7,183 matches
-
mai ales, trebuie să fie cumplită aici, căci atunci pleacă toată lumea la Cavarna, și pescarii și madame Pitpalac, iar Mihali închide restaurantul: și astfel nu mai rămân decât vameșul și câțiva soldați, păzind cu rândul, inutil - căci nu vine nici o corabie - pontonul), îl întrebi dacă cele câteva cărți ajung pentru trecerea timpului, el îți răspunde afirmativ, căci citește rând cu rând, meditează la fiecare pagină, și după ce termină ia lectura de la început. De fapt, cum are panică de orice gest mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întins ca să vibreze la cea mai mică atingere. Dar de o mie de ori îmi simt corpul prea firav ca să suporte aceste zbuciume, și mă plâng că n-am avut noroc. Și în ora când mă strecor printre cele câteva corăbii ce odihnesc pe plaja mică și mă ascund după o cotitură unde nu vin oameni de obicei și acolo mă întind pe nisip, cu marea și cerul în fața mea, și urlu de disperare și singurătate, nu pierd conștiința de importanța
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
De câte ori închideam sau deschideam fereastra, pierdeam câteva, și mă întreb până la urmă ce va mai rămâne din ele. În orice caz, e ridicol să le duc cuiva. Timp de câteva ore am crezut că ar fi normal să fac așa. Corăbiile cu mărfuri ne vizitează foarte rar, iar cele cu excursioniști niciodată. Vameșul n-are mai nimic de lucru. În portul acesta orice muncă stagnează, iar hambarele pline sunt de folos numai pentru șobolani. O dată a sosit o corabie mai mare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fac așa. Corăbiile cu mărfuri ne vizitează foarte rar, iar cele cu excursioniști niciodată. Vameșul n-are mai nimic de lucru. În portul acesta orice muncă stagnează, iar hambarele pline sunt de folos numai pentru șobolani. O dată a sosit o corabie mai mare, care câteva zile a rămas în fața Cavarnei (corăbiile nu se pot apropia prea mult de țărm) ca să încarce grâne, să le ducă la Constanța. Hacik ne-a spus că cunoaște bine pe comandant și ne-a sugerat c-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cele cu excursioniști niciodată. Vameșul n-are mai nimic de lucru. În portul acesta orice muncă stagnează, iar hambarele pline sunt de folos numai pentru șobolani. O dată a sosit o corabie mai mare, care câteva zile a rămas în fața Cavarnei (corăbiile nu se pot apropia prea mult de țărm) ca să încarce grâne, să le ducă la Constanța. Hacik ne-a spus că cunoaște bine pe comandant și ne-a sugerat c-am putea face drumul până la Constanța, să rămânem acolo o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prea mult de țărm) ca să încarce grâne, să le ducă la Constanța. Hacik ne-a spus că cunoaște bine pe comandant și ne-a sugerat c-am putea face drumul până la Constanța, să rămânem acolo o zi, și cu aceeași corabie să ne întoarcem. Hacik era încîntat că ne poate face un serviciu, iar pe comandant conta aproape sigur. Și într-adevăr, curând, ne-a adus acceptarea comandantului. Trebuia, să plece pe la zece seara, deci plecare de noapte misterioasă, și cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în haina lui subțire. Nu puteam să-l hotărăsc să plece la culcare, cu toate că noi nu mai eram amatori de mers. Dar el a mai rămas să mai aștepte un ceas. A doua zi la opt, când ne-am trezit, corabia abia plecase, se mai vedea o umbră la orizont. - Se poate, spune Ioana, să fi fost nedreaptă cu tine, să te fi chinuit să-ți fi distrus viața, dar un adevăr se desprinde sigur: eu te-am iubit, și tu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
timpul, și întrebuințez toate șireteniile ca să aflu un detaliu pueril din viața ei trecută, totuși, simt în mine nostalgii după altă lume și alte locuri și regretul de a-mi fărămița timpul inutil. Am impresia că dacă ar sosi o corabie, oprită o clipă din voiajul ei la capătul lumii, și m-ar chema și pe mine, n-aș avea nici o ezitare să mă urc și aș fi mai vindecat la fiecare kilometru de distanță. Am un dor de ducă, o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
