KorAP: Find »[drukola/base=modernitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...237 238 239 ...325 >

8,110 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859

revistei "Ateneu", am venit în contact cu scrisul său în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Ceea ce m-a atras în articolele sale și m-a determinat să le susțin spre publicare a fost, de fiecare dată, suflul modernității, vigoarea și convingerea cu care erau făcute demonstrațiile. Un constructor, Theodor Codreanu nu se lasă prins de îndoieli, nu se scaldă în nuanțe, nu se împiedică în contradicții. Își duce ideile până în pânzele albe, neobosit, fără nici o inhibiție privind eventualele

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
totuși loc și timp să vadă în Bacovia "ipostaza literară și morală a Cenușăresei", dar și un veritabil precursor al literaturii absurdului. Începând cu Svetlana Matta (1958), care a văzut în Bacovia "o excepțională punte de trecere" între existențialism și modernitate, critica autohtonă se apropie treptat de poezia bacoviană, văzută fie ca un produs "avant la lettre" al expresionismului sau ca un discurs al Ființei, întemeiat pe "ontologia plumbului", așa cum procedează V. Fanache (1994). Rezultatul este cel puțin spectaculos: un imaginar

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
miticistă"). "Arta este lumea văzută printr-un ochi paradoxal. E anti-lumea". Așa grăit-a Lamparia, referindu-se la transgresarea realului, la realitatea în grad de ficțiune. La acest nivel, se impune, printr-o rară stăruință, leitmotivul oglindirii în accepția unei modernități esențiale, a reinterpretării mitului narcisic, fecund pentru artă (catastrofic pentru morală). "OGLINDIREA. Introducere în cartea creației universale". Precizia minții umane stă în orientarea oglinzilor către un focar unic, calitate prin excelență a geniului, dar și însușire a celor în stare

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
artei este cercetat și în alte coordonate ale lui, dintre care mai amintesc fugitiv ambiguitatea productivă, echivalarea poeziei cu muzica, înțelegerea prozei ca artă a detaliului, "gratuitatea" artei, estetica tăcerii, a "urâtului", antiarta, problema influențelor și a izvoarelor, fantasticul, diletantismul, modernitatea, protocronismul, avangarda, angajarea etc. Ajunși aici, să menționez în treacăt că Lamparia e mefient cu textualismul și postmodernismul. Din lipsă de apetență. Mai multe fragmente au în vedere receptarea, în primul rând critica. Pe Lamparia nu-l satisface deplasarea accentului

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cu "teoria ecuațiunii universale", cu timpul spațializat: "Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie". Se mai referă Lamparia la "eul-Archaeus", adevăratul eu, nu acela limitat la individ. Și este combătut cu strășnicie clișeul unui Eminescu exclusiv romantic, susținându-i modernitatea. Bunăoară, pentru că nu e nimic romantic în Schopenhauer, poetul nostru și l-a ales ca "maestru". Nici kantian în esența n-a rămas, cum crede Blaga, mai kantian el însuși. Pentru demitizanți, care s-au înmulțit după 1989, este citat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
întârziat", care, de fapt, este un deschizător de drum în poezia modernă. La fel s-a întâmplat și cu I.L. Caragiale, în dramaturgie și în proză, un "vechi" ("Sunt vechi, domnule!"), un "clasic", totuși începător de vreme literară nouă (cf. Modernitatea clasicului Caragiale, Caragiale și începuturile literaturii europene moderne, Caragiale și vârsta modernă a literaturii etc.). Cât despre Bacovia, el se afla la început de veac XX, un singuratic absolut, parcă rătăcit în vâltoarea unei lumi în schimbare. Mai mult, vorba

