7,054 matches
-
Adriana mea? Cum să-i dezamăgesc?!“ Oare a fost greșeala mea că n-am reușit să-i explic destul de convingător acest final pe care Îl dorisem ca un omagiu pirandellian actorului și scenei? Sau chiar așa de grea să fie „despărțirea“ unui tenor de soprana sa...? Întâlnirea cu Beckett La Public Theater, lucrând Oh, ce zile frumoase, piesa lui Beckett, nu știam că era pentru ultima oară când aveam să lucrez cu prietenii mei buni Irene Worth și George Voskovec. Cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
are nevoie de teatru? foloseam scena mare à l’italienne, dar Într-un mod liber, cu actorii plimbându-se prin sală, dialogând des cu publicul, odată cu Noaptea regilor și cu Livada cu vișini, scena a devenit separată de sală. Această despărțire În spațiu a fost Însă un semnal simbolic al despărțirii mele de această instituție, deși atunci nu eram conștient că va fi așa. La suprafață, zodiile păreau să fie Într-o balanță bună, dar neliniștea mea se făcea tot mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
dar Într-un mod liber, cu actorii plimbându-se prin sală, dialogând des cu publicul, odată cu Noaptea regilor și cu Livada cu vișini, scena a devenit separată de sală. Această despărțire În spațiu a fost Însă un semnal simbolic al despărțirii mele de această instituție, deși atunci nu eram conștient că va fi așa. La suprafață, zodiile păreau să fie Într-o balanță bună, dar neliniștea mea se făcea tot mai des simțită. Dorința de a-mi respecta vocația teatrală continuând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cunoscusem bine, dar gestul lui m-a impresionat. „Doream să vă strâng mâna. Atât.“ E tot ce mi-a spus. Când a decolat avionul, deși aveam iar gustul amar al exilului, aceste Întâlniri de la aeroport, Înainte de plecare, mi-au Îndulcit despărțirea. Scriind cartea, pot să am o atitudine mai detașată față de evenimentele acelui an 1995. Retrospectiv, povestirea plimbării cu limuzina prezidențială spre Otopeni Îmi confirmă că, dacă voiam să mă lupt pentru montarea mea, nu aveam Încotro decât să apelez la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
zilei, ca un crai senil Împleticindu-se spre cel mai apropiat euthanasium; dar pur și simplu nu mă pot obișnui cu trădarea nocturnă a rațiunii, a umanității, a geniului. Oricât de obosit aș fi, simt o repulsie inexprimabilă față de răscolitoarea despărțire de conștiință. Îl urăsc pe Somnus, acest călău cu mască neagră care-mi pune capul pe butuc; și dacă pe parcursul anilor, apropiindu-se o dezintegrare mult mai meticuloasă și mai ridicolă, care În nopțile de acum - mărturisesc - reduce mult groaza
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
A venit să-și ia rămas bun... Se întoarce la mânăstire... la bolniță... la mânăstire... Voichița se prelinge ștergând zidul cu spatele, se prelinge spre ușă... Domniță, nu pleca... spune Maria încetișor, fără patimă. Rămâi... Nu vreau să vă tulbur despărțirea... Câteva clipe numai... Ștefane! Eu nu plec la Hotin! spune ea cu hotărâre. Cee?! Cum așa?! Pentru ce?! M-am hotărât, Ștefane, spune ea cu o voce blândă, calmă, detașată. Mă retrag la mănăstire... Îmi închin viața, câtă mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dar dacă părerile lui Valeriu Cristea au fost respinse cu brutalitate, nu s-ar putea spune că el a fost blând cu adversarii săi. A fost și el nedrept. Întâmplarea face să cunosc bine împrejurările în care s-a produs despărțirea de cea pe care scriitorul o numește în carte Xenia și de soțul ei. Știu cât de triști au fost aceștia pentru că, deși continuau să-i fie prieteni, nu s-au mai putut înțelege cu el. Obiectivitatea i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
se îndepărtează încet de mal (barcagiul lipsește la apel din amintirea mea, deși nu se poate ca, în realitate, să fi absentat: lacul era, într-adevăr, prea mare pentru ca un amator să se fi încumetat să vâslească). Este amintirea unei despărțiri; cum s-ar zice, am venit să-i conduc, pe mătușa și unchiul, care urmau să se îmbarce, pentru a trece lacul; dacă m-aș lua după secvența pe care mi-o propune memoria ar trebui să accept absurditatea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-o; au lăsat-o doar să plece, au abandonat-o destinului ei de fată simplă, fără carte (multă); la Corabia, văzând valurile de avioane americane, mici, argintii, obișnuia să exclame: „ai’oane, ai’oane”. Când și cum s-a produs despărțirea