KorAP: Find »[drukola/base=mirare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...237 238 239 ...275 >

6,868 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

roțile căruciorului apropiindu-se de mine. Am presupus că vroia să mă roage ceva ori să mi se plângă de vreun necaz, ceea ce altădată m-ar fi agasat, dar acum, în noua situație care se crease, nu-mi displăcea. Spre mirarea mea m-a întrebat însă dacă aveam eu necazuri. „Am auzit că ai zăcut câteva zile în pat”, zise ea. Nu înțelegeam ce urmărea și am negat. „N-a fost nimic deosebit, doamnă. Doctorul Dinu mi-a interzis să...” Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și începu să sară într-un picior, după care se opri, își ridică gulerul halatului, își aranjă părul și se privi din nou, aplecând capul când într-o parte, când în alta, „Femeia tot femeie”, mi-am zis, înduioșat de mirarea copilăroasă cu care se examina acum în oglinzi. Făcu câțiva pași de dans. Apoi, prinzându-și halatul cu mâinile ca o rochie de bal, începu să valseze de una singură, amețită și fericită. Când a obosit, s-a așezat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de porc. Asta ar fi însemnat o adevărată nenorocire. Sfârșitul. Nu mi-ar fi rămas decât să mă arunc și eu în mare să mă înec. Eram cu atât mai tulburat cu cât înțelegeam că n-ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbâcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am ridicat și am închis fereastra, după care m-am vârât din nou sub pătură, dar valurile se auzeau, inexplicabil, și mai tare, de aceea am renunțat să mai stau în pat. Am ieșit afară unde mă aștepta o nouă mirare, fiindcă acum cerul era strălucitor. Nu mă interesa ziua aurie de toamnă, era mai important pentru mine să mă liniștesc și am plecat, fără să știu prea bine de ce, spre arhivă. Pe drum, nu înțelegeam de ce din toate părțile se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

să te uit". Oare îl uitase? Iahuben mai privi un răstimp, apoi se întoarse spre cort ca să-și urmeze somnul. Dar se auzi strigat. Se întoarse: un slujitor de lângă Puarem îi făcea semn să se apropie. Iahuben se uită cu mirare. Îi era somn. Când să-i pară bine că se trezise ca să-l mai poată vedea o dată pe Auta, îi păru rău că a fost văzut de Puarem. Apoi se învioră deodată. Puarem nu-l uitase. Cine știe ce voia Puarem! Soldatul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un foc. În cea dintâi noapte, au găsit după câteva ceasuri de mers un copac și l-au aprins. Apoi, înainte de a porni iarăși la drum, Auta a încărcat pe spinările celor trei tauri legături de vreascuri, ceea ce a stârnit mirarea soldatului. Sclavul i-a spus: - Ținutul spre care mergem e oază. S-ar putea să nu ajungem la timp și poate că noaptea ne apucă în întinderea de nisip, unde nu găsim arbori. Sau poate că vom ajunge la căderea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Atlantidei, fie el veșnic viu, sănătos și puternic. - Spune-mi tu, Iahuben: dacă e zeu și e veșnic, de ce trebuie să-i mai urezi veșnicie? Iahuben tăcu. - Tu ai văzut zei? îl întrebă Auta din nou. Soldatul îl privi cu mirare. - Eu?... Nu, n-am văzut. Dar eu sunt un biet soldat. Preoții îi văd. Auta nu se mai putu stăpâni să nu rîdă: - Nu-i vede nici un preot. - Glumești? îl întrebă Iahuben nesigur. Auta clătină din cap, fără să mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lor, după cum spunea datina, își ucideau prinșii. În acele vremuri depărtate, aici fuseseră păduri, nu numai această sărmană oază. Se spune că demult trecea prin apropiere și un râu adânc. Știind ce sunt robii, neamul daza totuși fu cuprins de mirare și teamă. Acești străini cu pielea trupului roșie aveau arme cumplite și aveau bice usturătoare. Unde aveau să-i ducă pe toți? Sau voiau să-i ucidă? Și cine putea fi Străinul cu pielea neagră care umbla nestingherit printre ei

