6,621 matches
-
În nisip. Careva prinsese taurul de coadă. Îl Înjurau și-i fluturau capa În fața ochilor . Apoi taurul dispăru. Câțiva Îl ridicară pe Maera și Începură să fugă cu el spre mantinelă, apoi ieșiră pe poartă și, trecând prin tunelul de sub tribune, Îl duseră la infirmerie. Îl Întinseră pe o haină și unul dintre ei se duse după doctor. Ceilalți se-nvârteau pe-acolo. Doctorul veni În grabă din țarcul unde până atunci tot cususe la caii picadorilor. Trebui să se oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o haină și unul dintre ei se duse după doctor. Ceilalți se-nvârteau pe-acolo. Doctorul veni În grabă din țarcul unde până atunci tot cususe la caii picadorilor. Trebui să se oprească și să se spele pe mâini. Din tribuna de deasupra se auzeau o mulțime de strigăte. Maera simți cum totul se face mai mare și mai mare, apoi din ce În ce mai mic. Apoi din nou tot mai mare și apoi din ce În ce mai mic. Apoi totul Începu să se-nvârtă mai repede și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-se mare deasupra lui Manuel, În Întuneric. — Nu. — Sunt destul de haioși, spuse Zurito, zâmbindu-și În Întuneric. Poarta dublă, Înaltă și strâmtă care dădea În arenă se deschise brusc și Manuel văzu ringul scăldat În lumina puternică a reflectoarelor și tribunele Înălțându-se Întunecate de jur Împrejur. Doi bărbați Îmbrăcați ca niște vagabonzi alergau În jurul ringului, urmăriți de un recepționer care se tot apleca și culegea pălăriile și bastoanele aruncate-n arenă și le arunca Înapoi În Întunecime. Se aprinse lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și haimanale. O grăma’ de haimanale. Își Îndesă carnețelul În buzunar și-l privi pe Manuel, care stătea mai degrabă singur În arenă, gesticulând, cu pălăria-n mână, un salut adresat unei loji pe care-no vedea deloc, undeva sus, În tribunele Întunecate. Tot În arenă, taurul stătea liniștit, privind În gol. — Domnule președinte, dumneavoastră vă dedic acest taur și publicului din Madrid, cel mai inteligent și generos public din lume, asta era ce spunea Manuel. Era o formulă curentă. O recită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-l pe taur să cadă-n genunchi. — Mamă, păi ăsta-i un matador tare de tot, spuse omul lui Retana. — Nu, nu e, răspunse Zurito. Manuel se ridică și, cu muleta-n mâna stângă și sabia-n dreapta, primi aplauzele tribunelor Întunecate. Taurul se săltase În picioare și acum aștepta cu capul În jos. Zurito spuse ceva altor doi băieți din cuadrilla și ei fugiră-n arenă cu capele ca să-l sprijine pe Manuel. Acum avea patru oameni În spate. Hernandez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se mișcă. O agită prin fața lui. Nimic. O Împături, scoase spada, se poziționă și se aruncă asupra lui. Simți cum sabia se-ndoaie când o Înfipse, lăsându-se pe ea cu toată greutatea, apoi spada zbură prin aer, ajungând prin tribune. Manuel se trăsese Într-o parte. Primele perne pe care le aruncară nu-l nimeriră. Și apoi una Îl nimeri direct În fața plină de sânge, În timp ce se uita spre mulțime. Veneau una după alta, repede. Cineva aruncă de aproape cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
taurului. Taurul se clătină cu el În spinare și păru că se scufundă. Și apoi se trezi singur În picioare. Privi taurul care se prăbușea Încet pe o parte și apoi căzu brusc, cu picioarele-n sus. Apoi gesticulă către tribună, cu mâna Încălzită de sângele taurului. Așa, scârbelor! Vru să spună ceva, dar Începu să tușească. Era o tuse fierbinte și Înecăcioasă. Se uită În jos, căutând muleta. Trebuia să se ducă să-l salute pe președinte. Dă-l În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ținuturile danubiene. Raetia: corespunde Tirolului actual, cantonului elvețian Graubünden (Grigioni) și sudului Bavariei. Retiarius: clasă de gladiatori înarmați cu trident, plasă, pumnal și un manșon protector, cu o aripă metalică pentru apărarea feței, pe brațul stâng. Rostri: astfel era numită tribuna oratorilor din Forul roman, împodobită cu ciocurile de metal ale corăbiilor dușmane pe care romanii le incendiaseră în anul 338 î.Hr. la Antium, capitala volscilor înainte de a fi cucerită de romani; aceștia au salvat ciocurile de metal, pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ștefan Neagoe, înființată la 5 feb ruar ie 1881 și cu o existență de 21 de ani, - deloc efemeră, a a vut drept crez și program „să practice adevărul și să distrugă abuzul și nedreptatea”. Ea a fost permanent o tribună a luptei pentru liberalism și democrație, mereu cu preocupări pentru școala țăranilor, a școlii în general, a bisericii și a răspândirii meseriilor, o gazetă care a promovat frumosul, a încurajat literatura în toate formele sale - proza, poezia, traducerile, reproducerile, preocupări
