14,398 matches
-
ademenise cu gândul că am găsit acea povestire pierdută de demult, ascultase cum cuvintele cad în mine, aduse poate de cadența toiagului alb al orbului lovind peretele vagonului, lovituri surde, grele, înăbușite, ca picurii ploii de demult, din acea noapte pierdută. Moartea mă îndemnase poate să cobor la Karanphilou, ea ducându-se în dusul ei, lăsându-mi doar împăcata bucurie a adulmecării înghețatei ei apropieri. Am înțeles, oricum, că așteptarea mea sfârșise. Textul se deschisese, lăsându-mi minunea de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sprîncenele. — Ei bine, e vorba de o poveste despre cărți. — Despre cărți? Despre cărți blestemate, despre omul care le-a scris, despre un personaj care a ieșit din paginile unui roman ca să-l ardă, despre o trădare și o prietenie pierdută. E o poveste despre dragoste, ură și despre visele care trăiesc În umbra vîntului. — Vorbești ca pe supracoperta unui roman de doi bani, Daniel. — Poate fiindcă lucrez Într-o librărie și-am tot văzut. Dar asta e o poveste adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Între noi... — Și aveți să-i refuzați unui fiu singura posibilitate de a recupera memoria tatălui său? Întrebă Fermín. Părintele Fernando se zbătea Între Îndoială și, mi s-a părut, dorința de a-și aminti, de a recupera zilele acelea pierdute. Presupun că, dacă tot au trecut atîția ani, acum nu mai contează. Încă Îmi aduc aminte de ziua cînd Julián ne-a povestit cum Îi cunoscuse pe cei din familia Aldaya și cum, pe nesimțite, viața i se schimbase... ...În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mereu noapte. O caut pe doamna Jacinta Coronado. Co-ro-na-do. O cunoaște vreunul dintre dumneavoastră, sau Îmi puteți spune unde o găsesc? În fața mea, patru priviri degradate de lăcomie. Aici pulsează ceva, mi-am zis eu. Poate că nu e totul pierdut. — Jacinta Coronado? am insistat. Cei patru interni schimbară cîteva priviri și Încuviințară unii spre alții. Unul dintre ei, pîntecos și fără nici un fir de păr vizibil pe tot trupul, părea căpetenia bandiților. Înfățișarea și atitudinea lui, În lumina acelui terariu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
stiloul n-avea nimic de zis. Am invocat zadarnic cuvintele pe care voiam să i le ofer Nuriei Monfort și am fost incapabil să scriu ori să simt ceva, În afară de groaza aceea inexplicabilă a absenței sale, de a o ști pierdută, smulsă din rădăcini. Am știut că, Într-o zi, avea să se Întoarcă la mine, peste luni sau peste ani, că aveam să-i port mereu amintirea În atingerea unui străin, a unor imagini ce nu-mi aparțineau, neștiind dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să le găsesc vreun sens. CÎnd am ajuns În piața Portal de la Paz, m-am oprit să contemplu cheiurile, lîngă debarcaderul șalupelor. M-am așezat pe treptele ce se afundau În apele tulburi, În același loc unde, Într-o noapte pierdută, cu mulți ani În urmă, Îl văzusem pentru prima oară pe Laín Coubert, omul fără chip. — Există temnițe mai grele decît cuvintele, mi-am șoptit. Abia atunci am priceput că mesajul Nuriei Monfort nu-mi era destinat mie. Nu eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se petrecuse, făcîndu-l să creadă că Penélope avea să i se alăture mai devreme sau mai tîrziu. CÎnd și-a luat rămas-bun de la Julián În ziua aceea, pe peronul gării Francia, Miquel a vrut să creadă că nu era totul pierdut. După cîteva zile, cînd s-a aflat că Julián dispăruse, s-a dezlănțuit iadul pe pămînt. Don Ricardo Aldaya făcea spume la gură. A pus aproape tot departamentul de poliție să-l caute și să-l captureze pe fugar, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pălărierului, astfel Încît acesta, trecînd de pragul disperării, a devenit incapabil să găsească ceea ce căuta, salvarea fiului său și a lui Însuși, pe urmele unei fete de care nimeni nu-și mai amintea și nu știa nimic. „De cîte suflete pierdute ai nevoie, Doamne, ca să-ți astîmperi pofta?“, Întreba pălărierul. Dumnezeu, În infinita sa tăcere, Îl privea fără să clipească. — N-o găsesc, Julián... Îți jur că... — N-ai nici o grijă, tată. Asta e treaba mea. Dumneata m-ai ajutat cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
recupera timpul pierdut grație unui miracol al sfinților pe care Îi vizita cu atîta devoțiune În capelele catedralei. Mi-l imaginasem ca pe un căpcăun, o făptură nemernică și răutăcioasă, Însă mi s-a părut un om binevoitor, orbit poate, pierdut, ca toată lumea. Poate pentru că Îmi amintea de tata, care se ascundea de toți și de sine În acel refugiu de cărți și de umbre, poate pentru că, fără ca el s-o bănuiască, ne unea și năzuința de a-l recupera pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mine, Daniel, fie și Într-un colțișor, pe ascuns. Nu mă lăsa să plec. Nuria Monfort UMBRA VÎNTULUI — 1955 1 Se crăpa de ziuă cînd am terminat de citit manuscrisul Nuriei Monfort. Aceea era povestea mea. Povestea noastră. În pașii pierduți ai lui Carax recunoșteam acum propriii mei pași, de-acum irecuperabili. M-am ridicat, ros de neliniște, și am Început să mă Învîrt prin cameră ca o fiară În cușcă. Toate reținerile, toate șovăielile și toate temerile mele se prefăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
