6,571 matches
-
pe calea destrămării acute, sub presiunea tendințelor centrifuge cauzate de regionalismele etnice și de slăbirea religiilor tradiționale ca urmare a propagării noilor credințe, cultele misterelor și creștinismul. Politica egalitară a Severilor se acorda astfel cu teoriile filozofice și religioase ce proclamau egalitatea tuturor oamenilor în baza dreptului natural, teorii care se propagau de multă vreme dinspre Orientul elenistic spre toate straturile sociale, din orice parte a Imperiului. Prin urmare, sinteza culturală a elenismului s-a datorat comunicării negustorilor cu popoarele aflate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
postdioclețiene. În lumea occidentală Maxentius (306-312) și Constantin, potrivnici augustului anticreștin Galerius (305-311), nu au reaprins persecuția, ba chiar au arătat o oarecare preocupare față de creștini, în special Maxentius care a bătut monede cu simbolul crucii între 307-308 și a proclamat un edict de toleranță față de discipolii lui Cristos. În Orient, Maximinus Daia (308-313) și Galerius au continuat persecuția. Nu este exclus ca, politica inițială a lui Licinius (308-324) în favoarea creștinilor (opusă celei a lui Maximinus Daia), să nu-i fi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
religioase păgâne. Pentru montaniști judecata de pe urmă a lui Cristos era iminentă, fapt pentru care își trăiau penitența într-un rigorism excesiv și într-o atitudine de sfidare a lumii pe care o disprețuiau. Antimilitarismul era foarte viu între ei, proclamându-și credința printr-o dorință fanatică de martiriu, provocând o și mai mare duritate din partea păgânilor care, dincolo de toate acestea, se aflau în imposibilitatea distingerii lămurite a diferențelor dintre concepțiile acestor secte și cele ale Bisericii autentice. Considerându-se întrupată
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și războiul drept în concepția creștină 1. Serviciul militar și războiul drept 1.1. Concepția Vechiului Testament despre serviciul militar Comunitatea ebraică a Vechiului Testament a fost modelată după un regim teocratic, bazat pe chemarea lui Avraam de către Jahve ori proclamată prin alianța sinaitică. Omul este chemat să răspundă lui Dumnezeu, supunându-se legii sale; în virtutea acestui pact, poporul ebraic este ales, iar termenii de națiune și religie coincid fără echivoc. Războiul este un fapt acceptat, parte a raportului normal dintre
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
obiceiurile sale celor barbare, rămânea concomitent un simbol de oprimare și de violență. Imperiul roman era văzut rău de creștinul care, în adâncul sufletului său, se credea liber prin principiile de libertate predicate de Evanghelie și prin evaluarea personalității umane proclamate de Isus, care, în fața unei societăți compuse din asupriți și asupritori, îi numea pe toți deopotrivă frați și fii ai lui Dumnezeu, membrii ai unei societăți spirituale superioară celei trecătoare, întrucât nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
părinți, l-a inspirat să descopere nelegiuirea acelui execratio din partea soldatului, gest ce reflecta o specie de blestem asupra propriei persoane în caz de încălcare a acelui sacramentum. Alături de motivația antiidolatrică o întâlnim și pe cea de caracter etic: interdicția proclamată de Isus în Ghetsemani cu privire la folosirea săbiei (cf. Mt 26, 52), capătă valoare și pentru cel care militează în armată. Creștinul, fiind fiul păcii (filius pacis), nu poate să facă războaie și nici să desfășoare activități unite acțiunilor coercitive: nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
De corona, 11, 3, ia în considerație obligațiile unui soldat aflate în contrapoziție cu cele ale creștinului practicant, prezentând incompatibilitatea acestora: a) statio militară, ca obligație de santinelă, era opusă celei creștine de synaxis inerentă postului; b) renunțarea la idolatrie, proclamată în botez, făcea absurde vegherile gărzilor în templele zeilor; c) signum creștin, primit la botez, remarca neacceptarea celui mi-litar. Tot în acest context, relua și dualismul prezent în Apocalips despre apartenența la castra tenebrarum ori la castra lucis, afirmând că
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a mărturisit credința în dumnezeirea lui Isus și a cerut cu multă umilință un miracol în fața mulțimii (cf. Lc 7), arătând prin aceasta că Imperiul și puterea armelor sunt limitate. Ulterior, un alt centurion, cu mult curaj și emoție, a proclamat inocența și sfințenia lui Isus pe muntele Calvar (cf. Lc 24, 47) tot în fața celor prezenți. Câțiva soldați au fost martorii oculari ai pătimirii, morții (cf. In 19, 23-34) și învierii glorioase a lui Isus (cf. Mc 27, 4). E
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