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
liric al lui Grigore Vieru, publicat în volumul Literatura română postbelică (1998). Într-adevăr, poezia lui Grigore Vieru este colocvială, iar nu monologală, ca în cazul majorității liricilor. S-ar putea să fie particularitatea cea mai pregnantă a tipului de modernitate cultivat de Vieru" (monografia recenzată, p. 66). Tot la M. Dolgan, Theodor Codreanu găsește inedită comparația "frapantă" pe care o face cu poetul francez Alain Bosquet: "Poema din 1984 a lui Alain Bosquet Unde e pâinea? Seamănă izbitor cu celebrul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
arată adânc și semănată bine, cum zice într-o mărturie. Această atitudine contrazice părerea unora că estetica lui Vieru este una tradiționalistă, anacronică. Conștiința estetică a Cărții este una modernă, de care a fost obsedat unul dintre marii întemeietori ai modernității, Mallarmé. Numai Eminescu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a mai avut această exigență pe care a împins-o până la ultimele consecințe ale perfecțiunii estetice. Vieru a fost veșnic nemulțumit de forma poemelor sale, lucrând multe variante

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Într-o singură privință se deosebesc: Grama enunță antiromânismul lui Eminescu, ponegritorii mai noi naționalismul exacerbat. Încriminările de "lipsă de logică", de nerespectarea normelor sintactice, de îmbinări incompatibile ale cuvintelor, de "aberații" cromatice sunt, de fapt, laude fără voie ale modernității poetului. Lucian Blaga deslușea traseul complotist de la "Cazul Grama" la "tipul Grama", iar Șerban Cioculescu socotea acest itinerar de la Grama la "câțiva agramați". Theodor Codreanu n-are nici o îndoială: "Fără s-o știe, detractorii lui Eminescu, chiar din punctul nașterii

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
civilizații, ecosisteme ș.a. multe variabile independente interacționează în numeroase moduri. Teoria haosului ne arată că sistemele complexe au abilitatea de a crea ordine în haos. Iar această ordine este alta decât aceea încătușată în logica bivalentă aristoteliană. Transmodernismul este transferul modernității de la marginea haosului într-o nouă ordine socială. Astfel, transmodernismul și tradiția nu mai sunt două viziuni opuse ale lumii, ci o noua sinteză a amândurora". Theodor Codreanu se întreabă "în ce măsura creștinismul poate fi compatibil cu transmodernismul: Răspunsul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
ș.a." (op. cit., p. 74). Deși mediatizat puternic prin scandal și diversiune, focul postmodernist euro-atlantic s-a stins foarte repede, fapt confirmat și de născătorul fenomenului, în 1986 și 1988, prin două cărți în care preciza că "el nu este groparul modernității". Cu toate astea, mai ales în România, și, după 1989, nu numai în România, "postmodernismul și-a continuat cariera și după moartea autorului". În timp ce "reprezentanții săi de frunte... se vor lepăda rând pe rând de credința că noul canon a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
justificarea manifestatului haosmic al diferenței) machiindu-și astfel paranoia "nihilismului dus până la capăt, cu eliminarea identicului (Dumnezeu)" (op. cit., p. 62). Declarând un adevărat război avangardei moderniste, fundată pe tradiție și renovatoare a tradiției (vezi, de pildă relația dintre tradiție și modernitate la Picasso, Joyce, Ezra Pound sau Brâncuși), postmodernismul a proclamat ca logică a ființării lepădarea de Dumnezeu și de orice tradiție, adică demitizarea totală, lichidarea cultului strămoșilor, distrugerea identicului și a etnicului, a spațiilor culturale și morale, clădite de veacuri

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Stăniloae, dar și a părinților ortodoxiei, cum ar fi Maxim Mărturisitorul sau Grigore Palama), Theodor Codreanu propune și o cale prin care România, dar și Europa, pot ieși din impasul provocat de virusul postmodernist. Arătând legătură profundă dintre tradiție și modernitate, inspirată de la Dumitru Stăniloae, dintre origini și apropierea de Dumnezeu, care e în devenirea omului, nu în trecutul lui, dintre manifestarea energetică, luminică, catafatică a lui Dumnezeu și rostul omului în cosmos, a legăturii dintre lumină și lume (vezi etimologia

