65,481 matches
-
să recunoaștem... Ce se întâmplă, la urma urmei, dacă bunul simț popular tratează ceva mai aspru pe acei încurcă-lume care se ivesc la tot pasul, adică personagiile acelea denumite vârstnice? Moare vreun bătrân dacă îi amintești că îl caută pe acasă moartea? Are și moartea un rol al ei, nu trebuie neglijat nici acest fapt. Și ce dacă îi mai îndrepți spinarea unui moș ghiontindu-l pentru a urca mai repede scara autobuzului, ce mare păcat ai? Mai am încă o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fi tolerant, necondamnând ceea ce nu poate explica, dar păzindu-se de excese. Dogma, adoptată ca singură măsură de judecată, iată excesul. Ceea ce nu se vede, ceea ce este ascuns, ca dracul care se pitește în detalii. Dracul s-a simțit totdeauna acasă în dogmă. Preotul asasin de la Tanacu este varianta umană nenorocită despre care Montesquieu spunea că "are mintea în cer și sufletul în subterană". Este o frumoasă definiție a prostiei dogmatice. De fapt, psihiatria se asortează bine cu religia, cu condiția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
singură jumătate de zi, am ascultat, de-a lungul unei lungi călătorii, într-un compartiment plin de intelectuali, de la București la Iași, previziuni sumbre despre inevitabila dispariție a cărții și, desigur, cumplita degradare intelectuală produsă de acest eveniment. În continuare, acasă, o reluare (de data aceasta la un nivel mai evoluat), la t.v., aceeași temă; trei personaje, din elita actuală a capitalei, deplângeau și ele apropiatul deces al cărții. Azi, în sfârșit, o oră de lamentări, semi-convinse, semi-ipocrite, despre aceeași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
se auzeau chiote și un acordeon languros serba Nașterea. Noi serbaserăm, cum am spus, văzusem Taina cea mare, care ni se arătase ca o clipire. Eram mândri de parcă ne întorceam de la Polul Nord, de la Polul Sud... Ne-am despărțit, plecând fiecare acasă, cu pași apăsați, cum merg, siguri pe ei, aventurierii. Acasă... nu vom da nici o explicație, pentru că tot nu ne vor crede. Fiecare cu lumea lui... Noi eram de partea lui Nansen. Părintele Vania Am avut totdeauna o înclinație specială către
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
serbaserăm, cum am spus, văzusem Taina cea mare, care ni se arătase ca o clipire. Eram mândri de parcă ne întorceam de la Polul Nord, de la Polul Sud... Ne-am despărțit, plecând fiecare acasă, cu pași apăsați, cum merg, siguri pe ei, aventurierii. Acasă... nu vom da nici o explicație, pentru că tot nu ne vor crede. Fiecare cu lumea lui... Noi eram de partea lui Nansen. Părintele Vania Am avut totdeauna o înclinație specială către "personagii" înțelegând prin "personagiu" un om mai puțin obișnuit, ieșind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
sadic cu alții. Avea paisprezece căsoaie în oraș, cu o mulțime de chiriași săraci, pe care îi vizita tot la două săptămâni..., făcea o mică slujbă, număra "la ban" chiria, mânca zdravăn cu această ocazie și cerea, fără rușine, pentru acasă "sunt, cum vine, văduvoi era adevărat dar am un dulău care-i lacom ca un leu și pe Costică... s-a îngrășat, păgânul...". Primea totul într-un coș. Dar nu împărțea decât un covrig sau doi cu Costică; Samson primea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mulți ani în urmă, s-au oglindit chipuri de femeie, care și ele au dispărut de mulți ani..., sunt fotografiile unor foști oameni, din ce în ce mai uitați..., câte un fir de argint... tot nimicuri de acest fel. bombardată și ne-am întors acasă târziu, aproape noaptea, pe o ploaie din categoria celor foarte urâte dar pline de farmec. Era întuneric, luna abia se presimțea, dar nu mai ploua. Amândoi eram uzi, plini de noroi lipicios, ca două figurine de glod. Începu să plouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
foarte urâte dar pline de farmec. Era întuneric, luna abia se presimțea, dar nu mai ploua. Amândoi eram uzi, plini de noroi lipicios, ca două figurine de glod. Începu să plouă din nou, apele se umflau, era greu să ajungem acasă, orbecăiam prin valurile care păreau că ne vor înghiți și chiar ne puteau îneca. Hai, trebuie să ne curățim, nu putem intra în casă așa, mă trase de braț Severina, punându-și sandalele și ghiozdanul sub un pietroi. Dezbracă-te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Tremuram emoționați, înfiorați, fermecați. Am rămas în apă, lipindu-ne unul de altul, parcă așteptând să nu se mai termine potopul. Ne tremura și inima și sufletul și trupul. Îi căutam cu buzele formele pietroase, abia îndrăznind să le deslușesc. Acasă, bunica sforăia ușor: și-a făcut cruce și a poruncit să ne încălzim, să ne stoarcem hainele, să le uscăm la bucătărie. Ne-am trezit târziu. Ploaia spălase munții și apele vuiau vesele, sprintene, ca niște fragmente de oglinzi. Severina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
