6,667 matches
-
prindea/ Și după el că-mi pleca:/ Cată-l veri în lunci de meri./ Mi-l căta și nu-l găsea”. Fragmentul reia de cinci ori aceeași schemă a reacției în fața dispariției inițiatice a feciorului: conștientizarea, plecarea și căutarea, eșuarea, regretul și abandonul. Aspectul aglutinant al repetiției este sporit de cele cinci tipuri de rude pornite în recuperarea voinicului, ca imagine exahaustivă a grupului familial din care a fost smuls. Structura reiterată obsesiv realizează în plan stilistic imaginea hipertrofiată a dispariției
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mințim. Am urmărit cu interes explicațiile dumneavoastră referitoare la inovațiile în producția acestei uzine; mă întreb acum dacă se va bucura U.R.S.S. sau oricare alt stat din C.A.E.R. de binefacerile acestor produse modernizate? Îmi răspund singur, cu regret, cu un NU, întrucât de zeci de ani tot ceea ce fiecare dintre noi producem mai bun, mai performant le vindem pe dolari adversarilor noștri, din punct de vedere ideologic, ce producem mai prost vindem pe ruble aliaților noștri. Concluzia: prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
dacă chiar reușeam să atunci să plecăm. Ce puteam ajunge? Găseam oare drumul spre adevăr, așa cum constatam la acei înaintași ai noștri care deveniseră referințe cu care se delectau elitele lumii culturale? Nu priveam în urmă cu mânie sau cu regrete. Aveam peste 50 de ani, parcursesem un drum lung, accidentat, cu nenumărate urcușuri și coborâșuri, cu încercări dificile, dar și cu satisfacții deosebite. Aveam o familie frumoasă o soție bună, inteligentă, harnică; trei copii, care deja începuseră să ne aducă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
pe ambasadorul ungur, care, imediat după ceremonie, mi-a spus: Să înțeleg că absența oficialilor din Ministerul de Externe la această activitate a Ambasadei Republicii Populare Ungare este o atitudine politică de natură să tensioneze relațiile noastre bilaterale? Tovarășe ambasador, regret că nu pot să vă dau un răspuns complet la observațiile expuse, întrucât eu acum vin nu de la minister și nu știu cauzele reale ale absenței tovarășului adjunct al ministrului și ale absenței directorului Direcției de spațiu. Presupun că se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
Tezaurului, în conformitate cu tratatele în vigoare, cu angajamentele și documentele semnate de Rusia imperială și Rusia Sovietică, se va implica cu verticalitate și curaj, cu o diplomație inteligentă - inspirată măcar de I. I. C. Brătianu, Take Ionescu sau Titulescu -, acum constat cu regret că nu a atins nici măcar nivelul lui Nicolae Ceaușescu - comunistul care a cutezat să-i spună „Nu !” lui Brejnev, susținând dreptatea cauzei românești. Cinismul folosit de Rusia postsovietică în așa-zisele dezbateri cu partea română pe tema Tezaurului, joaca de-
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
500 ruble altei societăți, prezidată de regentul Băncii de aici - președintele comisiei cu care /.../ Toți funcționarii noștri s-au condus foarte bine și au făcut bună figură tot timpul. Mi-au adus cele mai bune servicii - mai ales cei mici. Regret de acum plecarea lor. Este îngrozitor să rămâi într-o țară străină fără să-i cunoști deloc limba - pe un timp așa imposibil și cu o stare ca a mea -, dar ce să fac ! Aștept primăvara și o victorie de pe
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
să mergem în întâmpinarea vieții spre a deveni oameni respectabili, cu respect față de semeni noștri, cu credință în Dumnezeu și dreptate. Părinții mei au trăit alături de unii dintre copii în orașul Rădăuți, până când s-au stins din viață, cu veșnicul regret că nu s-au întors la locurile natale, acolo unde dorm somnul de veci părinții și rudele lor. Iar noi, ultima generație de refugiați, trăim de 66 de ani drama dezrădăcinării care ne tulbură sufletele și inimile sfâșiate de durere
ÎNTRE LIBERTATE ŞI TEROARE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Seniuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1701]
-
expus pe o pagină există ceva trăit sau imaginat de către un autor. Am dispus dialogurile din acest volum în ordine alfabetică, mizând pe "democrația alfabetului", confrații intervievați fiind cu toții profesioniști ai literaturii române de ieri, de azi. Îmi rămâne firescul regret că nu am reușit să intru în dialog cu o mulțime de (alți) confrați, scriitori care au lucruri importante de spus. Lista lor e așa de mare, încât îmi este imposibil să o întocmesc fără să las pe dinafară nume
