6,144 matches
-
de altă parte, orice ființă concretă și singulară din univers reprezintă universul și deci pe Dumnezeu în felul ei particular și unic, diferit de modul în care o fac toate celelalte, "contractând" ("contractio") bogăția universului în funcție de propria sa individualitate. Concepțiile metafizice și epistemologice ale lui Cusanus, noțiunea sa de coincidență a opuselor („coincidentia oppositorum”) în absolutul care le absoarbe și le depășește, precum și conceptul corelativ de "docta ignorantia", recomandat de el drept mijloc de transcendere a limitelor gândirii noastre raționale, ca
Nicolaus Cusanus () [Corola-website/Science/302249_a_303578]
-
mijloc de transcendere a limitelor gândirii noastre raționale, ca act intelectual care surprinde această relație, urmează și dezvoltă paradigma paradoxurilor implicate în infinitizarea unor raporturi valabile pentru obiecte finite. Astfel centrul lumii coincide cu circumferința sa; el este un "centru" metafizic și nicidecum fizic, și care nu aparține lumii. Acest "centru" este început și sfârșit, fundament și limită, "locul" care îl "conține" nu este nimic altceva decât Ființa Absolută sau Dumnezeu. Nu poate fi atribuită lui Cusanus o concepție relativistă despre
Nicolaus Cusanus () [Corola-website/Science/302249_a_303578]
-
atmosfera macabră: “Și flori de plumb și funerar vestmânt - / ...si era vânt... / Și scârțâiau coroanele... și-am început să-l strig... și era frig... și-i atârnau aripile de plumb....”. Epitetele “adânc”, “întors”, “funerar”, “singur” contribuie la realizarea unei neliniști metafizice. Frecvența consoanelor “m, b, v, l” , a diftongului “au” și a triftongului “eau” sugerează foarte bine plânsetul, ca ecou al atmosferei insuportabile, realizând o muzicalitate interioară a versului. La nivelul prozodic se constată folosirea iambului. Sentimentul dominant este de oboseală
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
vorbi Mihai cuiva de deasupra, crezi că era chiar necesară? Crezi că așa cum m-ai facut o pot duce?"10 Sau întrebarea altui personaj, Sandu Poenareanu, către Mihai, Crezi că trăim în altă parte decât aici, în hârtii?, provoacă fior metafizic doar lui Mihai, celălalt dorind doar a-i atrage atenția. Prin contrapunctare cu celelalte personaje, Mihai este prezentat ca fiind cel mai pasiv. El chiar nici nu există ca persoană pentru ceilalți. Ființa lui este mai mult metafizică decât fizica
Matei Iliescu (roman) () [Corola-website/Science/302347_a_303676]
-
provoacă fior metafizic doar lui Mihai, celălalt dorind doar a-i atrage atenția. Prin contrapunctare cu celelalte personaje, Mihai este prezentat ca fiind cel mai pasiv. El chiar nici nu există ca persoană pentru ceilalți. Ființa lui este mai mult metafizică decât fizica. Ceilalți sunt asemeni lui Stanică Rațiu (Leon Marcu), sau moș Costache (Octav Dinescu) orbi la transcendent, robiți banului. Așadar, există două categorii de personaje: cele pământene și cele, mai curând, celeste. Interesant este jocul de perspective, unde naratorul
Matei Iliescu (roman) () [Corola-website/Science/302347_a_303676]
-
