12,966 matches
-
fie că este natural sau folosește diferite materiale și instalații, el reușește În cele din urmă să depășească toate ideologiile. Din acest punct de vedere, el face parte dintr-o cultură comună, care vine din negura anilor, Însoțește dezvoltarea civilizației antice și participă la crearea unei arte prin care trăiește. Deși astăzi se găsește sub forme sofisticate, de Înaltă competiție sau sub forme de loisir, sportul s-a afirmat În ultimele decenii ca un fenomen de masă, constant și popular. Sportul
Handbalul în şcoală by Ileana Popovici () [Corola-publishinghouse/Science/1151_a_1942]
-
unei memorii brute și pline de goluri, care rezumă în puține cuvinte o perioadă de câțiva ani, pentru ca mai apoi, aceasta să se întindă la nesfârșit, evocând un fapt nesemnificativ."(1947: 21). Renunțarea la post hoc, ergo propter hoc al anticilor, în romanul modern, se traduce prin faptul că, în loc de a lega evenimentele în funcție de cauză, a povesti pentru Dos Passos înseamnă a "aduna". La fel stau lucrurile și în Străinul,unde frazele par să se juxtapună: "În special, se evită toate
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
sunt mai curând ornamente decât subiecte de poeme." (1830: III, 40) În aceeași epocă, în articolul "Descriptiv" din Enciclopedie, Marmontel intră și el în această polemică privind poezia descriptivă: "Ceea ce numim astăzi în Poezie genul descriptiv, nu era cunoscut de Antici. Este o invenție modernă care, după părerea mea, este și împotriva judecății și a gustului." (1787, vol. II, 440). Argumentația lui se bazează în întregime pe lipsa de autonomie a descrierii: Tuturor oamenilor li se întâmplă să descrie când vorbesc
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
consecutive, fie intersectate, prin care realizăm o apropiere, în raporturile fizice sau morale, a două obiecte pentru a le arăta asemănările și deosebirile") și TABLOUL ("anumite descrieri vii și animate, pasiuni, acțiuni, evenimente sau fenomene fizice sau morale"). Odată cu retorii antici, se vine cu ideea că descrierea lasă loc HIPOTIPOZEI "atunci când prezentarea obiectului este atât de convingătoare, de plină de energie, încât din stil rezultă o imagine, un tablou". Chiar ideea lui Marmontel: "Dacă descrierea nu aduce obiectul în față, chiar
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
prevăzut cu arc"). Analiza diverselor procedee posibile poate fi rezumată printr-o schemă prototipică a secvenței descriptive care reprezintă, de fapt, un repertoriu de operații prin care se construiesc macro-propozițiile. Prototipul secvenței descriptive și cel al povestirii se deosebesc, așa cum Anticii și Valéry intuiau deja, prin faptul că structura nu reflectă ordonarea operațiilor. În schimb, putem afirma că studiul lui Valéry nu ia în considerare faptul că numărul procedeelor, redus și destul de strict, este relevant pentru o ordonare specifică: nu în
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
la Peirce și Vygotsky, nota în Essai de linguistique générale: "Orice discurs individual presupune un schimb" (1963: 32). În raport cu enunțul dialogal, în care intervențiile interlocutorilor se succed, monologul se caracterizează prin omogenitatea aparentă a intervenției unui singur subiect vorbitor. Gânditorii antici considerau însă discursul ca fiind ceva interior sau chiar un dialog interior, iar toți lingviștii, după Bahtin-Voloșinov (1929) și Vygotsky (1934), recunosc astăzi că "prin dialog se subînțelege chiar un discurs interior" (Jakobson, 1963: 32). Așa cum nota E. Benveniste: "Monologul
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de întindere variabilă, inserată într-un dialog. În funcție de curentul specific, povestirea apare ca fiind asumată fie de către povestitor (n. tr. povestaș), care este străin acțiunii, fie de către un personaj implicat în acțiune. Primul caz reprezentativ poate fi regăsit în tragedia antică și în versiunile sale moderne: corul din Antigona de Anouilh, vocile din Mașina infernală de Cocteau, cerșetorul din Electra de Giraudoux realizează acest rol printr-o detașare obiectivă față de acțiunea propriu-zisă. În dramaturgia clasică, regăsim ilustrat, cu precădere, cel de-
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
mult mai complexă în ceea ce privește simbolurile culturale, reprezentările mentale ale unor noțiuni abstracte sau concepte, dar și în ceea ce privește semnificația pe care o dobândesc obiectele în cadrul procesului reprezentării mentale. Abordarea imaginii din perspectivă filosofică își are punctul de plecare în opera filosofilor antici, Platon și Aristotel, continuând cu neoplatonicienii, filosofii evului mediu, care au elaborat teze despre imaginea divinității, ai Renașterii și ai epocii moderne și contemporane. Din perspectiva tezei de față, ideile exprimate de Platon, Aristotel, Berkeley, Husserl, Sartre, Wittgenstein și Wunenburger
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
