8,125 matches
-
primul rând ca angajament etic și civic), persecuția, detenția, suprimarea chiar a militanților, așa cum "lâna de aur" arătase chipul degradat și setea de putere a lui Iason, alegorie a dictatorilor sângeroși; tot astfel insula fericirii se va metamorfoza în Insula Pustie, Cheală, a Morților, Goli Otok. Fiecare personaj este unic, rigid și intratabil sub umbrela propriilor principii, dar în același timp pare a fi suma celorlalte, pare a fi dobândit ceva de la celelalte care îl preced și îl generează prin însumare
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
ludi. Un lider de partidă cu miză metafizică. Ireproșabilă ni se pare traducerea semnată de Florin Galiș, chiar dacă n-a avut tăria să renunțe la latinismul hebetudo, preferând forma "hebetudine" echivalentului românesc "idioțenie". Cât despre tufișurile rare de erică din pustia Lüneburg, briza continuă și acum să le învioreze. Zgomot și furie în stil italian Niccolò Ammaniti (n. 1966, Roma) a abandonat studiile de biologie pentru a se dedica definitiv literaturii. Se face cunoscut în anii nouzeci ai veacului trecut, nu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
să pară, adică o femeie cât de cât atrăgătoare. Ea urma să se "naturalizeze" într-o anume zonă geografică și lingvistică, să folosească tot felul de accesorii pentru a fi compatibilă cu misiunea pentru care fusese trimisă la fermă. Aparent pustie, ferma cu pricina ascunde un complex subteran, o veritabilă casă a ororilor (pentru care autorii britanici sau olandezi par să aibă o voluptuoasă slăbiciune). Este și cazul lui Michel Faber, care, de la realismul canonic al romanului british, trece direct la
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
e / Cine oare să se suie/ Sus să facă iarăși soare/ Mai aproape și mai mare// Luminii nu sunt nicidecum o ispită/ Doar ocolului urmă/ De ocol/ Să mă simtă./ Mă plec./ Oglinzile toate sunt umbre./ Rătăcită în piața/ Imensă pustie/ Și ceasul meu solar/ Vopsește urât/ Caldarâmul.// Epilog:/ Cine oare cine/ Moare-se cu mine" (subl. aut.). Contrar așteptărilor, această a doua secțiune a cărții, Emoția orașului, nu conține decât puține poeme ale "marelui oraș". În fapt, exceptând primele texte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pe o limbă de clopot./ Capul meu: un templu/ care-și numără/ nesfârșitele altare". Ca întotdeauna, autorul nu își refuză comunicarea poetică pedantă, încărcată de lexeme de o mare densitate simbolică: cuvintele poartă pe creștet "marama încinsă a/ purificării", ființa "pustie" a femeii adorate este încinsă, "la marginile orei", cu insomnii și "corole de spini magici" și, în general, toate "iubitele sunt turnuri de mănăstiri", poetul este dăruit de bătrânul, credinciosul corb cu "semințele mătăsoase ale/ transcendenței", un alt personaj ambiguu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
altul tot aceiași, Plini de aceeași lung-durere-avară. Un ce unic ce poate nici n-a fost! [...] Ah! El și-a dat foc sie însuși, crudul, Și arderea-i eternă suntem noi. Pare că cerul e-un palat de cezar, Tăcut, pustiu, prin care-un vaiet trece... E ca și când ar fi murit ceva În univers pare că Dumnezeu E mort (Decebal). Deși mai curând teoretician al mecanismului simbolizării sau poate tocmai de aceea mai atent Novalis optează pentru o supraetajare sau chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
acești regi ai cugetării ne dau de lucru pentru generații înainte ([Pseudotalent, talent și geniu] Eminescu: 2011, X, 204). Traducătorul celui de al XXVII-lea Sonet shakespearian mărturisește modelul englez 25 de construcție a scenelor dramatice în romanul postum Geniu pustiu. Explicit shakespeariană este secvența audiției unei romanțioase bucăți muzicale executate de o tânără angelică pe un melancolic clar de lună (Dumitrescu Bușulenga: 2000, 239): "părea că geniul divinului brit Shakespeare expirase asupra pământului un nou înger lunatec o nouă Ofelia
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cititorii le intuiesc sau le identifică. Pentru procesul metempsihozei, ca și pentru drumul reeditărilor succesive ale unui intertext, vioara din proza eminesciană amintește de "vocabula producătoare" evocată de Jean Ricardou. Atât în nuvela Sărmanul Dionis, cât și în romanul Geniu pustiu, vioara își dublează intratextual prezența, mai întâi ca instrument muzical, apoi ca metaforă. Nu este întâmplător faptul că aerul cafenelei, pierdute în mireasmă de cafea și fum de țigară, dincolo de perdeaua stropilor de ploaie, se insinuează prin muzica viorii, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
