6,168 matches
-
Huvudarkivet E2D, 698, Moscovitica. susține cauza Suediei, astfel că tratatul de pace, încheiat la Kiel, la 14 ianuarie 1814, între Anglia, Suedia și Danemarca, consacră victoria lui Carl Johan, Danemarca fiind determinată să-i cedeze Norvegia, în schimbul căreia primea Pomerania Suedeză și insula Rügen143. Deși nu a fost parte a tratatului, tarul l-a acceptat și a dezavuat tentativă regelui Cristian al VI-lea de a-i răscula pe norvegieni împotriva Suediei 144. Cu toate acestea, norvegienii s-au răsculat, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
o manieră insignifianta, interesele Suediei alertă Franța. Un exemplu în acest sens este oferit de reacția diplomației franceze la conținutul articolului trei al tratatului de pace ruso-suedez, de la Fredrikshamn, din 17 septembrie 1809, care, dat fiind faptul că liberaliză comerțul suedez cu Marea Britanie, era considerat "comme contraire au système continental" (s. Ven.C.)165. Este de presupus, însă, că nu numai 161 Cf., articolul 5 al Convenției, în ibidem, p. 927. 162 Cf., articolul 8 al Convenției, în ibidem, p. 927-928
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
diferendului cu Danemarca, în problema Norvegiei. Tentativă de a obține, în acest scop, sprijinul Franței, în schimbul căruia îi oferea colaborarea împotriva Angliei, a pus, însă, în mod clar în evidență incompatibilitatea Suediei cu calitatea de membră a Neutralității Armate. Planul suedez de a determina Danemarca, chiar și prin forță armelor, să cedeze Norvegia, care a fost dezavuat, cu promptitudine de către Rusia, vechea aliata a Danemarcei, a constituit, de altfel, și ultimul episod din istoria atât de efemera a Neutralității Armate 253
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a alianței anglo-ruse. În acel context, în vara anului 1811 a fost adusă în discuție și problema unirii Norvegiei cu Suedia, iar în luna noiembrie a aceluiași an, au fost demarate negocierile pentru încheierea alianței anglo-suedeze, ocazie cu care partea suedeză a reafirmat poziția sa în problema Norvegiei care trebuia să-i revină, în cazul în care Rusia era decisă să păstreze Finlanda. Cum tratativele nu au dat rezultatul scontat, discuțiile au fost reluate în anul următor, 1812, pe fondul unor
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
coaliție "în order to safeguard the supply lines between Britain and Russia"275. Concomitent cu afirmarea de către diplomația engleză a drepturilor Suediei asupra Norvegiei, ca o compensație pentru Finlanda și în schimbul căreia Suedia urma să cedeze Danemarcei Pomerania Suedeză, diplomația suedeză, sub conducerea lui Bernadotte, care inaugura "șo called "policy of 1812""276, făcea eforturi pentru a convinge Danemarca despre necesitatea de a accepta amintitul schimb teritorial. Între argumentele invocate se află și pretenția potrivit căreia Danemarca, "dans Să position difficile
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
19 decembrie același an, Castlereagh a decis să sprijine planul lui Bernadotte privind Norvegia "aș a means of securing Swedish military participation în the struggle against Napoleon"281. Declarația nu a fost urmată, totuși, de transpunerea în practică a planului suedez, deoarece, odată cu degringolada Imperiului lui Napoleon, Rusia nu mai avea nevoie urgentă de colaborarea militară a Suediei, motiv pentru care a luat în considerare necesitatea apropierii de Danemarca. Încurajat, probabil, de această întorsătură produsă în politica tarului, regele danez Frederic
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Norvegiei la Suedia, fără a se fixă, totuși, termenul până la care avea să aibă loc acel transfer. Succesul diplomatic al Suediei a fost consolidat în urma unui accident provocat de artileria de coastă daneză care a deschis focul asupra unor vase suedeze, ceea ce a permis Suediei să dea Danemarcei un ultimatum, prin care era somata că, până la data de 15 aprilie 1813, să-și precizeze poziția în problema Norvegiei. Respingerea lui categorica, chiar înaintea termenului fixat, adică la 10 aprilie 1813, a
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
în aceeași zi, ambasadorul englez a felicitat guvernul englez, cu prilejul acelui eveniment care, potrivit opiniei guvernului englez, exprimată de ambasadorul sau, "doit être le Garant le plus sûr du Bonheur et de la Sûreté des deux Royaumes", adică danez și suedez 289. Datorită politicii promovată de Castlereagh în această problemă, Norvegia a devenit un regat separat, cu propria să constituție, aflat doar în uniune personală cu Suedia 290, statut care a fost confirmat, după cum se știe, de hotărârile Congresului de la Viena
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
