60,135 matches
-
așa grad de bunăstare încât nu mai reușeau să vadă lumea din jur decât cu ajutorul unor dioptrii foarte puternice, și nici dintr-un sentiment de respect și înțelegere filială, nu, nici vorbă, refuzul Larisei de a se căsători cu Ovidiu pornea din ea, din sentimentul superiorității sale, știa că a se căsători cu Ovidiu era egal cu a se îngropa undeva la o margine, ori ea merita mai mult, cu mult mai mult și trebuia să aibă! Degeaba își imagina Sidonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i clatine încrederea, îi vor demonstra cu cruzime absurditatea acestei întreprinderi... Era deja prea târziu, mama și fiul deja sunau la ușă, veseli, gălăgioși, de pe umbrelele lor șiroia apa. Fiecare în felul lui căuta să-și ascundă stinghereala. Înainte de a porni la drum, au acceptat să bea o cafea la Carmina. Poate se mai domolește amarnica asta de ploaie, a spus Sidonia și, în rochia ei foarte simplă și sobră, îmbrăcată înadins, părea de-a dreptul copilăroasă. Au intrat pe poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
capul, foarte corect, la centimetru. Pe urmă, când s-a urcat la volan, a dat o importanță deosebită manevrelor de întoarcere, nu a mai aruncat nici o privire către cei doi soți rămași în poartă, încă răvășiți de surpriză. Când au pornit, Sidonia și Carmina au fluturat către ei mâna. Ei au răspuns foarte stângaci și, până au cotit pe șoseaua principală, au rămas în poartă cu brațele fluturând. Carmina își aminti de un sfârșit de august, culegea cei câțiva maci crescuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atâtea plante ce împodobeau cu nuanțele lor grădina. Atunci și-a zărit tatăl, înainta pas cu pas, șovăielnic, din când în când se oprea, rupea vreun lăstar ce se lungise și tindea să ocupe poteca, își privea critic opera și pornea din nou, o clipă fata a simțit o puternică atracție către dânsul, se afla într-o stare sufletească depresivă, i-ar fi făcut atât de bine îmbrățișarea tatălui, a doua clipă a sperat cu toată intensitatea că altercațiile dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
caracterizaseră pe Ovidiu drept lichea sictirită, vorbe imprecise și ele, să fi fost reală temerea că între mamă și fiu exista o complicitate, o taină atât de bine camuflată încât era imposibil s-o depistezi, oare chiar trebuia s-o pornească la vale, urmărită ca de o avalanșă, fără a privi cu limpezime în jur? A doua zi, când și-au făcut analizele, a fost prima oară când s-au simțit legați și când o asistentă tânără, guralivă, le-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu la ei trebuia să se ducă, nu la ei trebuia să găsească răspunsul la întrebare. Mai erau trei zile până se căsătorea cu Ovidiu și ea trebuia neapărat să știe ce avea de făcut, să se clarifice, să nu pornească pe un drum așa de important, așa cum se afla, nelămurită. Avea nevoie să discute cu cineva? Nu, voia să fie singură, să fie singură măcar în aceste trei zile. I-a spus lui Ovidiu de îndată ce s-au întâlnit. Voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de stări dintre cele mai diverse, cu încântare, cu duioșie, cu spaimă, în acele revederi clandestine, reușeau să-și descopere toate valențele, dincolo de greaua încărcătură a zilelor, dincolo de fleacurile ce știau să le umple timpul și să le macine răbdarea. Porniseră de la bun început pe picior greșit. Ei doi parcă nu începuseră căsnicia de la anul zero, făcuseră un salt rapid, la foarte puțină vreme după ce spuseseră "da", fără să știe de ce, fără să știe cum, între ei intervenise acel proces de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce face, ceru și pricomigdale... de fapt se uita pe fereastră, voia să-l vadă venind, parcând cu siguranță mașina lângă bordura trotuarului, coborând degajat, trântind portiera. Pentru o clipă privirea lui va cerne mulțimea de pe trotuare, pe urmă va porni către ușa ceainăriei. Poala hainei va flutura în mers. Mai târziu, după ce ajunsese la jumătatea ceștii de ceai, se gândi că poate doctorului nu-i mergea mașina și trebuia să vină pe jos. Minutele treceau grele, unul după altul, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a fost așa de bun ca acela din piață. În jur era o viermuială de oameni ceva de speriat, zi de târg. Colegul mi-a ars o palmă peste picior. Bun, ai? Bun. Am