calm al inimii sale, convertindu-le în dorințe arzătoare, într-o supremă stare de fericire. Ce departe suntem de pesimismul gânditorului german" (ibidem, 56). Insula apare miraculoasă (Eliade: 1991, 154 et passim.). Nu foarte departe de mal, ea este totuși pustie. Intrarea impune oarecare efort, așa cum descrie anahoretul, iar nepotul său va confirma: "El îl urni, bolovanul se întoarse ca-n țâțâni și lăsă o mică intrare pe care o putea trece târându-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
apa lor cea hleioasă îndată ce aveai cutezarea de a pune piciorul c-un pas înainte. De prin cârciumi și prăvălii pătrundea prin ferestrele mari și nespălate o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele (Geniu pustiu Eminescu: 2011, II, 96). (h4c) Corabia aceasta este o crâșmă unde se găsește vin unguresc bun.[...] Corabia era o odaie mare, boltită și întunecoasă în care și ziua ardea lampă ([Archaeus] Eminescu: 2011, II, 205). Nucleul intratextual al acestei structuri
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri și un țigan rupt și lung, cu picioarele băgate-n niște papuci largi și umpluți cu paie. O veselie grotescă, urâtă se desena pe fețele amândorora. Alături era o cafenea (Geniu pustiu Eminescu: 2011, II, 96). (h5c) Apoi începu a ciocăni în masă cu degetele lui lungi și subțirele și fluiera pintre dinți...era o necuviință...dar acuma eu tăceam; căci, oricât de necuviincios ar fi fost, aria era de-o frumuseță
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
suprafața ilustrată de litere mari latine și gotice ieșite de sub bricegelul vreunui ștrengar de copil. Pe masă, hârtii, versuri, ziare rupte și întregi, broșuri efemere ce se împart gratis, în fine, totul un abracadabra fără înțeles și fără scop (Geniu pustiu Eminescu: 2011, II, 101). Atmosfera camerei lui Dionis este aceeași din odaia lui Toma Nour. Nuanțele diferă: la Dionis, "ușile toate erau deschise", în schimb, Toma Nour primea foarte rar vizitatori. Ușile casei lui Dionis erau mereu deschise poate pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
deschise", în schimb, Toma Nour primea foarte rar vizitatori. Ușile casei lui Dionis erau mereu deschise poate pentru că abia mai rezistau în decrepitudinea verde și umedă. Acasă la Dionis, multe din cărți erau "grecești, pline de învățătură bizantină". Tomurile geniului pustiu "dormeau [...], visând fiecare din ele ceea ce coprindea". Pe masa din "lemn grunzuros de vechime" a lui Dionis, erau "ziare rupte", printre altele. La Toma Nour, "ziare rupte și întregi". Un obiect întreg, mai ales unul tipografic, chiar pierdut într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lucrat în ulei, a unui copil ca de vro optsprezece [ani], cu păr negru și lung, cu buzele supțiri roze (s.n.), cu fața albă ca marmura și cu niște ochi albaștri mari, sub mari sprâncene și lungi gene negre (Geniu pustiu Eminescu: 2011, II, 101). În schimb, în hipotext, roz colorează un melanj de seninătate și bucurie ce depășește atmosfera idilei fericite și atinge lipsa cugetărilor și a dorințelor armonia deplină din decorul selenar-edenic. (h6c) Când ne deșteptam din somn, aurora
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
concluzive. Cine este omul adevărat al acestor întâmplări, Dan ori Dionis?" (Eminescu: 2011, II, pp. 34, 62). Întreg tripticul autoreferențial analizat de Lăcrămioara Petrescu în romanul camilpetrescian (2000,118 și urm.) se deschide și în proza eminesciană: începutul romanului Geniu pustiu prezintă trimiteri intertextuale explicite autoreferențialitate generică opțiune care circumscrie implicit genul epic și subîntinde explicit specia romanescă: "Dumas zice că romanul a esistat totdeuna. Se poate. El e metafora vieței" (Eminescu: 2011, II, 95). La aniversară începe cu același tip
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
capitol [cu] subtitlul: Cum Părintele Ermolachie a crezut a face îndestul onor [...]" (Eminescu: 2011, II, 227). Și în nuvela originală Cezara surprindem același mecanism în momentul în care autorul dezvăluie, "nemijlocit", conținutul scrisorii de la bătrânul sihastru. În prealabil, autorul Geniului pustiu mai apelase la autoreferențialitate, una vag generică, mai curând auctorială, pentru a introduce partea a II-a: "După ce-mi propusesem să-nmărmuresc figura sa cea frumoasă în vro nuvelă a mea, a[m] căutat negreșit să fac cu el
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu analiza intratextualității, în sensul că toate aceste elemente arhitecturale ale prozei marchează diferența dintre hipertext și hipotext. Numai în opere (texte publicate sau variante finale, aproape-opere) identificăm aceste linii de forță ale strategiei scriitoricești: Sărmanul Dionis, La aniversară; Geniu pustiu, [Archaeus], [Părintele Ermolachie Chisăliță]. Liviu Rusu apreciază ca nesemnificativ impactul preambulului din nuvela Sărmanul Dionis, atât sub aspect filosofic, cât și al construcției epice: Demonstrația, din punct de vedere filosofic, nu este suficient de pătrunzătoare și de convingătoare; ea dovedește
