KorAP: Find »[drukola/base=imn & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...237 238 239 ...255 >

6,354 matches

Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029

lipsită de fior, lirica lui erotică nu e mai izbutită decât poezia satirică ori cea de meditație. Nici versurile din 101 fabule (1869) nu ies prin nimic în evidență. Ceva mai inspirată se arată a fi poezia epică, de asemenea imnurile religioase. Compuneri ca Limba românească, Plugușorul sau romanța Hora nouă, pe muzică de Alexandru Flechtenmacher, au circulat multă vreme, dar calitatea lor nu intră în discuție. S. pătrunde însă în literatură cu traducerea în versuri, din grecește, a tragediei Ahil

Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752

elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de imn (Ioan Alexandru). Constituind un fragment destul de controversat și puțin studiat de către istoricii și teoreticienii literari, neomodernismul a fost însușit atât de modernitate cât și de postmodernitate, fiind considerat fie perioadă de sfârșit a modernității, fie perioadă de început a postmodernității

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de imn (Ioan Alexandru). De asemenea, la nivelul prozei, modernismul îi predă neomodernismului câteva principii solide: "...constatăm o mizare exacerbată pe autenticitatea actului relatării, pe transpunerea inovativă a acestuia într-un univers ficțional la a cărui decodificare accesul este, în aparență, restricționat

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
Celebrul vers: "Eu cred că suntem un popor vegetal", va deveni amprentă nu doar a poeziei subversive blandiene, ci a întregului context ideologic al vremii. Manifest sau stimul la revoltă, pentru o întreagă generație supusă persecuției, cuvântul devine țipăt sau imn. Asocierea stării de teamă cu vegetalul constituie, de data aceasta, o îndepărtare de la condiția superioară de om. Deconstruind, din nou, canonul romantic tradițional al identificării omului cu natura, Ana Blandiana folosește cu o deloc subtilă ironie metafora căderii omului în

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
lipsă,/ apoi timpanele pentru lenesșle / mișcări de eclipsă;/ apoi pipăitul, mângâiatul, alunecare / pe o ondulă întinsă,/ iarna-nghețată-a mișcărilor / mereu cu suprafața ninsă." (A zecea elegie) De o izbitoare asemănătoare cu un alt text blagian, În lan121, este poemul Imn, în care metafora blagiană este transpusă în literă de femeie: "Mi-am așternut un braț de fân în umbra,/ Mai sclipitoare decât lumina, a frunzelor galbene,/ Așezate-ntre mine și soare pe crengile nucului/ Devenite golașe și firave de atâta

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
fructului/ fericit că vremea îl coace trecând/ Și-l face dulce și bun putrezirii./ Tăcere-ntreruptă doar de foșnetul aspru al frunzei/ aproape lemnoase de nuc, plutind nesfârșit,/ În timp ce pe cer constelații mișcătoare de păsări/ Sunt înlocuite de stele mirate timid". (Imn) Deconstrucția la Ana Blandiana ia naștere, totuși, prin demolarea universului văratic, blagian, plin de căldura și de armonia dragostei spiritualizate, și înlocuirea acestuia cu un univers tomnatic, dezgolit, care conduce spre moarte. Întoarcerea spre vârsta copilăriei și a fericirii, în

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782

ca o consecință a unei morți spirituale. Și tocmai de asta cele cinci personaje formează un "cvintet" ce "interpretează" o stranie și înfricoșătoare "partitură" ce are doar două note cea a tragicului și cea a ridicolului ca pe un adevărat "imn al morților". Constantin Popa Personajele: Dosar numărul Soția dosarului Obiectiv numărul Sursa dublă Trimisul lui Dumnezeu pe Pămînt Plutonierul Supraveghetorul Doi băieți buni la toate Banda sonoră PARTEA ÎNTÎI TABLOUL I (Spațiul sugerează intrarea într-o clădire oficială CNSAS; personajele

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693

derivă din etica panică, desprinsa atît dintr-un gidianism mai direct și mai puțin cabotin, cît și din postulatul artaudian al echivalenței dintre experiența scrisului și cea a viscerelor: ”sînt făcută să Îndur viața și să o transcriu”. Literatura ca imn al fructelor pămîntului, literatura ca ex-stază, iată o idee atît de foucaldiană despre literatură - mă gîndesc la La Pensée du dehors. Am vorbit prea puțin despre virtuțile estetice ale romanului. E drept, tonul abraziv și hemoragia confesivă opresc desfășurarea imaginilor

[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831

spiritului critic și o acumulare a unui sistem al împrejurărilor istorico-literare. Lirica anilor 1950-1960 se caracterizează prin entuziasm, prin "patos și angajare într-un discurs nediferențiat" cum spune Petru Poantă. S-a scris în această perioadă foarte multă poezie ocazională: imnul, oda, balada, satira devin specii frecvente. Poeți ca Mihai Beniuc, Eugen Jebeleanu, Demostene Botez, Maria Banuș, Nicolae Tăutu, Eugen Frunză au scris o poezie cu o anumită culoare a reconstituirilor, mesaj generos, suflu social impulsionat de revoluționarea realităților social-politice. Transcrierea

