6,881 matches
-
ieșit din mașină fără să bănuiască ce-l aștepta și când m-a văzut apropiindu-mă de el, pe față i s-a întipărit o privire de fiară speriată. L-am întrebat direct, fără ocolișuri: "Mă recunoști?". Șoferul a rămas tăcut, ezitând să-mi răspundă, copleșit probabil de surpriza revederii și atunci am continuat: "Ieri spre seară ne-ai dus la un hotel și în loc de trei sute de pesos ți-am dat din greșeală trei mii și ai șters-o în viteză
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
noi nu vrem să mai rămînem in mijlocul aceste cumplite nenorociri. Peisajul devine sterp, fad și sufletele noastre sînt golite de conținut. Avea 27 de ani, ne revine obsesiv în minte. Restul drumului pînă la Mănăstirea Neamț l-am parcurs tăcuți. Împovărați de nenorocirea la care am fost martori, nu mai aveam energie suficientă să mai vorbim de ale noastre valuri. Ajunși acolo, între zidurile mănăstirii, tăcerea avea o altă semnificație. Acolo tăcerea era un mod de comunicare cu cei care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ea să-l însoțească. Autobuzul, o rablă, gîfîia în josul Moravei, iar șoferul a sărit de vreo trei ori de la volan să se ascundă în șanțuri de frica avioanelor care treceau pe deasupra. Ruine și moarte presărau tot drumul ca niște mustrări tăcute, ca niște blesteme înăbușite. Casa bătrînească nu mai era decît ca o rană adîncă și tăcută. Numai ea a fost distrusă. Ceilalți au scăpat cu mici pagube și cu o spaimă nebună. Preotul a cîntat și s-a rugat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
trei ori de la volan să se ascundă în șanțuri de frica avioanelor care treceau pe deasupra. Ruine și moarte presărau tot drumul ca niște mustrări tăcute, ca niște blesteme înăbușite. Casa bătrînească nu mai era decît ca o rană adîncă și tăcută. Numai ea a fost distrusă. Ceilalți au scăpat cu mici pagube și cu o spaimă nebună. Preotul a cîntat și s-a rugat cu lacrimi în ochi să înceteze urgia. Vuk și Marița plîngeau, iar Vuk jr., neînțelegînd mare lucru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
său, cu terorile sale, cu portretul său, cu unicitatea destinului său. Nu întâmplător, în închisorile Chinei comuniste, una din torturile cele mai redutabile era anularea completă a singurătății: condamnatul era, clipă de clipă, însoțit (de fapt încolțit) de o prezență tăcută, dar tenace, o prezență programată să excludă orice posibilitate a intimității și a solilocviului. Răgazul e valorificarea intensă a non-activității. E înlocuirea eficienței prin plăcere, savoarea decuplării, capacitatea de a te lăsa absorbit de respirația lumii, fără să i te
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
din drum, moravurile șoferilor autohtoni, căldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, módele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, dema gogia, corupția, bezmeticia tranziției. Abia dacă mai înregistrez desenul amețitor al câte unei siluete feminine, inocența vreunui surâs, farmecul tăcut al câte unui colț de stradă. Am ajuns să mă comport ca și cum Hrebenciuc și Cozmâncă, Sechelariu și Vanghelie, Ciorbea și Mihaela Tatu, Andreea Marin și Adrian Năstase, Constantinescu și Agathon, Talpeș și Garcea ar exista cu adevărat. Colecționez antipatii și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
imens de înaltă și care fusese transformată din sală de producție în centru de lectură și bibliotecă a Depoului Regional Brăila. Aveam șase ani și-mi aduc aminte că vreme îndelungată am fost fascinată de lumea aceea cuminte, așezată și tăcută a cărților, acolo unde toți oamenii vorbeau în șoaptă și erau extrem de amabili. Și mai era ceva, ceva ce ținea doar de parfumul hârtiei tipărite, asociindu-l uneori cu cel al unei mușamale noi, abia desfăcute, proaspăt ștanțate. Am împrumutat
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
faleza Dunării. Prin ochii mei de copil văd și simt cum mama devine alt om și-mi dau seama că orice ai face, rădăcinile îți rămân acolo unde te-ai născut. Abia acum înțeleg de ce mama devine oarecum rezervată și tăcută când ajungem acolo. E ceva ce ține doar de amintirile tale. Mihnea - Nicolaie Botezatu clasa a VII a B Liceul Economic „Nicolae Iorga” Pașcani Îmi aduc aminte... Îmi aduc aminte că în „Lunca” era raiul pe pământ. Nimic din ce
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