multiplicitate de abordări în analiza evenimentelor comunicaționale"26, notează Griffin, adăugând că acțiunea revoluționară a lui Black a beneficiat, în ce privește implicațiile sale, de aprecieri contradictorii. Dacă o parte din comunitatea de cercetători, printre care Griffin menționează numele lui Douglas Ehninger, "proclama demisia ortodoxiei retorice"27, de bună seamă că o altă, importantă, parte a aceleiași comunități se pune în serviciul scopului opus, și anume acela de a interpreta intervenția lui Black în sensul pe care acesta l-a avut în vedere
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
și simplu, aparatul conceptual; însă îl asumă în numele unei singure "rase": "docrina ariană este o doctrină a resemnării și, deci, a umilinței. "Sângele arian" este superior tuturor celorlalte, iar acest lucru se datorează legii naturale"441. De asemenea, legea divină proclamă "supraviețuirea celui mai bun"; astfel, dacă voința divină a investit "arianul" cu "responsabilitatea terifiantă a superiorității înnăscute"442, acesta, în mod necesar, are mandatul de a se supune "luptei în numele propriului triumf"443. Așadar, arianul "ascultă" legea naturală și se
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
nu se află în afara puterii, adevărului nu îi lipsește puterea: contrar unui mit a cărui istorie și funcționalitate compensează (absența adăugirea mea) studiului ulterior, adevărul nu este nici recompensa spiritelor libere [...] și nici privilegiul celor care au reușit să se proclame liberi. Adevărul este ceva ce ține de această lume: este produs în virtutea unor multiple forme de constrângere. Și induce efecte reglementate ale puterii. Fiecare societate are propriul regim al adevărului, "politica sa generală" în ce privește adevărul"741. Prin urmare, analiza discursului
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
calitatea de membru al societății internaționale. În acest context, Wight (1977: 153) nota că "aceste principii ale legitimității se află în regiunea de graniță dintre politica internă și cea internațională. Ele sunt principiile care prevalează (sau cel puțin așa sunt proclamate) atât în interiorul majorității statelor ce formează societatea internațională, cât și în relațiile dintre ele". Aceeași afirmație poate fi făcută despre pretenția contemporană că membrii legitimi ai societății internaționale trebuie să respecte drepturile omului și să fie dedicați democrației. Acesta este
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
analysis], după constructivism) Școală (teoretică și practică) în critica filozofică și literară, întemeiată pe deconstrucție, conturată în cultura americană după 1970, cu un impact deosebit asupra gândirii și practicii literare. Utilizat de J. Derrida în mai multe lucrări, deconstructivismul literar proclamă eliberarea limbajului figurat de necesitatea de a exprima un adevăr și deschide posibilități nelimitate interpretării, care nu mai este obligată să țină cont de intenția autorului sau de alte determinări exterioare textului ca surse ale semnificației". Dincolo de manifestarea textuală, lingvistică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ori centrului au desemnat întotdeauna invariantul unei prezențe (eidos, arche, telos, energeia, ousia [esență, existență, substanță, subiect], aletheia, transcendentalitate, conștiință, Dumnezeu, om etc."56. Este, în fapt, o explicare a faptului că acea celebră sintagmă de moarte a lui Dumnezeu, proclamată de Friedrich Nietzsche, nu pune în discuție existența divinității, ci funcția ei ordonatoare 57. Nevoia acută a unei prezențe nu este altceva decât nevoia de centru, pe care deconstructivismul însuși, deși nu o acceptă, o subînțelege prin raportarea permanentă la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
România imperialistă la autodeterminare până la despărțirea de stat"), în vreme ce liderii necomuniști erau eliminați, în mod constant, din viața politică. Regele Mihai I a abdicat, din cauza presiunilor sovietice pe 30 decembrie 1947 și a plecat în exil, în același timp fiind proclamată Republica Populară Română"201, în consecință, "pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Emil Bodnăraș, Vasile Luca și Lucrețiu Pătrășcanu, stalinizarea României reprezenta o sarcină urgentă"202. Misiunea celor amintiți mai sus devine, în fapt, misiunea tuturor activiștilor de partid, listă care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în perioada 1945-1946. Regelui i-a fost permisă plecarea sa împreuna cu mama sa și câțiva apropiați"207. Dincolo de aceste coordonate istorice, care fixează încadrarea cronologică a comunismului în spațiul românesc, este latura ideologică, proeminentă prin negativismul pe care îl proclamă 208. Astfel încât, deși "comunismul s-a pretins o nouă civilizație, superioară celei capitaliste pe care a negat-o cu pasiune, a forțat sute de milioane de oameni să trăiască într-un univers închis, represiv și umilitor. La nivelul teoretic, al
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
