7,174 matches
-
eul În aceste condiții? Trebuia neapărat să-l Întreb pe Gan despre Reiko, orice, nu conta ce anume. Era imperios necesar să-i pun Întrebări și să-mi concentrez atenția pe răspunsurile lui. — Ce a vrut oare să spună prin gaură neagră? — Poftim? Ce ți-a venit așa, deodată? — Aa, nu, nimic. Doar că Yazaki v-a spus că Reiko i se părea o gaură neagră, vă amintiți? — Da, așa e. Mă surprinzi! Ce lucruri ciudate reții! Cu siguranță că ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Întrebări și să-mi concentrez atenția pe răspunsurile lui. — Ce a vrut oare să spună prin gaură neagră? — Poftim? Ce ți-a venit așa, deodată? — Aa, nu, nimic. Doar că Yazaki v-a spus că Reiko i se părea o gaură neagră, vă amintiți? — Da, așa e. Mă surprinzi! Ce lucruri ciudate reții! Cu siguranță că ți-am vorbit despre asta. Așa e, Yazaki a zis că era o gaură neagră. — Da. — Vezi tu, acum trei ani am luat o supradoză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
că Yazaki v-a spus că Reiko i se părea o gaură neagră, vă amintiți? — Da, așa e. Mă surprinzi! Ce lucruri ciudate reții! Cu siguranță că ți-am vorbit despre asta. Așa e, Yazaki a zis că era o gaură neagră. — Da. — Vezi tu, acum trei ani am luat o supradoză de amfetamine și era să fac stop cardiac. De atunci n-am mai consumat nimic În afară de heroină și, din când În când, ecstasy. Nici cofeina nu-mi face bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
discuția lor. Cu toate acestea privirile tuturor se Îndreptară spre imperceptibila mișcare a trupului lui Reiko. Cu siguranță a fremătat aerul, m-am gândit eu. În momentul acela mi-am adus aminte de cuvintele lui Gan: Reiko este ca o gaură neagră. Freamătul aerului Încetă, iar Reiko, privindu-și lung lichiorul de coacăze negre, așteptă ca barmanul și cuplul de la cealaltă masă să-ți Întoarcă privirile de la noi. Întinse mâna, apucă paharul cu două degete fără manichiură, rămase câteva clipe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
era În stare să miște mașina mai mult de cinci centimetri. Am continuat s-o privesc fix așteptând să spună ceva, dar Reiko nu-și clinti buzele nici măcar un milimetru. Nici o speranță să mi se facă o confesiune din partea unei găuri negre... Mi-am Încheiat lunga poveste, timp În care am băut două pahare de Kir Royal și patru de gin tonic. Nu era chiar o poveste În adevăratul sens al cuvântului, căci fata pe care o aveam În fața ochilor, așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
eu voi fi arestat și după aceea dus la Auschwitz. Așa cum bine știți, de fapt eu sunt un tip foarte slab, de-aia n-aș supraviețui Într-un loc ca ăla. Știți cum arată toaletele de la Auschwitz? Un șir de găuri rotunde așezate una după alta pe o platformă mai Înaltă decât podeaua pentru a putea fi ținute sub observație. Nu sunt așa de puternic Încât să supraviețuiesc dac-aș fi obligat să-mi fac nevoile În asemenea condiții.“ Maestrul continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de-abia Înaintau, milimetru cu milimetru, sprijinindu-se unul de umărul celuilalt, și doi bărbați tăcuți, Între două vârste, Îmbrăcați În costume gri. Aveam impresia că Înțelegeam oarecum ce voia să spună Gan când afirmase că Reiko era ca o gaură neagră. Reiko Îi ignora complet pe ceilalți clienți, Încât mă Întrebam cum poate face asta Într-un mod atât de neostentativ. Nu Îi ignora În mod conștient, dar nici nu lăsa impresia că trasează o barieră Între ea și lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
întins pe bancă, îmi simțeam pulsul în șira spinării și nu-mi mai puteam stăpâni panica. Într-o noapte cu lună plină și cer bolnav, ars de febră, aplecîndu-mă deasupra fântânii am avut impresia că nu mai văd nimic. O gaură mare, oarbă, în pământ, ca o orbită în care ochiul a secat. M-am întors pe peron și m-am trântit pe bancă fără o vorbă. Eram ca prostit. ― Ce e? m-a întrebat Eleonora. ― Apa, am bâiguit eu. ― Ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aplec, să mă privesc în luciul bălții, dar tocmai atunci am ajuns la un mal năpădit de stuf și unul dintre îmblînzitori m-a îmbrîncit din barcă. Pământul era, acolo, pietros. După vreo sută de pași, am ajuns în fața unei găuri mari și negre, ca un crater căscat în pământ. Nu distingeam altceva, căci luna dispăruse sub un nor. Cei doi au aprins o torță și, la picioarele mele, am