60,440 matches
-
sublinia statutul lor întrucâtva sacerdotal. O serie de detalii sunt diseminate și în acest tablou, precum o coloană cu capitel ionic, care în regia cameristicii pictorului belgian conferă locului recuzita hieratică a unui templu. Capul decupat de marginea tabloului vehiculează tema specific decadentă a lui diminutio capitis, pe care am întâlnit-o în reprezentările care-i au ca personaje pe Judith și Holofern. Pictorul îl utilizează în 1888, în Istar, desen făcut pentru coperta cărții cu același titlu a lui Joséphin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
altă serie de opere ale decadentului francez: Viciul suprem (1885), Femei oneste (1888), Le Panthée (1892). Chipul lui Lily Maquet este foarte asemănător cu cel al sorei sale, cum se poate observa cu ușurință din compararea celor două tablouri portret. Tema relației cu sora, reflex al unui complex oepidian, apare obsedant în pictura lui Khnopff, transpusă la nivelul visului și a unor teme prin excelență decadente, precum cea a lui Oedip și a Sfinxului. Prezența florii indică aici într-un plan
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
asemănător cu cel al sorei sale, cum se poate observa cu ușurință din compararea celor două tablouri portret. Tema relației cu sora, reflex al unui complex oepidian, apare obsedant în pictura lui Khnopff, transpusă la nivelul visului și a unor teme prin excelență decadente, precum cea a lui Oedip și a Sfinxului. Prezența florii indică aici într-un plan simbolic cu corolarul implicațiilor psihanalitice caracterul litigios al prezenței feminine, atracția răului fiind dublată de imaginea lilială, angelică a femeii al cărui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Animus și anima se află într-o armonie deplină în această ființă, a cărei indeterminare sexuală este fondatoare pentru natura sa celestă. Ca majoritatea pictorilor simboliști, Khnopff a reușit să pună în scenă o enigmă în recuzita căreia intră ca temă esențială floarea răului, sexualitatea feminină. O litografie-guașă a lui Georges de Feure, Femei damnate (1896-1898), ilustrează elocvent relația pe care femeia o întreține cu florile în estetica decadentă. Femeia damnată, ca ipostază a femeii fatale, se regăsește într-o viziune
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o valoare negativă, ca acedia. Era maladia anahoreților, eremiților supuși ordaliei tentațiilor, dar și exigențelor unui timp al contemplării, al monotoniei, al claustrării, în acord cu regulamentul monastic. Figura exemplară a luptei cu demonul melancoliei, cu acedia este Sfântul Anton, tema este revalorificată și de Gustave Flaubert (Tentațiile Sfântului Anton) și pornind de la Flaubert, de Félicien Rops, în contextul unei sensibilități decadente. Apariția psihiatriei în secolul XIX conduce la o revalorizare clinică a melancoliei și o diversificare, o nuanțare, o pulverizare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
drept inspirație statuia lui Ovidiu executată de sculptorul italian Ettore Ferrari în 1887 și devenită monument public al Constanței, din moment ce decupajul postural al figurii este același în tabloul său. La rândul său, Nicolae Vermont, în tabloul Visul lui Ulise, utilizează tema mitologico-literară într-un sens care dă conținut reveriei. La marginea mării, pe un bloc de stâncă, sprijinit într-un baston, Ulise ascultă ceea ce pare să-i șoptească o eterică figură feminină. În spatele acestei figuri o întreagă scenă fantasmală apare difuz
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
minții, indică, cu o altă mână scena fantasmală. Întors cu fața spre privitor, Ulise vede cu ochii minții, în imaginație, tabloul pe care spectatorul îl poate sesiza peste umărul lui. Frederic (Fritz) Storck realizează două sculpturi de valență simbolistă pe tema melancoliei, un Proiect de monument funerar (Amintiri triste) (ronde-bosse în marmură, 24 x 20,5 x 9,5 cm, semnat lateral dreapta cu monograma FS, nedatat, inventar 915231, 1914-1916) și Întristare (Chagrin) (ronde-Bosse în bronz, 16 x 8 x 9
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în conceperea scenei în care o tânără femeie stă alungită pe o sofa, cu ochii pe jumătate închiși și umărul dezgolit, un umăr de pe care un șal a alunecat în mod oportun. Ca și tabloul anterior, Visând înscrie prin titlu tema. Chipul unei fete văzut din profil pe un fundal floral topit în indistinct, la care veșmântul alb al unei rochii accentuează disoluția, aerul evanescent, dobândește o aură melancolic-spiritualizată. Privirea fetei, fixată într-un punct imaginar, reflectă caracterul ei introspectiv, întors
