6,717 matches
-
iar dacă alchilarea se continuă, apar săruri cuaternare de amoniu. Acilarea aminelor înseamnă înlocuirea unuia sau a ambilor atomi de hidrogen de la gruparea amino. Deci pot fi acilate doar aminele primare și secundare, pentru că doar acestea dispun de atomi de hidrogen legați de azot. Reacția se produce tratând aminele cu acizi organici, cloruri acide sau anhidride acide. Folosită industrial este reacția de obținere a vitaminei H. Protejarea grupei amino prin acilare se face față de următorii reactanți: permanganat de potasiu (KMnO), bicromat
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
fi folosit. formula 13 Din diazotarea aminelor alifatice rezultă alcooli și apă. Grupa amino din amină este înlocuită de hidroxilul din acoladă, rezultând astfel alcoolul. Grupa amino se desface și ea, atomii de azot unindu-se, iar cei doi atomi de hidrogen se leagă de oxigenul rămas din acid, formând apa. formula 14 Din diazotarea aminelor aromatice rezultă săruri de diazoniu. Sărurile de diazoniu sunt foarte instabile, de aceea ele sunt supuse, imediat după obținere, altor reacții. O altă reacție la care pot
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
structura tridimensională a proteinei, dar și de proprietățile acesteia. În lanțul polipeptidic aminoacizii formează legăturile peptidice prin cuplarea grupei carboxil cu o grupă amino; odată legat în lanțul proteic aminoacidul se "transformă" în aminoacid "rezidual" iar atomii de carbon, azot, hidrogen și oxigen implicați în legături formează "scheletul" proteinei. Atunci cînd lanțul proteic se tremină cu o grupă carboxil poartă denumirea de carboxi-terminus (sau C -terminus), în timp ce, dacă se termină cu gruparea amino, devine amino-terminus (N-terminus). Responsabile de proprietățile chimice
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
care reușește să identifice secvența aminoacizilor din insulină, dar și de determinările cristalografice efectuate de Max Perutz și John Kendrew asupra mioglobinei și hemoglobinei. Structura secundară se referă la forma și la lungimea lanțurilor polipeptidice, proprietăți induse de legăturile de hidrogen. Cele mai întîlnite tipuri de structura secundară sunt alpha helixul și lanțurile beta. Alte helix-uri cum ar fi helixul 310 și helixul π sunt, din punct de vedere energetic, favorabile formării legăturilor de hidrogen, dar sunt rareori observat în proteinele
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
polipeptidice, proprietăți induse de legăturile de hidrogen. Cele mai întîlnite tipuri de structura secundară sunt alpha helixul și lanțurile beta. Alte helix-uri cum ar fi helixul 310 și helixul π sunt, din punct de vedere energetic, favorabile formării legăturilor de hidrogen, dar sunt rareori observat în proteinele naturale exceptînd părțile terminale ale helixului α în timpul formării scheletului proteic (de obicei centrul helixului). Aminoacizii au un comportament diferit vis-a-vis de posibilitatea formării structurii secundare. Prolina și glicina sunt cunoscuți ca așa numiții
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
a dovedit faptul că macromoleculele proteice au o conformație tridrimensională, realizată de obicei prin intermediul cuplării mai multor lanțuri polipeptidice scurte între ele, cuplare care duce la formarea fibrelor proteice;legăturile intercatenare pot fi principale sau secundare: <nowiki> </nowiki>.Legăturile de hidrogen se pot stabili și între catenele lateralecare au grupări carboxil, hidroxil, amino sau tiolice. Din punct de vedere energetic legătura de hidrogen nu este puternică dar datorită răspîndirii relativ uniforme de-a lungul scheletului proteic oferă proteinei stabilitatea necesară. În afară de
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
cuplare care duce la formarea fibrelor proteice;legăturile intercatenare pot fi principale sau secundare: <nowiki> </nowiki>.Legăturile de hidrogen se pot stabili și între catenele lateralecare au grupări carboxil, hidroxil, amino sau tiolice. Din punct de vedere energetic legătura de hidrogen nu este puternică dar datorită răspîndirii relativ uniforme de-a lungul scheletului proteic oferă proteinei stabilitatea necesară. În afară de aceste legături se mai pot stabili alte tipuri de legături: legături ionice (stabilite de obicei între grupările aminice și cele carboxilice ionizate
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
CO2 și ≤ 0,1 ppm NO); - aer sintetic purificat (puritate ≤ 1 ppm C, ≤ 1 ppm CO, ≤ 400 ppm CO2 și ≤ 0,1 ppm NO); Concentrația de O2 de la 18 - 21 % in volum; - oxigen purificat (puritate ≥ 99,5% O2 în volum); - hidrogen purificat (și amestec conținând hidrogen)(puritate ≤ 1 ppm C, ≤ 400 ppm CO2); 4.5.2. Gaze de etalonare Amestecurile de gaze utilizate pentru etalonare trebuie să aibă compoziția chimică specificată mai jos: - C3H8 si aer sintetic purificat ( vezi pct. 4