săraci să se deprindă cu mila. * * * Trecuse jumătate din Luna Întâi. După ce podoabele de Anul Nou fuseseră luate de pe ușile caselor, cetățenii din Azuchi realizară că se întâmpla ceva - în port erau încărcate și ridicau ancora zilnic neobișnuit de multe corăbii. Corăbiile, fără excepție, navigau din zona de miazăzi a lacului, către miazănoapte. Și mii de baloturi de orez, transportate pe drumurile de uscat, cu convoaie șerpuitoare de cai și căruțe, urcau și ele, în susul coastei, spre nord. Ca întotdeauna, străzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să se deprindă cu mila. * * * Trecuse jumătate din Luna Întâi. După ce podoabele de Anul Nou fuseseră luate de pe ușile caselor, cetățenii din Azuchi realizară că se întâmpla ceva - în port erau încărcate și ridicau ancora zilnic neobișnuit de multe corăbii. Corăbiile, fără excepție, navigau din zona de miazăzi a lacului, către miazănoapte. Și mii de baloturi de orez, transportate pe drumurile de uscat, cu convoaie șerpuitoare de cai și căruțe, urcau și ele, în susul coastei, spre nord. Ca întotdeauna, străzile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întâlnit, răspunse Nobunaga. Acum unde e? — Era în Japonia, la Anul Nou, dar s-ar putea să fi plecat deja la Nagasaki, ca să se întoarcă în India, prin Macao. Conform unei scrisori pe care am primit-o de la vărul meu, corabia lui urma să ridice ancora în ziua a douăzecea. — Vărul tău? — Se numește Ito Anzio. — N-am mai auzit niciodată numele „Anzio“. Nu are un nume japonez? — Este nepotul lui Ito Yoshimasu. Numele lui e Yoshikata. — A, acela este? O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
timpul. Ei bine, aș zice că așa ceva e un dezavantaj pentru negoțul vostru. Chiar dacă cineva ca mine are asemenea speranțe, nu se ivește niciodată un moment potrivit pentru a părăsi Japonia, așa că nu e nimic de făcut. Dar voi aveți corăbii și prăvălii de-ale voastre și sunteți tot timpul liberi să călătoriți. De ce nu v-ați dus încă? — Nenumăratele treburi pe care le aveți dumneavoastră cu problemele țării sunt de o natură diferită decât ale noastre, dar, într-un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
străinătate, dintre care pe primul loc stătea pușca. O mare parte din ceea ce se știa despre sud era adus de misionarii din Spania și Portugalia; dar oamenii ca Soshitsu și Sotan își începuseră comerțul fără a-i aștepta pe misionari. Corăbiile lor traversau până în Correa și făceau negoț cu China, Amoy și Cambodgia. Oamenii care le vorbiseră despre bogățiile de peste mări nu erau misionarii, ci pirații japonezi care-și făcuseră bârlogul lângă Hakata în Kyushu. Sotan moștenise afacerea de la tatăl său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mijloacelor de topire a fierului. De asemenea, Soshitsu fusese implicat în comerțul extern și era înrudit cu Sotan. Pe toată insula Kyushu, nu exista nici un senior care să nu fi împrumutat bani de la el. Avea zece sau chiar mai multe corăbii oceanice și o sută de vase mai mici. N-ar fi o exagerare să spunem că Nobunaga își acumulase aproape toate cunoștințele despre lumea din afara Japoniei în timp ce bea ceai cu acei doi oameni. Chiar și acum, Nobunaga era adâncit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
râse Nobunaga. Întorcând, deodată, capul, privi sulul agățat pe perete. — Mu Ch’i e foarte valoros, nu-i așa? În zilele noastre, rareori mai vezi un asemenea talent. Am auzit că Sotan are o pictură de Mu Ch’i, intitulată Corăbii revenind din porturi depărtate. Mă întreb dacă merită cineva să aibă un tablou atât de vestit. Dintr-o dată, Sotan râse zgomotos, ca și cum Nobunaga n-ar fi fost de față. — De ce râzi, Sotan? Tânărul îi privi pe cei din jur. — Seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe drumul de a face posibil imposibilul. În acea dimineață, la hotarul dintre lumea visurilor și trupul lui muritor, unde beția din seara trecută poate că încă îi mai circula, aromată, prin vene, în minte îi apărură imagini: convoaie de corăbii enorme navigând spre insulele din miazăzi, spre coastele Coreei și chiar către marea țară a Ming-ilor. El însuși stătea în turnul unei corăbii, împreună cu Sotan și Soshitsu. Mai trebuia să-l însoțească încă o persoană, își spunea el - Hideyoshi. Simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trecută poate că încă îi mai circula, aromată, prin vene, în minte îi apărură imagini: convoaie de corăbii enorme navigând spre insulele din miazăzi, spre coastele Coreei și chiar către marea țară a Ming-ilor. El însuși stătea în turnul unei corăbii, împreună cu Sotan și Soshitsu. Mai trebuia să-l însoțească încă o persoană, își spunea el - Hideyoshi. Simțea că ziua când avea să facă din acest vis în realitate nu era departe. Pentru el, o mică realizare ca dominația asupra provinciilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