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reveriei, de la exuberanța erotică calchiată parcă după Watteau, Boucher sau Fragonard din Reverie pastișa este evidentă -, la insolitarea melancolică de factură böckliniană din Peisaj cu personaj siguratic sau la vibrația sensibilă a feminității din La malul lacului. Ipolit Strâmbu atinge tema reveriei în Visare și Pe gânduri tot în registrul unei feminități transportate reflexiv în cuprinsul propriei interiorități. În Visare, femeia își acoperă fața cu mâna, gest care reflectă interiorizarea ca o separare, ca o retragere din contingent. Cu totul remarcabil
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu mai este asociată cu voluptatea, nu este menită să reflecte o armonie a proporțiilor, ci este trecută prin filtrul sentimentului de tristețe, de abandon, corporalitatea fiind astfel sensibilizată prin gest. Altfel, inefabilul reveriei melancolice poate fi cuprins într-o temă îndelung utilizată în formatul idilic. Artur Verona încetează să mai picteze idile, ceea ce-l reține sunt elementele folclorice și desfășurarea plenitudinară a unui suflet național. O parte din tablourile sale cu țărănci dobândesc o notă intimistă, tinerele fete sunt izolate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Musée Gustave-Moreau, Paris) sau a decapitării lui Orfeu, tot Gustave Moreau cu Orpheus (1865), al cărui frumos cap de efeb este expus pe lira care servește drept suport. În cazul decapitării lui Orfeu, se poate vorbi de o contaminare cu tema mai largă a lui damnatio capitis caracteristică esteticii decadente și o putem întâlni inclusiv la pictori precum Odilon Redon, capul lui Orfeu (1905?), Alexandre Séon, Lira lui Orfeu (1898) sau Jean Delville, Orpheus (1893). Există și excepții când vechea temă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tema mai largă a lui damnatio capitis caracteristică esteticii decadente și o putem întâlni inclusiv la pictori precum Odilon Redon, capul lui Orfeu (1905?), Alexandre Séon, Lira lui Orfeu (1898) sau Jean Delville, Orpheus (1893). Există și excepții când vechea temă revine, dar într-o tratare sensibil diferită, cum este cazul cu pictura lui Franz von Stück, Orpheus (1891), unde acesta adună în jurul său marile carnasiere domesticite prin magia lirei sale, însă atitudinea sa dezvăluie, mai degrabă, dimensiunea melancolică și nu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reactualizabilă chiar și la o lectură mută. În spațiul picturii, Orfeu devine figura tragică a sensibilității simboliste, expresie a supremației artei, dar și a unei relații în spirit decadent între artă și natură, relație conotată de decapitarea acestuia de către Menade. Tema obsesivă a lui diminutio capitis atât de prezentă în spectrul sensbilității decadente încât Jean de Palacio face din ea un "mit privilegiat" (mythe privilégié)"391 este recuperată în pictura simbolistă. O serie de acte crude prezidează acest lirism, pierderea lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ridică lira în timp ce Euridike, de o lividitate de statuie, își întoarce dramatic capul în direcție opusă. Poezia preia tot acest fond dramatic, ilustrat de episodul tragic al celei de-a doua pierderi a Euridikei. Pictorul simbolist belgian, Jean Delville, reia tema descinderii lui Orfeu în Infern în Orfeu în infern, unde poetul apare în întreaga sa splendoare. Poezia singură poate deschide porțile infernului elogiul adus artei în economia simbolică a esteticii decadente îl "sanctifică" pe poet -, dar, în același timp, artistul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în economia simbolică a decadenței va fi atribuit artei de către esteții impenitenți, cu riscul uzurpării poziției simbolice a Mântuitorului, cealaltă, unul mistagogic-ezoteric, poetului/artistului fiindu-i deschise inițiatic toate căile către cunoaștere, poezia/ arta dobândind astfel și un rol psihopomp. Temă predilect decadentă, întrucât evocă un alt episod, cel al decapitării Sfântului Ioan și înfățișării capului acestuia pe o tavă, decapitarea lui Orfeu nu este niciodată înfățișată în act, dar capul său este așezat pe lira care a servit ca instrument
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Elocvente din acest punct de vedere sunt cele două tablouri ale lui Gustave Moreau conținând aceeași imagine emblematică, Fecioară tracă cu capul lui Orfeu (1865) și Salome în grădină (1878), tablouri care par pictate în oglindă ca variațiuni pe aceeași temă. Asocierea actului crud al lui damnatio capitis cu feminitatea este clar subliniată în ambele tablouri, fecioarele crude contemplând obiectul venerației lor, le chef coupé, pe care și-l aproprie hieratic. Alexandre Séon, elevul lui Puvis de Chavannes, ne înfățișează un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