divinitatea, considerând că omul nu cunoaște adevăratele lucruri, ci doar copiile acestora pe care le accesează sub forma imaginilor mentale, din acest punct de vedere, imaginea fiind umbra de pe peretele peșterii la care au acces prizonierii 76. În opinia filosofului antic, deși umbra ideii este singura modalitate de cunoaștere, ea nu este decât o copie imperfectă a Lumii Ideilor 77, imaginea fiind înțeleasă ca doxa, care desemnează umbrele și reflexiile lumii inteligibile. Fiind o copie, imaginea nu se poate ridica la
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
dar diminuată, căci rezistența materiei nu poate fi niciodată complet anihilată"78. Din punctul de vedere al lui Besançon, lumea modernă a imaginilor îl înțelege greșit pe Platon, sau refuză să-l înțeleagă, considerând că asemănarea despre care vorbea filosoful antic este dusă la extrem și dobândește "caracterul unei halucinații și derealizează tocmai în măsura minuției redării. Diferența față de model, pe care Platon și Areopagitul o consideră necesară, fiind ștearsă, hiperrealismul produce o versiune Mme Tussaud a lumii noastre, dar înspăimântătoare
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
în sensul în care cea de-a doua este considerată a fi facultatea prin care se produce o anumită imagine, fiind specifică omului. Delimitarea dintre imagine, imaginație și senzație se face în opera lui Aristotel cu ajutorul ideii de potență, filosoful antic susținând că "imaginația nu este o senzație, fiindcă senzația este fie o potență, fie un act, așa cum sunt posibilitatea vederii și faptul de a vedea, pe când imaginea nu pare a fi niciuna dintre acestea, așa cum se petrece în cazul viselor
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
fost inclus la un anumit moment într-o definiție, dar care acum se află în afara factorilor perceptivi, David Bloch considerând că relația indirectă cu percepția este mediată de Aristotel prin intermediul imaginilor, întrucât plasează memoria sub influența imaginației. Dacă în filosofia antică, imaginile mentale erau considerate reprezentări vizuale, iar imaginația era asemănată cu un tip particular de percepție, în care procesul perceptiv era influențat de o serie de factori și condiții, care transformau obiectele și realitatea, George Berkeley a fost primul care
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
tipologiei imaginii. În acest sens, imagologia ar fi domeniul care ar putea oferi o abordare holistică asupra procesului de formare a imaginii și, așa cum se va vedea, instrumentele necesare investigării imaginii. Preocuparea pentru înțelegerea și analiza imaginii începe cu filosofia antică, însă poate fi întâlnită și în secolul al XVI-lea la Julius Caesar Scaliger, care propune o diferențiere a pattern-urilor culturale și sociale în categorii naționale, prin care se poate crea o "tradiție informală de identificare și a unor
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
se obiectivează într-un spațiu cultural. În absența acestuia, individul nu poate accesa zonele profunde ale inconștientului, unde este ascuns arhetipul. Pentru a verifica în ce măsură arhetipul poate fi considerat imagine, am apelat la logica aristotelică, mai ales la Categoriile filosofului antic. Astfel, în cazul în care arhetipul ar fi imagine, atunci acesta ar trebui să conțină atribute și să exprime o categorie, desemnând un predicat logic și enunțând ceva despre un subiect logic. Când un lucru este enunțat ca predicat despre
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
apare ca pretext pentru altceva, ca o lume imaginară, însă, așa cum arată Ernst Cassirer 249, deși mitul este inventat, el este o ficțiune inconștientă deoarece spiritul primitiv nu era conștient de semnificația propriilor creații. În urma unei analize a miturilor Greciei Antice, Anton Dumitriu 250 observă rolurile acestora în transmiterea unui adevăr, considerând că acestea au două semnificații majore, fiind o metodă de prezentare a unei probleme și un mod de argumentare specific filosofiei. În această ordine de idei, Dumitriu susține că
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
povestește ce s-a întâmplat nu foarte demult, referindu-se la o lume care nu este foarte diferită de cea de astăzi. Distincția aceasta generează totuși o confuzie în interpretarea comparativă a miturilor și legendelor, întrucât legendele și miturile Greciei Antice nu pot fi separate din perspectivă temporală, majoritatea legendelor legate de Zeus referindu-se la aceleași momente. Or, din perspectiva lucrării de față, legendele pot fi definite ca fiind acele creații care răspund unor probleme locale, delimitate atât geografic cât
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
prin raportarea lor la realitate, ele sunt adevărate în relația lor cu subiectul care crede în ele. Așadar mitul nu este adevărat prin conținutul lui, ci prin rolul lui social și prin funcționalitatea lui. Cu toate acestea, analiza religiei Egiptului Antic, realizată de Mary Douglas 284, evidențiază că nu toate miturile au o natură socială, în acest sens fiind foarte important felul în care este distribuită puterea și scopul pentru care ar putea avea loc competiția, atât între oameni, cât și