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86908_a_87695]
-
NO); - aer sintetic purificat (puritate ≤ 1 ppm C, ≤ 1 ppm CO, ≤ 400 ppm CO2 și ≤ 0,1 ppm NO); Concentrația de O2 de la 18 - 21 % in volum; - oxigen purificat (puritate ≥ 99,5% O2 în volum); - hidrogen purificat (și amestec conținând hidrogen)(puritate ≤ 1 ppm C, ≤ 400 ppm CO2); 4.5.2. Gaze de etalonare Amestecurile de gaze utilizate pentru etalonare trebuie să aibă compoziția chimică specificată mai jos: - C3H8 si aer sintetic purificat ( vezi pct. 4.5.1.); - CO și azot
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86908_a_87695]
-
fie disponibile gazele pure de mai jos: - aer sintetic purificat (puritate ≤ 1 ppm C echivalent: ≤ 1 ppm CO. ≤ 0,1 ppm NO) (concentrația de oxigen de 18 la 21 % :în volum). - gaz de alimentare pentru analizatorul de hidrocarburi (40 % 2 % hidrogen, complementul fiind constituit de către heliu, în cantitate limită de 1 ppm C echivalent carbon, și o cantitate limită de 400 ppm CO ) - propan (C3 H8) la 99,5 % puritate minimă. 4.7.2. Gazele utilizate prin etalonare și măsură trebuie
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86908_a_87695]
-
volumul vehiculului cu ușile și cutia deschise fiind dedus. Dacă volumul vehiculului nu este determinat, se scade un volum de 1,42 m3 T = temperatura ambiantă a camerei (°K) P = presiunea absolută în camera de testare (kPa) H / C = raport hidrogen carbon k = 1,2 (12 H C) știindu-se că i este un indice al valorii inițiale f este un indice al valorii finale H /C este luat egal la 2.12 pentru pierderile prin respirația rezervorului H /C este
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86908_a_87695]
-
inițial 24C 40C D86 - punct 90% vol - punct de fierbere final 190 Reziduul 2% vol D86 Analiza hidrocarburilor D - olefine 20% vol D1319 - aromatice [inclusiv 5% vol max benzen(*)] 45% vol D3606/ D2267(*) - saturate complet D1319 Raport carbon/hidrogen Raport D Rezistența la oxidare(5) 480 mn D525 Guma actuală 4 mg/100 ml D381 Conținut de sulf 0,04% din masă D1266/D2622/ D2785 Coroziunea cuprului la 50C 1 D130 Proporția de plumb 0,005 g/l
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86908_a_87695]
-
se prăbușesc când limita lor depășește limita Chandrasekhar, iar piticele albe se aprind atunci când se apropie de această limită (aproximativ 1,38 de mase solare). Piticele albe sunt și supuse unui alt tip, mai mic de explozie termonucleară alimentată de hidrogen la suprafața lor, explozie denumită nova. Stelele solitare cu o masă sub o limită de aproximativ nouă mase solare, cum ar fi chiar Soarele, evoluează în pitice albe fără a deveni supernove. În medie, supernovele apar o dată la fiecare 50
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
este un prefix opțional. Ca parte din tentativa de înțelegere a supernovelor, astronomii le-au clasificat după liniile de absorbție ale diferitelor elemente chimice care apar în spectrele lor. Primul element pentru împărțire este prezența sau absența unei linii din cauza hidrogenului. Dacă spectul unei supernove conține o linie a hidrogenului (denumită serie Balmer în porțiunea vizibilă a spectrului) ea este considerată de tip II; altfel, ea este de tip I". Printre aceste tipuri, există subdiviziuni conform prezenței liniilor altor elemente și
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
înțelegere a supernovelor, astronomii le-au clasificat după liniile de absorbție ale diferitelor elemente chimice care apar în spectrele lor. Primul element pentru împărțire este prezența sau absența unei linii din cauza hidrogenului. Dacă spectul unei supernove conține o linie a hidrogenului (denumită serie Balmer în porțiunea vizibilă a spectrului) ea este considerată de tip II; altfel, ea este de tip I". Printre aceste tipuri, există subdiviziuni conform prezenței liniilor altor elemente și forma curbei de lumină (un grafic al variației luminozității
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
n' vine de la "narrow" ("îngust"). Supernovele care nu intră în clasificările normale intră în clasa 'pec' (de ;a "peculiar", "ciudat"). Câteva supernove, cum ar fi SN 1987K și SN 1993J, par să-și schimbe tipul: prezintă la început liniii de hidrogen, dar, pe parcursul câtorva săptămâni sau luni, ajung să fie dominate de liniile de heliu. Termenul „tip IIb” este utilizat pentru a descrie combinația trăsăturilor asociate în mod normal cu tipurile II și Ib. Există mai multe moduri prin care se
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