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
dar și recunoașterea prezenței apofatice a transcendenței în devenirea ființei, a rostului ființării ca prezență necontenită în câmpul manifestărilor energetice ale lui Dumnezeu, ca "încercare a ființei prin timp și spațiu" (D. Stăniloae, M. Eminescu), Theodor Codreanu propune transmodernismul (transcendență/modernitate) ca soluție pentru ieșirea din anarhia postmodernistă. Legiferarea (prin Constituție, ca în SUA) valorilor creștine și a celor naționale, interculturalismul și toleranța ecumenică, debarasarea de consumism și comunism, dar și de dreapta tropăitoare, născută din același comunism, orientarea ființării ființei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
o nouă viziune, un concept de sinteză, esențializant, cu atât mai mult cu cât acumulările științifice au ajuns în sfârșitul secolului XX incomensurabile. Specializările și, în cele din urmă, ultraspecializările au făcut imposibilă recuperarea modelului umanist al Renașterii (țintă a modernității secolului XX) omul multidimensional, replica necesară în contextul riscului pe care pozitivismele îl generau: omul unidimensional (descris de Herbert Marcuse) sau omul fără însușiri (descris de Robert Musil). În final, riscul a concretizat, totuși, în bună măsură, omul postmodern (a-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
admirabilă demonstrație fondatoare. "Aisberg" (Brașov Cluj-Napoca Baia Mare), nr. 3-4, iunie-iulie 2006 Rodica MUREȘAN "...ism-ul" recent Apărută la Editura Junimea în anul 2005, cartea profesorului Theodor Codreanu Transmodernismul pune în discuție controversatul și uneori "originalul" concept de "postmodernism" prin raportare la modernitatea noastră pe alocuri cu accente paradoxale și la neomodernismul încă insuficient definit, pe care autorul îl numește "transmodernism". Dacă la noi postmodernismul a circulat fără act de identitate, profesorul Codreanu este și mai vehement, constatându-i chiar existența frauduloasă și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
în invocarea unor scrieri apocrife, cu substanță sofistică), conchizând că la temeliile transmodernității și ale transdisciplinarității stă filosofia neoraționalistă a lui Ștefan Lupașcu, umanitatea fiind destinată să treacă "prin trei eoni, trei paradigme, corespunzând, poate, celor trei materii lupasciene: tradiția, modernitatea și transmodernitatea." A treia parte a cărții, cum semnalam, aduce în discuție câteva aspecte ale gândirii transmoderniste prin "poetica rupturii" la Nichita Stănescu formidabil concentrată în celebra sa "lecție despre cub" și în poezia "metalingvistică" realizată din "necuvinte", prin "poetica

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
du Rocher, Monaco, 1996), tradusă și la noi (Polirom, 1999), sub titlul Transdisciplinaritatea (Manifest). Mentor (recunoscut, oare?) al transdisciplinarității este însă Șt. Lupașcu cu a sa filosofie neoraționalistă, ne previne dl Codreanu. Convins că realismul clasic este depășit și că modernitatea este mortiferă, Basarab Nicolescu atrăgea atenția asupra nivelurilor diferite de realitate. Revoluția cuantică ne-a așezat la o răscruce a Istoriei; ideologia scientistă, acaparând "obiectivitatea" și ignorând orice altă cunoaștere, zeificând tehnoștiința, pare a uita că "totul e pus la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
războiește, cheltuind muniție (argumente) din belșug, cu suporterii acestui "termen sofistic", refuzând net "dieta compusă din postmodernismul cinic" (Camille Paglia). Dar "trece" prin Deleuze, Rorty, Foucautt, prin ceea ce numește "postmodernismul înalt" (în frunte cu Vattimo, Lyotard, cel care cerea "rescrierea modernității"), pentru a nota că problema-cheie este transcendența. Nu ignoră nici semnalele autohtone, fișând conștiincios revoluția poetică optzecistă, noul antropocentrism, paradoxurile postmodernității românești. Conceptul cu pricina, atingând clasicizarea (epuizarea, de fapt), suportând presiunea altor modernisme (hiper-, paraetc.), a deschis calea transmodernității