auzit că ai ajuns mare, ai pornit de la munca de jos, ai dosar solid, bravos, măi. Se ștergea gospodărește cu dosul palmei la gură.. Râdea de i se clătina burta, din orice. La plecare mi-a mai dat un pepene, acesta pe care ți l-am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Curând îl aude cum coboară scările sărind treptele două câte două, e plăcută liniștea nopții, e perfectă. Îl mai aude apoi pășind de-a lungul aleii, grăbit, grăbit ca întotdeauna, cum trântește portiera mașinii în urma lui, cum ambreiază motorul și pornește cu amândouă mâinile pe volan, conștient, treaz, stăpân pe toate reflexele. Carmina îl urmărește cu auzul încordat până când zgomotul mașinii lui, devenit pentru ea cunoscut, aparte, ca un glas uman, se pierde în noapte. Adoarme cu un sentiment nespus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Se simte bine așa, iubită, îmbăiată, cu mintea golită de toate faptele îndoielnice ce-i apăsau cugetul, știe că interogatoriul lui a șters totul, a urnit balastul, a curățat creierul, e ca și cum ar fi gata, odată cu apariția zorilor, s-o pornească de la capăt și sentimentul de izbăvire ce-o copleșește pare să aibă în el ceva religios, în tot cazul îi amintește de postul Paștilor, când mama o trimitea pe ea și pe Elena la popă, să se mărturisească, era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cine știe ce murdărie, dar doream în același timp să o descopăr, nu știu dacă mă înțelegi. Un om de acolo, care mă cunoștea, m-a informat că Dimitrie e în ședință, la sediu, nu l-am luat în seamă și am pornit mai departe să adulmec. Am găsit-o pe femeia aceea într-unul din grajduri, avea un șorț mare, alb în față, mi s-a părut dintr-odată inofensivă și bună, mi-a dat să beau lapte abia muls, cald încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Carmina nu se obosise să tragă cu urechea, bănuia c-o face din plictiseală. Spre seară își făcuse în pripă valiza, una micuță, îndemânatică, folosită atunci când pleca în delegații. A ieșit trântind ușa. Puțin mai târziu l-a auzit cum pornește mașina. Bănuia că pleacă să-și creeze o recreație, îi plăceau călătoriile neașteptate, când trebuia să te adaptezi condițiilor care ți se ofereau, avea o adevărată slăbiciune pentru micile confruntări cu neprevăzutul. Spera că o să se întoarcă a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o apropie. Puțin mai târziu o conduse până la ușă, răsuci după ea yala, reveni la masă, goli și paharul Carminei, nici două pahare nu fac rău, se încurajă, mai ciupi din spinarea unui pește, ca să-și dreagă gustul, pe urmă porni cu farfuriile în mână spre chiuvetă, târând papucii. Fără să vrea neapărat, privi pe fereastră. O văzu pe Carmina traversând, mergea încet, abătută, când ajunse pe celălalt trotuar, un bărbat o privi cu foarte multă insistență, îi spuse și câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
colorate. La mesele de lectură două tinere răsfoiau presa literară și sporovoiau încetișor despre semnatarii articolelor, spunându-le pe nume ca și cum le erau cel puțin veri primari. Atunci, dintr-odată, Carmina a sesizat cum sângele i se înfierbântă brusc și pornește înspumat către capilare. Își simțea toată carnea înfierbântată, săgetată, electrizată. Se lăsă să cadă moale pe scaun. Astăzi vine, își zise în gând, astăzi vine. Înfiorată de neliniști, se cutremură, scuturată ca de frisoane. Era cât pe ce să lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
curte, o salută portarul, îi răspunde și ea, aleargă, zboară spre stație, se urcă în primul autobuz, coboară cu greu împingând, strecurându-se cu violență printre oameni, la aprozar sunt struguri negri, dar ea nu mai are timp să aștepte, pornește ca un bolid către blocul ei. Pe scări, între etaje își mai trage sufletul, se sprijină epuizată de balustradă. Sunt nebună, își zise în timp ce introduce cheia în broască, sunt nebună de legat. Se odihnește sprijinită de perete, în hol poșeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se săpunească de parcă ar fi un copil, o clătește cu dușul, îmbracă-te, repede, acum, hai, vine noaptea. Ea se echipează supusă, pasivă și toropită, lipsită de voință. Pleacă amândoi în goană, coboară repede scările, se instalează în mașină. El pornește, tace, ajunși în afara orașului apasă pe accelerație, plopii defilează halucinant într-o parte și-n alta, îl simte încruntat crispat, cu mâinile strânse pe volan. Vrea să murim, îi trece prin minte Carminei și o pace plăcută i se instalează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
