60,078 matches
-
douăori mai mult decât pierderile actuale. În același timp, britanicii au admis pierderea a doar 23 de avioane, cifra reală fiind de 67-68 aparate de zbor. Există surse care afirmă că RAF a pierdut doar 27-37 de avioane în timpul luptelor aeriene, cu 29 de avioane distruse la sol, iar dintre toate acestea numai 8 avioane de vânătoare. Siegfried Bethke, pilot de vânătoare german, avea să declare mai târziu că pierderile proprii erau mereu minimalizate, Înaltul Comandament German mințind tot timpul populația
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
Luftflotte 3" au fost implicate în acțiunile din acea zi. Luftwaffe nu a participat la capacitate maximă la atac. "Luftflotte 5" nu a fost implicată în nici un fel în lupte, deși avioanele sale de recunoaștere au fost active în spațiul aerian englez și scoțian. În total, Luftwaffe a pierdut între 69 și 71 de avioane distruse sau grav avariate ca urmare a luptelor din 18 august 1940. Dintre acestea, 59 au fost doborâte în mod aproape sigur de avioanele de vânătoare
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
pentru ca să îi mustre pentru pierderile suferite de flota de bombardiere, pierderi puse pe seama lipsei de implicare a "Jagdwaffe (aviația de vânătoare)". După aceste critici, Göring a schimbat tonul și le-a oferit promovarea în funcția de "Geschwaderkommodore (comandant de grup aerian)". Această promovare a fost concepută de Göring pentru motivarea piloților tineri. Pe 19 august, Göring a citit rapoartele cu privire la pierderile din ziua precedentă și, supărat din cauza rezultatelor raidurilor, a convocat o conferință a principalilor săi comandanți. Prin Directiva 17, Hitler
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
Göring pentru motivarea piloților tineri. Pe 19 august, Göring a citit rapoartele cu privire la pierderile din ziua precedentă și, supărat din cauza rezultatelor raidurilor, a convocat o conferință a principalilor săi comandanți. Prin Directiva 17, Hitler ceruse explicit Luftwaffe să cucerească superioritatea aeriană cu pierderi minime și să rămână o forță aptă de luptă pentru sprijinirea plănuita invazie a Angliei (Unternehmen Seelöwe). Göring era conștient că Luftwaffe îi asigura o puternică bază politică. Un eșec al forțelor aerine ar fi aruncat o pată
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
explicit Luftwaffe să cucerească superioritatea aeriană cu pierderi minime și să rămână o forță aptă de luptă pentru sprijinirea plănuita invazie a Angliei (Unternehmen Seelöwe). Göring era conștient că Luftwaffe îi asigura o puternică bază politică. Un eșec al forțelor aerine ar fi aruncat o pată asupra lui, dar o înfrângere de proporții i-ar fi ruinat cariera politică. Din această cauză, el a subliniat în fața comandanților săi necesitatea păstrării capacității de luptă a Luftwaffe. Principalul subiect al conferinței a fost
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
mai mic de avioane de escortă trebuiau să păstreze un contact strâns cu bombardierele. Aceasta trebuia să fie din acel moment noua modalitate de cooperare tactică dintre forțele de vânătoare și cele de bombardiere. Selecția țintelor de către germani pentru atacurile aeriene a fost corectă din punct de vedere militar. Au existat patru obiective principale ale Luftwaffe pentru distrugerea Fighter Command: bombardarea aeroporturilor, distrugerea lanțului de comandă, distrugerea stațiilor radar și de a sistemului de control și atacarea fabricilor care produceau avioane
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
