6,588 matches
-
fost respinsă, iar teritoriul a revenit sub dominația episcopală, ca urmare a acțiunii unei armate de sub comanda ducelui Godefroi al IV-lea cel Ghebos de Lotharingia, trimisă la ordinul împăratului Henric al IV-lea. În 1076, la solicitarea episcopului Willem, ducele lotharingian a vizitat domeniile acestuia de la granița cu Frizia. La Delft, ducele a fost asasinat de către răsculați, în 26 februarie 1076). La rândul său, Willem de Utrecht a murit la puțină vreme, în 17 aprilie 1076. Dirk al V-lea
Dirk al V-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328668_a_329997]
-
acțiunii unei armate de sub comanda ducelui Godefroi al IV-lea cel Ghebos de Lotharingia, trimisă la ordinul împăratului Henric al IV-lea. În 1076, la solicitarea episcopului Willem, ducele lotharingian a vizitat domeniile acestuia de la granița cu Frizia. La Delft, ducele a fost asasinat de către răsculați, în 26 februarie 1076). La rândul său, Willem de Utrecht a murit la puțină vreme, în 17 aprilie 1076. Dirk al V-lea, aflat acum la conducerea directă a stăpânirii sale, era gata să profite
Dirk al V-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328668_a_329997]
-
datează din secolul al XIII-lea. Ea conține sculpturi gotice din piatră sub un baldachin (Sf. Ecaterina și Sf. Nicolae) (1350), precum și un crucifix din lemn realizat de Hans Schlais (1510-1520). Această capelă a fost ctitorită de un bucătar al ducelui prin anul 1350, care a dorit să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru că a fost achitat într-un caz de otrăvire. Arcul triumfal situat între transept și altar datează din secolul al XIV-lea. Pereții exteriori sunt decorați cu scene din
Biserica Sfântul Mihail din Viena () [Corola-website/Science/328663_a_329992]
-
său a murit în 1122, Dirk avea vârsta de numai șapte ani, iar mama sa Gertruda (devenită, prin schimarea numelui, Petronilla) a guvernat comitatul din poziția de regentă. În 1123, ea a sprijinit revolta fratelui ei vitreg, Lothar de Süpplingenburg, ducele de Saxonia împotriva împăratului Henric al V-lea. După ce Lothar a fost la rândul său ales ca rege al Germaniei în 1125, el a restituit Leiden și Rijnland comitatului de Olanda, care fuseseră în 1064 acordate episcopului de Utrecht (ulterior
Dirk al VI-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328676_a_330005]
-
conte de Geldern din 10 ianuarie 1271 până la moarte. Reginald a fost fiul contelui Otto al II-lea cel Șchiop de Geldern cu Filipa de Dammartin. În 1276, Reginald a fost căsătorit cu Ermengarda de Limburg, fiica unică și moștenitoarea ducelui Waleran al IV-lea de Limburg. În 1279, el a devenit duce-consort de Limburg, iar când Ermengarda a murit fără a avea copii în 1283, el a devenit singurul conducător al Limburgului. El a pierdut însă acest titlu după ce a
Reginald I de Geldern () [Corola-website/Science/328687_a_330016]
-
Willem al IV-lea (n. cca. 1210 - d. 16 martie 1278) a fost duce de Jülich de la 1219 până la moarte. El a fost fiul și moștenitorul contelui Willem al III-lea de Jülich și al Matildei de Limburg, fiică a ducelui Waleran al III-lea de Limburg. Tatăl său participase la Cruciada a cincea din 1217, murind la asediul Damiettei din 1218. Willem i-a succedat în poziția de conte de Jülich sub protecția unchiului său, Eberhard de Hengenbach. În deceniile
Wilhelm al IV-lea de Jülich (conte) () [Corola-website/Science/328689_a_330018]
-
Henric a fost fiul contelui Henric al V-lea cel Blond de Luxemburg cu Margareta de Bar. După ce i-a succedat tatălui său, a continuat războiul acestuia, fiind ucis alături de trei dintre frații săi în bătălia de la Worringen de către cavalerii ducelui Ioan I de Brabant. Henric a fost căsătorit în jur de 1260-1261 cu Beatrice d'Avesnes (d. martie 1321), fiică a contelui Baldwin, având următorii copii:
Henric al VI-lea de Luxemburg () [Corola-website/Science/328695_a_330024]
-
a reprezentat o serie de conflicte militare desfășurate între 1283 și 1289, pentru succesiunea asupra ducatului de Limburg. Cauza războiului de succesiune a constituit-o moartea ducelui Waleran al IV-lea de Limburg din 1280, urmată de cea a unicei sale fiice, Ermengarda de Limburg din 1283. Waleran al IV-lea nu avea fii, iar Ermengarda nu a avut urmași. Ea se căsătorise cu contele Reginald I
Războiul de succesiune pentru Limburg () [Corola-website/Science/328694_a_330023]
-
Loon, Tecklenburg și Waldeck s-a aliat cu Brabantul și cu Berg. Cetățenii din Köln, dornici să se emancipeze de sub conducerea arhiepiscopului, s-au alăturat și ei acestei din urmă alianțe. După decisiva bătălie de la Worringen din 1288, câștigată de către ducele Ioan I de Brabant și de aliații săi, Ducatul de Limburg a intrat în posesia ducilor de Brabant. Orașul Köln și-a dobândit independența față de arhiepiscop și în cele din urmă statutul de oraș imperial în 1475.