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Comănescu, E. S. P. L. A.,1950; "Cântece de zi și noapte", cu un portret de Lucia Piso, E. S. P. L. A., 1954; "Două poeme", E. S. P. L. A., 1956; "Colocviu critic", E. S. P. L. A. 1957; "Versuri", Editura Tineretului., 1961; "Imn către zorii de zi" E. P. L., 1962; "Poeți și poezie", 1963; "Versuri", colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Tineretului, 1964; "Fluxul memoriei" (retrospectivă), E. P. L., 1967; "Fiul risipitor", E. P. L., 1964. Începând cu anul 1957, A. E. Baconsky introduce în

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
de-a lungul anilor se va manifesta deseori retoric, livresc, pândit parcă de o voită estetizare desfășurată hieratic și ritualic, într-o zonă a misterului 1, atingând tardiv expresionismul în "Cadavre în vid". Totuși, remarcăm că în cele două volume, "Imn către zorii de zi" și "Întoarcerea fiului risipitor", încearcă ancorarea în real, deși imaginea unei tristeți legate de chemări de amurg persistă. Poetul caută spectrul pașilor pe mari distanțe învăluite în ceață. Nu există poem în care să nu apară

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
nu toate scrise fără har. Uneori, dincolo de-o anume ordine, sub liniile convenționale, bănuim o stare tensională, o foame de viață, care încearcă să se concretizeze printr-o senzualizare a ierburilor, pomilor, a florilor, a universului din jur: "Mari imnuri dorm adormiții maci,/ când clipa s-a oprit pe gând și doare/ trupul tău câmpie aromitoare și ard în tine și tu în mine taci". "Banchetul", scris după modelul hölderlinian, este sensibil și inspirat: "Acum către pace, ca Hölderlin mă

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Ivănescu. Sau există poeme care trăiesc prin imaginile rafinate, generatoare de beții vizuale și olfactive în descendență macedonskiană, cu asimilarea lui Ilarie Voronca și prezența deschisă a emulilor lui Dimov. Astfel, Emil Brumaru nu numai că închină și el un imn tomatelor 7, dar adaugă paradisului liric o mulțime de alte produse vegetale, în special fructe. Nu ne rămâne decât să-l cităm pe Cezar Ivănescu, la care poemul devine cântec, bocet, doină, după substanța senzorială și olfactivă a povestirii, însoțită

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Philippide, conturându-și, totuși, un profil propriu într-un peisaj fin creionat, alimentat din când în când, de un nostalgic eminescianism: De mână amândoi vom trece/ în umbra orelor, curând,/ Femeie, tu, eroare blândă/ A încordării care sunt." Mircea Ciobanu "Imnuri pentru nesomnul cuvintelor", E. P. L., 1966; "Patimile", Editura Tineretului, 1968; "Epistole, E. L., 1969; "Etica", Editura Albatros, 1971; "Cele ce sunt", Editura Eminescu, 1974. Mircea Ciobanu, după părerea multora dintre critici, barbizează atingând originalitatea, după alții însă nereușind să se

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
de tăuni. Poetul este un rafinat al gusturilor și al emanațiilor olfactive, stimuli care îi dau beții și posibilitatea evadării: și deodată somnul pe frunte, ca o "pată" îl va trece dincolo, în lumea lui. Ca și Ilarie Voronca, închină imnuri legumelor, sau ca Ion Pillat cântă "Cămara de fructe", în poemul "Dulapul", fără să simțim nostalgia trecerii timpului. Lirismul lui E. Brumaru este alimentat de căutarea inefabilului și de atingerea purului, precum și de efortul de a descoperi tactil, olfactiv și

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Balade", E. P. L., 1967; "Copacul descătușat", Editura Tineretului, 1968; "Balade", 1969; "Balade singaporene", Editura Cartea Românească., 1970; "Țara migrenelor", Editura Eminescu, 1970; "Sonete aeriene", Editura Cartea Românească, 1972; "Armura de sudoare", Editura Albatros, 1972; "Bazarul cu măști", Editura Eminescu, 1973; "Imnuri olimpice", Stadion, 1975; "Parfumul timpului", Albatros, 1975. Tudor George este un bun versificator; el vorbește egal și spectaculos despre trecerea timpului, despre nevoia de puritate, despre cortul fixat bine în pământ, despre Istria despre Cișmigiu și pelican, pretexte de a

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
mondenitate. "S-a sfătuit cu doctorul Pepelea:/ Din șold, din fese-o să-i grefeze pielea." Tudor George face poezie din orice, și nu fără har, chiar dacă descoperim gestul și muzica minulesciană în poezia lui: "Dă-mi gura Ta cu imnul dragostei Dă-mi ochiu-ți constelat ca o fântână Dă-mi crinul mâinii tale dacă vrei. Să-l fac pecetea mea, să-mi fii stăpână." Sau iată-l confesându-se umil că a făptuit trei lucruri: o casă, un copil și

