6,859 matches
-
aghlabizilor, după care a trecut în cea a dinastiei fatimizilor, trecând astfel de la o stăpânirea sunnită la una șiită. După reprimarea cu succes a unei răscoale, califul fatimid a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei, fiind primul din dinastia kalbizilor. Fatimizii au procedat la această numire chiar cu puțin înainte ca ei înșiși să își transfere capitala din Ifriqiya la Cairo în 969. Sub kalbizi, au continuat raidurile asupra sudului Italiei pe parcursul secolului al XI-lea, iar în 982
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
969. Sub kalbizi, au continuat raidurile asupra sudului Italiei pe parcursul secolului al XI-lea, iar în 982 o armată germană sub comanda împăratului Otto al II-lea a fost înfrântă în bătălia de la Stilo, din apropiere de Crotone, în Calabria. Dinastia kalbizilor a început o perioadă de declin continuu, odată cu conducerea emiratului de către Yusuf al-Kalbi (990-998), care a încredințat insula fiilor săi și a creat posibilitatea pretențiilor dinastiei zirizilor din Ifriqiya. Sub al-Akhal (1017-1037), conflictul dinastic s-a intensificat, înregistrându-se
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
a fost înfrântă în bătălia de la Stilo, din apropiere de Crotone, în Calabria. Dinastia kalbizilor a început o perioadă de declin continuu, odată cu conducerea emiratului de către Yusuf al-Kalbi (990-998), care a încredințat insula fiilor săi și a creat posibilitatea pretențiilor dinastiei zirizilor din Ifriqiya. Sub al-Akhal (1017-1037), conflictul dinastic s-a intensificat, înregistrându-se facțiuni aliindu-se fie cu bizantinii, fie cu zirizii. Cu toate că niciuna dintre aceste puteri nu a reușit să se instaleze în Sicilia pentru o lungă durată, sub
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
Roger de Hauteville și au început cucerirea insulei, care a fost încheiată în 1091. Musulmanilor li s-a permis să rămână și să joace un rol important în administrația, armata și economia regatului normand până în secolul al XII-lea. Sub dinastia kalbizilor, Sicilia și în special Palermo a constituit un adevărat centru economic al Mediteranei. Musulmanii au introdus lămâiul, portocalele din Sevilla și trestia de zahăr, precum și bumbacul și dudul pentru sericicultură și au introdus sisteme de irigații pentru agricultură. Sicilia
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
Grimoald al IV-lea a făcut vagi promisiuni de tribut și supunere față de împăratul Ludovic Piosul, care au fost reînnoite de către succesorul său Sico I. Niciuna dintre aceste promisiuni nu a fost îndeplinită, și descreșterea puterii și influenței monarhilor din dinastiei Carolingienilor a permis ducatului de Benevento să își sporească gradul de autonomie. În pofida neîncetatei ostilități a suveranilor franci, Benevento a atins în secolul următor apogeul, impunând tribut asupra Neapolelui și capturând Amalfi sub ducele Sicard. Când acesta din urmă a
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
Salerno a trecut sub domnia aliatului său, Pandulf Cap de Fier, care apoi l-a încredințat fiului său, Pandulf al II-lea. De la 978, anul morții principelui Gisulf I, până la 983, anul în care salernitanii au reinstalat la putere o dinastie aleasă de ei înșiși, principatul de Salerno s-a aflat sub conducerea "străinilor": fie din casa princiară de Capua, fie de către ducii de Amalfi. Amalfitanii au profitat de moartea lui Pandulf Cap de Fier din 981 pentru a prelua stăpânirea
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
I de Amalfi a devenit principe. Acesta a fost însă nepopular, și Ioan, originar din Spoleto, a fost ales după alungarea amalfitanilor. Relațiile de discordie cu Amalfi au continuat până la finele principatului. Ioan al II-lea și-a stabilit propria dinastie, moment care anunța perioada finală de măreție a Principatului de Salerno ca entitate longobardă independentă. El a căutat să sporească controlul bisericii în regiune, însă a eșuat în această întreprindere. El a introdus principiul co-regenței fiilor, în scopul de a
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
capitală și, odată cu ea, principatul în favoarea lui Guiscard. Odată cu înfrângerea lui Gisulf, Salerno a încetat să mai fie capitala unui principat extins, iar posesiunile sale cândva atât de vaste au fost în întregime integrate ducatului de Apulia și Calabria al dinastiei Hauteville. Salerno a continuat să fie cel mai important oraș din Italia sudică până la sfârșitul dominației familiei Hauteville, în 1194.