văzut atunci niște trepte de piatră, tocite, mâncate de ploi și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai erau acolo. Am ocolit toată miriștea și nimic... În noaptea următoare am dat parcă de o poartă ruginită și încuiată. M-am chinuit destul de mult s-o împing, s-o forțez. În zadar. Era înțepenită zdravăn. Și tocmai în gaura cheii își făcuse pânza un păianjen, așa că nu puteam vedea ce era dincolo. Dar, spre uimirea mea, am descoperit prin apropiere urme de pași. Se pierdeau pe iarbă și eram gata să renunț să le mai urmăresc când le-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și simplu teamă. "Important e să supraviețuim cât mai confortabil" își zic înțelepții. Acești înțelepți și-au căutat mereu un culcuș cald sub valurile furtunilor, încîntați de abilitatea lor și de arta lor de a eluda; și-au căutat o gaură de șarpe și au împodobit-o. Apoi au ieșit în stradă și au râs văzând căruțele îndreptîndu-se spre eșafod... Da, e o poveste veche că senatorii romani, alegând consuli caii împăraților, îi împingeau pe acești împărați să se creadă zei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în apropiere erau mușuroaie; în partea aia savana e plină de ele și știam că-i un loc tocmai bun să te debarasezi de un cadavru. Am găsit foarte ușor un mușuroi și am avut noroc. Un furnicar făcuse o gaură destul de mare într-o parte a mușuroiului și am reușit s-o măresc puțin, iar apoi să bag trupul înăuntru. Apoi am îndesat înăuntru pietre și pământ și am măturat în jurul moviliței cu o ramură de arbust țepos. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
spre Golgota, mi-am cărat singur crucea, fie și târâș, doar era vorba de o jucărie enormă, iar eu eram nemâncat și însetat. Ce mai, am fost un ins în putere, nu un prăpădit. Îmi era cald, grozav de cald; găurile piroanelor pătrunse-n palme mă ardeau, iar picioarele nici nu mi le mai simțeam. Soldații de sub cruce erau veseli, arătau spre mine cu degetul și râdeau, nu știam de ce. Pentru că mă strâmbam de durere, mi-am dat seama; din clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mincinoși, dă foc icoanelor ce nu știu să zâmbească, abandonează semnele în cămașa, în țolul de cordele, fii contemporan cu tine, cu seva ce rămâne dâră pe trotuare, cu tusea ce te descompune în batistă, cu bocancii prin ale căror găuri devii tot mai puțin! Îndepărtează-te de cei care îți promit viitorul ce seamănă a bulgăre de zăpadă adunat din iernile lor! părintele Tatu, citea negânditele în pridvorul bisericii. Tu ești esența. Doamne! Dacă din esența i-ai înmulțit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru a nu tulbura liniștea grinzilor. Căsuța lui Petru avea 4 grinzi, erau la fel de obosite precum stăpânul (cât era ziua de lungă țineau pe umeri cerul; stelele, ca niște pioneze, fixau întunericul de uterul nopții). Petru își privea povestea pe gaura cheii, punea punct, punea virgulă între inimi și o lua de la capăt. Oamenii nefericiți își zidesc fericirea în ascuns: mormântul, sicriul, punțile, bani negri pentru vămi albe. Petru ardea în propria nefericire, precum lumina lunii în uleiul rânced al candelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lua de la capăt. Oamenii nefericiți își zidesc fericirea în ascuns: mormântul, sicriul, punțile, bani negri pentru vămi albe. Petru ardea în propria nefericire, precum lumina lunii în uleiul rânced al candelei împăcat cu secunda. Timpul lichid se prelingea printr-o gaură de ciorap. Eternitatea alerga în urma Carului Mare. Un înger și-a băgat piciorul în roata norocului, osia a trosnit, oiștea s-a rupt, cerul s-a crăpat, peste creștetul lui Petru, nisipul număra din doi în doi ca o amăgire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
izvorul. Pe cealaltă lume, setea nu este o curgere. 36. Oglinda descompune fotografiile. Te apropii, se deschide o ușă; pășești dincolo, se desface un cer; te îndepărtezi, cerul își trage obloanele, fereastra se ascunde după gratii, ușa se închide, prin gaura cheii, lumina punct alb la sfârșitul unei rugăciuni; semnul se dizolvă, se absoarbe, se șterge ca o iluzie în carnetul uni elev corigent. Oglinda este patria poveștilor: oglinda fură chipuri, oglinda macină, oglinda transformă, oglinda călătorește, oglinda știe a iubi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
