7,269 matches
-
s-au povestit, era un om. Io-l mai țin minte doar cum stătea pe prispa casei lui din Bușteni și juca table cu un vecin, Mitică. Muncitor, ceva, prelucrător prin așchiere, n-am date suficiente. Jucau cu niște piese murdare, pe care bunicul meu se jura că, atunci când o să aibă timp, sigur o să le spele c-un pic de spirt. Și Mitică ăsta îl bătea mereu, iar bunicul meu îi zicea: măi, Mitică, iartă-mă, că sunt om bătrân, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
vă faceți de lucru împreună. Cu cât crești, selectezi cu mai mare grijă „tovarășii de drum“. Până la cinci-șase ani, toți suntem la fel. Apoi intervine ceva care ne separă. Prudență, neîncredere. Ne jucam în nisipul umed, așezat pe o folie murdară de ciment, și deodată ființa de lângă mine a adunat în căușul palmelor o grămăjoară de nisip și mi l-a aruncat în ochi. Fără motiv, așa, absolut aiurea. Inexplicabil. Țin minte buzele strânse cu dușmănie, așa, hain, subțiate. Ochii încordați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și ne îndreptăm spre Măcin. Cam pe la jumătatea distanței, paralel cu șoseaua ce duce la Măcin, se înalță o stâncă numită „Piatra Fetei.” Până nu de mult era înconjurată de bălți pline de papură și stuf, cu apă verde, stătută, murdară, acum însă zona este parțial uscată și dezafectată de vegetația acvatică. Stânca apare ca un monument uriaș de cremene brună, iar țancurile (vârfurile ascuțite și înalte de stâncă) ei mohorâte se ridică cu mult deasupra sălciilor împrejmuitoare. Mama îmi explică
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
albaneji, brutarii și băcanii epiroți, meseriașii nemți, unguri și evrei, bărbierii țigani, funcționarii, militarii și prosti tuatele de nație autohtonă; mahalale din care se revărsau, În serile cu zăduf, ca să se bălă cească În gârla cu cântecul dulce și apele murdare și Într-un neînchipuit amestec de sexe și sudori, băr bații, femeile și copiii localnicilor. Îi simt parcă și azi mirosul ei cald de etuvă. Viața În Bucureștiul de atunci era patriarhală, leneșă, de trai bun și lesnicioasă pentru toată lumea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
-i: „Na! mă, de mănâncă și tu, că tu m-ai făcut om!“; apoi menajera unui popă de țară, pe care l-a prădat de tot ce avea În casă; a ajuns-o, În sfârșit, pedeapsa bătrâneților rușinoase spălând cârpele murdare la un „birt economic“ de pe șoseaua Basarab, unde a descoperit-o fratele meu Pompiliu, căruia i-a cerut câțiva gologani de-o țuică... Cum scria Tacit la moartea Messalinei: „Nimeni nu o plângea, căci urâciunea păca telor ei Îneca orice
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cu două fete ale ei, care se cățeleau toate, de față una cu alta, cu cei trei ofițerași chilipirgii pentru un carton cu prăjituri. și ce să mai spun de femeia din bordel văzută de mine cum Își curăța unghiile murdare cu cru ciulița ei doublé de la gât?... (Plâng Într-un colț al odăii mele, când scriu astfel de rânduri, toți Amorașii cu aripioare tran dafirii din mitologia păgână, cum și toți Îngerii cu robe albe și aripi lungi, până-n călcâie
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
bună-diminețile cu ochii cârpiți sau cum Își doresc „somn dulce“ cu glasuri și minte confuze?... Să-i vezi cum Își așteaptă rândul la baie și la closetul comun sau cum Își spală, nu la figurat, ci la propriu, rufăria lor murdară În aceeași albie comună?... și cum participă toți trei Împreună la aceste și Încă alte multe mici și mari mizerii ale unui trai Îm preună, ale acelui trai Împreună de care uneori ți-este rușine chiar de tine Însuți, ba
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
n-oi face milionul!“ și să știți că l-a făcut! Începând, adică, Îndată după Înscăunare, să reglementeze bordelurile, Închizându-le cu mare zgomot prin presa moralizantă a vremii și redes chizân du le curând, pe măsură ce primea În laba lui murdară „șpaga“ patroanelor de bordel; și, oricât veți spune că banii nu au miros, să știți că de data asta Îl aveau: acel miros greu și sufocant, dul ce-grețos, al cărnii de femeie mult frecventată. Aș paria că nu există