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
să le îndeplinească și la ce se aștepta de la Sublima Poartă, ca putere suzerană, în măsură să atragă „băgarea de seamă a marilor puteri garante asupra situației. Circulara în cauză a fost reprodusă în ziaru l „U nirea” și apoi în „Tribuna română” de la Iași, la 21 iulie 1861 (Uricarul, vol.IX, p.488-492). În octombrie 1866, prin Firman de la Constantinopol, principele Carol de Hohenzollern era investit ca principe al Principatelor Unite (Uricarul IX, p.478 481). La 20 octombrie 1866 a
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de fapt, din școala primară. În liceu publicase versuri, în Scrisul bănățean, sub numele de Maria Trifu. Ca studentă la Facultatea de filologie a Universității București, debutează la Contemporanul sub numele de Maria Octavian și colaborează la revistele: Luceafărul, Steaua, Tribuna, Gazeta literară, România literară. În 1960, debutează editorial, cu Poezii, semnat Maria Octavian, căruia aveau să-i urmeze, în 1969, Paradis arhaic, în 1977, Anotimpuri. Între aceste date, a dat curs vocației lirice doar cu intermitențe, pentru că,timp de trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
o pierzi din start, și mai e și la fel de stupidă ca bîzÎitul curselor de formula I. Conduce două ore ăla care-i pe primul loc iar În final cîștigă, nu vezi o depășire, un derapaj, o gravidă, un accident, o tribună secerată ca pe vremuri de-un motor McLarren propulsat cu 250 de km pe oră, pentru că de fapt asta așteaptă toată lumea dar nimeni n-o recunoaște, și la sfîrșit toți aplaudă. Probabil că trebuie să mai așteptăm pînă să scoatem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un baraj de camioane și autocare, puse bară la bară. Ora zece dimineața. Urc la etajul trei al unui bloc din apropiere, la un prieten neliniștit. Piața e acum goală. Încercuită și pustie. Corturile nu mai sînt. Au dispărut pancartele, tribuna. Grupuri de curioși discută Înapoia baricadei guvernamentale. Pro și contra. Tensiunea plutește În aer, se simte pînă la etajul trei. Polițiștii refuză să răspundă Întrebărilor. Unii par Încordați, alții rîd. Privesc din nou piața. Așadar au fost luați dis-de-dimineață cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
post-revoluționare, a cărei durată doar istoricii o vor stabili.” (Urlete.) „Această propunere, pînă la ora actuală, nu a fost semnată decît de mine. Rog secretariatul să o arhiveze.” (Tăvăleli, sufocări, tropăit. Camera se zgîlțîie de rîs. Preopinentul coboară, demn, de la tribună.) Azi am Întîlnit-o pe Fairuza Balk În autobuzul 137. Ei, și a venit frigul, frunzele mor, iar voi, copii, tot aia ați votat, ba chiar mai mult decît atît. Și asta datorită faptului că-n cursul primului mandat prezidențial posesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fascistu’ Ăla? — Bine, spusei. Eu Îl priveam pe bărbatul de la masă. Numele lui era Luis Delgado și ultima oară Îl văzusem În 1933, la un concurs de tir În San Sebastian, și-mi aduceam aminte cum stăteam lîngă el În tribunele de sus și urmăream finala. FĂcusem un pariu, pe o sumă mai mare decît Îmi permiteam și cred că mult mai mare decît Își permitea el să piardă În acel an, și-mi aminteam cît de drăguț fusese cînd, coborînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
făcut statele aflate sub dominația ideologică a Germaniei hitleriste. Autoarea se întreabă retoric, „de ce atâta ură? constatând că “Poți asmuți oameni mai slabi,mai neștiutori chiar primitivi în gândire. Mulți au și făcut-o atât de la amvon cât și de tribună”. Personalitatea autoarei cu atâtea potențe intelectual-artistice și de comportament general uman apare ca un rezultat așteptat în mod normal fiind descendentă dintr-un tată pe care, “îl ține minte numai muncind”, iar mama “A fost toată viața ei motorul care
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
În comă, de fapt. Și tata m‑a sunat ca să‑mi spună ce face și să mă Întrebe dacă vin acasă. Ea a rămas o clipă pe gânduri, a dat Încet din cap, apoi a luat exemplarul din International Herald Tribune pe care șoferul Îl pusese, grijuliu, pe banchetă. — Înțeleg. Nu tu “ Îmi pare rău“, sau „și cum se mai simte prietena ta?“, doar un cuvânt rece ca gheața, vag, și o privire care denota absolură neplăcere. — Dar nu plec, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