Operațiunile împotriva aeroporturilor Kenley, Biggin Hill, North Weald și Hornchurch puteau să distrugă principalele stații de sector ale Grupului 11 și să îi submineze capacitatea de apărare. De asemenea, un alt obiectiv era atragerea avioanelor de vânătoare britanice în bătălii aeriene decisive. Atacul asupra aerodromului Kenley a eșuat, iar "9 Staffel" KG 76 a suferit pierderi grele. Condițiile meteo nefavorabile au împiedicat atacurile asupra aeroporturilor Hornchurch și North Weald. Pe de altă parte, "Luftflotte 3" a suferit de pe urma informațiilor imprecise, iar
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
germane, care depășeau numeric cu o proporție de 2:1, au fost incapabile să asigure protecția unitătilor "Stuka". Dacă escorta ar fi zburat mai aproape de propriile bombardiere, germanii ar fi avut șansa să distrugă mai multe avioane RAF în luptele aeriene, iar bombardierele în picaj ar fi putut să își îndeplinească mai bine misiunile. În ciuda violenței bombardamentelor asupra aerodromurilor, un număr relativ redus de avioane britanice au fost distruse la sol. Rapoartele menționează doar două Spitfire și șase Hurricane distruse la
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
și șase Hurricane distruse la sol. Principalul motiv al acestei rate reduse a distrugerilor a fost gradul ridicat al pregătirii de luptă diurnă a unităților RAF. Lanțul de comandă depindea de detectarea avioanelor inamice de către stațiile radar și Corpul observatorilor aerieni. Cum detectarea a fost foarte eficientă, avioanele au avut timp suficient să decoleze și să ocupe poziții favorabile de luptă. Succesul RAF în respingerea atacului bombardierelor Bf 109 asupra aerodromului Manston a fost datorat unei combinații de factori, în care
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
să ocupe poziții favorabile de luptă. Succesul RAF în respingerea atacului bombardierelor Bf 109 asupra aerodromului Manston a fost datorat unei combinații de factori, în care norocul a avut un rol aparte, care nu au mai apărut deseori în timpul luptelor aeriene ale acestui război. Atacurile împotriva aeroporturilor din această zi nu au reprezentat o amenințare reală la adresa RAF Fighter Command. Biggin Hill nu a fost scos din funcțiune niciodată în timpul Bătăliei Angliei, iar Kenley a putut fi folosit pentru doar două
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
aceste camere funcționau la suprafață, bombardierele Luftwaffe au avut dificultăți în a le nimici, în ciuda faptului că poziția țintelor era bine cunoscută. Cablurile telefonice, vitale pentru transmiterea informațiilor, fuseseră îngropate adânc, ele putând fi distruse doar în cazul unor lovituri aeriene norocoase. Atacarea și distrugerea lanțului de stații radar a fost de asemenea o sarcină greu de îndeplinit. Radarele erau vulnerabile la atacurile bombardierelor în picaj sau a bombardierelor care atacau la înălțime redusă, dar britanicii dispuneau de un număr de
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
și echipamente și provizii ale Armatei a 7-a spre nord, pentru sprijinirea aliaților implicați în luptele din Ardeni. În aceeași zi cu lansarea operațiunilor terestre ale "Nordwind", "Luftwaffe" a executat aproape 1.000 de misiuni de sprijin. Aceste atacuri aeriene care trebuiau să distrugă bazele aeriene ale aliaților din nord-vestul Europei au fost cunoscute ca „Operațiunea Baza” ("Unternehmen Bodenplatte"). "Bodenplatte" a fost un eșec, germanii nereușind să atingă niciunul dinre obiectivele propuse. Atacul inițial a fost declanșat de trei corpuri
Operațiunea Nordwind () [Corola-website/Science/333812_a_335141]
-