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
țesătură groasă, prin care razele soarelui nu pătrundeau. Doi sclavi îi făceau vânt cu evantaie din pene de struț, legate de câte o coadă lungă din nuiele tinere împletite în patru. Tefnaht se uită la Auta fără să-și arate mirarea. Lăsă din mâini o tăbliță și un stil de aramă, cu mâner de aur încrustat cu oricalc. - Stăpâne... începu Auta, înclinîndu-și trupul în fața lui. - Știu: iar ai venit să ceri îndurare pentru robi. Nu ți se pare, Auta, că rostul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și-i biciuiau dacă auzeau zgomot. Acum, lui Auta nu i se mai îngăduise să stea printre robi. Privea de departe bicele, uneori le auzea șuierând, și îndurerat își dădea seama cât e de neputincios. Sclavii vorbeau între ei, arătîndu-și mirarea că nu toți bărbații fuseseră înscriși pe cioburile scribilor. Nici Tela, vrăjitorul gras și fălos, nici nătângul și bolnavul de picioare Nzua, nici alți câțiva nu stăteau adunați lângă scribi. Tot așa se mirau că aveau să plece în țara

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mormăia singur, în graiul din Ta Kemet, așa cum era făcut cântecul. Graiul din Ta Kemet nu era mult deosebit de cel atlant, totuși în cântec Iahuben nu-l înțelegea tot dintr-o dată. Într-o zi, spre luarea aminte și spre marea mirare a lui Auta, dând putere glasului său răgușit de plăcerile vinului și de strigătele de luptă, soldatul se pomeni cântând așa: Numai Hapi să aducă e-n stare Bunătate, adevăr, în aceste inimi de oameni, Căci se spune de mult

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
altora, a născocit și el o nălucă. Țăranul care l-a călăuzit încoace poate că nici n-a văzut măcar piatra asta lustruită. Auta se mai gândi că poate el însuși visase. Că a căzut în grâu nu era de mirare după atâta oboseală. Ce era de făcut? Se gândi că lucrul cel mai bun este să doarmă până în zori și apoi, odihnit, să se întoarcă la cortul soldaților. Ațipi. Nu trecu însă mult și îl trezi din toropeală un foșnet

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mă omoare. Poate că altceva urmăresc ei..." Auta își veni în fire. Căzu în genunchi și își lipi fruntea de pământ. Ridicând ochii spre ființa străină de alături, care-l privea acum cu multă luare aminte și parcă și cu mirare, spuse deslușit: - Eu sunt Auta, robul Marelui Preot din Atlantida. Ființa nu părea că auzise. Stătea nemișcată și doar privea. Auta i s-a închinat ca unui zeu. Credința lui că zeii nu sunt decât născociri ale oamenilor înspăimîntați de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ști nimic chiar din puținele taine pe care le știm noi, cei care am avut norocul să putem citi ce s-a scris de către înțelepții pământeni. - Robii la voi nu pot citi? întrebă cârmaciul. Auta se uită la el cu mirare: - Chiar cei care citesc, nu pot citi decât unele cărți. Cele mai tainice le ține ascunse Marele Preot. Unele le cunosc și eu, dar eu am avut un noroc deosebit... - Plătit cu robia! spuse străinul cel bătrân. - Dacă altfel nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pe Tefnaht. Preotul intră și se așeză pe un scaun, apoi când văzu că unul din străini (cîrmaciul) se duce în față și începe să miște anumite mânere, bănui ceva și se mută pe scaunul de lângă el. Auta amuți de mirare văzîndu-l atât de liniștit, lăsîndu-se legat în curele fără a crâcni (de fapt, Tefnaht se lăsă legat văzând că asta se întîmplă și cu toți ceilalți) și urmărind mâinile cârmaciului cu cea mai desăvârșită luare aminte. Sclavul se gândi apoi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
atât de liniștit, lăsîndu-se legat în curele fără a crâcni (de fapt, Tefnaht se lăsă legat văzând că asta se întîmplă și cu toți ceilalți) și urmărind mâinile cârmaciului cu cea mai desăvârșită luare aminte. Sclavul se gândi apoi că mirarea sa era fără rost, și pesemne că preotul, încredințat că acești străini sunt într-adevăr buni și înțelepți, voia și el să învețe orice de la dânșii. Străinii nu-și mai puneau globurile. Unul dintre ei dădu celorlalți și înghiți și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fără arme nu plec. Soldații erau înarmați cu mai multe arme decât se obișnuia. Dibăcia lui Iahuben izbutise la început, însă acum părea să năruie totul. Auta privi rugător spre străini, dar aceștia nu făcură nici o mișcare. Soldații priveau cu mirare la butoiul mare și ciudat dintre tufani și la cei trei străini îmbrăcați cu haine argintii. - Dacă ar fi avut coifurile lor rotunde cu săgeată în creștet, poate că i-ar fi speriat pe soldați! murmură Auta. Cârmaciul veni lângă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se îndrepte încoace. Văzîndu-l că tace și deslușindu-i o oarecare tristețe în ochi, Hor îl întrebă dacă nu e cumva bolnav. Auta îi mărturisi de unde îi venea tulburarea. Hor îl cercetă cu luare aminte și zâmbi depărtat, cu oarecare mirare: - Și dacă această Nefert nu poate fi a ta, nu poți iubi alta? Auta zise mîhnit: - Voi nu iubiți niciodată? Tocmai voi care toată viața rămâneți tineri! - Iubim, firește. Iubim și noi, dar nu ne pierdem firea când dragostea e