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ultimul lucru pe care-l iei în seamă. Bătrâni frumoși ajung îndeobște doar cei care au fost chipeși de tineri. Sau atât de mintoși, încât nimic nu mai vine înaintea inteligenței. În lumile paupere, bătrânețea e mereu urâtă. Săracii par murdari și când sunt curați. La prima mea ieșire într-o țară bogată, în Olanda, am sesizat imediat o absență. Nu vedeam moși și babe. Femei și bărbați în etate da, însă nu moși și babe ca la noi. Nu vedeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
făcut cruce. „Mămico - am zis -, facem magiun și rachiu și o să avem din ce trăi“, dar mama a dat din mână a lehamite. Iar după o săptămână, din coșurile pline cu fructe putrezite a început să se scurgă o zeamă murdară, cu miros de closet. Fapt care nu mă împiedică să-mi amintesc cu o nostalgie crescândă de „corcodușul nostru“, de pomul acela uriaș, dar bătrân și bolnav de la care atâta lume aștepta ceva ce nu putea, bietul de el, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
se întrebe care dintre ei e odiosul turnător, li se părea că toți aveau exact mutrele pe care trebuia să le aibă niște oameni de treabă. Și, deodată, toți aveau figuri extrem de dubioase. Că se găseau cam sluți și cam murdari n-ar fi fost nimic. Dar cine nu avea cap de delator avea cap de spion străin, iar cine până atunci avusese o față de mocofan din Bărăgan avea dintr-odată cel mai odios cap de terorist arab. „Păi, ce mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
bălăcești într-o cadă vernil și devii mai maro când te speli într-o chiuvetă maro?! În cartierul Zori Noi 1, unii mai nebuni, care au înțeles greșit bunăvoința prim-secretarului, și-au vopsit căzile cu Duco violet, dar tot murdari veneau la serviciu. Haideți să fim odată sinceri și să recunoaștem că toate căzile astea colorate, pe care ni le-au adus turcii și italienii după 1990, mai mult au zăpăcit oamenii. Iar divorțurile din cauza nevestelor care poftesc la căzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Apoi ne-am trezit Într-un locșor pe marginea lacului, denumit pompos Puerto Blest. Am făcut cîțiva kilometri pe șosea, maxim trei sau patru, după care am fost din nou pe apă, de data asta un lac de un verde murdar, numit lacul Frías. A urmat Încă o călătorie scurtă Înainte de a ajunge la vamă, apoi biroul chilian de imigrație, de partea cealaltă a cordilierei - mult mai joasă la această latitudine. Aici am mai trecut un lac, hrănit de apele rîului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Între ele de cîteva rînduri de scări În spirală și de funiculare, e sporită de contrastul dintre culorile variate ale caselor, pe fundalul de un albastrul plumburiu al golfului. Ca și cînd am fi disecat totul cu răbdare, cercetam scările murdare și firidele Întunecate, conversînd cu mulțimea de cerșetori; sondam adîncimile orașului, atrași de miasme. Nările noastre dilatate inhalau mirosul sărăciei cu o intensitate sadică. Am dat o tură și printre vasele acostate la țărm, ca să vedem dacă pleca vreuna spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
zi. Spitalele nu au bani și le lipsesc medicamentele și dotările adecvate. Am văzut săli de operație mizerabile, prost luminate, și asta nu numai În orașele mici, ci chiar și În Valparaíso. Nu se găsesc destule instrumente chirurgicale. Băile sînt murdare. Preocuparea pentru igienă e neglijată. Obiceiul chilian (pe care l-am Întîlnit ulterior, practic, În toată America de Sud) este să arunci hîrtia igienică folosită nu În vas, ci pe jos sau În cutii așezate prin băi În acest scop. Nivelul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mare trădător făcând jocul securității, acuzând la proces de știute și neștiute pe fiecare dintre noi, crezând că astfel va scăpa necondamnat. Însă nu a fost așa, pentru că l-am întâlnit apoi la Salcia unde era scris pe toate geamurile murdare: „Radu, trădătorul”. Cauza notorie a acuzării ultimilor deținuți, a fost că Pr. Albert ar fi voit să cumpere în București de la o anumită Doamna Antonescu un bloc, unde să înființeze un cămin pentru studenții catolici. Pentru asta împreună cu Radu Hâncu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
eu nu lepăd haina franciscană, nu mă las de credința catolică și nu-l părăsesc pe Domnul Dumnezeul nostru Isus Cristos”. Cu răbdare, curaj și eroism a suportat toate șicanele terorii comuniste, umilit și supus la tot felul de anchete murdare de către cei fără Dumnezeu, nu s-a lepădat niciodată de Cristos și Biserica catolică, ci a rămas ferm apostol fără nici un fel de „Iuda”, păstrându-și legea catolică. „...În anul 1952 când executam condamnarea la Canal am fost dus la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