umanismului absolut", o societate din care au dispărut distincțiile de clasă și în care oamenii ar putea trăi într-o deplină libertate. Libertatea însăși, în concepția marxistă, singura permisă sub regimul comunist, era definită drept necesitate înțeleasă. Partidul comunist era proclamat drept deținătorul adevărului universal, având astfel dreptul să definească modalitățile de "înțelegere a necesității"209. Dicționarele explicative oferă mai multe definiții ale comunismului, toate înlănțuindu-se în jurul ideii de ideologie bazată pe înlocuirea capitalismului cu o societate fără clase sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fost anunțate de liderii național țărăniști în același timp cu datele oficiale, ei folosind procesele verbale din secțiile de votare din țară. Astfel, comuniștii au luat sub autoritate puterea legislativă (parlamentul)". 206Ibidem. 207 Ibidem, "În aceeași zi, autoritățile comuniste au proclamat Republica Populară Română. Astfel, comuniștii au înlăturat ultima instituție care mai amintea de regimul democratic, monarhia, garantul constituției". 208 Informații preluate din sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/ Rom%C3%A2nia comunist%C4%83/accesat iunie 2011. 209 Vezi Comisia prezidențială
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
eurile se rotunjesc În monade și se Înconjoară de aură. Cu alte cuvinte, cred În victoria postmodernității dacă victoria aceasta nu vine În urma unui conflict ci a concurenței a două experiențe istorice, așa cum cred că estezizarea eului pe care o proclamă modernitatea franceză de mai bine de un secol este un ideal personal de urmat pînă la un punct și, În orice caz, de consumat cultural. Rămîne Însă o Întrebare : dacă teoria franceză e de fapt literatură, ce rost mai are
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
astfel dispuse Încît spre final să se poată revela ceea ce ține de capacitățile lui invizibile - de natură inefabilă: cu cît mai ascunse, cu atît mai puternice. „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari”, proclama apostolul Pavel. Această literatură se vrea a fi o pneumatologie, o hagiografie, explicită sau implicită, a omului: o literatură profund umanistă care dezleagă misterul mereu virgin al unei puteri individuale latente a cărei actualizare depășește mereu așteptările conștiinței de sine
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
frontale plane. În importanta sa carte Problema formei în arta vizuală (1893), Adolf von Hildebrand sugera că sculptorul ar trebui să conceapă figura ca așezată între două panouri de sticlă paralele, astfel încât punctele sale exterioare să le atingă; tot el proclama: . Când regula este rostită în acești termeni, ea neagă însăși natura rotunjimii sculpturale. Totuși, este adevărat că multe sculpturi și-au recunoscut de-a lungul timpului dependența de privitor. Expunerea frontală a Paolinei Borghese de Canova (figura 20) se explică
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
în care a debutat, Cezar Baltag e obsedat de timpul trecut, dar trăiește intens prezentul, nefiindu-i indiferent nici viitorul. El visează Comuna: "timpul ce va veni e cel mai vital și mai măreț"; "Vin zilele și nopțile Comunei", sau proclamă programatic forța noastră, oare va anihila timpul: Noi n-am câștigat partea de izbândă/ și de viitor. Timpul pentru noi e/ Fără putere" ("Comuna de aur", 1960). De remarcat încercarea lui de a depăși formele exterioare ale poeziei, formele facile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
întrebării în palma lui vândută." Semnificativ, în încercarea de a construi viziunea aspră a unei existențe, poetul este obsedat de ideea înșelăciunii legată de devenire. Ca într-o altă "Glosă", poetul dă sfaturi sceptice pentru viață, după modelul aforismelor care proclamă ideea indiferenței schopenhauriene. În lume există un principiu al răului și orice încercare de eliberare este inutilă: "E-atâta gol în sus încât tot ce se-ntâmplă/ jos, pe pământ, nu are un sens,/ nu clătina, savantule, râvnita tâmplă/ întinsă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dizgrația dumneei. Pristanda: Ascult. (aparte.) Mare pișicher! Strajnic prefect ar fi ăsta! (iese aruncând priviri furișe de admirație cătră Cațavencu.) SCENA VIII Cațavencu: (singur) În sfârșit, capitulează! Se putea altfel?... Iubitul, scumpul, venerabilul nenea Zaharia (râde) parcă-l auz deseară proclamându-mă candidat al colegiului. Sărmanul Farfuridi!... (grav.) Scopul scuză mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta!... Amabilul Fănică trebuie să facă venin de moarte... atât mai bine pentru mine! Își pierde mințile, atât mai rău pentru el! Mă arestează, atât mai bine
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
vrei? Cațavencu: (asemenea) Vreau... mandatul de deputat, iată ce vreau: nimic altceva! Nimic! Nimic! (după o pauză, cu insinuare caldă și crescândă.) Mi se cuvine!... Te rog!... Nu mă combate... Susține-mă... Alege-mă. Poimâine, în momentul când voi fi proclamat cu majoritatea cerută,... în momentul acela vei avea scrisoarea (cu multă căldură)... pe onoarea mea! Tipătescu: (aproape să izbucnească) Pe onoarea ta?... Și dacă nu pot să te aleg?... Cațavencu: Poți! Tipătescu: (pierzându-și cumpătul din ce în ce) Și
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]