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zdruncinata lor corabie zăriră între apus și miazănoapte o stea mare țâșnind spre cer, unde rămase apoi o vreme ca un ochi mare, deschis. - Zeii s-au urcat la cer! rosti Mpunzi. - Ne-au părăsit zeii! spuse și Utnapiștim cu mirare și tristețe. Corabia lor era când împinsă, când aruncată ca o găoace. Apa năvălea după ei, vântul îi lovea cu putere. Pânza lor era sfâșiată și ajunsese o zdreanță. Înaintară spre răsărit un număr neștiut de zile și de nopți

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mare deschisă și totuși stelele îmi spun că Stâlpii zeului hananeu au rămas îndărăt. Bătrânul nu-și clinti privirea, însă înăuntru era tulburat. - Așadar tu socoți că i-a cotropit marea? Cu aceste valuri care au fost nu-i de mirare. Când vorbea cu cârmaciul, zări însă spre răsărit, dar mai mult către miazănoapte, un șir lung de pete albe. Crezu că sunt păsări, dar întrebă: - Ce vezi acolo, cîrmaci? Sculîndu-se și întorcîndu-și fața spre zarea arătată, cârmaciul strigă deodată: - Corăbii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Atlantidei începuse să bată inima întregului pământ. Astfel că amestecul cel mai pestriț de veșminte și graiuri străine nu mai izbutea să uimească pe nimeni. Când intrară în orașul Behdet, era încă dimineață. Străinul din planeta depărtată se uita cu mirare la bordeiele de pământ, fără ferestre, numai cu câte o gaură pătrată în loc de ușă și cu acoperiș drept de crengi și frunze (la urma urmei, în această țară nici nu ploua decât o dată la câțiva ani), privea trist copiii slabi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
stătea sprijinit într-un genunchi un ins voinic care trăgea cu cleștele măseaua unui negustor de grâu. Negustorul așezat pe o piatră zbiera și se zbătea. Străinul nu înțelese ce se petrece și se opri să privească, însă văzu cu mirare că după ce răcnetele încetară, negustorul cel rotofei își luă măseaua însîngerată, trase un gât de rachiu de palmier și suflând greu îi dădu celuilalt pentru osteneală o măsură de grâu și, pe deasupra, două plăcinte calde. În alt colț al pieței

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pierdu pe după ziduri. Abia atunci deschise gura și Mai-Baka. - Uite, Ntombi! zise el. A venit zeul nostru, Auta. Iar Ntombi, care la început nu-l recunoscuse, dădu să cadă în genunchi, dar Auta o opri. Nefert o privi întîi cu mirare ciudată. Apoi însă când ochii ei de femeie citiră în ochii celeilalte femei o taină pe care bărbații n-o puteau ghici, îi surâse și o trase de mână pe lespedea pe care ședeau. Mai-Baka se uită cu gura căscată

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Mai-Baka să-și potolească limbuția. Ajunseră în sfârșit pe podiș, lângă marea luntre. Dar când văzu pădurea aproape, Mai-Baka iarăși uită de povața nevestei și-i ceru lui Auta îngăduința să se ducă să vâneze ceva pentru cină. Și spre mirarea lui, Auta nu numai că nu se mai supără, dar îl strânse în brațe cu bucurie. El nu știa că ajungând în sfârșit la ceilalți, chiar dacă nu aflase încă totul, Auta avea nevoie să-și descarce sufletul încordat, și această

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ascunde în tine, chiar dacă nu pot crede că ceea ce-mi spui ar fi adevărat. Bătrânul se sprijini de umărul lui, zicînd: - M-aș duce la Babilon... Îmi aduc aminte de satul acela, undeva la miazănoapte. Babilonianul îl privi cu mirare. - Care sat? Sat se zice că ar fi fost de mult, sau poate niciodată. Unii spun că a fost totdeauna oraș... Acum este orașul cel mai mare din toată lumea! - Te întorci la Babilon? - Poate că m-aș întoarce. Nicăieri nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]