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
O carte grea, așadar, fără ecou (deocamdată), ocolită de zarva mediatică și care, suntem convinși, va fi redescoperită cândva (curând). Fiindcă trendul epocii repudiază modelul unui singur nivel de realitate și anunță ieșirea din disciplinaritatea îngustă (cu reacțiile știute ale modernității: multiși interdisciplinaritate). Or, finalitatea transdisciplinarității constă în înțelegerea lumii actuale, ne asigură Basarab Nicolescu. Iar pasul decisiv spre transmodernism (dar fără a-l numi ca atare) l-a făcut Primul Congres Mondial al Transdisciplinarității (Convento de Arrabida, Portugalia, 1994), prilej

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
ne detașăm de o transcendență goală, de reacții mimetice la nivel de epidermă. Nu întâmplător ne reamintește el însuși J.F. Lyotard, care a dat consistență termenului, a renunțat la el, creatorul termenului a renunțat la el, pronunțându-se pentru "rescrierea modernității". Postmodernismul consideră că ființa ca "Dasein" nu mai are nevoie de nici un fel de transcendență care să o susțină. Departajându-se de tradiționalism și modernism, exegetul a încercat să propună un temei antropologic nou, omul concret bacovian, trăind într-un "gol

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
J. Derrida, G. Deleuze, M. Foucault au încercat să răspundă cum e posibil ceva nou în simulacre. În individualismul postmodernist, tendința este dispariția persoanei, pe când în antropologia creștină, omul este unic, cu o identitate inconfundabilă. Transmodernismul regăsește identitatea arheală. Rescrierea modernității profesată de Lyotard ce poate fi altceva decât parodierea, imitarea ironică, adică reprezentarea-joc? Schimbările istorice sunt schimbări de măști, resortul obscur rămânând același egoismul. "Respingând erezia manieristă a simulacrelor, Lyotard nu mai crede necesară ipoteza morții lui D-zeu, ceea ce

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
un salt "către poezia de dincolo de cuvinte" (p. 231). În concluzie, poezia ar fi ca și în alte cazuri translingvistică, născută dintr-o efervescentă "zonă a transparențelor". Nichita Stănescu nu s-a dezis niciodată de "arheul" eminescian, găsind, prin puterile modernității, drumul spre "lumea-lumen". Milan Kundera, cel din romanul L'Imortalite, și-a deconspirat convențiile și instrumentarul literar, după canonul postmodernității, în timp ce în Gluma sau Insuportabila ușurătate a ființei (1984) autorul se arată, în primul rând, interesat de conștiință și de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cu un reproș aspru adresat unei critici prea narcisiste, arogante și incapabile să discearnă valorile, dincolo de pozițiile meschine de grup și doctrină. Poetul basarabean nu are se înțelege veleități teoretice și eseistice, el realizând o "profundă sinteză" între tradiție și modernitate, cu depășirea acestora, după ce a "eșuat" în tentativa sa de sincronizare cu postmodernismul printr-o "inefabilă unitate de viziune stilistică" (p. 248) și printr-un viu sentiment al sacrului. "Blaga este prezent statornic în textele lui Victor Teleucă" nu numai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Botez. Dar până atunci rămâne să meditez la una din aserțiunile cu adevărat memorabile ce poartă semnătura lui Theodor Codreanu: "omul cel mai realist de pe pământ este omul care se roagă". "Argeș", nr. 10, octombrie 2006 Adrian LESENCIUC Despărțirea de modernitate În tentativa de conștientizare a poziției societății într-o dinamică a istoriei, îndepărtarea de istorism, analiștii contemporani ai sfârșitului modernității încearcă să definească un "loc geometric" în care se derulează, conform propriilor prognoze, programul vizat. Și în ciuda faptului că, în

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]