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
prietenia, ca monedă de schimb, în viața asta...? Prietenia trebuie construită și întreținută cu efortul neîntrerupt al prietenilor, ca un adăpost. Cu cât aceștia se văd mai rar, cu cât discută mai puțin, și confortul din adăpost se reduce. Cu regret constat că sunt multe astfel de construcții, pline de viață altădată, în care n-am mai intrat de ani buni, sau numai în treacăt. Din cauza vârstei, din cauza reticenței mele față de isteria comunicării globalizate? Sunt bune ele și așa pustii, numai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
după el la conducerea revistei "Ramuri", dar din șiragul de întâmplări ai sărit peste momentul despărțirii de Marin Sorescu, care n-a fost, din păcate, o despărțire pașnică. Regret că s-a întâmplat, nu eu am declanșat mica nebunie provincială, regret că nu am avut înțelepciunea să evit conflictul. Repet ceea ce mereu am crezut am avut de a face atunci cu una din primele operații de manipulare publică, neînțelegerea redacțională (o neînțelegere de altfel banală, regăsibilă în atâtea și atâtea redacții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
vrut s-o cunosc în cartierul Tribeca, L.A., unde a locuit). Pot călători în străinătate scriindu-mi versurile în timp ce merg prin oraș sau privesc o câmpie. Altminteri, călătoria în locuri străine este un plus de viață și o formă de regret că nu putem fi ubicui. Am stat cândva la Timișoara un an de zile și îmi pare cumva rău că nu am rămas acolo, eram tânăr și mi s-a făcut dor de acasă, eram singur și nu cunoșteam poeți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
lucrurilor fără a nu fi pedepsit. Prin urmare, practicând poezie, pierzi ceva din ceea ce ești tu, și câștigi altceva. Ce anume pierzi și ce câștigi e cam greu de spus. Poeții simt la modul intuitiv această pierdere, de unde apare și regretul. Spunând aceasta, îmi vin în minte versurile lui Esenin sau cele ale lui Octavian Goga din "Bătrînii": "De ce m-ați dus de lîngă voi,/ De ce m-ați dus de acasă?/ Să fi rămas fecior la plug,? Să fi rămas la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
aș face exact același lucru care m-a adus până aici, la această vârstă, încercând, totuși, să fiu mai atent, mai aproape de o familie așa cum a fost cea pe care am pierdut-o, a cărei absență din viața mea o regret. Și dacă ar fi să se repete întocmai, tot cu Mariana aș dori să-mi închei socotelile de pe acest tărâm. Ce e Botoșaniul pentru tine, un țărm sau un mod de eșuare? Când crezi că e pământ ferm, când crezi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
febricitară, patetică, plină de toate tensiunile unor eliberări multiple, din ianuarie 1990 am devenit redactorul-șef al "Familiei". Am rămas la Oradea, acum copiii mei s-au stabilit la Cluj, se închide un cerc etc., dar tot nu mă bântuie regretul de-a fi rămas aici. Va fi fiind, probabil, și de o doză de comoditate și vreun pic de lașitate, mai știi? Mă gândesc că un mare scriitor, Amos Oz, trăiește și scrie (bine de tot) în Arad (sigur, e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
portughezi. Muncitorii destoinici și profesioniștii de vârf îi vom importa, atunci, din Vietnam, Afganistan, India, Birmania. Nu risc alt termen. Al lui Bruckner e bun. Omul nu se modifică (dacă se modifică) decât în lunga durată a Școlii Braudeliene. De regret ceva, și regret, e dispariția satului tradițional, cu stilu-i de viață aferent, aici prin colectivizarea cea deresponsabilizatoare -, în Vest... prin industrializarea și rentabilizarea capitalistă a agriculturii. Să nu ne întristăm cu gâdemul că și religiosul s-a evaporat, și sacrul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și profesioniștii de vârf îi vom importa, atunci, din Vietnam, Afganistan, India, Birmania. Nu risc alt termen. Al lui Bruckner e bun. Omul nu se modifică (dacă se modifică) decât în lunga durată a Școlii Braudeliene. De regret ceva, și regret, e dispariția satului tradițional, cu stilu-i de viață aferent, aici prin colectivizarea cea deresponsabilizatoare -, în Vest... prin industrializarea și rentabilizarea capitalistă a agriculturii. Să nu ne întristăm cu gâdemul că și religiosul s-a evaporat, și sacrul s-a camuflat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