prin care treceam nu ne-o ofereau; chiar și casele bucovinene cu o arhitectură plăcută, îngrijite păreau și ele mohorâte sub ceața groasă care parcă ne făcea în necaz acoperindu-le. Pe o așa vreme, eu cu fiică-mea devenisem tăcute și renunțasem de a mai face planuri ce vom face când vom ajunge în Grecia. Și totuși în pofida acestor situații,ne-a ieșit în cale un orășel pe care eu nu-l cunoșteam decât din cărțile de geografie și dacă
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
apăruse o insulă de luminițe. Desigur era o așezare a grecilor din acea zonă iluminată public pe care furată de vraja serii și a mitologiei antice grecești am asociat-o cu un festin al Zeilor din Olimp. Ce-ai rămas tăcută și zâmbitoare, mamă, m-a trezit din contemplare fiică-mea. Când ești pe lângă Olimp, Sparta, Troia, Tesalia, pe pământul unor legende nu se poate să nu fii prins de ele. Hai, să ne culcăm ca să visezi mai departe și să
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
de deal din dosul casei părintești 20[...]. De la casa Eminoviceștilor drumul se despărțea: la stânga o lua spre Cătămărăști, trecând pârâul Luncii, iar la dreapta o lua spre Cucorăni, fost centru de comună (plasa Târgul-Miletin). Ipoteștii se dezvăluiau în mare parte tăcuți și liniștiți: satul în vale-amuțește21, în vreme ce casele, cu grădini împrejur, urcând celălalt deal dinspre vâlcioara scăldată în cristalul pârâului de-argint22, îți deplasau privirea către orizontul apropiat al pădurii Ursachi, înspre Cucorăni. Era și la marginea ei un lac, unde Mihai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
tot mai părăginită. Odiseea ei abia acum începe. Există în fondul ipoteștean un afiș-protest, intitulat și adresat cu emfază către cei ce înțeleg, în care citim că un svon pe care mintea noastră refuză să-l accepte plutea în atmosfera tăcută a orașului nostru. Azi svonul s-a adeverit, e o realitate, e o ignominie. Am vrea să fie încă svon, am vrea să putem să-l refuzăm încă, dar precum zadarnic ar fi ca închizând ochii să credem că soarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
intrarea dinspre Botoșani în Ipotești cele două biserici, una a satului, cealaltă a Eminoviceștilor stau alături: una, mărturie a familiei, alta construită în amintirea poetului. Așa cum se vede din șosea, biserica satului amintește, simbolic, de piramidele egiptene. Alături, discretă și tăcută, bisericuța familiei Eminovici stă și azi ca un simbol al credinței și al spiritualității neamului în oaza de liniște a Ipoteștilor. Legate direct de Eminescu, cele două biserici de la Ipotești aflate pe coama dealului, în spatele casei memoriale au avut destine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
iar privilegiul suprem al acestui rai (deopotrivă închis și deschis tuturor) este că stelele coboară de-a dreptul de pe bolta cerească în căpițele de fân de un miros adormitor, sau, și mai mult, se zugrăvesc singure pe cupola bisericii satului, tăcută și înconjurată de misterul celor mai de temut fenomene. Se spune că nimic nu e la voia întâmplării, că toate au o ordine prestabilită, așadar bisericuța cumpărată de Raluca se afla la câțiva pași de casa părintească. Sunt aici în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu copilăria eroului nostru 43. Ea nu se deosebește cu mult de imaginea descrisă de George Călinescu: Fereștile dreptunghiulare strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate 44... Era ceea ce-și dorea poetul Din străinătate, adică o casă tăcută, mitutică,/ În valea mea natală ce undula în flori 45. Sigur că, din perspectiva depărtării și după ce la Cernăuți a văzut case cu mult mai arătoase decât o aveau părinții pe cea de la Ipotești, preferința lui Eminescu pentru casa mitutică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit./ Și mândru acest amestec gândirea-mi o descoasă,/ O-nșiră apoi iarăși cum dânsa a voit (s.n.)60. O gingășie fără margini surprinde Eminescu în interiorul casei atunci când este vorba de nou-născutul care e un martor tăcut a toate câte-l înconjoară: Când își pun copilu-n leagăn,/ Cu-n picior încet îl leagăn/ La lumina din surcică/ Și o vorbă de-alta leagă-n/ Planuri mari pe gâza mică61. Nici o candelă din lume n-ar contribui la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