fi fost antrenate și Rusia și Suedia în tabăra engleză, îngrijora cercurile conducătoare prusiene. Temerile lor erau alimentate mai ales de perspectivă intrării Suediei în război, caz în care unele provincii din Nordul Germaniei, între care și Oldenburg, precum și Pomerania Suedeză ar fi fost ocupate de trupe franceze 329, ceea ce ar fi afectat, în mod serios securitatea Prusiei. De aceea, regele acesteia dezaprobă "leș Don-Quichottades du roi de Suède"330 (s. Ven.C.) care își etală fără reținere sentimentele antifranceze, întrucat
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Sund, ar fi fost ocupată de francezi și de aceea nu se putea opune măsurilor de întărire a garnizoanei acesteia, luate, deja, de regele Suediei 332. Ca urmare, singura soluție care se impunea era aceea de a-i interzice regelui suedez să fie el agresorul, dar că măsurile "de simple défense ne nous laissaient ni le droit ni le moyen de nous y opposer" (s. Ven.C.)333. În schimb, regele Prusiei era dispus, în luna octombrie 1804, să renunțe la
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
stabilitatea sistemului politic de neutralitate, adoptat de Prusia, de vreme ce aceasta ar fi devenit vecină nemijlocita a Franței, în cazul în care Napoleon ar fi anexat Electoratul la Imperiu său339. Regele Prusiei nu agreă nici ideea anexării de către el a Pomeraniei Suedeze. În cazul în care ar fi făcut-o, totuși, măsura nu trebuia interpretată de Napoleon că dorința acestuia de a spori teritoriile Regatului sau, ci doar ca o măsură de reprimare a vexațiunilor comise de regele sudez la adresa comerțului exercitat
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de care dispuneau, să se acrediteze ideea unui schimb teritorial, în afară celui care ar fi adus Hanovra în granițele Prusiei, dar pe seama cedării unor teritorii din Westfalia. Căci, în cazul în care ar fi fost nevoită să păstreze Pomerania Suedeză, aceasta nu putea fi decât cu titlul unei "juste indemnizații" pentru costurile pe care le-ar fi suportat Prusia, în eventualitatea unui război cu Suedia; în nici un caz, însă, așa cum am menționat, ca o compensație pentru alte teritorii prusiene 341
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
să nu se "arunce" "into the arms of Russia" și să abandoneze "the Systeme"6 adoptat de Marea Britanie și de Prusia care viza dimi nuarea influenței Rusiei în Europa de Nord și în problema orientala. Informată despre demersul britanic, de însuși regele suedez care urmărea să profite de împrejurări, pentru a determina Rusia să-și respecte angajamentele luate la Verälä, Curtea de la Petersburg s-a grăbit să preîntâmpine efectele unei prea accentuate apropieri suedo-britanice, manifestându-și dispoziția de a satisface cererile monarhului suedez
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
inviolabilității graniței dintre ea și Suedia, în Finlanda. 14 Cf., ibidem. 15 Cf., Adam Kersten, Historia Szwecji, Wroclaw-Warszawa-Krakow, Zaklad Narodowy Imienia Ossolinskich Wydawnictwo, 1973, p. 285-286. 16 Cf. Ingvar Andersson, op. cît., p. 296. 17 Ibidem. operațiuni militare. Gestul regelui suedez a produs o profundă nemulțumire cercurilor conducătoare otomane care au înțeles că, deși era nevoită să lupte pe două fronturi, presiunea militară a Rusiei pe frontul otoman nu era posibil să slăbească, în măsura necesară unei modificări semnificative a raportului
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a decis intensificarea acțiunilor diplomatice la Istanbul, cu scopul de a-i convinge pe otomani că cele două tratate încheiate de Suedia cu Rusia nu afectaseră în nici un fel interesele Porții Otomane, deoarece ele nu inserau nici un angajament al regelui suedez care l-ar fi putut antrena, atunci și în viitor, în vreun act ostil acesteia, alături de Rusia. Misiunea i-a fost încredințată lui Pehr Olof von Asp, consul general în Levant, ministru plenipotențiar al Suediei pe lângă Poartă Otomană. Argumentul principal
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
fi putut antrena, atunci și în viitor, în vreun act ostil acesteia, alături de Rusia. Misiunea i-a fost încredințată lui Pehr Olof von Asp, consul general în Levant, ministru plenipotențiar al Suediei pe lângă Poartă Otomană. Argumentul principal invocat de diplomatul suedez, în Notă remisă Porții, la 14 decembrie 1791, se referea la faptul ca Rusia nu putea face uz de casus foederis, nici în timpul războiului pe care îl mai purta, încă, cu Imperiul Otoman, și nici în viitor. Deoarece, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
la Russie et la Porte Ottomane venant à échoir Să Majesté Suédoise ne seră point ténue à fournir le secours stipulé par le Traité soit en troupes, soit en vaisseaux de guerre, ou en argent" (s. Ven.C.)20. Diplomatul suedez s-a eschivat, însă, să dea detalii referitoare la celelalte clauze ale tratatului și la motivele care l-au determinat pe rege să-l încheie. O observație a acestuia putea să constituie, totuși, o explicație valabilă, din acest punct de