plecare l-am rugat pe Pavel să se ocupe și de spălatul rufelor ce le avusem pe litoral. Cum eu eram plecat la Iași, Pavel i-ar fi strigat Anei în curte să spele cămășile, prosopul și ce mai e murdar de la mine. Bănuim că din această discuție a prins ceva și o mătușă de-a criminalului cu care ne învecinam și a informat pe milițian. Oamenii din sat cunoșteau pe autorul crimei, dar pentru că acesta avea un unchi căpitan în
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
anunțe moartea lui Saint Mathieu (Mircea Mateescu): s-a otrăvit pentru a pune capăt vieții mizerabile ce o ducea, dar mai cu seamă pentru a scăpa de tor tura mo rală pe care era nevoit s-o suporte în urma înscenării murdare de la facultate... Lola Horovitz - o asasină al cărei nume trebuie memorat bine, pentru ca atunci când se va ivi prilejul să nu fie cruțată... Giglio a venit și el să ne vadă chiar în ziua reîntoarcerii sale. Moartea acestui prieten, altădată intim
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
dar așa e. Cât despre tratamentele asemănătoare pe care te-am făcut să le suporți - e drept că ți-am oferit eșantioane destul de greu de dige rat. Dar, în ciuda dimensiunilor lor aparent cu mult mai importante decât această mică poveste murdară, îmi place să cred că te-am respectat întotdeauna, că întotdeauna „am ținut cont de tine“, că niciodată n-am contrazis acea „politețe a inimii“. și asta mi se pare valabil pentru situațiile cele mai rele - ca acea con versație
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a fost scos pe marginea gropii și deschis ușor, capacul nefiind bătut în cuie. Iar înăuntru se afla trupul, tot intact și gol... „Împărțitu-și-au hainele mele loruși, iar pe cămașa mea au aruncat sorții! Cămășa mea - ruptă și murdară...“ Teama mea fusese lipsită de temei... Jur-împrejur nu se simțea nici un miros în afară de cel al pământului reavăn și al rădăcinilor de plante, pline de mustul primăverii. Un miros suav de violete... Iar trupul alb, intact după un an și patru
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
din prăvălie. Eu însă mă puteam juca cu cel făcut de mâna lui, din care lipseau patru figuri. Dintre toate piesele, cel mai mult îmi plăceau regii, cel gălbui-deschis ca ceara și cel roșu întunecat. Cu timpul, lemnul îmbătrânise, devenind murdar, alb-cenușiu și brun închis ca pământul uscat de soare și udat de ploaie. Toate figurile erau crăpate și se clătinau, nici una nu semăna cu alta. Lemnul fiecărei figuri, verde când îl cioplise, se uscase după cum se nimerise. Cei mai strâmbi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pentru mine nici când tramvaiul trecea peste pod. Soarele lunecase în vară, cu siguranță că apa nu mai era rece. În vecinătatea pietrelor mele înfloreau acum scaieții de-un cenușiu-verde coclit. Nici Securitatea n-a făcut pentru mine munca asta murdară, și nici eu pentru ea. Faptul că băuse paharul dintr-o sorbitură și-mi vorbise de înec m-a scârbit atât de tare încât, după plecarea lui, am vărsat apa ce mai rămăsese în sticlă și-am aruncat la coș
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
bucata aia de pardoseală. Am plecat de-acolo fără bilet și buletin, nu capul, ci picioarele mele reacționaseră. Pe peron mă așteptau cei doi civili. În acel moment am înțeles care le fusese planul. Era, ca de obicei, un teatru murdar și viclean: mă puseseră la încercare să vadă ce voi face după ce-mi ordonaseră să nu părăsesc hala gării, lăsându-mă pe deasupra fără bilet și fără buletinul pe care la vagonul de dormit trebuia să-l prezinți conductorului. Mizaseră
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
amară. Orășenii erau abili și maleabili, știau să se gudure cu trupul și cu vorba. Erau români, dar se spălau mai des ca mine și erau mai harnici la învățătură. și-atunci, de ce-mi spuseseră acasă că românii sunt murdari și leneși? Un singur lucru era valabil: de ștabi e bine să te ferești. Prin iscusința lor naturală, cultivată în familie, copiii de ștabi dobândeau iute poziția de supraveghetori în clasă, se ofereau pentru activitățile politice ale organizației de tineret
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]