metri pătrați de frescă: Cătălina, ctitora mânăstirii Fântânele, alături de Înaltul Macarie, episcopul Năsăudului; în stânga și în dreapta, Arhanghelii Mihail și Gabriel. 17 octombrie 1993, noaptea, la fiecare 30 de minute, o umbră trecea tiptil pe sub fereastră, asculta la ușă, privea prin gaura cheii. Dimineață, la 4, Petru se visa fum de brad, urca în cer, creștea pădure. 52. Diminețile începeau la 4. Portarul avea canon să supravegheze centrala stăreției, să toace de utrenie, să aprindă candelele în biserică, să trezească obștea, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai marii cerului. Biserica, un furnicar plin cu îngeri: cei friguroși își încălzeau picioruțele deasupra sfeșnicelor, somnoroșii moțăiau în strană, zglobii se balansau de frânghiile policandrului, îngerii bătrâni se ascundeau printre pagini de Psaltire; în fundație îngeri, în cărămidă, în gaura cheii; pe umerii călugărilor, stăteau îngerii îndreptători; în jurul Sfintei Mese, îngeri diaconi; lângă potir, îngeri de strajă. La 7 începea Liturghia. Norii erau precum o cortină trasă, încă se mai dormea în grădina lui Dumnezeu. Soarele somnoros își clătea ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
30 vin oaspeții. Lumea scrie bilețele cu nume de morți și de vii, apoi le înghesuie sub mâna ei dreaptă. Eu îi scriu că o iubesc, că mâine, negreșit, vin să-i dau "bună dimineața", că noaptea o privesc prin gaura cheii. Paracliserul încuie la 12 și mai deschide la 22, apoi la 4; este menajerul nostru prostuț: mâine scutură covoarele, ieri a șters praful, păienjenii, duminică, după sfânta leturghie, a umplut candelele cu ulei (fitilul arde după cum înclină privirea). Paracliserul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mă? Tovarășul maior Marcu îți zboară creierii, de nu-mi spui și nu o să fii primul! Tovarășe maior, părinte stareț, pe la două fără un sfert, cuviosul Petru a intrat în biserică. Iartă-mă, părinte, că am tras cu ochiul pe gaura cheii. A intrat în biserică, a aprins candelele, a pregătit rânduiala Utreniei, s-a rugat în fața Fecioarei. Eu știu că până la înălțare nu se cade să îngenunchem, dar mi-am zis în sinea mea: "Poate este bolnav săracul." Așa face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
după tovarășa) versuri. Pe lozinci se crăcea libertatea. La ferestre, după perdele, impotenții frecau vrejul de elemenții caloriferelor erau calzi. Cei cu sânge în organ strigau cât îi țineau bojogii: "Jos sus! Jos sus cortina!" Spectatorii, de sub plapumă, priveau prin gaura cheii, prin intestinele târgului, prin nori, cerul. Atunci, ca și acum, nu mai avea nimic de pierdut, pentru că nu știi ce anume se poate pierde, când te găsești singur. Libertatea, un strop de ploaie limpede într-un ocean de furtună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
bine, fără iroseală, va fi foamete mare, foamete..." și s-a dus. Până la cimitir, a pășit în urma căruței. În biserică i-a sărutat craniul rece, mâinile. (Tătuța mirosea a pământ cu o săptămână înainte să moară.) Groapa era ca o gaură în cer. A sărutat craniul, apoi a vrut să spună și el ceva sau poate că a spus, nu-și mai amintește. La un moment dat, sute de ochii s-au oprit dojenitori asupra-i. A spus, apoi a tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
închipuia că o să se dea jos și-o să revină la vechea lui viață, ca un mare prost? Plecase din Shahkot ca să fie singur. Și ei ce făcuseră? Se luaseră după el. Observă un cărăbuș care se târa afară dintr-o gaură a scoarței chiar sub nasul lui. Înveșmântat într-o armură verzuie, strălucitoare, cu antenele ridicate, cu mănunchiuri de aripi ca niște jupoane transparente ițindu-se ridicol de sub carcasa lui dură ca o scoică; părea o dovadă vizuală a absurdității propunerii tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
înăbușe problema în fașă. Dar cum? Când se plictisiră de bucătărie, se apucară să facă ziarele ferfeniță; șterpeliră pieptenele lui Ammaji și-l înfipseră sus într-o creangă, rupseră spițele de la umbrela lui Sampath, lăsând-o stricată și plină de găuri. Traseră jos rufele de pe tufele de lantana, unde fuseseră lăsate la uscat. Pinky scutură o creangă înfrunzită strigând: — Ticăloaselor! Duceți-vă înapoi în junglă, unde vă e locul, însă ele săreau în cercuri, pe jumătate drapate cu haine, trăgând sariuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]