9,918 matches
-
cumva, de amenințarea timpului, mai bine zis a timporizării, operație care nu poate lua, în cazul subiectului, decât sensul chemării viitorului; ceea ce înseamnă o zăbavă, o neschimbare a determinărilor primite deja. Sustrăgându-se continuu dominației timpului, dar datorită relaxării constrângerilor temporale prin care subiectul ființează ca subiect, sustrăgându-se, cumva, propriei ființări, dar în așa fel încât aceasta, îmbogățită cu sensurile funcționale ale subiectului, să concentreze însăși identitatea unui subiect anume, acesta din urmă nu mai poate fi, judicativ, decât cu ajutorul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectivitatea (se-nțelege, și obiectivitatea timpului) pe valabilitatea generală a unor scheme ale gândirii, în fapt, veritabile trasee noetice acreditate judicativ. Tocmai această obiectivitate formală creează putința de a fi a nimicului, a întunericului, acesta din urmă înțeles ca durată (temporală) neîmplinită, mai bine zis, ca șir de astfel de durate, conturate doar, însă goale. Timpul nu poate fi în el însuși, ca proprie durată; iar dacă ar fi, atunci chiar că nu ar fi nimic; poate nici măcar nimicul; aceasta, doar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vreun fel în fața noastră, pentru că încă nu i-a fost deschis orizontul constituirii. Subiectul logic poartă cu sine o determinare judicativă este o "poziție" logică -, lămurită mai devreme, și aceasta este esențială pentru ființarea sa și, în consecință, pentru ipostaza temporală (durata) pe care o reprezintă: el este substrat și participă la un aspect al judecății (cel formal) caracterizat prin faptul de a fi posibil și prin statutul de variabilă. Neîndoielnic, faptul că subiectul este timp (ca ființare) condiționează prezența sa
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceasta, ca ființare, deși este act constitutiv prin excelență, trebuie să fie, la rându-i, timpul, timpul său; și este, desigur: este judicativul. Pentru judecata care ființează constituind, judicativul cu tot ceea ce implică el este timpul (mai bine spus, ipostaza temporală proprie judecății). Dar, tocmai fiindcă subiectul logic este ceva în unitatea judecății, timpul acesteia identificat ființării înseși este judicativul. În ultimă instanță, judicativul este timpul judecății și al tuturor elementelor din unitatea acesteia: subiect logic, predicat logic, "este" (verb), timp
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al tuturor elementelor din unitatea acesteia: subiect logic, predicat logic, "este" (verb), timp. Dar timpul judicativului ce reprezintă acum, după ce am văzut ce este timpul judecății? Cum putem lua ființarea care este judicativul? Are și acesta propria sa durată (dimensiune temporală)? În fond, judicativul este el însuși mai degrabă "act", așa încât trebuie să aibă și propriul său timp, ca un corelat obiectual. Problema aceasta a fost, cumva, rezolvată mai sus: logos-ul este ființarea (formală) a judicativului, obiectualitatea sa, ceea ce înseamnă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cutare), mai bine spus, cu ființarea conștientă și, totodată, cu logos-ul, cu ființa. Desigur, aceste identități trebuie lămurite în mișcarea reducției judicative. Însă judecata are printre elementele sale formale și predicatul logic. Acesta, până la un punct, are același regim "temporal" ca și subiectul logic. Ceea ce au diferit a fost deja evidențiat, cel puțin din perspectivă funcțională; dar a fost scoasă în evidență disanalogia ființială și funcțională a celor două poziții ale judecății: subiectul, ca ființare, trece funcțiunea sa în plan
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atât subiectul cât și predicatul îndeplinesc funcțiuni logice în judecată; ceea ce înseamnă că, din această perspectivă judicativ-funcțională, predicatul, pentru care funcțiunea este preeminentă față de ființare, reprezintă o poziție originară în raport cu poziția subiectului, pentru care ființarea este preeminentă față de funcțiune. Totuși, temporal, poziția "subiect" are întâietate față de poziția "predicat"; timpul este ființarea însăși, iar în subiect preeminentă este ființarea, nu funcțiunea. Să păstrăm această idee, continuând reducția; va trebui revenit însă la ea în curând. 4.5. Timporizarea verbului și timpului, în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întru posibila sa identitate cu el). Acest element îl constituie verbul, "este"; dar am putea spune că tocmai "este", dacă atinge adevărul, atunci reprezintă însuși adevărul (pentru judecată sau sub condiționările constituante ale acesteia). De fapt, fiindcă primește anumite modulații temporale acestea făcând posibilă corespondența dintre ceea ce spune judecata și faptul la care ea se referă -, "este" capătă natură judicativă; intervenția timpului în acest moment nu este deloc întâmplătoare; tocmai el aduce sub un singur sens toate aceste elemente ale judecății
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