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
fi să aducă un hoț cucernic/ de suflete venind din întuneric fără să se audă vreun zgomot". Poate că Marin Tarangul nu și-a găsit încă formula. Dan Laurențiu "Poziția aștrilor", E. P. L., 1967; "Călătoria de seară", E. P. L., 1968; "Imnuri către amurg", Editura Eminescu, 1970. Al. Piru îl consideră pe Dan Laurențiu un Bacovia în care intră "elemente noi de ultimă oră, de la beton și autobuz până la mizantropia existențialiștilor". 1 Motivul central al volumelor "Poziția aștrilor" (1967), "Călătoria de seară

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
amurg", Editura Eminescu, 1970. Al. Piru îl consideră pe Dan Laurențiu un Bacovia în care intră "elemente noi de ultimă oră, de la beton și autobuz până la mizantropia existențialiștilor". 1 Motivul central al volumelor "Poziția aștrilor" (1967), "Călătoria de seară"(1968), "Imnuri către amurg" (1970), este condiția poetului, a precarității existenței lui în realitatea prozaică 2. Trimiteri se pot face și la M. Eminescu: "De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și." Gheorghe Grigurcu îl consideră macedonskian. Se poate vorbi de o asimilare

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
se bucură și face salturi mortale pe plaje celebre/ că nu e scăpare de-acum pentru nimeni." Sau iată-l reînviind și însingurările mari ale lui Bacovia: "... eu nu-mi aduc aminte de nimeni/ în seara aceasta de toamnă...". Cu "Imnurile pentru amurg", Dan Laurențiu se desprinde de modele. Poemele de dragoste, scrise fără punctuație, curg ca o muzică psalmică, rezultat al unei stări contemplative de aspect particular prin "descărcarea afectivă", cum ar spune Domaso Alonso: "va trebui să dorm tu

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
când ajunge dincolo de moarte: "Numai eu cel care am iubit/ știu că voi muri/ Steaua mi-a luminat paradisul/ și infernul cu aceeași nepăsare foarte bine." Sunt invocate adâncurile, cele ale mării și ale cerului. Golul adâncurilor este ca un imn de fecioare și muzici de sfere, este lumina eternă în care strigătele sunt impersonale și fără ecou, ca într-un deșert al morții: "ți-aduci aminte era o biserică/ fericită pe colina paradisiacă/ și tu înger de zăpadă". Lumina este

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
patria, și când comunică sentimente intime. Elementul primordial, focul heraclitian, este invocat obsesiv, ca un simbol al purificării și al transformărilor permanente. Vasile Nicolescu este un intelectual, universul poeziei sale include elemente livrești, transmise însă cu emoție. Poetul închină un imn soarelui: Înainte de a răsări, o Soare/ mă sufocasem la gândul că te-ai fi putut stinge pe veci". Simte durerea întregii lumi, trăiește sentimental clipa și trecerea timpului, însă cu decență ("Rug"). "Moară a timpului, greier, fierăstrău înfipt în labele

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
odinioară căzut în război"1. De asemenea, Federico Garcia Lorca, simbol al "conștiinței intelectuale angajate", cum îl numește Dan Grigorescu, își dedică opera în ton melodic, meridional cu inflexii folclorice (romancero), patriei și umanității. Istoria și împrejurările sociale au smuls imnuri de adeziune la problematica majoră a epocii unor poeți ca Rafael Alberti, Giuseppe Ungaretti, Salvatore Quasimodo, W. H. Auden, Jorge Guillén etc. La noi, M. R. Paraschivescu, Eugen Jebeleanu, Maria Banuș, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, Mihu Dragomir, Cicerone

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
mea materie/ partid,/ ești tu,/ din tine m-am născut/ pe mine însumi și mă pot cunoaște,/ în tine mă întorc/ și conștiință sunt din conștiință"(Gr. Hagiu). După 1960, nu se mai scriu ca anterior, numai, sau aproape numai imnuri de slavă, ci poezia devine o meditație sub raport etic, sub raportul participării la existență. Lirica patriotică devine reflexivă, ea evocă patetic și explicit spațiul românesc: "Aici e țara mea ne-ngenunchiată/ prin fum de țară rămânând/ Stea sieși și fântână

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
aceeași idee: "și să scriem pe cortegii de zile: România/ și să vorbim în fiecare dimineață cu istoria mărturisindu-i că n-am vrea nicicând/ să fim în altă parte, decât aici, la Dunăre/ și la Carpați..." Sau iată un imn de mare ținută lirică închinat patriei: "Tu patria mea,/ ce mai adâncă ești decât adâncul/ Și mai frumoasă decât frumusețea zilei/ copiii din grădina ta să se iubească/ de dragul lor, al soarelui și-al lumii" (Ion Iuga). Istoria reprezintă forța

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]