Războiul de succesiune pentru Limburg () [Corola-website/Science/328694_a_330023]
-
Ioana de Chateaudun, și nepoată a lui Amalric de Montfort. Fiul lor Ioan îl va moșteni pe Robert, în vreme ce fiica cea mare Iolanda (n. 1263-d. 1322) se va căsători cu regele Alexandru al III-lea al Scoției, iar apoi cu ducele Artur al II-lea de Bretania.
Robert al IV-lea de Dreux () [Corola-website/Science/328696_a_330025]
-
Ludovic al II-lea ( d. 1218) a fost conte de Loon de la sfârșitul secolului al XII-lea, precum și conte de Olanda prin căsătorie, între 1203 și 1207. Ludovic a purtat război cu ducele Henric I de Brabant pentru moștenirea lui Albert al III-lea of Moha și pentru drepturile asupra orașelor Maastricht și Sint-Truiden. El emitea pretenții asupra celor doup orașe din poziția sa de regent de Duras. Ludovic a fost căsătorit cu
Ludovic al II-lea de Loon () [Corola-website/Science/328713_a_330042]
-
lui Willem), Ada a fost capturată în Leiden și dusă mai întâi la Texel, iar ulterior în Anglia. Ludovic a căutat să obțină sprijinul lui Hugo de Pierrepont, episcop de Liège, pe care l-a ajutat să obțină victoria asupra ducelui de Brabant în bătălia de la Steppes din 1213. Ludovic a murit otrăvit, în 1218.
Ludovic al II-lea de Loon () [Corola-website/Science/328713_a_330042]
-
său Conrad, care era preot, ca arhiepiscop de Köln, după moartea lui Engelbert al II-lea de Falkenstein din 1274, în cele din urmă fiind instalat în această poziție Siegfried al II-lea de Westerburg. În 1279, unchiul lui Adolf, ducele Waleran al IV-lea de Limburg a murit lăsând o fiică, Ermengarda, soție a contelui Reginald I de Geldern. Când Ermengarda a murit și ea în 1280 fără a avea urmași, soțul ei a pretins ducatul de Limburg pentru sine
Adolf al VIII-lea de Berg () [Corola-website/Science/328708_a_330037]
-
ducatul de Limburg pentru sine, cu toate că și Adolf emitea pretenții asupra Limburgului, ca nepotul cel mai mare al lui Waleran. Adolf a încercat fără succes să își revendica pretenția, iar în 1283 el și-a vândut drepturile asupra Limburg către ducele Ioan I de Brabant. Poziția ducelui Ioan și a lui Reginald I au condus în cele din urmă la bătălia de la Worringen din 1288, în care Adolf a sprijinit Brabantul, care a ieșit victorios din confruntare. Arhiepiscopul Siegfried al II
Adolf al VIII-lea de Berg () [Corola-website/Science/328708_a_330037]
-
și Adolf emitea pretenții asupra Limburgului, ca nepotul cel mai mare al lui Waleran. Adolf a încercat fără succes să își revendica pretenția, iar în 1283 el și-a vândut drepturile asupra Limburg către ducele Ioan I de Brabant. Poziția ducelui Ioan și a lui Reginald I au condus în cele din urmă la bătălia de la Worringen din 1288, în care Adolf a sprijinit Brabantul, care a ieșit victorios din confruntare. Arhiepiscopul Siegfried al II-lea de Westerburg a fost capturat
Adolf al VIII-lea de Berg () [Corola-website/Science/328708_a_330037]
-
al lui Audrehem, crezând că trupele engleze au fugit, a avut un efect dezastruos asupra cursului ulterior al bătăliei pentru partea franceză. Englezii așteptându-se la acest pas, au deschis focul asupra inamicului. Pe flancul stâng, arcașii englezi sub comanda ducelui de Oxford, care protejau principalele forțele ale lui Warrick, s-au poziționat într-o mlaștină, de netrecut pentru cavalerie grea. De aceea, cavalerii au fost obligați să atace principalele forțe în retragere, ferindu-se de pozițiile arcașilor inamici. Jean Froissart
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
decisă doar cu sosirea întăririlor trimise de Prințul Eduard. În bătălia a fost pierdut standardul Delfinului, fiind capturat de englezi. În cele din urmă, comandanții francezi, văzând zădărnicia luptei în continuare, au ordonat retragerea. Următoarea linie de infanterie, condusă de ducele de Orléans, văzând oamenii Delfinului care au eșuat, a intrat în panică și a început să se retragă, deși mulți soldați de-ai săi deja se angajaseră în luptă cu englezii. Întreaga armată, condusă de rege s-a amestecat. Arcașii
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