erau lăsate de anonimi la birou parfumuri străine și invitații amicale să accept să-mi ridic o vilă cu piscină în Crâng, lângă Focșani, corupția fiind floare la ureche; această corupție subînțeleasă, din sistem, m-a făcut să plec fără regret, de altfel, simțeam că mă îngrop de viu) și m-am întors în lumea literară, redactor-șef la revista lupilor optzeciști (ales în lipsă), Contrapunct, plecând din Focșani. Nu mai pun la socoteală că în timpul Revoluției am scris pe furiș
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
voie Lui Hristos, Căutând a Sa cale Mulțumesc Stăpânul meu, Că În cale, Tu mi-ai scos Un popas cu dar frumos O Bătrânică... O văduvă era, Și Mandica se numea! Prietena mea! (A plecat la Domnul În 09-01-2008, o regret mult, Dumnezeu s-o ierte!) Duhul Sfânt 21.02.2013 El vine la noi Să ne scoată din nevoi Duhule Sfinte Luminate Te rog, Iartă-mi păcatele toate Că multe Doamne sunt... Și nu pot ca să le uit! Mi-e
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
realizat mulți oameni... Spuneam că, tradiția nicoliniștilor era ca proprii lor copii să vină la școală, aici, să facă școală aici și să se-ntoarcă în uzină-napoi. Era un soi de familie, de asta apărea și sintagma „nicolinist”. Acuma ?! Regretul, doar, că nu mai este, păcat că nu mai este, era un exemplu de fabrică făcută cu meseriași, care voiau să facă ceva, voiau, într-adevăr, să facă ceva”. Personal, am perceput declinul Nicolinei ca o permanentă zbatere. M-am
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
sudor. S. P.: - Până în ce an ? A.M.: - Până în anul 2005, când atunci a fost și lichidată Nicolina. Treizeci de ani fără o lună, 2005 decembrie s-a lichidat, și pe 14 ianuarie făceam 30 de ani. S. P.: - Și ? A.M.: - Regret și acuma, mă doare sufletul când trec pe-acolo..., când văd ruinat tot, mi se face un gol de stomac... S. P.: - Ați spus că ați făcut școala profesională, ați mai continuat cu altceva?... știu că se făceau școli de
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
în fabrică ? A.M.: - Eram chiar la serviciu, am fugit, am lăsat tot, nu am mai strâns nimica, că, de obicei, trebuia să strângi, aveai un dulăpior, ceva, unde strângeai sculele, ce-aveai, tot am lăsat ! Gata ! O căzut ! Ș-acuma regret. Eu nici-atunci, cum toți erau în verva aceea, ne bucuram, dar mă gândeam... n-o să fie bine. Mai cunoșteam și eu persoane plecate care... numai pe la „Vocea Americii”, mai auzeai că democrația-i așa sau așa... Ș-acuma regret tare
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
S. P.: - Dumnezeu să-i odihnească. Mulți ? A.M.: - Mulți, chiar mulți, chiar ne mirăm când auzim „uite, c-o murit cutare”. Câteodată, ne mai învoim de-aici și mai ne ducem să-i petrecem [șoptit], da’ câteodată... Și rămânem cu regret. S. P.: - Am înțeles... Vreau să îmi mai spuneți câte ceva, să-mi povestiți cum decurgeau sărbătorile oficiale în Nicolina ? 1 Mai, 23 August ? A.M.: - A, ce frumos era, mai frumos, nu știu. Făceam pancarte, înainte de 1 mai, chiar pregătiri, câteodată
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
închiderea uzinei ? G. M.: - Cum să... Nici nu m-am gândit la așa ceva: că va ajunge o întreprindere așa de mare și strategică, din Iașu’ ăsta, să fie dărâmată. Iaca ! Am văzut-o cu ochii mei, acuma ! I. A.: - Aveți regrete ? G. M.: - Sigur că da. Ca să lași o întreprindere, care funcționa excepțional de bine, producție și..., așa, ca s-o... Să vie să o închidă, s-nceapă să-ți întrerupă gazu’, să-ți întrerupă curentu’, să-ți întrerupă comenzile, care
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
realizat mulți oameni... Spuneam că, tradiția nicoliniștilor era ca proprii lor copii să vină la școală, aici, să facă școală aici și să se-ntoarcă în uzină-napoi. Era un soi de familie, de asta apărea și sintagma „nicolinist”. Acuma ?! Regretul, doar, că nu mai este, păcat că nu mai este, era un exemplu de fabrică făcută cu meseriași, care voiau să facă ceva, voiau, într-adevăr, să facă ceva. R. A.: - Cum decurgeau sărbătorile oficiale și care erau acestea ? C. G.
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
că a slujit de mai multe ori ca misionar la cele două biserici din Galați și Bârlad, dar uneori mai vine pentru a-i împărtăși pe credincioși, „parohul dintr-un alt oraș vecin, numit Huși”. În continuare, misionarul își exprima regretul că n-a putut vizita orașul Huși, „nici măcar biserica noastră, din pricina numeroaselor incursiuni ale tătarilor, care roiesc în acele părți”. Preciza faptul că această biserică n-a fost vizitată nici până acum de monseniorul Giovanni Battista Zamoyski (1633-1647), episcop catolic
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]