături de Brâncuși găsi locul de odihnă al lui Cioran, declarat chiar de francezi "cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Alături de Brâncuși găsi locul de odihnă al lui Cioran, declarat chiar de francezi "cel mai mare filozof francez al secolului XX"! Așa o fi, îl citise, îl prețuia, dar nu prea era pe gustul lui misogin, singuratec, înăcrit, sarcastic. Își amintea de la Cioran niște "ziceri", care i se potriveau: "Oamenii se împart în două categorii, cei care caută sensul vieții fără să-l găsească și cei care l-au găsit fără să-l caute"! El era convins că face parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Clotilde" la Enescu. În Jurnal, Clody menționa că va merge la Enescu de ziua morții maestrului, împreună cu Mihai. Mihai îl adora pe Enescu, îi cunoștea opera și viața pe de rost, știa cât suferise, ca om și ca artist... Își aminti că la recitalul de la Bayreuth interpretase, la bis, Sonata pentru pian numărul 3, aplaudată îndelung de cei prezenți. La Père Lachaise, Enescu odihnea într-o companie ilustră, vecin fiindu-i Chopin, mormântul acestuia fiind mereu încărcat cu flori. La Enescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
se ducea exact la sala și la tabloul ce-l interesa. Se salută, la intrare, cu Venus din Milo și cu Victoria cea fără aripi și intră în marea galerie a maeștrilor medievali. Ce putea căuta Clotilde pe aici? Își aminti că, la expoziția de la Bayreuth, Clody prezentase niște bijuterii cu modele vechi, inedite, de mare rafinament. Îl bătu gândul că ea s-a inspirat din inelele, colierele, medalioanele pictate de maeștrii europeni, la mâinile, gâturile și piepții impunătoarelor personaje regi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]