după amiază la teatru. Era bine dispusă, în sfârșit o seară care nu trecea în van. În sală se aflau puțini spectatori. Era deci adevărat, secolul vitezei secătuise sensibilitatea. Se gândi că poate mulți vor veni în ultima clipă așa că porni să-și caute locul. Se afla într-o lojă în apropierea celei centrale Înăuntru totul era tapisat cu pluș de culoarea vișinei putrede. Pe unul dintre scaune ședea un bărbat. O privi curios și suspicios o vreme. Curând începu spectacolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tot ca un cadavru. Nu mai era nimic de făcut, își dăduse toată silința. Ei și ce, își zise, a doua oară n-o să mă mai invite. Atâta pagubă! Nu admise să facă nici un artificiu cosmetic. Nimic altceva în afară de ruj. Porni către hol își încălță cizmele. Una nu avea flec știa că toată încălțămintea ei prezenta asemenea defecte și doar cizmăria se afla în apropierea blocului, dar nu avea rost să încerce să încalțe altceva. Pe urmă ieși, trânti după ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adresez direct mamei tale? Să te adresezi lui maman? Pentru ce? Lasă-mă cu fleacurile astea. Între noi nu se va face nici un partaj. Credeam că ai înțeles. Se încruntase, trepida de nervi. Dintr-odată se urni din fotoliu și porni să umble de colo, colo prin cameră. Carmina îl urmărea surprinsă, nu înțelegea ce dorește. Ovidiu se aplecă brusc spre ea și-i atinse cu două degete obrazul. E plăcută libertatea, doamnă? Vocea lui plină de ironii difuze. Gesturile precipitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
câțiva pași în urma voastră. Erați distanțați. Degajați, am presupus că sunteți într-o fază de început, tu nu fuseseși pângărită. Nu-mi convenea deloc să te știu alături de omul acela. Am alergat înapoi spre mașină, am trântit portiera și am pornit. Curând v-am văzut pe trotuar înaintea mea, te-am privit cu insistență, mergeam foarte încet, speram să te întorci din reflex. N-ai făcut-o, erai prinsă de vorbă, nu m-ai văzut nici când am trecut cu mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
împinge în față, a nemulțumire, mucoasa bucală îi era afumată, maronie, pătrunsă până în profunzime. Asta în primul rând, vezi. Da, era adevărat și asta, perfect adevărat, ea habar nu avea ce dorește, pe ce lume se află, încotro s-o pornească. Ea percepea amănuntele exteriorului ca pe ceva separat. Treceau acum săptămâni și luni fără ca să tragă măcar o concluzie. Și ceea ce vrei să fie verosimil, adăugă Nina. Ah, era clar, iar nu se alegea cu nimic. Simple generalități rostite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
l-ați categorisit "lichea sictirită", m-a obsedat tot timpul expresia asta, m-am întrebat mereu dacă aveți dreptul să emiteți o asemenea judecată când dispuneați de date așa de puține, de la bun început, în relația mea cu Ovidiu, am pornit stigmatizată de această expresie a voastră care apoi s-a dovedit a fi, poate și prin sugestie, pas cu pas adevărată. Prieteni de-ai voștri întâlniți întâmplător, mi-au clătinat și mai mult încrederea, și ei puneau sub semnul întrebării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la fel de lucidă, să nu observ cu ochii minții totul. Și așa se face că îmi consum de dimineață până seara neuronii. O celulă care nu se mai reface, din păcate. Știu, zise și în gând continuă, la naiba, n-am pornit-o deloc bine, nu înțeleg ce e cu mine, nu-mi regăsesc verva, am pășit cu stângul. Îl mai privi o dată pe Dimitrie, derutată puțin, ce fel de om o fi, se întrebă, pentru prima oară avea dubii. Își privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se simte minunat. El ce trebuia să mai creadă? Ce ciudate mai sunt femeile astea ajunse la vârsta critică! Se uită la ceas. Mai avea până la tren. Să încerce s-o mintă, să-i spună că era timpul s-o pornească spre gară? Dar dacă ea cunoștea mersul trenurilor? Mă bucur că v-am fost de folos cu ceva, spuse în cele din urmă și-și scoase batista să-și tamponeze buzele. Gata, băuse și ultima picătură de citronadă. Acum ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]