8,223 matches
-
silit, de voie, de nevoie, să mă supun păgânilor. Aceasta însă, n-o voi face niciodată, vrând mai bine, de o sută de mii de ori, mai bine , moartea! Din scrisoarea lui Ștefan Vodă expusă de Ion Țamblac, "sol și unchi al său", la 8 mai 1477, în fața Senatului Veneției (câteva luni după înfrângerea Moldovei de către turci la Valea Albă 26 iunie 1476) * "Chiar și cu Mahomed sultanul El s-a măsurat, Oastea i s-a sfărâmat Dar bine s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
malul unui lac, ce mi se pare imens; e o zi închisă de toamnă, bate vântul; o barcă (unde și când mai puteam să văd una? și totuși știu sigur că e o barcă), în care iau loc mătușa și unchiul și care, apoi, se îndepărtează încet de mal (barcagiul lipsește la apel din amintirea mea, deși nu se poate ca, în realitate, să fi absentat: lacul era, într-adevăr, prea mare pentru ca un amator să se fi încumetat să vâslească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu se poate ca, în realitate, să fi absentat: lacul era, într-adevăr, prea mare pentru ca un amator să se fi încumetat să vâslească). Este amintirea unei despărțiri; cum s-ar zice, am venit să-i conduc, pe mătușa și unchiul, care urmau să se îmbarce, pentru a trece lacul; dacă m-aș lua după secvența pe care mi-o propune memoria ar trebui să accept absurditatea că am venit să-i conduc singur, un băiețel de vreo patru ani. Părinții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ani, de atunci, pricepea exact necesitatea îndepărtării unui simbol devenit, peste noapte, inactual și indezirabil, semnificația gestului prin care se operase extracția „nasturelui” de metal. Se schimbase, încă o dată, administrația, regimul, orânduirea... * Când l-am văzut pentru prima oară pe unchiul Coca? Cred că prin 1942, noi locuiam, pe atunci, în satul Caracurt, din sudul Basarabiei și el, tânăr inginer, venise de la București să ne vadă, împreună cu prima lui soție, tanti Sima, mai mare decât el cu 12 ani, văduva unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
prima lui soție, tanti Sima, mai mare decât el cu 12 ani, văduva unui ofițer țarist refugiat în România. Îi văd pe amândoi, unul lângă altul, ca într-un tablou (idilic: ne aduseseră, mie și lui Jeni, multe jucării), surâzători, unchiul cu o pălărie de vară, moale, pe cap, și, ca să se armonizeze, parcă, cu ea, cu o față cu trăsături de asemenea moi... * În curtea minusculă a casei de pe Pietroasa nu se putea ține un câine. Cu toate acestea, părinții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fi receptiv la pericolele din afară. Pentru marile amenințări, pentru amenințările reale imaginația, pur si simplu, nu-mi mai ajungea. * Cât de surprins și de dezamăgit am fost când, într-o seară, la Cluj, am observat ce brațe subțiri are unchiul meu, venit pentru câteva zile în vizită la noi. Se pregătea de culcare, își scosese cămașa și rămăsese în maiou. Dumnezeule, nici nu se putea compara cu atleții clasei, a VIII-a sau a IX-a, în care mă aflam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
toată inima, căci, cu mintea mea de idiot puber, și eu consideram forța fizică drept cea dintâi dintre virtuți. Ce mușchi superbi aveau colegii mei, dintre care unii făceau înot de performanță sau jucau polo, și ce „bețe” îmi arăta unchiul, bărbat de vreo 45 de ani pe vremea aceea! Înalt și slab de constituție, ce-i drept, dar nici așa, fără pic de mușchi, fără pic de forță în brațe. Privindu-i-le, uluit, simțeam cum un fir de dispreț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-o îndelung: „Ce frumos e aici domnul”, a spus, cumva visătoare. Era aproape încă un copil și totuși deja o femeiușcă foarte îndrăzneață. Dormea în fundul bucătăriei, într-o cămăruță fără ușă. Într-o seară a venit s-o vadă un unchi de-al ei, de la țară, la care stătuse înainte de a veni în oraș, la Cluj. Era un bărbat de vreo 40-45 de ani îmbrăcat țărănește, cu dinți puși, dar de aur. Cum se făcuse târziu, i-a cerut voie mamei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și, în acest caz, interesul celei care dormea în bucătărie nu putea fi să se izoleze de noi, de restul locuinței. După cum s-a dovedit, „hoțul” - așteptat cu nerăbdare însă - intra într-adevăr pe fereastră și nu era altul decât unchiul cu dinți falși, de aur, cu care fata trăia încă de când se afla la țară. Într-o zi, mătușa ei a descins la noi în casă și a dat pe față scandalul. Prinzând-o cu bărbatu-său, își alungase nepoata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