perceput ca fiind un genuin poetic labirint. Pe acesta, poetul nu numai că nu-l va uita, ci îl va iubi la nesfârșit, atât pentru misterul dinlăuntrul său, dar mai ales pentru faptul că este un spațiu misterios, protector și tăcut. Altfel, unde ar chema-o pe ființa iubită dacă nu în codru ? Este un spațiu deschis și închis în același timp, care se oferă să stea necondiționat la dispoziția celor doi îndrăgostiți: Hai în codrul cu verdeață,/ Und-izvoare plâng în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
însuși, ori asemenea roții ce deodată cuprinde toate spițele, ce se-ntorc vecinic 244. Nu lipsesc din caracterizarea personajului nici unele elemente înconjurătoare ale ambientului: Locuia într-o cameră naltă, spațioasă și goală. În colțurile tavanului paianjenii își esersau pacifica și tăcuta lor industrie, într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vro câteva sute de cărți, visând fiecare din ele ceea ce coprindea, în alt colț al casei un pat de lemn c-o saltea de paie, c-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fac zgomot, de-a lungul camerei 277. Sau, în același context: mi-am luat căciula mea de blană din cap și i-am pus-o lui278... Transformându-l pe același Ioan din Geniu pustiu într-un alter ego, acesta devenise tăcut și respingător... neâncrezător către orice. Își râdea de cer și de Dumnezeu; desprețuia oamenii, încât ți s-ar fi părut că sub zdrențele lui râde un rege sceptic și crud ca Satana 279. Iubita îl caracterizează și ea, portretizând în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în Ilie, deși, pe de altă parte, textul eminescian lasă să se înțeleagă exact contrariul a ceea ce s-a întâmplat în realitate cu acest frate mai apropiat de vârstă cu poetul: Înserase de mult, feciorii dormise numai eu mă primblam tăcut, capul coprins ca de-o turbare neștiută, inima plină de-un pustiu cumplit, nemaisințit. Mai aveam ceva pe pământ ? El îmi mai rămăsese, și el se duse asemenea. De-aș fi avut frate și de mi-ar fi murit, cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
atât mai credibile, pentru a vedea apoi cum se sublimează ele în operă. Iată cum ne-o descrie, mai întâi, Corneliu Botez: mai mult mică la stat (scundă) oacheșă dar robustă, cu fruntea lată și cu ochii negri; o ființă tăcută, resemnată, visătoare, cu un zâmbet dureros pe gură, cu trăsături puțin cam bărbătești; evlavioasă și înțeleaptă, cum nu mai era alta. [...] un suflet plin de bunătate, de altfel ca și bărbatul ei, față de care era plină de adorație și ascultare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Reflectă-n ele țărmii se-ntunecă, se șterg,/ În barcă șed ș-ascult eu a inimi-mi bătae/ Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg -/ Pe-a malurilor arbori și frunza este mută -/ Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută 252. Somnolența amestecată cu visul este, de fapt, un stadiu specific pentru starea poetică o a doua natură. Clipele acestea sunt predilecte creației (implicit imaginației), căci nimic nu-i mai plăcut ca într-un ceas să gândești la viața toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu geamurile plânse, E noapte-n jur, luminile sunt stinse. Sub candela cu mucul ei de tort Veghez trecutul, ultimul meu mort. Doar umbra mă-mpresoară când m-apropii. În preajma ta șoptesc în taină plopii. O văd pe mama, lunecând tăcută Cu mâna ostenită pe-alăută. Iar tata a plecat și el departe Într-o poveste, dincolo de moarte. S-au dus pe rând și n-au să vie iar Și lacrimi cad ca picurii de ceară. O teamă rece mă așteaptă
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
și mi-a înlesnit și pregătit întâlnirea mi-a relatat, ca pe un fapt divers și "programul" Lui dintr-o zi obișnuită. Când mai sunt câteva ceasuri până la ziuă, iese la plimbare prin pădure, pe poteca dinspre Vovidenie. Merge singur, tăcut, încet, adâncit în lumea gândurilor sale, în răcoarea și roua dimineții, înaintea nașterii unei noi zile. După această plimbare se întoarce acasă și lucrează până la micul dejun. Micul dejun îl ia târziu, pe la orele zece-unsprezece. Apoi se odihnește puțin sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Crai nou", singurul cotidian sucevean scris de profesioniști, în care am avut și continui să am încredere. Și fără să vreau, am dat peste un anunț al catedrei noastre de istorie, din 1980... Am rămas dintr-o dată pe gânduri, nemișcat, tăcut, asaltat de un roi de aduceri aminte, cu ochii pironiți în gol, dincolo de literele anunțului lapidar și ... mai mult protocolar, cum se fac în asemenea împrejurări. ... Era prin 1973. Într-o zi, rectorul, Vasile Ploeșteanu, care era și șeful catedrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]