regală slăbită și stânjenită a fost aruncată spre sud. Arcașii au finalizat înfrângerea francezilor. Regele Ioan cel Bun a luptat cu curaj, dar a fost capturat, împreună cu fiul său Filip. A pierit floarea cavalerismului francez. Printre cei uciși numărându-se: ducele Petru I de Bourbon, conetabilul Franței Gautier al VI-lea de Brienne, episcopul de Chalon, 16 baroni, 2426 cavaleri, în total fiind uciși cinci mii de ostași, trei mii în timpul retragerii. Pe 24 mai 1357 rege capturat a fost adus
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
Bataille de Baugé") a fost o importantă bătălie Războiului de 100 de Ani, care a avut loc pe 22 martie 1421 între forțele engleze pe de-o parte și cele franco-scoțiene pe de altă parte. În luna martie 1421 trupele ducelui de Clarence, aproximativ 3.500 - 4.000 de ostași, inclusiv aproximativ 2.000 de arcași, efectua o razie de prădare în provinciile Maine și Anjou. Către 21 martie trupele engleze au ajuns la orașul Baugé, la est de Angers, capitala
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
21 martie. Cel mai probabil, englezii nu au cunoscut poziția și nici numărul francezilor. Aproximativ, în după-amiaza zilei de 21 martie, unul dintre detașamentele de arcași, împrăștiate prin împrejurimi, a capturat un cavaler francez, probabil spion, și l-au adus ducelui de Clarence. Ducele a decis să-i atace imediat pe francezi, ne ascultând sfatul cavalerilor, care îl rugau să aștepte să se adune toți arcașii. Astfel, la aproximativ 2 ore înainte de apus, trupele engleze au ieșit în fața celor franceze. Cca.
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
mai probabil, englezii nu au cunoscut poziția și nici numărul francezilor. Aproximativ, în după-amiaza zilei de 21 martie, unul dintre detașamentele de arcași, împrăștiate prin împrejurimi, a capturat un cavaler francez, probabil spion, și l-au adus ducelui de Clarence. Ducele a decis să-i atace imediat pe francezi, ne ascultând sfatul cavalerilor, care îl rugau să aștepte să se adune toți arcașii. Astfel, la aproximativ 2 ore înainte de apus, trupele engleze au ieșit în fața celor franceze. Cca. 1.500 de
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
Mont-en-Vimeu. La rândul său, Ioan al VII-lea de Harcourt, contele de Aumale, a continuat rezistența în Picardia, detașamente ale Delfinului (moștenitorului tronului Franței) au reușit să captureze Compiègne, deci victoria engleză nu a fost absolută. În primăvara anului 1423 ducele de Bedford i-a invitat la o reuniune la Amiens pe ducii de Burgundia și Bretania, pentru a dezvolta un plan comun de război împotriva Franței. Acordul a fost atins, ambii duci recunoscând regentul englez drept „regent al Franței”. Au
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
creastă destul de mare, pe malul estic în aval de râul Yonne. Aceasta creastă era întreruptă de un defileu îngust, în stânga fiind o zonă inundabilă. Probabil anume în aceste locuri erau poziționați francezii, blocând de aici calea trupelor engleze. De aceea ducele de Salisbury a decis în Vinsele să treacă pe malul vestic al râului și să continue să avanseze în sud, în scopul de a alege cea mai bună poziție pentru luptă. Trupele franceze se deplasau paralel cu cele engleze pe
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
armata scoțiană având 2.500 de infanteriști și 4.000 de arcași a venit la Bourges, reședință Delfinului (moștenitorul tronului Franței), Carol. În luna august, armata nouă a sosit în ajutor apărătorilor cetății Évreux de la Canalul Mânecii, care era asediat de ducele Ioan de Bedford. Cu toate acestea, Évreux a capitulat înainte sosirii unităților franco-scoțiene. Comandanții erau indeciși cu privire la continuarea ostilităților. Scoțienii și unii comandanți inferiori francezi insistau la darea luptei imediat. În contrast cu vicontele de Narbonne și alții comandanți superiori, care nu
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
lor din partea lui oamenilor contelui Dirk. Împăratul Henric a decis atunci să pună capăt domniei lui Dirk și a conferit teritoriile acestuia către episcopul Adelbold. O puternică armată imperială, constituită din trupe întreținute de către diferiții episcopi din zonă, sub comanda ducelui Godefroi al II-lea de Lotharingia, s-a îndreptat către fortăreața din Vlaardingen. Bătălia care a urmat în 29 iulie 1018 a constituit un dezastru pentru armata imperială și o victorie de răsunet pentru Dirk; mulți dintre comandanții imperiali au
Dirk al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328808_a_330137]