de fapt "Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo") a fost unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Romancier, poet, eseist argentinian, este faimos pentru povestirile sale fantastice, în care a unit cu măiestrie idei filozofice și metafizice cu temele clasice ale fantasticului (și anume: dublul, realitatea paralela a visului, cărțile misterioase și vrăjite, salturile în timp). Adjectivul "borgezian" definește concepția despre viață ca poveste ("fiction"), ca minciună, ca operă contrafăcută, dată drept adevarată (ca în faimoasele sale
Jorge Luis Borges () [Corola-website/Science/302356_a_303685]
-
denunțat libertarianismul, pe care il asocia cu anarhismul. Anarhismul îl respingea că teorie naivă bazată pe și care putea duce în practică doar la colectivism. În estetică, Rând definea artă că o „recreare selectivă a realității conform judecaților de valoare metafizice ale unui artist.” Potrivit ei, arta permite prezentarea conceptelor filosofice într-o formă concretă, care poate fi ușor de înțeles, îndeplinind astfel o nevoie a conștiinței umane. Că scriitoare, forma de artă pe care s-a axat Rând cel mai
Ayn Rand () [Corola-website/Science/302160_a_303489]
-
care desenează particularitățile diverselor școli. Filosofia analitică reprezintă o dezvoltare a neopozitivismului și își propune ca sarcină centrală cercetarea expresiilor naturale și a vorbirii comune, în perspectiva folosirii conceptelor filosofice pe baza unei metodologii științifice, refuzând orice formă de speculație metafizică. Diversele curente se deosebesc în ceea ce privește alegerea procedeelor analitice. Astfel unele direcții ale filosofiei limbajului își propun cercetarea anumitor cuvinte și propozițiuni, în vederea obținerii unei definiții clare a terminologiei filosofice. Altele, dimpotrivă, sunt în căutarea unor criterii care să permită deosebirea
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
să servească clarificării ideilor exprimate. În această primă perioadă, Wittgenstein consideră că o afirmație poate transmite o informație adevărată și - prin aceasta - poate avea o semnificație științifică, numai în cazul când este capabilă să reflecte realitatea. În consecință, toate aserțiunile metafizice, teologice sau morale sunt, pentru Wittgenstein, lipsite de sens. Sub influența lui Russell, Wittgenstein și a tezelor fizicianului austriac Ernst Mach asupra empiriocriticismului, la Viena ia ființă o mișcare ce reunește filosofi și matematicieni, denumită pozitivism logic, având ca principali
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
Nae Ionescu, Mircea Eliade și Mircea Vulcănescu ("Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului",2004 ), apărut la câteva luni după publicarea gândirii lui Dragomir trunchiată și modificată de editori (fără a semnala modificările operate! -v. Al. Dragomir, "Crase banalitți metafizice", Ed. Humanitas, 2004, tradus în franceza: "Banalité metaphysiques", Vrin, Paris, 2008).
Isabela Vasiliu-Scraba () [Corola-website/Science/302575_a_303904]
-
mișcare ca dimensiune a realității nu este nouă. Se poate aminti aici sincretismul, în care se îmbină elemente diferite de gândire și spre care converg diversele tendințe moderne vizând ambianța, spectacolul și acțiunea. Arta contemporană s-a depărtat de semnificația metafizică a mișcării. Demersul actual se leagă de revoluția mașinii, de noua accepțiune a temporalului, pornind de la timpul-durată bergsonian, timpul ca evoluție și mobilitate, de la teoria relativității, de la toată dinamica pe care civilizația tehnică a impus-o existenței cotidiene.