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
bizantine să dureze peste un secol. Siracusa a rezistat multă vreme, însă a căzut în anul 878, Taormina a fost supusă abia în 902, iar ultimul avanpost bizantin a cedat abia în 965. Sicilia arabă a fost guvernată succesiv de către dinastia sunnită a aghlabizilor din Tunisia și apoi de către cea șiită a fatimizilor din Egipt. Bizantinii au profitat la un moment dat de temporarele neânțelegeri dintre sarazini pentru a reocupa capătul estic al insulei vreme de câțiva ani. După suprimarea unei
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
reocupa capătul estic al insulei vreme de câțiva ani. După suprimarea unei răscoale, califul fatimid Ismail al-Mansur l-a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei (948-964). Acesta a izbutit să controleze permanentele răscoale ale bizantinilor și a întemeiat dinastia kalbizilor. În secolul al X-lea, raidurile coordonate de către kalbizi în sudul Italiei au continuat, iar în anul 982 o armată germană comandată de împăratul Otto al II-lea a fost înfrântă în apropiere de Crotone în Calabria, în cadrul bătăliei
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
perioadă de tot mai accentuat declin pentru emiratul Siciliei. Sub al-Akhal (1017-1037), conflictul dinastic s-a intensificat, înregistrându-se tot mai dese cazuri în care anumite facțiuni din cadrul familiei domnitoare a kalibizilor se aliau fie cu Imperiul Bizantin, fie cu dinastia zirizilor. Din vremea emirului Hasan as-Samsam (1040-1053), stăpânirea asupra insulei s-a fragmentat în mai multe mici fiefuri. Pe plan intern, arabii au inițiat reforme funciare care, la rândul lor, au sporit productivitatea și au încurajat creșterea micii proprietăți, fapt
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
seria a treia a serialului. Episodul începe în noiembrie 1648. Regele Carol I al Angliei, Scoției și Irlandei a pierdut deja Războiul Civil. Doar doi oameni i-au mai rămas credincioși: Sir Edmund Blackadder (Rowan Atkinson), singurul descendent al istoricei dinastii Blackadder, și slujitorul său, Baldrick (Tony Robinson). Ei i-au oferit regelui un refugiu la Blackadder Hall, unde acesta se ascunde într-un tufiș de mărăcini, fiind asigurat că este la fel de probabil să fie prins "precum o vulpe vânată de
Blackadder: The Cavalier Years () [Corola-website/Science/324665_a_325994]
-
pornit în marș asupra sudului Calabriei, unde a pus asediu asupra orașului Cosenza. El a murit în 24 octombrie de dizenterie, iar campania începută a fost oprită, trupele revenind în Sicilia. În acest moment, Sicilia trecuse aproape integral sub controlul dinastiei aghlabizilor, cu excepția câtorva întărituri minore aflate în interiorul insulei. Populația creștea rapid ca urmare a emigranților veniți din Africa, Asia și Spania, ca și a berberilor, care erau concentrați cu precădere în sudul Siciliei. Din Palermo, emirul de Sicilia numea guvernatori
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
300.000 de locuitori, Palermo a devenit în secolul al X-lea cel mai popula toraș din Italia. O descriere a orașului a fost lăsată de Ibn Hawqal, negustor din Bagdad care a vizitat Sicilia în 950. În anul 909, dinastia aghlabizilor din Africa a fost înlocuită de cea fatimizilor șiiți. Patru ani mai târzui, guvernatorul fatimid a fost alungat din Parlermo, iar Sicilia și-a declarat independența sub emirul Ahmed ibn-Kohrob. Prima faptă militară a acestuia a constituit-o un
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
numit duce pe Dipold de Vohburg. Din 1213, ducatul a fost trecut sub conducerea papală directă, având un guvernator, de obicei un cardinal, deși va rămâne ca un pion în cadrul luptelor împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen până la stingerea dinastiei de Hohenstaufen. Teritoriile fostului ducat de Spoleto au fost anexate de către Statul papal și, în parte, de către Regatul Neapolelui.