de Cati - iarăși nu țin minte. La întoarcerea din refugiu, la Galați, în toamna lui 1944, în orice caz la sosirea noastră la Cluj, în martie 1945, ea nu se mai afla la noi. Ce-i drept, avea năravuri rele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am eu de strâmbătura aceea arogantă și grobiană? Și totuși, zâmbetul josnic, răzbunător al fostului soț al lui tanti Tony se ține, de peste 40 de ani, cu încăpățânare, scai de turma amintirilor mele... Nu cred că tanti Tony a regretat despărțirea, dar singură, într-adevăr a rămas - pentru toată viața. Deși atunci când divorțase era încă tânără, de treizeci și ceva de ani, drăguță, fină. Într-o seară (locuia, temporar, la noi), la culcare - se afla deja în pat - mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu era aproape nimeni și când am reușit să aprindem câte o lumânare (prima oară n-am găsit locul de unde se cumpără și nici n-am văzut lumânări aprinse: poate la ei nu e obiceiul, ne-am zis...). Vizita de despărțire a fost mai tristă decât prevăzusem, din cauza unui porumbel mort, sfârtecat. Îl călcase o mașină? Dar în acest caz cine și de ce îl azvârlise de pe carosabil în piața unde, ca de obicei, porumbeii se îngrămădeau cu zecile, cu sutele, liniștiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lumea noastră, da. — În lumea noastră? — În lumea noastră, așa cum a fost ea zidită, din vecii vecilor... Peste câteva minute mi-am luat rămas bun de la sărmanul meu prieten căruia, cu toate că se considera bolnav incurabil, i-am urat totuși, la despărțire, însănătoșire grabnică. În stația de lângă spital, așteptând troleibuzul care, evident, nu venea, mi-am amintit, nu știu cum, după atâta amar de vreme, un episod din studenție... Mă aflam la căminul de pe strada Matei Voievod, venisem în vizită la niște colegi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lui”. Secvențele adunării spontane, din instinct, a ucenicilor la un loc, în „încăperea de sus”, ca a oilor rămase fără stăpân și păstor într-un țarc, ale stăruinței în rugăciuni (înfricoșate) țin de o relatare cu mult mai realistă. Căci despărțirea de Hristos a fost, cu siguranță, o tragedie pentru ucenici, încă neîmbrăcați „cu putere de sus”, încă niște bieți oameni, temători, somnoroși, gata oricând să (se) renege. Peste zece zile, de Cincizecime (Rusalii) apostolii se vor „îmbrăca cu putere de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am sărutat stâncă în semn de rămas bun, cu lacrimi și părere de rău că trebuie să plec și poate nu o voi mai vedea niciodată. Regretam plecarea mea de acolo, că nu o să le mai văd. Meditând la tristă despărțire mi-a venit un gând tainic care, parcă îmi spunea: deja ai luat tot ce-i bun și valoros în acest pelerinaj la Sfintele Locuri. Primisem de două ori Sfintele Taine: o dată la Sfanțul Mormânt al Domnului Iisus Hristos și
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
avionul cu destinația România. Una cate una, colegele mele de cameră plecau pe la mănăstiri. Ne-am luat rămas bun îmbrățișându-ne și iubindu-ne cu dragostea duhovniceasca ce s-a stabilit între noi atunci. Cu părere de rău șosea clipă despărțirii. Eu nu le voi uita niciodată. Au fost ca niște îngeri buni cu mine. Și milostive erau, si ce mult m-au respectat, am rămas uimită de credință și faptele lor. De multe ori în cameră, discutând cu ele, m-
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
desfac pur și simplu prin schimbarea domiciliului sau locului de muncă? Și câte rezistă unei lungi absențe, câte nu sunt foarte ușor înlocuite ? În ce mă privește, am avut, e drept, bucuria să mă întâlnesc în străinătate, după decenii de despărțire și fără să ne mai fi scris, cu doi buni prieteni din prima tinerețe, cu care am regăsit imediat aceeași înțelegere perfectă și cordială de odinioară, chiar mai profundă mulțumită maturității. Dar am văzut în jurul meu cum schimbările pe care