a 7-a spre nord, pentru sprijinirea aliaților implicați în luptele din Ardeni. În aceeași zi cu lansarea operațiunilor terestre ale "Nordwind", "Luftwaffe" a executat aproape 1.000 de misiuni de sprijin. Aceste atacuri aeriene care trebuiau să distrugă bazele aeriene ale aliaților din nord-vestul Europei au fost cunoscute ca „Operațiunea Baza” ("Unternehmen Bodenplatte"). "Bodenplatte" a fost un eșec, germanii nereușind să atingă niciunul dinre obiectivele propuse. Atacul inițial a fost declanșat de trei corpuri ale Armatei I germane din Grupul
Operațiunea Nordwind () [Corola-website/Science/333812_a_335141]
-
fost evacuate pe calea apelor în cadrul Operațiunii „Dynamo”. La 28 mai, Belgia a capitulat. În acel moment, armata terestră franceză nu mai dispunea decât de cel mult 60 de divizii, 1.200 de tancuri și cu o foarte slabă acoperire aeriană. La 10 iunie, linia defensivă franceză de pe râurile Somme și pe Aisne a cedat. Retragerea armatei franceze s-a transformat în debandadă, deși au existat și unele unități care nu au intrat în panică. În fața înaintării de nestăvilit a armatei
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
moment dat, a văzut ceva pe care a descris-o ca fiind o “stea roșie” pe cerul nopții. Potrivit povestirii sale, această “stea” s-a apropiat de poziția sa, crescând ca dimensiune până când a început să arate ca o navă aeriană aproximativ circulară sau în formă de ou, cu o lumină roșie în față și cu o cupolă în rotație în partea superioară. Nava a început să aterizeze pe terenul său, extinzându-și trei “picioare”, conform afirmațiilor sale. În acel moment
Antônio Vilas Boas () [Corola-website/Science/333877_a_335206]
-
încă din 1939. [[Invadarea Poloniei (1939)|Invadarea Poloniei]] în 1939 a fost prima punere în aplicație a Războiului Fulger, iar Planul Manstein cea mai spectaculoasă implementare a sa. Doctrina ar fi fost reflectată în organizarea și echiparea forțelor terestre și aeriene germane și se deosebea în mod fundamental de doctrinele perimate britanică, franceză și sovietică. Pentru aliați, existau doar contribuții a câtorva vizonari precum [[Charles de Gaulle]], [[Mihail Tuhacevski]] și, evident, Fuller și Liddell Hart. Faptul că planurile inițiale ale lui
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
cu Alexandra Paul, Nicholas Turturro și Dennis Christopher; "Hydra" cu George Stults; "Past Lies," cu Nicole Eggert și Ty Olsson; "Encounter With Danger," cu Shannen Doherty și Mark Humphrey; “Faultline” cu Doug Savant. A mai co-scris scenariul filmului cu dezastre aeriene "Turbulent Skies" împreună cu regizorul Fred Olen Ray, cu Casper Van Dien, Nicole Eggert, Patrick Muldoon și Brad Dourif. A mai scris scenariul refacerii filmului B clasic "Invasion of the Bee Girls" pentru producătorul Fred Weintraub ("Enter the Dragon"); al “Final
Peter Sullivan () [Corola-website/Science/333128_a_334457]
-
belgineii, fiind conștienți de amenințarea reprezentată de Germanie, și-au dezvoltat propriile lor soluții defensive, au ținut secrete de atașatul militar francez modul în care urmau să fie gestionate trupele, comunicațiile, pozițiile defensive fixe, informațiile obținute prin spionaj sau recunoașteri aeriene. Aliații concepuseră așa-numitul „Plan Dyle” pentru sprijinirea Belgiei. Cele mai bune unități aliate, printre care și cele mai bune divizii blindate franceze, urmau să înainteze spre râul Dyle ca răspuns la o invazie germană. Planul urma să asigure întărirea
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
ar fi rămas prinsă în capcană în regiunea dintre Canalul Albert și Maastricht, supusă tirurilor din Frotul Eben-Emael. Fortul trebuia cucerit și distrus primul. Adolf Hitler l-a convocat pe generalul Kurt Student, comandatul "7. Flieger-Division" (Divia a 7-a aeriană), pentru găsirea unei soluții. S-a discutat pentru început un atac clasic al parașutiștilor, care ar fi atacat și distrus tunurile fortului, mai înainte ca forțele terestre germane să intre în raza lor de acțiune. Această soluție a fost respinsă