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
de biografii ale împăraților bizantini care au domnit de la 813 to 867 (de la Leon al V-lea Armeanul la Mihail al III-lea). Fiind scrise la comanda împăratului Constantin al VII-lea (913-959), cărțile reflectă punctul de vedere al reprezentanților dinastiei macedonene. Necunoscutul autor a utilizat probabil aceleași surse ca și Iosif Genesios. Cea de a doua lucrare este cunoscută sub numele de "Vita Basilii", o biografie a împăratului Vasile I Macedoneanul (867-886) scrisă de nepotul său, împăratul Constantin al VII
Continuatorul lui Teofan Mărturisitorul () [Corola-website/Science/324689_a_326018]
-
Landulf I (n. cca. 795 - d. 843), supranumit cel Bătrân, a fost primul gastald longobard de Capua din ilustra să familie, care va guverna Capua până la anul 1058. Potrivit "Cronaca della dinastia di Capua", el a guvernat Capua Veche vreme de 25 de ani și 4 luni, iar Capua Nouă pentru încă un an și 8 luni. Conform cronicarului Erchempert, Landulf a fost un "vir bellicosissimus" ("bărbat foarte belicos"). În 839, în conformitate cu
Landulf I de Capua () [Corola-website/Science/324730_a_326059]
-
la mănăstirea de Montecassino în luna august. Părinții lui Guaimar erau principele Guaifer de Salerno și Landelaica, fiica principelui Lando I de Capua. Din 877, el a fost asociat la domnie de către tatăl său, o practică ce se instituise odată cu dinastiile anterioare și caer va continua până la sfârșitul independenței salernitane, în 1078. Guaimar a venit în sprijinul împăratului Carol cel Pleșuv pentru a lupta contra sarazinilor în 877, însă acesta din urmă nu s-a implicat în luptă, ci a părăsit
Guaimar I de Salerno () [Corola-website/Science/324738_a_326067]
-
Aceștia erau la origine conți de Lucca, care și-au extins puterea asupra formațiunilor statale învecinate. Este vorba de rude (în majoritate, nelegitime) ale lui Ugo de Arles, regele Italiei, pe care acesta din urmă le-a impus după îndepărtarea dinastiei "Bonifaciilor". Aceștia erau descendenți ai conților de Canossa. Din acest moment, Toscana a fost divizată între numeroase orașe-stat (republici) aflate în competiție veșnică: Florența, Pisa, Siena, Arezzo, Pistoia și Lucca. Începând din secolul al XIV-lea, Florența a obținut întâietate
Lista margrafilor de Toscana () [Corola-website/Science/324748_a_326077]
-
comploturi de detronare a suveranului legitim. Astfel au stat lucrurile în 662, în privința lui Grimoald I de Benevento (duce de Benevento, dar fiu al unui duce de Friuli), care a reușit să uzurpe tronul de la regii Godepert și Perctarit (din dinastia bavareză), în ciuda opoziției ducilor "neustrieni" de Asti și Torino. Un alt exemplu îl oferă Alahis, duce de Trento, care în 688-689 a reușit să ocupe tronul de la Pavia, înainte de a fi înfrânt de către Cunincpert. De asemenea, Ansfrid, duce de Friuli
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
a abdicat după sosirea lui Selim. La scurtă vreme după încoronarea acestuia din urmă, Baiazid a murit. În timpul domniei lui Selim I imperiul și-a lărgit mult granițele spre sud și est. El i-a înfrânt pe mameluci (a distrus Dinastia Mamelucă) și a cucerit cea mai mare parte a teritoriilor care acum fac parte din Siria, Liban, Israel și Egipt. Printre trofeele sale s-au numărat orașul sfânt Ierusalim și capitala mamelucilor, Cairo. Datorită victoriilor sale, Selim a fost proclamat
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
Sfântului Imperiu Roman Ferdinand I, a ocupat așa numita „Ungarie Regală” (Slovacia, nord-vestul Ungariei și Croația apuseană), care a reprezentat pentru o anumită perioadă frontiera dintre posesiunile otomane și cele habsburgice. Teritoriile Persiei și Irakului de azi erau conduse de dinastia safavidă șiită. Soliman a organizat trei campanii împotriva safavizilor. Prima campanie a dus la cucerirea Bagdadului în 1534. A doua campanie, 1548-1549, a dus la ocuparea pentru o scurtă perioadă de timp a Tabrizului și a unei părți din Azerbaidjan
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
ducatul de Ăști și totodată cu mâna nepoatei regelui Wacho al longobarzilor. Cu aceasta, el a avut doi copii, Gundpert și Aripert, cel din urmă ajungând rege mai tarziu, în 653, primul monarh al longobarzilor din ramură lui Gundoald a dinastiei bavareze. Gundoald a fost ucis accidental de către o săgeată în 616.
Gundoald de Asti () [Corola-website/Science/324809_a_326138]
-
trimis pe soția și pe fiul (Cunincpert) acestuia din urmă la Benevento și a preluat el însuși coroana regală a longobarzilor. Tot atunci s-a căsătorit imediat cu sora lui Godepert, tocmai pentru a stabili o legătură de rudenie cu dinastia bavareză din Regatul longobard. Bravura și îndemânarea sa pe câmpul de luptă au asigurat mai multe victorii ale longobarzilor. Astfel, el și-a condus armatele pentru a obține o victorie personală asupra trupelor bizantine ale împăratului Constans al II-lea
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
guvernare a lăsat-o regentă pe mama sa timp de șase ani, până în 1662. Afonso a supravegheat victorii militare asupra spaniolilor la Ameixial (8 iunie 1663) și la Montes Claros (17 iunie 1665), culminând cu recunoașterea de către Spania a noii dinastii portugheze, Casa de Braganza, la 13 februarie 1668 prin Tratatul de la Lisabona. În 1662, Contele de Castelo Melhor a văzut o oportunitate de a obține puterea la curte împrietenindu-se cu regele. El l-a convins pe rege că mama
Afonso al VI-lea al Portugaliei () [Corola-website/Science/324805_a_326134]