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pe suportul altor opere text sau avantext, creațiile se relevă cu adevărat ca opere eminesciene. (Dacă în Cuvânt înainte anunțam ce ne propunem, Încheierea prezentei cercetări este despre ce nu a reușit să facă.) Intratextualitatea prozastică ar extrage din Geniu pustiu semnificații noi raportate la perioada redactării, la numărul și caracterul fragmentar al avantextelor, la tonul programatic al unora dintre ele (cele cu rol de organizare a materialului epic și descriptiv), la circulația secvențelor și numelor, ca procedeu intertextual (Mc Hale
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
p. 264. 26 Cezara, p. 72 (secvențele din proza eminesciană utilizate în prezentul capitol au fost citi[a]te din volumul II al ediției Operelor Mihai Eminescu amintite mai sus). 27 ibidem, p.86. 28 ibidem, p.88. 29 Geniu pustiu, p.105. 30 ibidem, p. 106. Scrisoarea, o fâșie de hărtie, era rătăcită printre foile manuscrisului primit de la Toma Nour. 31 ibidem, p. 156. 32 Sărmanul Dionis, p. 50. 33 ibidem, p. 60. 34 Geniu pustiu, p.106. 35 Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
p.88. 29 Geniu pustiu, p.105. 30 ibidem, p. 106. Scrisoarea, o fâșie de hărtie, era rătăcită printre foile manuscrisului primit de la Toma Nour. 31 ibidem, p. 156. 32 Sărmanul Dionis, p. 50. 33 ibidem, p. 60. 34 Geniu pustiu, p.106. 35 Sunt puține contextele în care numeralul este exprimat matematic.Pe lângă acest 7, mai este și 12, în Sărmanul Dionis [Orologiul, fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal, spre a da
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ca efect al disoluției vechiului sine în traumă și disperare. Același tipar moral și tipologic revine în romanul cu succes internațional (1934), A Handful of Dust/ Un pumn de țărînă (aluzie intertextuală la poemul lui Eliot The Waste Land/ Tarîmul pustiu, impusă ca titlu de editori și neagreată complet, se pare, de către Waugh), unde Tony Cast evadează dintr-o căsătorie fără orizont cu Lady Brenda Cast, prin călătoria inițiatică în Brazilia. Boala și suferința îi recuperează, compensator, identitatea pierdută. Nu întîmplător
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
curs american sau cum am descoperit un mare scriitor De romanele lui Saul Bellow mă leagă o amintire plă cută. În mod paradoxal însă, la rigoare, nu aș opta pentru nici unul dintre ele, în eventualitatea izolării mele pe o insulă pustie. Nu cred că pot aduce argumente infailibile în susținerea opțiunii, exceptînd, desigur, "gustul" propriu în materie de lecturi epice. Un lucru ar fi totuși de subliniat: mă deranjează gradul redus de "ficționalitate" cu care operează frecvent scriitorul, interzicînd cititorului o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
anglofone contempo rane (laureată cu Premiul Pulitzer), asupra căruia am avut ocazia să mă pronunț, la rubrica de față, cu cîteva luni în urmă. Eugenides menționa undeva că, dacă ar fi să ia zece cărți cu el pe o insulă pustie, printre ele s-ar număra, cu siguranță, clasicele Eneida (Virgil), Middlemarch (George Eliot) sau Anna Karenina (Tolstoi), dar și (post)modernele Lolita (Nabokov) ori Herzog (Bellow). Opțiunile livrești ale autorului reflectă, fidel, natura duală a scrisului său. Atît The Virgin
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
degradează sub influența cuvântului care ucide: "Te chem,/ Dar violent ca dintr-o rană,/ Cerneala izvorăște între noi./ Mă mai cunoși, mă mai aștepți,/ Mă mai îngădui înapoi,/ Mă mai primești din vânătul noroi?/ Mai vii/ Peste câmpii albastre,/ Mări pustii,/ Înlăcrimat și mut/ Ca să îți poți întinde/ O gură tremurată spre sărut/ Cu buze-nvinețite de cuvinte?" (Oh, trupul tău). Sentimentul iubirii este văzut, adesea, și "ca un rit nupțial, premergător contopirii cu natura morții, înțeleasă ca somn vegetal. Teritoriu neutru
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sumbră, în care elemente romantice semnificative iau o întorsătură de 180 de grade devenind segmente ale terorii și ale morții. Sângele se preschimbă în cerneală, pământul ca element fertil, în noroi vânăt, câmpiile sunt albastre (în asonanță cu cerneala), mările, pustii, iar buzele, învinețite (de cuvinte). Iubirea diafană a romantismului devine, astfel, în neomodernismul Anei Blandiana, pasională, aproape distrugătoare: Dacă ne-am ucide unul pe altul/ Privindu-ne în ochi,/ În ochii noștri în jurul cărora/ Genele stau ca o coroană de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]