roșu. Aceste evenimente, ca și supernovele de tip II, sunt probabil stele masive care rămân fără material pentru alimentarea centrului lor; stelele generatoare de supernove de tipurile Ib și Ic și-au pierdut, însă, mare parte din coroana exterioară de hidrogen din cauza vânturilor stelare puternice sau prin interacțiunea cu o stea companion. Supernovele de tip Ib sunt considerate a fi rezultatul unei stele masive de tip Wolf-Rayet. Conform câtorva indicii, câteva procente din supernovele de tip Ic ar putea fi surse
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
unei stele masive de tip Wolf-Rayet. Conform câtorva indicii, câteva procente din supernovele de tip Ic ar putea fi surse de explozii de radiații gamma (GRB), dar se crede și că orice supernovă de tip Ib sau Ic lipsită de hidrogen ar putea fi sursă de GRB, în funcție de geometria exploziei. Stelele cu cel puțin nouă mase solare evoluează într-o manieră complexă. În centrul stelei, hidrogenul se transformă prin fuziune în heliu și energia termică eliberată creează o presiune îndreptată spre
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
GRB), dar se crede și că orice supernovă de tip Ib sau Ic lipsită de hidrogen ar putea fi sursă de GRB, în funcție de geometria exploziei. Stelele cu cel puțin nouă mase solare evoluează într-o manieră complexă. În centrul stelei, hidrogenul se transformă prin fuziune în heliu și energia termică eliberată creează o presiune îndreptată spre exterior, ceea ce menține miezul în echilibru hidrostatic și previne colapsul. Când rezerva de hidrogen din miez se epuizează, această presiune spre exterior nu se mai
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
nouă mase solare evoluează într-o manieră complexă. În centrul stelei, hidrogenul se transformă prin fuziune în heliu și energia termică eliberată creează o presiune îndreptată spre exterior, ceea ce menține miezul în echilibru hidrostatic și previne colapsul. Când rezerva de hidrogen din miez se epuizează, această presiune spre exterior nu se mai creează. Miezul începe să se strângă, ceea ce cauzează o creștere a temperaturii și presiunii până în punctul în care heliul începe să fuzioneze și el producând carbon, reacție ce produce
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
și presiunii până în punctul în care heliul începe să fuzioneze și el producând carbon, reacție ce produce și ea suficientă presiune pentru a frâna colapsul. Miezul se extinde și se răcește ușor într-un strat exterior unde mai fuzionează încă hidrogenul, având în centru un miez cu presiune mai mare, în care fuzionează heliul. (În aceste reacții se creează și, în unele cazuri, se consumă și alte elemente cum ar fi magneziu, sulf și calciu.) Acest proces se repetă de câteva
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
estimată la 150 de mase solare, și care a demonstrat că explozia unei astfel de stele masive diferă fundamental de predicțiile teoretice fundamentale. Curbele de lumină pentru supernovele de tip II se disting prin prezența liniilor de absorbție Balmer ale hidrogenului în spectru. Aceste curbe de lumină au o viteză de degradare de 0,008 magnitudini pe zi; mult mai scăzute decât viteza de degradare a supernovelor de tip I. Cele de tip II se subîmpart în două clase, depinzând dacă
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
-L, prin comparație cu 0,0075 magnitudini pe zi la tipul II-P. Se crede că diferența de formă a curbelor de lumină este cauzată, în cazul supernovelor de tip II-L, de expulzarea unei mari părți a stratului exterior de hidrogen a stelei. Faza de platou a supernovelor de tip II-P se datorează unei schimbări a opacității stratului exterior. Unda de șoc ionizează hidrogenul din celelalte straturi, ceea ce duce la o creștere a opacității. Aceasta împiedică fotonii din părțile interioare ale
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
cauzată, în cazul supernovelor de tip II-L, de expulzarea unei mari părți a stratului exterior de hidrogen a stelei. Faza de platou a supernovelor de tip II-P se datorează unei schimbări a opacității stratului exterior. Unda de șoc ionizează hidrogenul din celelalte straturi, ceea ce duce la o creștere a opacității. Aceasta împiedică fotonii din părțile interioare ale exploziei să iasă. După ce hidrogenul se răcește suficient pentru a se recombina, stratul exterior redevine transparent. Din supernovele de tipul II cu trăsături
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
platou a supernovelor de tip II-P se datorează unei schimbări a opacității stratului exterior. Unda de șoc ionizează hidrogenul din celelalte straturi, ceea ce duce la o creștere a opacității. Aceasta împiedică fotonii din părțile interioare ale exploziei să iasă. După ce hidrogenul se răcește suficient pentru a se recombina, stratul exterior redevine transparent. Din supernovele de tipul II cu trăsături neobișnuite în spectre, cele de tipul IIn ar putea fi produse de interacțiunea materialului expulzat cu materialul circumstelar. Supernovele de tip IIb
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]