damnării. Pictorul revine cu un alt tablou în același decor stâncos al unui țărm, unde Orfeu, ținându-și lira la piept și cu o coaroană de lauri pe cap, zace abandonat. Alt tablou, Lira lui Orfeu (1898), se încadrează în tema decapitării poetului, capul său find așezat pe lira sa; de data aceasta, chipul poartă expresia serenă a unei împăcări în sfera artei sale, dar și a morții. Și Jean Delville pictează pe aceeași temă a lirei lui Orfeu, capul acestuia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lui Orfeu (1898), se încadrează în tema decapitării poetului, capul său find așezat pe lira sa; de data aceasta, chipul poartă expresia serenă a unei împăcări în sfera artei sale, dar și a morții. Și Jean Delville pictează pe aceeași temă a lirei lui Orfeu, capul acestuia fiind prins între corzile lirei sale, asemeni unei măști mortuare. Jean Delville a utilizat chiar chipul soției sale, de aici și ambiguitatea care rezidă în androginia acestui chip, de o frumusețe spectrală. Lira, instrumentul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Delville a utilizat chiar chipul soției sale, de aici și ambiguitatea care rezidă în androginia acestui chip, de o frumusețe spectrală. Lira, instrumentul artei lui Orfeu, servește drept suport pentru capul său devenit trofeu. Odilon Redon preia la rândul său tema, numai că, de data aceasta, lira și capul lui Orfeu apar suspendate într-un decor montan, dar de factură onirică. Augustin Rodin oferă un Orpheus (1892) remarcabil pentru modelajul său, care transcrie tensiunea tulburătoare a unei creații care originează într-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Duchamp, Francis Picabia, Robert Delaunay și Fernand Leger, dar fără a face referire la cel mai important membru al mișcării, Frantisek Kupka. Acești artiști căutau o altă modalitate de expresie pentru relația dintre lirism și culoare, dintre abstracție și muzică. Tema pătrunde și în pictura română de factură simbolistă pe diverse portative simbolice, de la reprezentarea lui Orfeu ca personaj tragic, expresie a maximei investiri artistice la Kimon Loghi, la reprezentarea poetului simbolist ca artist orfic, la Mina Byck Wepper, sau la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pentru a nu pune la socoteală și portretele făcute diverșilor compozitori și muzicieni în cheia unei sensibilități simboliste care acordă combustiile creației cu intensitatea afectului și autoconsumul deplin. Sedus la rândul lui de mitul poetului orfic, Kimon Loghi (1873-1952) tratează tema într-un tablou intitulat Orfeu (ulei pe carton, 60 x 49 cm). Cântărețul din liră în semiprofil, cu lira în mână, stă rezemat de o piatră la marginea unui lac. În fața sa se deschide un peisaj straniu, văzut prin fanta
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
intra sub cea a simbolismului. Nu există altfel nicio explicație în ordinea realului pentru acești copii- adolescenți concertând la marginea unei păduri. În studiul său, "Aspects Symbolistes dans L'Oeuvre de Quelques Artistes de Transylvanie", Gheorghe Vida subliniază o altă temă valorificată simbolist de către Smigelschi, "mitul androginului" care stă, spre exemplu, și în centrul preocupărilor lui Joséphin Péladan, promotorul simbolismului rozacrucean "[...] Smigelschi va fi mult mai sensibil la mitul androginului, la frumusețea adolescentului care păstrează încă puritatea copilăriei. În accepția simbolistă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nicio fisură. Efectul candelei este de a fluidiza întreaga atmosferă, de a mesmeriza audiența, ceea ce aduce în discuție efectul muzicii, o artă care nu se mai adresează rațiunii, ci simțurilor, percepției, emoției. Cu totul altul este următorul tablou pe aceeași temă, Muzica (1898). Nu mai există o personalitate integratoare, simbol al geniului muzicii și al capacității ei de a fermeca, a pacifica, a îmblânzi lumea. Centrul tabloului este pur decorativ, iar de-o parte și de alta se află două figuri
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
parte și de alta se află două figuri, statuia unui sfinx și figura unei femei. Pe un bloc de piatră se află sculptată figura unui Silen. Nu muzica înlănțuire de sunete -, ci una internă, ca principiu activ al lumii, constituie tema lui Klimt în acest tablou. Tot în prim plan se află și o țiteră, instrument apolinic, însă prezența femeii asociată prin figura lui Silen menadei orgiace indică natura posibilă a acestei muzici: Dionysos. Esența tabloului este nietszscheană, bazat pe tensiunea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
jur pe conștiința că, dacă nu găseam în Dvostra tot ce-mi trebuia bunăvoință, încurajare părintească, protecțiune nu m-ași fi hazardat în această lucrare"406. Pe 9 noiembrie, Loghi îi scrisese și directorului Bibliotecii Academiei, Ion Bianu, pe aceeași temă, dorind să se asigure de conservarea și expunerea în bune condiții a lucrării, făcând apel și la prietenul său, sculptorul Storck: "Fiindcă potretul era încă ud când l-am expediat, am fost nevoit să-l rog pe prietenul meu Storck
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]