lume suprarealistă 233 Instituția "Prietenia" 239 Miniaturi 243 "Copacul" lui John Fowles și copacul meu 246 Anacronica stare de "domn" 250 Liber la ucis păsările! 255 Nostalgic, pură nostalgie 259 Caporal cu bicicletă și fată 263 Mătușa Nadia, Regina 267 Acasă 272 În preajma unei reforme 275 Inscripție pe o portocală 280 Fanteziile memoriei 285 Bunul simț elementar 289 O frunză suspectă 294 15 iunie, ora 17.00 fix 299 O veche complicitate 303 Realitatea ca poveste 309 Corabie albă pe mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și cu o cicatrice pe obraz și un glonte în picior. După 1578, cu Golden Hind, nava sa amiral, Drake trece în Pacific prin strâmtoarea Magellan și continuă pirateria semiautorizată până pe coastele Californiei, reușind să navigheze dinspre Americi spre Vest, acasă, în Anglia. Până în 1580 devine al doilea căpitan de vas care face înconjurul lumii, după Magellan. Corsarul scund, cu bărbuța roșcată, s-a ales cu bogății, cu popularitate, cu rangul de cavaler și cu încrederea de a i se finanța
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
repede, vecinul de la Arsenal era gata-gata să se prăpădească, scăpând ca prin minune, slab și galben-străveziu, dar noi, îngrijiți, spălați și curățați de mama, am scăpat toți. Parcă ne văd, pe fratele meu și pe mine, seara când ne întorceam acasă după vreun drum cu tramvaiul, cum ne scoteam frumos hainele și ne cercetam până la piele, în căutarea insectelor buclucașe. Adevărul e însă că n-am găsit nici multe și nici prea des. În fiecare seară, venind de la Cenzură, unde-și
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
și pe ger, pe zăpadă și pe noroi - prin fiorosul glod ieșean din timpul acelui refugiu. Corvoada aceasta se repeta de câteva ori pe zi - și nu odată câte o tragică întâmplare îmi vărsa găleata tocmai când era să ajung acasă. Erau apoi cozile - celebrele cozi ale lipsurilor războiului, dar mai ales ale dezorganizării specific românești -, la carne și, mult mai des, la pâine. Dacă ar fi fost cu adevărat cozi, n-ar fi fost chiar prea mare necaz: așteptai, degerai
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
fiind fierbinți, nu le puteam ține în mână și nici chiar subțioară; de aceea ridicam poalele mantalei și așa, rupând mereu câte o bucățică de coajă, să-mi astâmpăr foamea și să mai uit de frig, ajungeam în sfârșit triumfător acasă. Nici povestea lemnelor nu era mai surâzătoare. În prima iarnă s-au mai găsit pe ici, pe colo, dar în a doua iarnă nu se mai găsea un băț în tot orașul. Ingeniozitatea omului este însă mare - sau, cu un
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
unde se întorceau spre seară, de cum începea să se lase amurgul așteptam și eu sosirea lor: cu câțiva lei (pe atunci acest frumos animal nu se jigărise încă atâta...) sau cu câteva țigări, târgul se făcea destul de repede și veneam acasă voios cu „căruța” cu lemne, adică cu cele câteva vreascuri și buturugi. De altfel, în ceea ce mă privea pe mine, nici nu doream să fie prea groase, căci după ce soldatul le azvârlea din căruță în fața porții și pleca plesnind mulțumit
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
de zor, în rând cu ceilalți manifestanți, „Vive la France! Vive la France!”, am simțit o mână pe umăr și, când m-am întors, am înlemnit; era chiar generalul Nicoleanu, care mi-a spus, potolit dar foarte serios: „Du-te acasă, băiete, și lasă Franța liniștită”. Ceea ce, firește, a trebuit să fac... Dar liniștea n-a ținut decât până a doua zi, când manifestațiile au reînceput mai puternice. În cele din urmă, către sfârșitul lui Noiembrie, după doi ani încheiați de
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
liniștită”. Ceea ce, firește, a trebuit să fac... Dar liniștea n-a ținut decât până a doua zi, când manifestațiile au reînceput mai puternice. În cele din urmă, către sfârșitul lui Noiembrie, după doi ani încheiați de pribegie, ne-am întors acasă. Acest „acasă” e un fel de a vorbi, căci - după o serie de descinderi cu prilejul cărora comisarii români au luat mai multe lucruri decât musafirii germani - o prietenă a mamii s a hotărât să ne evacueze lucrurile și să