derulase prin fața ochilor mei În doar cîteva secunde. Mă simțeam paralizat, incapabil să acționez ori să articulez un singur gînd. Carax se uită spre mine și Își aținti privirea În a mea. Privindu-l, am izbutit să-i reconstitui trăsăturile pierdute, pe care mi le imaginasem În atîtea rînduri, contemplînd portrete și ascultînd povestiri de odinioară. — Ia-o pe Beatriz de aici, Daniel. Ea știe ce trebuie să faceți. Să nu te desparți de ea. Să nu-i lași să ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vremii, ele ridiculizează încercările proaspeților îmbogățiți de a imita „naravurile boierimii”. Amănuntul focului izbucnit la biserica Amzei, pe care plăpămarii se reped să-l stingă, devine o mică obsesie viitoare pentru I. L. Caragiale, care-l introduce aluziv în O scrisoare pierdută (Pristanda era „prăpădit de obosit de la foc”) și în prima versiune a Nopții furtunoase. Din încercările dramatice ale lui Iorgu Caragiale: Criza, luxu și progresu, Clencea avocatu, Aspirant la deputăție, Năbădăile politicei fixează siluetele unor înaintași ai lui Cațavencu, Farfuridi
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
obsedat de ideea complotului împotriva stăpânirii este o prefigurare a Conului Leonida, după cum comisarul Săbiuță prefigurează pe servilul Pristanda. Se pot observa asemănări și între comisul Agamemnon Kiulafoglu din Iorgu de la Sadagura și candidatul guvernamental, Agamemnon Dandanache din O scrisoare pierdută. Comisul sosește la moșia slugerului Gângu, să se instaleze ispravnic, după o călătorie cu căruța poștei asemănătoare cu cea a lui Dandanache, după cum povestește cu vorbirea-i „stropșită” însuși comisul. Similitudini între comediile lui Alecsandri și ale lui Caragiale se
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
a prețuit opera dramatică a lui I. Negruzzi, cu care a scris împreună Hatmanul Baltag. Moravurile politice l-au inspirat și pe I. Negruzzi în comedia O alegere la senat, care are similitudini în ceea ce privește tipurile și situațiile cu O scrisoare pierdută. Acțiunea se desfășoară în timpul alegerilor. Panaite Dudulea, avocat și jurnalist, este un Cațavencu hotărât să speculeze momentul spre a obține postul de avocat al statului. Prefectul, ca și Tipătescu, aranjează soarta alegerii și impune comitetului electoral desemnarea candidatului dorit de
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Rică e pus într-o postură tragică de îndârjirea urmăritorilor. Până și Spiridon are drama lui: amenințarea cu bătaia, care planează în permanență deasupra-i. În Conu Leonida față cu reacțiunea spaima bătrânilor „asediați” atinge paroxismul. Zoe din O scrisoare pierdută folosește în exces metoda dramatizării suferinței, provocată de șantajul cu scrisoarea. Cațavencu are și el momentul lui de „tragedie”, atunci când este înfrânt. În D-ale carnavalului, Crăcănel și Mița sunt victimele „traducerii”. Dramaturgul convertește tot acest substrat de melodramă în
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Tipătescu, iar pe Farfuridi și Brânzovenescu amici politici, Nae Girimea îl are pe Iordache. Ilustrativ sub acest aspect este tipul „servus” reprezentat în mod deosebit prin Iordache în D-ale carnavalului, Chiriac în O noapte furtunoasă, Pristanda în O scrisoare pierdută. Iordache joacă rolul de vechi confident amoros. Spirit abil și inventiv, cu agerime, dar și cu ironie, Iordache dă o rezolvare satisfăcătoare încurcăturilor comediei. El calcă pe urmele stăpânului său „bărbierul diplomat”, Nae Girimea; e calfă pricepută și experimentată, cu
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
și nu-l oprește nici de la adulterul cu soția lui Trahanache. Dacă în bilețelul Miței, Mache Răzăchescu este numit depreciativ „mangafaua”, Tipătescu păstrează pentru amicul încornorat stimă prevenitoare prin apelativul „venerabilul”, ce conține și o ironie subtilă. În O scrisoare pierdută Caragiale realizează o bună organizare a triunghiului conjugal <footnote În Dicționarul personajelor..., coord. C-tin. Cubleșan, ed. cit., p. 263, se consideră că acest motiv al triunghiului conjugal, prezent și în celelalte două piese amintite (O noapte furtunoasă și D