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ori, fie pe stradă, fie la cantina scriitorilor (adică, în anii aceia, „la Doamna Candrea”, cum se spunea), fie la Cartea Românească. Îmi adusese spre editare un manuscris cu titlul Testament filozofic, vreo 200 și ceva de pagini scrise fără despărțiri în capitole și aproape fără alineate. Nici în acea formă și nici din punctul de vedere al conținutului „ideologic” nu era publicabil. De altfel, Țuțea era un om al cuvântului vorbit, nu scris. Emisia lui verbală, cu gura strânsă, avea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de studiu, aparține antropologiei, dar morala ca disciplină normativă și speculație existențială aparține filozofiei, fiind de fapt principala ei finalitate (magistrul nostru, al lui Pleșu și al meu, nu admite asta, dar în domeniile noastre discipolatul fecund se confirmă prin „despărțire”). Andrei Pleșu e un critic de artă din familia unui Eugenio d’Ors. Ca și acesta, el se mișcă cu libertate și siguranță în diversitatea marilor repere ale gândirii și culturii, desființând etanșeitatea zonelor lor de manifestare. Ca și acesta
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
fost surprins de vocabularul pe care-l folosea, de delicatețea gesturilor ei, de politețea ei. Parcă ar fi fost absolventă de pension, parcă ar fi trăit într-un mediu de intelectuali, și cu un bun simț ieșit din comun. După despărțire, am comentat cu unchiul Constantin acest caz, atât de deosebit de mediul înconjurător și de posibilitățile modeste de trai. Asupra acestei verișoare mi-a atras atenția unchiul Constantin, de a cărui mărturie mă folosesc pentru a nu aprecia cititorul că
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
mă învăluiască în aer, din altă viață: Stockholm, 6 mai 1974 Gabriela, ma bien-aimée. M-am întors cu bine datorită protecției tale. Bineînțeles, avionul a avut câteva bătăi de aripi, dar n-a fost nimic în comparație cu bătăile inimii care, după despărțirea noastră, mă urmăresc hărțuindu-mă. În fond, am o inimă grea și o mână la fel (de plumb) ca să-ți pot scrie senin. Cât despre spirit, să nu mai vorbim: el e mlăștinos! Tocmai l-am părăsit pe prietenul nostru
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Anul următor, 1974, exact pe 31 martie, ziua de naștere a lui Nichita, René a venit la București; m-a sunat să-mi arate fotografiile lui Lütfi. Acea zi de neuitat a fost începutul unui șir lung de întâlniri și despărțiri, vreo douăzeci, lucru care a scandalizat nu numai Securitatea, dar și serviciile de contraspionaj și SEPO, serviciile secrete din Suedia. René era troțkist, publicase operele lui Troțki în toată Scandinavia și era vânat de sovietici. Intrasem într-o umbră deasă
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
lui, singurul spațiu în care era cu adevărat un om liber - toți, inclusiv soția lui care-l înșela cu doctorul, fără scrupule, considerându-l nebun. Vaslav se găsea într-o profundă criză existențială, provocată de schimbarea radicală a vieții lui - despărțirea de Diaghilev, relația cu el fusese cu mult mai mult decât homosexualitate. Vaslav scrie: „E important pentru mine să-l înțeleg pe Dumnezeu. Deși Dumnezeu e înțeles numai de Dumnezeu. Omul e Dumnezeu, de aceea e înțeles de Dumnezeu. Sunt
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
spunând că era vorba de o aprindere de plămâni. Peste o oră a venit Constantin Chiriță și l-a dus pe Nichita la spital, cu mașina lui. Eram cunoscută ca un cal breaz pe Aleea Romancierilor, și înainte, și după despărțirea de Nichita, care, în fond, n-a fost despărțire, ci o absență îndelungată, după care eu am hotărât să trăiesc singură. Ofițerul blocului era bine informat despre René. Contraspionajul era foarte interesat de vizitele unui troțkist în România, unul care
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Peste o oră a venit Constantin Chiriță și l-a dus pe Nichita la spital, cu mașina lui. Eram cunoscută ca un cal breaz pe Aleea Romancierilor, și înainte, și după despărțirea de Nichita, care, în fond, n-a fost despărțire, ci o absență îndelungată, după care eu am hotărât să trăiesc singură. Ofițerul blocului era bine informat despre René. Contraspionajul era foarte interesat de vizitele unui troțkist în România, unul care publicase operele „profetului roșu” în toată Scandinavia. Apariția cărților
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
înmormântării lui. Ce miracol că viața nu se oprește la viață. Totul se petrece în simțurile mele atât de concret, încât aproape că nu-mi doresc asemenea vise fericite, pentru că după aceea sufăr îngrozitor, fiecare întâlnire cu iubitul meu presupune despărțirea brutală prin trezire. Sunt epuizată de intensitatea trăirii din vis. Țările occidentale s-au pus de acord să sancționeze Irakul. De fapt, războiul a început în formele lui cele mai îngrozitor de subtile. Oamenii suferă de foame și de neputința de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]