din seria celor șapte copii din prima căsătorie a bunicului, era, după părerea unanimă a fraților săi mai mici, cel mai înzestrat dintre ei toți. Îl chema, ca pe tatăl său, Ivan, în casă i se spunea Vanea, iar eu - unchiul Vanea (ca în una din piesele cu același titlu a lui Cehov). Nu l-am văzut, evident, niciodată (în 1955, când a murit, aveam 18 ani) din moment ce mama însăși nu-l mai văzuse de când avea ea 19! Revoluția din februarie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
din februarie 1917 l-a surprins, pare-se, student la Odesa. Și cele două surori mai mari ale mamei (ea fiind al patrulea copil) plecaseră dincolo de Nistru, ca învățătoare, după ce absolviseră liceul (rusesc). În 1918, după unirea Basarabiei cu România, unchiul Vanea s-a întors pentru ultima dată acasă, într-o noapte, pe furiș, ca să le ia cu el pe mama și pe sora ei mai mică cu doi ani (al cincilea copil, cel mai fragil dintre toți, tanti Șura, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în 1915, la doi ani după moartea primei soții. Când i-a murit mama, la care ținea foarte mult și în preajma căreia a stat mai tot timpul în ultimele ei luni de viață (aceste informații le dețin de la tanti Șura), unchiul Vanea avea 20 de ani. Nu mai putea să accepte o altă „mamă”. Le-a și spus fraților mai mici, când o nouă femeie a apărut în casa lor: „mamă să nu-i spuneți; mama voastră e în pământ”. Mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nouă femeie a apărut în casa lor: „mamă să nu-i spuneți; mama voastră e în pământ”. Mama lor a ajuns în pământ la 40 de ani, din cauza unui cancer operabil. Tot din cauza unui cancer de plămâni a murit și unchiul Vanea, la 62 de ani. Probabil că a fumat mult la viața lui. O viață despre care nu știu aproape nimic, dar care a fost, bănuiesc, teribilă, din moment ce unchiul a avut „șansa” să „prindă” și războiul civil, și teroarea stalinistă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cancer operabil. Tot din cauza unui cancer de plămâni a murit și unchiul Vanea, la 62 de ani. Probabil că a fumat mult la viața lui. O viață despre care nu știu aproape nimic, dar care a fost, bănuiesc, teribilă, din moment ce unchiul a avut „șansa” să „prindă” și războiul civil, și teroarea stalinistă, și ocupația germană... Fratele cel mare și fratele cel mic, primul și ultimul din cei șapte copii, s-au întâlnit în 1954, după aproape 40 de ani. Ce și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
întâlnit în 1954, după aproape 40 de ani. Ce și-or fi spus între patru ochi, ce mărturisiri și-ori fi făcut cu prilejul acelei scurte, de altfel, întrevederi (ocazionată de o vizită oficială a ultimului în țara de răsărit), unchiul din România, pe atunci ministru, în vârstă de 46 de ani, un bărbat încă tânăr deci și în plină ascensiune socială, și unchiul din U.R.S.S., un simplu învățător de țară pensionat, eșuat într-un sat oarecare din sudul Ucrainei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
prilejul acelei scurte, de altfel, întrevederi (ocazionată de o vizită oficială a ultimului în țara de răsărit), unchiul din România, pe atunci ministru, în vârstă de 46 de ani, un bărbat încă tânăr deci și în plină ascensiune socială, și unchiul din U.R.S.S., un simplu învățător de țară pensionat, eșuat într-un sat oarecare din sudul Ucrainei, mai având un singur an de trăit, nu știu. De ce nu l-am întrebat niciodată, parcă în ultimii ani, pe unchiul Coca despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
socială, și unchiul din U.R.S.S., un simplu învățător de țară pensionat, eșuat într-un sat oarecare din sudul Ucrainei, mai având un singur an de trăit, nu știu. De ce nu l-am întrebat niciodată, parcă în ultimii ani, pe unchiul Coca despre conținutul discuțiilor lor, din 1954, de ce nu m-am luptat cu caracterul lui puțin comunicativ, aproape taciturn - iarăși nu știu. Poate că totuși el a povestit ceva surorilor lui, atunci, imediat după întoarcerea din călătorie, sau un an