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
firește, a trebuit să fac... Dar liniștea n-a ținut decât până a doua zi, când manifestațiile au reînceput mai puternice. În cele din urmă, către sfârșitul lui Noiembrie, după doi ani încheiați de pribegie, ne-am întors acasă. Acest „acasă” e un fel de a vorbi, căci - după o serie de descinderi cu prilejul cărora comisarii români au luat mai multe lucruri decât musafirii germani - o prietenă a mamii s a hotărât să ne evacueze lucrurile și să le ducă
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
fel de a vorbi, căci - după o serie de descinderi cu prilejul cărora comisarii români au luat mai multe lucruri decât musafirii germani - o prietenă a mamii s a hotărât să ne evacueze lucrurile și să le ducă la ea acasă, departe, în cartierul străzii Raion. Iar cum cei din București aflaseră despre cumplitele secerări ale tifosului exantematic, oamenii au mai întrebuințat pentru ei tot ceea ce se putea folosi și în special rufăria, căci cine se mai aștepta să ne întoarcem
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
zile am tresărit emoționat văzându-l publicat chiar în prima pagină, lângă articolul lui Nicolae Iorga. Era prima dată când mi [27] se publica un articol politic într-un ziar „adevărat”, nu în cele miniatură pe care le scriam noi acasă... Mi-aduc aminte, de altfel, că încercările mele de a discuta politică cu colegii din clasă nu aveau prea mult succes, căci pe cei mai mulți nu-i interesau decât așa-zisele aventuri sentimentale (în care numai de sentiment nu era vorba
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
de obicei, erau mulți conferențiari și mai multe conferințe, noi însă aveam grijă să facem selecția necesară, așa că de multe ori, în loc să ne luăm obișnuitele locuri din băncile sălii de cursuri, colindam dealurile învecinate sau făceam câte o mică șezătoare acasă la colegele noastre. Atunci i-am auzit pentru prima oară vorbind pe Nae Ionescu, pe Octav Onicescu , pe Ion Sân-Georgiu și chiar pe Kico, care deși abia atunci își luase licența, a ținut câteva conferințe admirabile, dintre care una despre
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
la împrăștiere în liniște, punând la punct pe câțiva indivizi suspecți (probabil agenți provocatori), care strigau de zor: „Să mergem pe Calea Văcărești!; Să mergem în cartierele evreiești!”. Câțiva dintre noi am plecat într-un taxi spre str. 13 Septembrie, acasă la Fănică Anastasescu, unde locuia atunci profesorul Traian Brăileanu , refugiat de la Cernăuți. În drum am ajuns alt grup și l-am luat cu noi și pe Andrei Ionescu , nu fără un incident destul de comic: în grupul întâlnit era și avocatul
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
crezându-se la început că ar fi fost chiar David Popescu , unul dintre foștii colaboratori ai lui Carol. Am înțeles că Antonescu trece la „acțiune”, dar mi-am văzut liniștit de lucrările de la Muzeu, iar seara m-am dus direct acasă. Manifestația legionară de pe Calea Victoriei și de la Președinție cerea într-adevăr menținerea Generalului Petrovicescu la Ministerul de Interne, însă apărea limpede că acesta din urmă își rostise singur sentință, vorbind în ajun la radio despre Corneliu Codreanu și mărturisindu și crezul
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
petrecut în cea mai mare parte la Minister. Chiar în după amiaza zilei de Marți, din inițiativa lui Iordache Făcăoaru, vechi cunoscut cu generalul Băgulescu, câțiva dintre noi (Prof. Brăileanu, Kico Panaitescu, Herseni, Făcăoaru și cu mine) ne-am dus acasă la generalul Băgulescu, încercând să l determinăm să meargă la Președinție, știindu l în buni termeni cu generalul Antonescu. La început a ezitat, dar apoi a primit și s-a dus la Președinție însoțit de Kico Panaitescu, în timp ce noi ne-
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
izbucniri violente, și se pare că în seara aceea, indignat de intrigările lui Mareș, i-ar fi strigat acestuia să părăsească sala. De atunci i s-a creat lui Kico faima de extremist violent... Răsuflând ușurați, ne-am dus fiecare acasă, dar a doua zi generalul Antonescu, fie că simulase acceptarea propunerilor legionare spre a câștiga timp, fie că fusese convins de acoliții ceși vedeau portofoliile ministeriale primejduite (eu cred în prima explicație) - a trecut din nou la atac, cerând imediata
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]