8,611 matches
-
IAȘI ROMÂNIA DOINA GHEORGHIU JIMÉNEZ CIORAN ȘI SÁBATO FAȚĂ ÎN FAȚA EDITURĂ JUNIMEA IAȘI 2010 CUPRINS Cioran și Sabato: singurătate și destin.........................................I Introducere.....................................................................................................7 Receptarea literaturii hispanoamericane în Europa....................................19 Sábato și Cioran. Posteritatea lui Nietzsche................................................49 Creștinismul, boala sau mântuire?...............................................................71 Melancolia, moartea, sinuciderea, ura de sine.............................................91 Iubirea ca soluție existențiala.....................................................................129 Ipostazele absolutului.................................................................................139 1. Cunoașterea lui Dumnezeu......................................................144 2. Iubirea ca soluție metafizica.....................................................157 3. Metafizica tangoului..................................................................169 Scrisul, terapie la Sábato și Cioran............................................................191 Sábato și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
departe, pentru că râma nu-l cuprinde decât aproximativ, ea trebuind mișcata, lărgita sau, după caz, îngustata pentru a-l încadra cât de cât"52. Principalul lor punct comun este critică moralei creștine. Nici unul dintre ei nu accepta ideea salvării, a mântuirii, așa cum apare ea în creștinism: ideea vieții adevărate, eterne, ca viata intru Dumnezeu. Cum percep acești gânditori-artiști eternitatea? În viziunea lui Nietzsche, oamenii l-au omorât pe Dumnezeu, dar există o altă eternitate la care omul poate aspiră: eternă reîntoarcere
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
neajunsul de a te naște, adăugând că, deși "nimeni nu a iubit mai mult ca mine această lume, dacă, totuși, mi-ar fi oferită pe tavă, chiar și copil, aș fi strigat: "prea târziu, prea târziu!""63 CREȘTINISMUL, BOALA SAU MÂNTUIRE? "În Dumnezeu ești mai singur decât într-o mansarda pariziana." (Emil Cioran) "Dios es un pobre diablo, con un problemă demasiado complicado pară sus fuerzas. Lucha con la materia como un artista con șu obra. Algunas veces, en algún momento
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pe Cioran, care, ca și tânărul Werther al lui Goethe, face apologia durerii și a voluptății de a suferi. Mare liric al "nemângâierii", Cioran se tânguie că nimeni altul, suferă, dar de necredința, pentru ca, daca pentru alții religia este salvare, mântuire, pentru el "creștinismul (îmi) este inutil. Cu exceptia a doua trei puncte, el reprezintă un regres în raport cu Antichitatea. Douăzeci de secole pierdute"2. Într-un singur punct el are milă, ba chiar deplânge "condiția" lui Dumnezeu, care a trebuit să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în lumea aceasta."20 Există multă bucurie în neliniște și multă voluptate în suferință, spune Cioran, iar fără aceste compromisuri, poate nu ar mai fi nimeni care să-și caute "fericirea în nefericire" și nu ar mai fi posibilă o "mântuire prin ocolurile râului", pentru că "iubirea infernalului nu este posibilă fără reflexele de paradis ale bucuriei și ale voluptății pure".21 Cioran nu știe dacă omul vrea sau nu să se mântuiască, fiindcă nu se știe dacă momentul final al mântuirii
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mântuire prin ocolurile râului", pentru că "iubirea infernalului nu este posibilă fără reflexele de paradis ale bucuriei și ale voluptății pure".21 Cioran nu știe dacă omul vrea sau nu să se mântuiască, fiindcă nu se știe dacă momentul final al mântuirii, transfigurarea, nu este altceva decât o altă "înfundătura sublima". Refuzul mântuirii ar însemna, pentru Cioran, gustul omului pentru suferință, pentru ca, dacă ne-am mântui, ni s-ar lua motivele de a mai suferi. Este ca și cum spune Cioran o dată mântuiți, ne-
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
reflexele de paradis ale bucuriei și ale voluptății pure".21 Cioran nu știe dacă omul vrea sau nu să se mântuiască, fiindcă nu se știe dacă momentul final al mântuirii, transfigurarea, nu este altceva decât o altă "înfundătura sublima". Refuzul mântuirii ar însemna, pentru Cioran, gustul omului pentru suferință, pentru ca, dacă ne-am mântui, ni s-ar lua motivele de a mai suferi. Este ca și cum spune Cioran o dată mântuiți, ne-ar fi frică să nu fim dați deoparte de divinitate și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Este ca și cum spune Cioran o dată mântuiți, ne-ar fi frică să nu fim dați deoparte de divinitate și am prefera o rătăcire pentru a ne împlini un orgoliu absolut. Cu toatea acestea, nu există nimeni care să nu privească pierderea mântuirii că pe cea mai mare ocazie pierdută, precum nu există nimeni care "să nu se îmbujoreze în visul alb al transfigurării. Și aceasta situatie e atat de dramatică, încât te intrebi dacă Dumnezeu nu ne-a exilat pe pamant pe