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
întreaga durată a ostilităților. Cartierul general al Amiralității Belgine avusese sediul al Ostend sub comanda maiorului Henry Decarpentrie. Divizia I Navală avea baza la Ostend, iar celelalte două aveazu bazele la Zeebrugge, respectiv la Anvers. Aéronautique Militaire Belge (AéMI), (Forțele Aeriene Belgiene), era deabia la începutul procesului de modernizare. Fuseseră comandate avioane de bombardament ușor Brewster Buffalo, Fiat CR.42, Hawker Hurricane, Koolhoven F.K.56, Fairey Battle, Caproni Ca.312 și avioane de vânătoare-recunoaștere Caproni Ca.335. Doar avioanele Fiat, Hurricane
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
Ca.312 și avioane de vânătoare-recunoaștere Caproni Ca.335. Doar avioanele Fiat, Hurricane și Battle au fost livrate. Lipsa dotării cu avioane moderne a presupus folosirea versiunii monoloc a bombardierului ușor Fairey Fox pe post de avion de vânătoare Forțele Aeriene Belgiene aveau în dotare 250 de avioane de luptă. Cel puțin 90 erau avioane de vânătoare, 12 erau bombardiere și 12 erau avioane de recunoaștere. Doar 50 dintre ele erau modele relativ moderne. Dacă se iau în calcul și avioanele
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
Panzer, care trebuia inițial să opereze în Olanda, era cea mai slab dotată, cu doar 30 Panzer I, 54 Panzer II, 66 Panzer III și 49 Panzer IV. Efectivele care fuseseră destinate asaltului împotriva frotului Eben-Emael fuseseră selectate din Diviziile aeriene a 7-a și a 22-a și fuseseră organizate în "Sturmabteilung Koch" (Detașamentul de Asalt Koch, după numele comandantului, Walter Koch). Organizarea Sturmabteilung Koch a fost finalizată în noiembrie 1939. Inițial, era compusă din parașuțiști ai Regimenului I de
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
22-a și fuseseră organizate în "Sturmabteilung Koch" (Detașamentul de Asalt Koch, după numele comandantului, Walter Koch). Organizarea Sturmabteilung Koch a fost finalizată în noiembrie 1939. Inițial, era compusă din parașuțiști ai Regimenului I de parașutiști și geniști ai Diviziei aeriene a 7-a, plus un mic grup de piloți "Luftwaffe". "Luftwaffe" a alocat pentru atacul împotriva Țarilor de Jos 1.815 avioane de luptă, 487 de avioane de transport și 50 de planoare. Asaltul împotriva spațiului aerian belgian urma să
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
geniști ai Diviziei aeriene a 7-a, plus un mic grup de piloți "Luftwaffe". "Luftwaffe" a alocat pentru atacul împotriva Țarilor de Jos 1.815 avioane de luptă, 487 de avioane de transport și 50 de planoare. Asaltul împotriva spațiului aerian belgian urma să fie declanșat de "IV. Fliegerkorps" (Corpurile aeriene IV) comandate de generalul Alfred Keller. Aceste corpuri erau formate din escadrila de vânătoare "Lehrgeschwader 1" (Stab. I., II., III., IV.), escadrilele de bombardiere "Kampfgeschwader 30" (Stab. I., II., III
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
grup de piloți "Luftwaffe". "Luftwaffe" a alocat pentru atacul împotriva Țarilor de Jos 1.815 avioane de luptă, 487 de avioane de transport și 50 de planoare. Asaltul împotriva spațiului aerian belgian urma să fie declanșat de "IV. Fliegerkorps" (Corpurile aeriene IV) comandate de generalul Alfred Keller. Aceste corpuri erau formate din escadrila de vânătoare "Lehrgeschwader 1" (Stab. I., II., III., IV.), escadrilele de bombardiere "Kampfgeschwader 30" (Stab. I., II., III.) și "Kampfgeschwader 27" (Stab III.). Pe 10 mai, Keller comanda
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]