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
persoanei care o purta, sugerând întâlnirea a două realități, așa cum vârful muntelui era locul unde omul îl întâlnea pe Dumnezeu. Ritualul punerii pe cap a unui obiect pentru a marca meritele deosebite ale unei persoane este larg răspândit în lumea antică. Grecii foloseau frunzele de măslin, regii mesopotamieni purtau pe cap ornamente conice înalte așezate între o pereche de coarne, egiptenii confecționau pentru regii lor o tocă foarte înaltă, iar perșii o bonetă înaltă decorată cu pietre și metale prețioase. De
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
de identitate și alteritate și conturează două categorii fundamentale: unul și celălalt. În acest sens, Aristotel pune problema identității având în vedere opoziția dintre unul și multiplu, despre care susține că se opun ca indivizibilul și divizibilul, în opinia filosofului antic, unul definindu-se prin intermediul relației de contrarietate cu opusul său. Datorită faptului că introduce între identitate și alteritate conceptul de asemănare 354, Aristotel anticipează la nivel conceptual ideea asemănărilor de la nivelul grupului și influența acestuia în determinarea conținutului alterității. În timp ce
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
implică faptul că, atunci când alteritatea reușește să folosească simbolurile identității pentru a-și comunica propriile valori, ea depășește planul necunoscutului și trece în planul familiar, deși până la asimilare și integrare mai sunt pași importanți de parcurs. Cazul romanizării spațiului Daciei antice, al latinizării Lumii Noi399, dar și al europenizării prin intermediul construcției Uniunii Europene 400 implică, în linii mari, același mecanism care presupune folosirea elementelor de identitate înrădăcinate pentru a impune alteritatea și a o transforma, cel puțin parțial, într-o nouă
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
nou integrată"402. Este important de punctat faptul că, deși mecanimsul este foarte asemănător, elementele care îl compun și care determină integrarea alterității până la construcția unei noi identități, diferă de-a lungul timpului. Astfel, în timp ce în cazul romanizării din lumea antică și a latinizării Lumii Noi, "factorul decisiv în structurarea sistemelor de referință și a orizonturilor de interpretare a fost cel confesional, și tot el a fost cel care a asigurat prezervarea identității la nivelul socio-organizărilor mai mari sau mai mici
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
a fi evidențiat, în urma unor investigații complexe, o serie de concluzii care punctează legăturile între identitate și alteritate. Primele încercări de a defini identitatea și alteritatea, și implicit de a contura o teorie despre acestea, sunt legate de filosofia Greciei antice, în cadrul căreia se regăsește atât dimensiunea ontologică, cât și cea supusă devenirii. În Dialogul Parmenide al lui Platon 405, identitatea este privită prin intermediul raportului Unu-Multiplu, Parmenide susținând despre Unu atât că este, cât și că nu este406. Filosoful presocratic
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
este ființă, dar participă la ființă în calitate de Unu"410, ceea ce impune ca ființa lui să fie diferită de el însuși 411. Constantin Noica desprinde din cuprinsul dialogului platonician cele zece criterii prin care poate fi argumentată teza existenței în filosofia antică: "alcătuire, măsură, configurație, spațialitate, mișcare, apoi identitate, asemănare, egalitate, temporalitate, ființă cu un ultim criteriu care le totalizează pe celelalte, anume criteriul de a avea ori nu un nume"412. Noica se întreabă dacă acest tablou categorial al lui Unu
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
o consideră din perspectivă ontologică, iar cel de-al doilea punctează imposibilitatea existenței în sine a identității din cauza problemei devenirii. Martin Heidegger propune o reîntoarcere la Parmenide atunci când formulează principiul identității 415, legând identitatea de problema ființei, însă, spre deosebire de filosoful antic, care privește ființa din punctul de vedere al identității, considerând-o o caracteristică a acesteia, Heidegger inversează raportul, afirmând că identitatea este o caracteristică a ființei. Principiul identității heideggeriene este abordat din perspectiva principiului gândirii și implicit a principiului ființei
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
primară, adesea tenebroasă și participând la un gen de veșnică pulsație a celor din care provin toate"448. Alteritatea demonică transcende antinomiile specifice spațialității și temporalității lumii umane și reprezintă o ființă intermediară, explicată de Afloroaei prin apel la filosofia antică, care mediază relația dintre divinitate și oameni, având în același timp un statut privilegiat în raport cu sacrul. Studiul lui Afloroaei despre alteritate pendulează între anistorie și istorie, între metafizică și fenomenologie întrucât celălalt este atât o categorie, cât și o prezență
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]