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a râvni după posibil, a postula superioritatea calitativa a iminentului asupra imediatului, a-ți închipui că devenirea este îndeajuns de bogată în sine că veșnicia să fie inutilă"34. Sensul istoriei, spune Cioran, este catastrofă, pentru că "secretul istoriei este refuzul mântuirii"35. Dumnezeu este văzut ca o entitate închisă în superioritatea să, ce a pus distanță între el și ființă umană, ce încă mai speră în semne divine: "Creștinii n-au înțeles nici acum că Dumnezeu este mai departe de oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în orgoliul divin un păcat mai mare decât crucificarea Mântuitorului de către om: "Cum să gândești că o rugăciune ar fi altceva decât un monolog, ca un extaz ar avea valoare dincolo de el însuși, că i-ar pasă vreunui zeu de mântuirea sau de pierzania noastră?" spune Cioran.38 Elenă Afrăsinei 39 crede că există la Cioran ceva din psihologia celui respins în iubire: atât de mare îi va fi fost iubirea de Dumnezeu, încât, din furia de a nu fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de înaltă clasa, ar fi greșit să-l scoatem din rândul marilor iluminați, doar că îl particularizează revoltă, "demonul din fruntea să", cum el însuși spune. Traseul spiritual al lui Cioran este al unui mistic, dar un mistic care refuză mântuirea, care-și alege un drum al lui, din dorința de a restabili contactul cu Dumnezeu. Vină lui Cioran este de a fi vrut totul, Cioran nu este modest, nu se mulțumește cu puțin, el scormonește, verifică, spiritul lui este incompatibil
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
-și alege un drum al lui, din dorința de a restabili contactul cu Dumnezeu. Vină lui Cioran este de a fi vrut totul, Cioran nu este modest, nu se mulțumește cu puțin, el scormonește, verifică, spiritul lui este incompatibil cu mântuirea, care presupune împăcare cu sine și cu lumea, acceptare fără îndoială, or, el este departe de acest fel de împăcare. De aceea nici nu iubește oamenii, pentru că prea s-au împăcat cu ce li s-a dat. Spune că oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
liniștitor că cineva le poartă de grijă. Revoltă lui Cioran a fost timpurie, el povestește că, pe când era copil, familia sa era supusă la încercări care l-au făcut să se îndoiască de spiritul de dreptate al lui Dumnezeu." Refuză mântuirea, gest în care nu vede nici un element diabolic, deci nimic interesant, "căci, de-ar fi așa, de unde ar veni seninătatea ce o însoțește? Nimic diabolic nu te înseninează. În preajma diavolului, dimpotrivă, suntem mohorați. E cazul meu... De aceea seninătatea mea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ar fi așa, de unde ar veni seninătatea ce o însoțește? Nimic diabolic nu te înseninează. În preajma diavolului, dimpotrivă, suntem mohorați. E cazul meu... De aceea seninătatea mea e de scurtă durată: exact cât să mă hotărăsc s-o termin cu mântuirea. Din fericire, mă hotărăsc des și, de fiecare dată, ce pace!"53. Cioran face profeții catastrofice creștinismului, pe care îl vede că pe o religie epuizata, nefuncționala, care nu mai convinge. Creștinismul, cu adevărurile sale senin enunțate, nu ia în
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cu Dumnezeu. Pentru Cioran, păcatul omului pălește în fața celui al unui Dumnezeu dezinteresat de consecințele actului creației. Kierkegaard spune că "este păcat să disperi", dar pe Cioran nu-l interesează, pentru că nu așteaptă nimic de la divinitate, el nu crede în mântuire, răsplată mult râvnita de credincioși. Credință lui Cioran este paradoxala: el nu se spovedește în spirit creștin, în fața unui preot, ci în fața întregii omeniri. Crede, la urma urmei, Cioran în Dumnezeu? Pentru el, pare că Dumnezeu există, chiar dacă nu există
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
conștiințe a omului modern, spune Cioran. Și totuși: "Strigatul nearticulat din adâncul fiecărei ființe, singurătatea ce se întinde dincolo de Dumnezeu... Doamne, fă să mă mântuiesc sau să pier. Toți cei care pier sunt mântuiți. A pieri este formulă tainica a mântuirii"64. MELANCOLIA, MOARTEA, SINUCIDEREA, URA DE SINE "Cu gândul că există sinucidere, am putut suporta viață și m-am simțit liber." (E. Cioran, Cartea amăgirilor) Nu spune nimănui, dar iubesc viața." (Cioran, Silogismele amărăciunii) Homer a adus în scenă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