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu m-am luptat cu caracterul lui puțin comunicativ, aproape taciturn - iarăși nu știu. Poate că totuși el a povestit ceva surorilor lui, atunci, imediat după întoarcerea din călătorie, sau un an mai târziu, când ne-a parvenit vestea decesului unchiului Vanea. Iar ele, la rândul lor, au comentat cele aflate, uneori de față cu mine. Ca prin vis îmi amintesc că în timpul războiului a dus-o teribil de greu, că umbla aproape desculț și nu avea ce să mănânce, pentru ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai chestionez totuși pe cele două mătuși, ultimele supraviețuitoare, surorile cu numerele 4 și 5 ale celor doi frați cu destine atât de puțin asemănătoare. Poate mai „storc” ceva de la ele pentru această carte. Cineva l-a văzut totuși pe unchiul Vanea, când s-a întors, pe ascuns, acasă, în 1918, ca să le ia cu el, peste Nistru, pe mama și pe tanti Șura (în vârstă pe atunci de 19 și respectiv 17 ani). Și acel cineva a anunțat autoritățile. Prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pentru familia noastră: mai întâi, mutarea la București, în iunie-iulie, apoi, în august, sosirea rudelor din U.R.S.S. O „delegație” formată din trei persoane: cele două surori mai mari ale mamei, tanti Manea și tanti Aniuta și soțul celei dintâi, unchiul Iașa (fratele, întâiul născut, murise cu un an înainte, iar soț, tanti Aniuta nu avea, divorțase de mult de el). Cele două surori „de dincolo” și cele trei surori din România (acum toate „bucureștence”) nu se văzuseră din 1918, deci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de el). Cele două surori „de dincolo” și cele trei surori din România (acum toate „bucureștence”) nu se văzuseră din 1918, deci de 38 de ani. Fuseseră gata-gata să se vadă în 1941, când cele două surori mai mari și unchiul Vanea cu soția (toți învățători de țară, în niște sate din sudul Ucrainei) se pregătiseră să vină la Bolgrad. Alegerea datei nu se dovedise însă inspirată: 22 iunie... Acum, în sfârșit, după atâta amar de vreme, întâlnirea avea loc. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a trimis mamei. Scrisul îi era tot mai nesigur, puțin tremurat. Tanti Aniuta avea o cu totul altă fizionomie, vesel-ironic-vicleană, reimprimată mai mult sau mai puțin exact și pe fețele a doi din frații ei mai mici (tanti Șura și unchiul Coca). Era mică și grasă, ca un butoiaș. Singura, în afara mamei, din cei șapte frați, care avusese copii (numerele 3 și 4 deci): doi băieți, verișorii mei de gradul întâi, mai mari decât mine, de care nu știu decât atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
noi toți. Părăsită de soțul ei pentru o altă femeie, cu unul din băieți ucis pe front, cu altul plecat departe de casă, tanti Aniuta nu a avut o viață de invidiat. O văd (eram la tanti Șura și la unchiul Costea, în locuința lor de pe Berzei - cuvânt pronunțat nemțește de tanti Aniuta: Berțai, spre hazul general) citind în picioare, aplecată peste masă, într-o revistă rusească, un lung poem clasic al lui Lomonosov. Dintre cei trei oaspeți ai noștri, ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
revistă rusească, un lung poem clasic al lui Lomonosov. Dintre cei trei oaspeți ai noștri, ea părea cea mai marcată de educația sovietică. Odată a întrebat-o cu o vie îngrijorare pe tanti Șura dacă e adevărat că soțul ei, unchiul Costea, a fost „pomeșcic” (moșier). Nu, n-a fost „pomeșcic”, a avut doar ceva avere, nu prea multă... Tanti Aniuta n-a părut satisfăcută de răspuns și a rămas cumva neîncrezătoare. Se afla doar într-o țară care până nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Se afla doar într-o țară care până nu de mult fusese burgheză. Un cumnat „pomeșcic” i-ar mai fi trebuit... A murit la 70 și ceva de ani, tot în prima zi de Crăciun, ca mama. Numai ea și unchiul Vanea (decedat la 62 de ani) n-au apucat să fie octogenari. Mama lor, bunica mea maternă, moartă în 1913, la 40 de ani, le-a dat aproape tuturor dublul vârstei la care ea a murit, o bogată moștenire de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]