faptul la care ea se referă -, "este" capătă natură judicativă; intervenția timpului în acest moment nu este deloc întâmplătoare; tocmai el aduce sub un singur sens toate aceste elemente ale judecății. Totuși, natura judicativă, constând, pentru verb, în jocurile sale temporale, nu-l epuizează pe "este"; căci acesta, în esența sa, reprezintă ceea-ce-este, anume ceva care se poate sustrage timporizării, neprimind moduri temporale proprii ființării, și care reprezintă, în fapt, ființa însăși. Numai că sustrasă tuturor acestor acte constitutive, ființa ființa
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sub un singur sens toate aceste elemente ale judecății. Totuși, natura judicativă, constând, pentru verb, în jocurile sale temporale, nu-l epuizează pe "este"; căci acesta, în esența sa, reprezintă ceea-ce-este, anume ceva care se poate sustrage timporizării, neprimind moduri temporale proprii ființării, și care reprezintă, în fapt, ființa însăși. Numai că sustrasă tuturor acestor acte constitutive, ființa ființa însăși trebuie să fie ca atare, "în același timp", act constitutiv și obiect constituit, corelativ, ceea ce o readuce la o situare în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
limitele. Se-nțelege, timpul însuși își pierde forța de a în-ființa, pentru a constitui astfel timporizând obiectele judicative. Pe de o parte, așadar, "este" reprezintă însuși adevărul; aceasta ar fi condiția pentru ca judecata să reprezinte, la rându-i, adevărul. Modalizat temporal, însă, "este" capătă natură judicativă, ceea ce limitează semnificația sa alethică, o determină, mai bine spus, fiindcă o condiționează judicativ: numai în spațiul judecății și numai în condițiile intervenției timpului, "este" reprezintă adevărul pe care îl reprezintă și judecata. Pe de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a gândirii, formă a cărei structură operațional-obiectuală, în sens fenomenologic, este alcătuită, cum am precizat de mai multe ori, din aspectul formal (S P) și aspectul alethic, acesta din urmă având drept elemente ale sale verbul și timpul. Din perspectivă temporală, verbul apare ca suport; timpul, nefiind de la bun început ceva în structura aspectului alethic al judecății, legat fiind, însă, până la identitate, de ființare, este susținut la propriu de verb, care doar astfel devine el însuși element al judecății; verbul oferă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
verbul oferă, prin urmare, suportul de care timpul se prinde pentru a se manifesta; dar și manifestarea verbului nu poate fi decât temporală; pozițiile lor judicative se reglează pe temeiul acestor funcțiuni ale lor. Tocmai o asemenea dublă manifestare modalizarea temporală a verbului și susținerea "verbală" a timpului întregește judicativul: de fapt, îi condiționează și îi constituie aspectul alethic; până la urmă, este vorba doar despre o singură manifestare la care participă în mod necesar și verbul și timpul, dar în mișcarea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și predicatul. Manifestarea în cauză are rolul de a prezentui ("actualiza", cumva) adevărul judecății, adică de a activa identitatea lui "este" cu adevărul, apoi pe cea a judecății cu adevărul. Așa încât, adevărul trebuie obiectualizat (dăruit cu sens) numai în funcție de manifestarea temporală a verbului (sau de manifestarea "verbală" a timpului), ambele "manifestări" fiind acte judicative, așadar sensuri obiectuale aparținând verbului și timpului, ca poziții ale aspectului alethic al judecății. Această obiectualizare a adevărului poate lua însă două sensuri adevărul sau falsitatea în funcție de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru ca ele să fie acceptate de cei mai mulți dintre noi, angajarea tehnicilor ideologice pentru indicarea unor "superiorități" structurale, funcționale etc. în interiorul cunoașterii, acțiunii conștiente, "publicității". Toate acestea împreună cu relațiile în care se prind (sau sunt prinse) se întemeiază în fenomenul modalizării temporale a verbului (sau al condiționării verbale a timpului), el însuși aflat într-o legătură fundamentală cu fenomenul timporizării predicatului și atemporalizării subiectului judecății. În prim planul orizontului dictaturii judicativului, vizibilă este, desigur, această ultimă încrengătură de fapte. Temeiul ei constituie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
instituite în poziția de elemente (și sensuri) ale dictaturii judicativului. Există, de asemenea, în orizontul dictaturii judicativului, încă o încrengătură de fapte, care abia s-a vestit prin cele câteva observații despre rolul constitutiv al timpului pentru fenomenul judicativ. Manifestările temporale ale verbului nu sunt posibile decât printr-o susținere "naturală", în afara celei formale, judicative, pe baza unor "facultăți" pe care le deține ființarea conștientă, însăși conștiința. Augustin argumenta ideea despre prezentul necesar oricând gândim, la propriu, asupra celor trei dimensiuni
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpului admise îndeobște, recurgând la astfel de facultăți, veritabile capacități sufletești structurale ființei omului. Cum am putea avea trecutul altfel decât datorită amintirii? Cum ar fi posibil, pentru noi, viitorul, fără așteptare? Dar cum am putea avea prezentul însuși, acela temporal, fără vedere? Amintirea, așteptarea și vederea corespund unor facultăți sufletești și, într-o oarecare măsură, timpul cu cele trei dimensiuni ale sale nu este posibil fără acestea.204 E drept, timpul nu este posibil, potrivit lui Augustin, nici fără determinarea esențială