Cinetism () [Corola-website/Science/302715_a_304044]
-
arhaică, se consideră a fi pentru cei care cred în el „o «istorie adevărată» și prețioasă, fiindcă este sacră, exemplară și semnificativă sau o tradiție sacră, relevație primordială, model exemplar“. În Grecia lui Homer mhytos-ul avea o valoare religioasă și metafizică, opunându-se logos-ului și lui historica, iar de la Xenofan încoace a început să desemneze tot „ce nu poate exista cu adevărat“. Aceasta este însă o interpretare incompletă, care nu ține cont de veritabila funcție a mitului, anume aceea dătătoare
Mit () [Corola-website/Science/302762_a_304091]
-
icoana nu numai figurativ figurează, produce chipul sacru, ci ne aduce prezent transcendentul, sacrul”. (Nicolae Balotă) „Îmi place pictura lui Oravitzan pentru unitatea ei de concepție, cu o bază evident creștină, de credință profundă, dar și cu foarte multe simboluri metafizice, care nu intră în conflict cu tema creștinească, ci, dimpotrivă, o îmbogățesc în modul în care creștinismul cosmic îmbogățește printr-o trăire proprie participarea noastră la credința creștină. Am fost șocat, în primul rând, de faptul următor: imensitatea de variații
Silviu Oravitzan () [Corola-website/Science/302825_a_304154]
-
numai la creștini, acela al Crucii. A vorbi despre simbolismul Crucii, după Guenon, nu are nici un rost. Labirintul se rezolvă în Mandala, Mandala fiind starea finală. În cazul lui Silviu Oravitzan, Mandala este autentificată de ceea ce se numește, în reprezentările metafizice, tetraedrul. Este triada creștină, care pornește de la trinitate, pe care ne-o oferă pictura lui Rubliov. Tetraedrul este foarte necesar așezat în arhitectura bisericilor bizantine: cei patru evangheliști care sunt pe cele patru coloane care susțin cupola. Cupola este centrul
Silviu Oravitzan () [Corola-website/Science/302825_a_304154]
-
1880 — d. 8 mai 1936) a fost un filozof idealist (reprezentant al antiintelectualismului) și istoric german, preocupat însă și de matematică, știință și artă. Opera sa cea mai cunoscută este "Declinul Occidentului", publicată în 1918-1922, în care iși elaborează concepția metafizică asupra evoluției ciclice a civilizațiilor. s-a născut în 1880, în Blankenburg, într-o familie conservatoare, mic burgheză. La vârsta de zece ani s-a mutat împreună cu familia la Halle, unde a avut parte de o educație clasică în timpul liceului
Oswald Spengler () [Corola-website/Science/302938_a_304267]
-
analize este posibil să formulăm o teorie adecvată a mișcării. Reducționismul poate avea mai multe înțelesuri în știință. Un tip de reducționism este convingerea conform căreia toate domeniile de cercetare sunt, în ultimă instanță, explicabile științific (deci nu există nimic metafizic). Poate că un eveniment istoric poate fi explicat în termeni sociologici sau istorici, care la rândul lor pot fi descriși în termeni de psihologie umană, care iarăși se pot explica în termeni fizici și chimici. Evenimentul istoric va fi redus
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
fiind mai apoi dezvoltată și evoluând la genul muzical consacrat de astăzi în timpul perioadei rococo. În literatură, atracția exercitată de simplitate, forță, dramatism și claritate conduc la apariția ritmurilor sincopate pe o scală largă, ca fiind total opuse temelor sofisticate, metafizice, îndelung elaborate. De la scrierile lui John Donne la opera de căpătâi a lui John Milton, Paradisul pierdut, drumul este din nou unul de la un manierism ajuns la apogeu la un baroc epic. Barocul a continuat să se propage dinspre Italia
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
lucrări precum: "Cursul de filosofie pozitivă, Sistem de politică pozitivă sau tratat de sociologie instituind religia umanității" sau "Catehismul pozitivist". Cursul de filosofie pozitivistă emite legea fundamentală care cuprinde etapele istoriei umanității: 1. Starea teologică (fetișism, politeism, monoteism); 2. Starea metafizică sau abstractă (supranaturalul este înlocuit de abstracțiuni); 3. Starea pozitivă sau științifică (starea definitivă a inteligenței, înțelegerea trecutului și predicția viitorului, militând pentru o lume mai bună). Ultima etapă (starea pozitivă sau științifică) definește o societate bazată pe ordine, progres
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