al lehamitei că intrinseca vieții. În fața neantului, este sinuciderea o soluție? se întreabă Cioran. Din punct de vedere teoretic, da, gândul că te poți sinucide oricând deja te eliberează. Vede în sinucidere "un act religios", pentru că e o încercare de mântuire, "nirvana prin violență", cum spune în Demiurgul cel rău, însă până și acest act a pierdut din măreția pe care o avea în antichitate. "Ce bine știau înțelepții de dinainte de Cruce s-o rupă cu această lume sau să se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
-o prin efort propriu. Spune Nicolae Țurcan: Îndoindu-se de propria revoltă pe care o consideră "o credință pe care o îmbrățișez fără să cred în ea", precum altădată Stavroghin, personajul dostoievskian, Cioran nu este sigur nici de "nepăsarea față de mântuire", căci spune: "dacă aș fi sigur, aș fi de departe omul cel mai fericit din câți există"58. Cioran nu are încredere decât în ceea ce el însuși descoperă, el verifica totul, iar omenirea, o judeca în baza criteriilor sale. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
că o lungă agonie sau, cum consideră Sábato și Cioran, ca "o călătorie spre mormânt", este de fapt o altă formulare a dialecticii demonice a vietii care naște forme pentru a le distruge într-o succesiune irațională; problemă salvării, a mântuirii nu este valabilă pentru Cioran, în schimb la Sábato, salvarea constă în speranța. Speranța se naște când omul este nefericit, când ne simțim spune Sábato "în cea mai neagră disperare", când toate nefericirile s-au abătut asupra noastră. "Vorbesc mult
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sinuciderii dezvolta o stare conflictuală internă: reflecția asupra vieții descoperă că instinctualitatea și normele morale ne-au condus viața, frânând inspirația și libertatea de mișcare. Religia a interzis sinuciderea: era o formă de nesupunere în fața zeilor, de depășire a limitelor mântuirii; alte argumente valabile împotriva sinuciderii nu sunt sau nu s-au găsit încă din această perspectivă, spune Cioran. Sinuciderea este caracteristică numai omului, nici un animal nu o are, sinuciderea este caracteristică raționalității, depășind instinctele, refuzând eternitatea și supunerea oarbă. Există
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nimic niciodată din dragoste?" întreabă femeia. Sábato spune că a dorit să salveze această poveste aflată printre hârtiile sale, fiindcă, într-un fel sau altul, cănd rațiunea ne conduce la marginea psihozei colective, gesturile seamănă cel mai bine cu o mântuire. Mărturisește că uneori pune la îndoială înseși argumentele cu care a încercat să descopere sensul existenței, însă a avea credință înseamnă, în concepția să, ca și a lui Kierkegaard, a avea curajul de a susține că te îndoiești. Oscilează între
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Pentru Santiago Kovadloff, nu departe de o revelație religioasă, speranța la Sábato, susținută de credință, este nu numai fundamentul rezistenței propuse, ci și o primă victorie asupra adversităților. Aceasta nu ar rezulta din convingerea că ar exista un drum către mântuire, ci din nevoia de a crede cu pasiune că acesta există 60. Mesajul lui Sábato, cel dintotdeauna, este că dorința de comunicare dintre oameni nu a murit în noi, ci este doar amorțita, în letargie. Pentru umanistul Sábato, omul se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
aveau să marcheze, mai tarziu, în diferite direcții, cultura Europei. Tinerețea este o perioadă de mare efervescenta spirituală; "eram că un demon", spune Cioran. "Perspectiva anarhica îmbrățișată de tânărul Cioran e strâns legată de respingerea atât a ideilor creștine de mântuire, cât și a corespondentului ei laic, ideea de progres" remarcă Michael Finkenthal 17. Cioran pleacă apoi în Germania, unde trăiește, alături de mare parte a intelectualității europene, credința că democrația este un sistem politic definitiv compromis. Ascensiunea hitlerista, pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
om e de ajuns pentru a îndrepta un popor întreg, dacă e încununat de zel. (De statuis, I, 12), constituia una dintre convingerile de care era purtat. Marele predicator credea în puterea cuvântului lui Dumnezeu și în eficiența sa pentru mântuirea sufletelor. De aceea îi plăcea să predice. Cuvântul la el nu era totuna cu vidul. Când vorbea, nu se îngrijea de cuvinte și expresii frumoase, ci spunea lucrurile simplu și fără cercetare, cu primele cuvinte care îi veneau<footnote Bruno
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
700 de predici autentice, rod al celor 12 ani de misiune în Antiohia și al celor 6 ani de episcopat (până la exilarea sa) în Constantinopol. Predicile sale erau practice. Predica pe subiecte sau teme apăsătoare - păcat, căință, credință, lucrarea pentru mântuire a lui Hristos. Multe dintre ele explică Sfânta Scriptură, sursă inepuizabilă de învățături morale și pretext de îndemnuri la sfințenie. Marele Patriarh constantinopolitan cunoștea și folosea Scriptura în chip admirabil. Biografii spun că în timpul celor șase ani petrecuți în retragere
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]