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva preluat de suflet, prin facultăți. Totuși, acestea îl recreează, îl adaptează: îl "formează"; nu însă pe el ca atare, ci veșnicia: aceasta este cu adevărat, iar timpul reprezintă "imaginea" sa prin facultățile sufletești ale omului. O îndepărtare de teoria temporală a facultăților sufletești observăm la Husserl. Acesta socotește că timpul originar, a priori-ul transcendental al oricărei constituiri obiectuale, deși este curgere fără oprire și fără gol "subiectiv", constituie ("formează") el însuși totul, așadar și ceea ce ar putea fi o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Husserl. Acesta socotește că timpul originar, a priori-ul transcendental al oricărei constituiri obiectuale, deși este curgere fără oprire și fără gol "subiectiv", constituie ("formează") el însuși totul, așadar și ceea ce ar putea fi o facultate sufletească. Fără îndoială, curgerea temporală originară, îngăduind alături temporalitatea obiectivă a duratelor temporale umplute, constituite obiectual ("obiectiv"), este în fiecare clipă o structură retențial-protențială, ceea ce ar deschide ambele temporalități (ca limitații care nu limitează, cu o formulă noiciană) și ceea ce ar face cu putință anumite
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-ul transcendental al oricărei constituiri obiectuale, deși este curgere fără oprire și fără gol "subiectiv", constituie ("formează") el însuși totul, așadar și ceea ce ar putea fi o facultate sufletească. Fără îndoială, curgerea temporală originară, îngăduind alături temporalitatea obiectivă a duratelor temporale umplute, constituite obiectual ("obiectiv"), este în fiecare clipă o structură retențial-protențială, ceea ce ar deschide ambele temporalități (ca limitații care nu limitează, cu o formulă noiciană) și ceea ce ar face cu putință anumite "achiziții" de felul habitualităților aristotelice (hexis). Dar "obiectivitatea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
umplute, constituite obiectual ("obiectiv"), este în fiecare clipă o structură retențial-protențială, ceea ce ar deschide ambele temporalități (ca limitații care nu limitează, cu o formulă noiciană) și ceea ce ar face cu putință anumite "achiziții" de felul habitualităților aristotelice (hexis). Dar "obiectivitatea" temporală a structurii retențial-protențiale nu este, cumva, susținătoare a timpului obiectiv? Și atunci, nu are și ea semnificație judicativ-constitutivă, ca un fel de "facultate" subiectivă? Dificultatea de a răspunde tranșant este legată de mulțimea sensurilor deschise aici, unele dintre ele foarte
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în ultimă instanță, ideea preeminenței locului de dincolo de timp, identificat de el cu veșnicia. Iată încă o ilustrare a sensului de transcendent pe care cele două elemente ale aspectului alethic al judecății îl constituie. Sensul acesta este, înainte de toate, unul temporal, reprezentând însăși reflexivitatea timpului, faptul că acesta se raportează la sine însuși. Dar acest dincolo al timpului este conceput nu doar ca veșnicie; de fapt, pentru a fi astfel conceput, trebuie să intervină o instanță care, ființial, are un rang
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea, istoria filosofiei, este parte a dictaturii judicativului și, mai departe, că aceasta din urmă își are fundamentul în timpul ca element al aspectului alethic al judecății. Totul vine, așadar, chiar în istoria filosofiei tematizare pe linia timpului, metodologii de cercetare temporale, evaluare a gândurilor din perspectiva tematicii timpului -, de la această "poziție" a timpului în structura judecății, acolo unde timpul este element al unui aspect al judecății, anume al celui alethic, având în chiar constituția sa obiectuală el este, totuși, obiectul corelativ
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unde timpul este element al unui aspect al judecății, anume al celui alethic, având în chiar constituția sa obiectuală el este, totuși, obiectul corelativ al actului de judecată operații (timporizări) prin care sunt puse în sens ființările. Din această reflexivitate temporală întru ființare se desprinde și se întărește sensul de transcendent al aspectului alethic al judicativului (alcătuit din "este" și timp). Timpul, ca element alethic, introduce totuși, modalizând verbul sensul de transcendent, prin propria reflexivitate, act în care sunt cuprinse, fiind
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este de la bun început "în carne și oase": aceea a timpului și tocmai din acest motiv, a tuturor celorlalte. În aceste raporturi originare nu este deja implicat, totodată cu sensul de transcendență, și sensul de ierarhie, sugerat prin preeminența raportului temporal de transcendență. Deocamdată, altfel spus, ființa nu îi este "superioară ontologic" ființării, nici ființei acesteia. Dar numai la început; apoi, ierarhia va funcționa, pentru că ea corespunde esenței dictaturii judicativului, esență aflată sub semnul unui fenomen despre care încă nu am
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]