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
așa cum fusese configurata de declanșarea revoluției franceze. Anume că "îl n'est guère possible qu'aucune puissance puisse rester toujours sans être assuré d'un Système d'Alliances défensive effective" (s. Ven.C.)21. Prin urmare, își continuă raționamentul diplomatul suedez, recentul, la acea dată, tratat de alianță încheiat cu Rusia nu era decât expresia dorinței regelui "de vivre en paix avec un voisin formidable" și de a asigura 20 Loc. cît., doc. nr. 2; în consecință, adaugă von Asp, "la
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
expres, Imperiul Otoman din categoria puterilor împotriva cărora Rusia ar fi putut invocă casus belli 24. Totuși, nu a dat curs cererii diplomatului suedez de a debloca subsidiile reclamate în virtutea tratatului din 11 iulie 1789, ceea ce a determinat autoritățile centrale suedeze să ia în consi derare necesitatea unor acțiuni diplomatice și mai intense la Istanbul, pentru realizarea acelui obiectiv. În acest scop, la 5 mai 1792, Pehr Olof von Asp a făcut apel la serviciile unui abil negociator, aflat de mult
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
comerț încheiat cu Spania, în anul 178428. Astfel că d'Ohsson a început, inițial cu caracter personal, dată fiind poziția sa oficială de membru al Legației Suediei la Istanbul, si cu aprobarea tacită, iar uneori chiar explicită, a autorităților centrale suedeze, o laborioasa activitate de elaborare a diverse planuri de reformare a Imperiului Otoman, reformare care, în anumite limite, corespundea și intereselor politice ale Suediei în problema orientala 29. Tocmai de aceea, Mouradgea d'Ohsson s-a străduit să sesizeze orice
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Impératrice de Russie" și imediat ce pregătirile vor fi fost încheiate, nu avea să se mai aștepte "l'epoque d'une nouvelle rupture", pentru a ataca Imperiul Otoman 32. Toate acestea au constituit, însă, si pretextul de care avea nevoie oficialul suedez, pentru a scoate în evidență faptul că starea deosebit de critică în care se află Imperiul Otoman se datora, în primul rând, gravelor deficiențe ale sistemului său politico-instituțional, motiv pentru care trebuia să fi fost fundamental reformat 33. Altfel spus, isi
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Otomană. Pledoariile sale au avut oarecare efect, atunci, adică la începutul anului 1793, de vreme ce reis efendi, Mehmed Rașid efendi, l-a invitat să elaboreze un plan detaliat al reformelor pe care le consideră necesare în Imperiul Otoman 34. Autoritățile centrale suedeze nu doreau, totuși, ca Mouradgea d'Ohsson să se fi angajat, într-o manieră ostentativa, în proiectele de reformare a Imperiului Otoman. Din contră, era necesară evitarea, prin toate mijloacele posibile, de a se provoca reacția adversă a puterilor inamice
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Rusiei, Angliei și ale Prusiei 39. Suedia consideră că, în acele împrejurări, interesele sale puteau fi aparate numai printr-o politică de neutralitate. De aceea, a fost justificată, ori de câte ori era dezaprobata de Poartă Otomană, dar care era consiliata de diplomația suedeză să se mențină, la rândul ei, pe aceeași poziție de 36 Consacrate de Convenția de comerț, încheiată de Marea Britanie cu Rusia, la 25 martie 1793, care reînnoia Tratatul de comerț, încheiat în anul 1766, si a cărui durată de 20
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
ar fi putut exploata situația în favoarea sa, dar nu a făcut-o de teama "de s'attirer des querelles avec șes voisins", adică rușii; concluzia era cât se poate de clară și, se subînțelegea, trebuia luată în considerare de diplomația suedeză, în sensul că "tellement se connoit faible vis-à-vis șes voisins cette même Puissance, qu'on prétendoit dernièrement méditer une attaque contre la Russie" (s. Ven.C.) (cf., Europe and the Porte, doc. nr. 8, din 10 mai 1793). 38 Loc.
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
deoarece Suedia, de teama unor represalii din partea Rusiei, care era ostilă intențiilor acesteia de a acorda asistență Porții Otomane, în vederea realizării programului său de reformare structurală a Imperiului Otoman, nu se grăbea să-i pună la dispoziție ofițerii și specialiștii suedezi în construcții portuare, solicitați de aceasta, gest care sporea neîncrederea cercurilor conducătoare otomane față de bunele intenții ale Suediei 43. De altfel, potrivit constatărilor lui Mouradgea d'Ohsson, toți adversarii Franței Republicane își concentrau eforturile la Istanbul, pentru a împiedica orice
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]