o descriere de genul: „Socrate este acest om, el are pielea albă, părul scurt, nas cârn, etc”. Tocmai prezența acestor determinații concrete și imposibil de generalizat (căci ele aparțin unui singur individ) înseamnă „materie desemnată”. Celălalt sens, aristotelic, al „materiei metafizice” înțeleasă ca lipsă sau potență, este ceea ce Toma numește materia în „sens comun” sau ne-desemnată (lat.: „"materia non signata"”). Ea nu poate fi indicată sau descrisă tocmai pentru faptul că nu este actuală, nu este manifestă sub forma unor
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
se recăsătorește cu Marguerite Meyer, sora mamei lui Gabriel Marcel. Acest eveniment familial - filtrat prin optica unei hermeneutici filozofico-artistice - se va sublima în textura dramatică a mai multor piese de teatru ale sale. Problematica oedipiană - transpusă în contextul unei interpretări metafizice - va fi mereu prezentă în teatrul marcelian, care are o predilecție pronunțată pentru desfășurarea acțiunii dramatice în cadrul spațiului familial. Încă din copilărie călătorește mult, familiarizându-se cu marile orașe de artă.În 1910 devine "agrégé" în filozofie. Titlul tezei sale
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
în teatrul marcelian, care are o predilecție pronunțată pentru desfășurarea acțiunii dramatice în cadrul spațiului familial. Încă din copilărie călătorește mult, familiarizându-se cu marile orașe de artă.În 1910 devine "agrégé" în filozofie. Titlul tezei sale de doctorat este " Ideile metafizice ale lui Coleridge în raporturile lor cu filosofia lui Schelling." De altfel, referința la filosofia lui Schelling va rămâne una din constantele gândirii marceliene. Din 1912 va începe o carieră pedagogică, practicată, cu intermitențe, până în 1941. Predă filosofia la Liceul
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
1928 publică "Journal métaphysique" (trad. în românește de Dorin Ștefănescu, Timișoara, Ed. Amarcord, 1995). Inspirat de dialectica hegeliană, influențat de spiritualismul lui Bergson, de raționalismul lui Brunschvicg și de existențialismul creștin al lui Kierkegaard, Gabriel Marcel devine, prin apariția "Jurnalului metafizic", unul din cei mai importanți gânditori contemporani. Una din cheile reflecției marceliene este distincția subtilă stabilită între Existență și Obiectivitate. Nu lipsesc din "Jurnal" nici meditațiile asupra fenomenelor paranormale șis asupra științelor oculte (spiritism, levitație, telepatie, magie, alchimie etc.). La
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
cu vehemență observațiile morale marceliene, pe care le consideră prea pioase, recunoscând însă faptul că zugrăvirea abisurilor existențiale din roman a fost înfăptuită pe fundalul unor experiențe reale și personale. Controversa dintre cei doi se încheie totuși cu victoria argumentelor metafizice invocate de Marcel, acestuia revenindu-i, de altfel, ultimul cuvânt (L’Europe Nouvelle, ibidem). Gabriel Marcel devine, treptat, unul dintre criticii cei mai importanți ai momentului. Vasta sa operă critică cuprinde în jur de 300 de recenzii, studii sau note
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
Fanal". Marcel alternează creațiile sale filosofice cu cele dramatice, considerând că ele nu sunt decât părțile aceluiași întreg. Conform viziunii marceliene, dramele reprezintă o încarnare concretă a esenței filosofiei lui, iar, complementar, filosofia sa constituie o sublimare a dramaturgiei sale metafizice. În 1937 la Congresul internațional de filosofie de la Paris susține o polemică cu Léon Brunschvicg. În 1938 piesa "Le Fanal" este reprezentată la Comédie-Française. În 1939 publică studiul "Monarchie et Catholicisme" în "Cahiers des cercles monarhistes universitaires" (numărul din iulie-august
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
tratează de asemenea diferite aspecte ale cauzalității, existența obiectelor matematice și a lui Dumnezeu. Aristotel însuși nu a folosit titlul de „” pentru lucrarea sa. Acest titlu a fost folosit inițial de către primul editor al textelor aristotelice, Andronicus din Rhodos. Cuvântul "metafizică" este un cuvânt compus. "Meta" („după”) + "physika" („cele fizice”) ("Meta ta physika") desemnând, în accepțiunea aceluiași Andronicus din Rhodos, faptul că textul în cauză (numit de Aristotel "He Prote Philosophia", adică "Filosofia Primă") trebuie așezat, în ediție, după tratatele de
Metafizica () [Corola-website/Science/303541_a_304870]