salva clanul Mori de la distrugere. Și, cu aceste cuvinte, Hideyoshi se ridică brusc și plecă. În Castelul Takamatsu, soarta a peste cinci mii de militari și civili atârna de un fir de păr. Generalii lui Hideyoshi aduseseră peste munți trei corăbii mari, echipate cu tunuri, și începuseră, deja, să bombardeze castelul. Unul dintre turnuri era aproape dărâmat, iar bombardamentul făcuse mulți morți și răniți. Pe lângă toate acestea, încă mai era anotimpul ploios și tot mai mulți oameni se îmbolnăveau, iar proviziile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
făcuse mulți morți și răniți. Pe lângă toate acestea, încă mai era anotimpul ploios și tot mai mulți oameni se îmbolnăveau, iar proviziile alimentare se stricau din cauza umezelii. Apărătorii adunaseră uși și scânduri și construiseră bărci ușoare, cu care să atace corăbiile de război ale lui Hideyoshi. Două sau trei dintre micile nave se scufundaseră, dar supraviețuitorii înotaseră până înapoi la castel și declanșaseră un al doilea atac. Când sosi armata clanului Mori, iar drapelele și flamurile începură să se vadă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Nobunaga. Mai rău, feudele de familie și seniorii războiului rivali, care-și apărau propriile interese locale, puteau afunda țara în același haos din ultimii ani ai shogunatului. De la Templul Mii, Hideyoshi își deplasă toată armata pe o flotă de corăbii militare, încărcând de toate, de la cai până la paravane aurite. Era a optsprezecea zi din lună, iar obiectivul era acela de a se muta la Azuchi. O altă forță militară șerpuia și ea spre răsărit, pe drumul de uscat. Convoiul navelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
merseseră împreună până la Azuchi și deplângeau, din toată inima, distrugerile. Totuși, după ce-și dădură seama că incendiile nu fuseseră declanșate din porunca lui Nobuo, indignarea lor păru să mai scadă, întrucâtva. Nu rămaseră în Azuchi decât două zile. Convoiul corăbiilor ridică, din nou, pânzele, de astă dată pornind spre miazănoapte. Hideyoshi își ducea armata principală la castelul său din Nagahama. Castelul era în siguranță. Nu se zărea nici urmă de inamic, iar trupele aliate intrau deja în curtea castelului. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Zecea, cei trei ajunseră la Nagahama, ca să-l ia pe Katsutoyo. Din păcate, tânărul era bolnav. Trimișii îl sfătuiră să rămână pe loc, dar Katsutoyo insistă să vină și el, iar grupul porni mai departe, din Nagahama spre Otsu, cu corabia. Petrecând o noapte în capitală, ajunseră la Castelul Takaradera a doua zi. Acesta era câmpul de luptă unde fusese învins Mitsuhide în vara trecută. În locul unde înainte nu fusese decât un sat sărăcăcios, cu un oficiu poștal dărăpănat, acum răsărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Au venit forțele lui Tsutsui, precum și armata Seniorului Niwa. Dar vocile de pe marginea drumului erau nedumerite cu privire la destinația acelei expediții. Coloana șerpuitoare de armuri și coifuri trecu foarte rapid prin Keage și se uni cu efectivele care așteptau la Yabase. Corăbiile de război încărcate cu trupe începură să despice valurile albe în formație strânsă, îndreptându-se spre nord-est, pe când armata pornită pe uscat își făcu tabăra, pentru trei nopți, la Azuchi, sosind la Castelul Sawayama în ziua a zecea. În a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
le explică Hideyoshi. Nu fac decât să mă întorc de pe Muntele Fumuro. Dar, dacă tot sunt aici... În timp ce stătea în fața lui Tadaoki, Hideyoshi bău puțină apă și începu să dea ordine: — Ridicați imediat tabăra și plecați acasă. Apoi, luați toate corăbiile de război acostate la Miyazu, în Tango, și atacați coasta inamică. Lui Hideyoshi îi venise ideea marinei militare în timp ce urca muntele. Planul nu părea să aibă nici o legătură cu ceea ce făcea el în acele momente, dar discrepanțele de acest gen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe cineva, iar mâna în care ținea scrisoarea adresată soției sale începu să tremure. — Ippeita! țipă el, subțire. Cel chemat apăru în grabă. — Ia un cal și aleargă la Nagahama. Găsește-i pe-ai mei și urcă-i într-o corabie. Nici nu te gândi să le salvezi și lucrurile; fugiți doar peste lac, până la tabăra Seniorului Katsuie. Mă bizui pe tine. Pleacă imediat și nu pierde nici o clipă, ordonă el. Aproape înainte de a termina vorba, Shogen își încheie legăturile armurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]