evoluez În pauza de la hochei, punându-se contra mea. 13 martie 1960 (duminică) Din cauza uneltirilor dușmanilor, n-am putut să iau nici măcar locul 3, Însă publicul și-a spus cuvântul. Un sfert de oră după evoluția mea a vociferat publicul, tribunele s-au ridicat În picioare contra notelor acordate de arbitri. Am fost favorita concursului, dar nu și a juriului, toată lumea va ști de-acum că sunt mai bună decât Cristina și că arbitrii sunt niște slugi ale dușmanilor mei. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trebuiau să mă Înfrunte, publicul era cu mine, eu eram stăpână pe dorințele și idealurile mele. Și am renunțat. Școala Îmi dă, adevărat, satisfacții, dar ce mică sunt de când mă gândesc că lumea mea dragă, aceea a gheții și a tribunelor pustii, mă va ocoli cu teamă, mă va disprețui. Unde să fug? Unde să mă ascund când lucirea Întrebătoare a gheții mă va răscoli adânc, unde să-mi Întorc privirea când tribunele, singurele mele prietene de atunci, Îmi vor arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lumea mea dragă, aceea a gheții și a tribunelor pustii, mă va ocoli cu teamă, mă va disprețui. Unde să fug? Unde să mă ascund când lucirea Întrebătoare a gheții mă va răscoli adânc, unde să-mi Întorc privirea când tribunele, singurele mele prietene de atunci, Îmi vor arăta imaginea publicului care mă aplauda frenetic? Unde să fug, unde să mă ascund? Și apoi, pe planul al doilea, acei oameni pe care i-a Îngrozit progresul meu mă vor privi biruitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
știe cu ce rochie, că ea ar vrea să-și facă una nouă, mai ales că e și logodită, și toți ochii vor fi pe ea. În alt post-scriptum, bătrânul Herdelea îl îndemna să nu uite a scrie ceva pentru Tribuna Bistriței, cum a făgăduit când a plecat, căci directorul și acuma așteaptă dările de seamă despre serbările "Astrei". De asemenea să-i trimită gazete din țară, să vadă și domnii noștri foi românești adevărate, iar când va publica de ale
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
escortă pârâiau prelung pe macadamul străzii. În frunte, într-o trăsură, prefectul poliției, în picioare, cu cilindrul pe ceafă, se agita țanțoș, strălucitor, ca un capelmaistru răsfățat, uitîndu-se înapoi în răstimpuri. Camera zumzăia discret, ca un stup în ajunul roitului. Tribunele pline de doamne păreau niște straturi de flori multicolore. Briliantele licăreau ca stropii de rouă, dimineața, pe petalele catifelate, însăși tribuna diplomatică era înflorită de uniformele atașaților militari, printre care miniștrii străini, în costumul internațional al breslei lor, făceau impresia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
țanțoș, strălucitor, ca un capelmaistru răsfățat, uitîndu-se înapoi în răstimpuri. Camera zumzăia discret, ca un stup în ajunul roitului. Tribunele pline de doamne păreau niște straturi de flori multicolore. Briliantele licăreau ca stropii de rouă, dimineața, pe petalele catifelate, însăși tribuna diplomatică era înflorită de uniformele atașaților militari, printre care miniștrii străini, în costumul internațional al breslei lor, făceau impresia unor rozete bătrâne și ursuze. În incintă străluceau plastroanele, cheliile și decorațiile. Sute de mâini se întindeau și se strângeau. În fața
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lor, făceau impresia unor rozete bătrâne și ursuze. În incintă străluceau plastroanele, cheliile și decorațiile. Sute de mâini se întindeau și se strângeau. În fața estradei prezidențiale era un vălmășag de fracuri. Ici-colo, câte un reprezentant al națiunii ridica ochii spre tribune, căutîndu-și invitații sau schimbând bezele cu vreo floare zâmbitoare. ― Uite pe Gogu! șopti Eugenia mișcată, Nadinei, care avea pe figură un surâs de satisfacție. De jos, Gogu Ionescu, jovial, făcea niște semne pe care nimeni nu le înțelegea, dar la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vieți omenești, dar nimeni nu știe ce poate aduce ziua de mâine. Îi zugrăvi amănunțit ce-a fost în cutare sat sau oraș, ce s-a prădat și ce s-a distrus, iar după toate declară ca un orator la tribuna Camerei: ― Se mișcă țara, domnul meu! Toată țara! Grigore Iuga, impresionat de tonul profetic al secretarului, se hotărî să plece chiar mâine la Amara, invitând și pe Herdelea să-l însoțească, cu promisiunea că nu vor sta decât două-trei zile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]