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Catindatul le răspunde cu bună dispoziție. Deși personajul secundar, Cetățeanul turmentat este singurul „personaj motor”<footnote Mircea Tomuș, op. cit., p. 232. footnote> al acțiunii, în funcție de care sunt siliți să-și definească atitudinile și mentalitatea principalele personaje ale piesei O scrisoare pierdută. El este cel care găsește scrisoarea care declanșează conflictul. Fostul „împărțitor la poștie” restituie scrisoarea în virtutea unui gest de automatism profesional: „Și-d-atunci, care va să zică, eu dau scrisoarea după andresă. Dacă nu găsesc andrisantul, scriu pe cu plaivaz: andrisantul necunoscut ori nu
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
se clatină, iar Catindatul „face o grimasă în partea măselii”. Fragmentate, repetate sau reluate într-o formă asemănătoare, replicile personajelor devin astfel mai vii și mai dinamice. Foarte interesantă este sub acest aspect scena I din actul II al Scrisorii pierdute, când cei trei fruntași politici - Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu - s-au adunat spre a-și face socoteala voturilor probabile. Începută cu calm voit, discuția continuă din ce în ce mai precipitat, între cei doi care știu „ceva-cumva” și Trahanache inocent. Vorbele se amestecă. Replicile
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Frumosului, Adevărului și Binelui. Platonicianismul ridică problema ambiguității și a “insubordonării” frumosului. Filosoful grec atribuie îndeletnicirii cu frumosul demnitatea supremă care ține de posibilitatea de a accede către lumea suprasensibilă, căci contemplarea frumosului contingent provoacă amintirea Frumosului și Adevărului transcendent pierdut. Pe de altă parte, ambiguitatea frumosului, “defectul” său, vine din aceea că receptarea frumosului se poate concretiza și în simpla plăcere produsă de aparența sensibilă nu oricine gustă Frumosul va fi automat transpus în lumea ideală a perfecțiunii transcendente. Imitația
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
zi, o pereche de adidași Nike uzați de-atâta umblat mereu pe-același drum... Ca să poată păși mai ușor pe asfaltul spart, adidașii Își fixau casca de urechi, ascultând acordurile chitarei lui Jimi Hendrix. Pe calea mântuirii, pictorul Întâlnea suflete pierdute, ce-și arătau fără sfială goliciunea, Îndreptându-și după fiecare act de penitență, săvârșit dedesubtul unui tir sau În tufișurile ce mărgineau șoseaua, ciorapii de nailon pe jartiere și așezându-se cu tot cu țigara aprinsă și poșeta În același loc. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sfială goliciunea, Îndreptându-și după fiecare act de penitență, săvârșit dedesubtul unui tir sau În tufișurile ce mărgineau șoseaua, ciorapii de nailon pe jartiere și așezându-se cu tot cu țigara aprinsă și poșeta În același loc. Când Întâlnea astfel de făpturi pierdute, Bikinski Își vâra capul Între umeri, murmurând În sinea sa rugăciuni, ce avea menirea să-l apere de ispite de orice fel. Ele se țineau mult timp În urma lui, unduindu-și coapsele și sânii mari ca niște clopote, ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
străzi? Dacă au existat, există. Și dacă n-au existat, la fel. Noimann preferă s-o cotească la stânga, spre Copou. Dar fără voia lui o ia spre Statuia Libertății. Nu, Statuia Independenței. Nu suntem În America. America e-o țară pierdută. Suntem Încă În Iași. Piciorul știe foarte bine asta, de aceea dă din cap. Noimann poate să-l urmeze. E singurul om care poate călca pe urmele lui! Piciorul aleargă și adulmecă pietrele roșii ale caldarâmului, risipite ca niște pete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ochii sunt potriviți. Din punct de vedere sufletesc este o fată foarte potrivită. Cartea vs. Internet Harry Poter: Un an întreg... Se duse timpul Aripile lui albe Ne-au furat Și ne-au purtat departe... Hermione: Poate nu-i totul pierdut! Poate Timpul va înțelege Și va închide ochii Și se va lăsa vrăjit! Timpul: Cum aș putea să mă las vrăjit? Nici cu cea mai mare magie N-o să mă las păcălit! Hermione: Nu e corect... Acele ceasornicelor tale Au
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
citești despre război, al doilea război mondial nu ți s-a părut deloc o confruntare dominată de cavalerism. De unde atunci această revoltă neobișnuit de naivă a fostului plutonier T.R. Popescu, Învățător Într-o comună din regat, În fața unei mici nedreptăți pierdute În uriașa nedreptate a conflagrației? „Păi, În Ungaria, spre exemplu, eu mergeam Înainte și luam legătura pentru cartiruire cu oficialitățile locale. Mă Întreba ce ne trebuie și spuneam: Păi, un porc, 100 de păsări, femei la gătit. Altceva? Altceva nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]