60,440 matches
-
idealistă" a pictorilor apuseni, în favoarea unui realism cu o profundă notă autohtonistă. Ambele direcții coexistă chiar în cadrul operei aceluiași pictor, iar "Arta 1900", termen umbrelă întrebuințat de Paul Constantin în studiul său, își face simțită prezența chiar și acolo unde tema este rurală, astfel că prezența muncitorului în tabloul omonim din 1895 al lui Arthur Verona nu este reprezentativă pentru direcția artistică a momentului. O lovitură neașteptată o dă societății retragerea lui C. Rădulescu-Motru, se pare, dacă dăm crezare unei informații
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Strâmbu și Vermont, vor interveni prin contrast ilustrările "realiste" cu priză la social și la eveniment; spre exemplu, reprezentarea Răscoalei din 1907 la Octav Băncilă. Pe un ton critic, caracteristic unui revizionism ideologizant care exclude sau minimalizează orice estetică sustrasă temelor sociale, Petre Oprea evidențiază cea de-a doua dimensiune evazionistă, estetizantă, simbolistă, prin contribuția picturii lui Kimon Loghi cu peisajele din Macedonia, a peisajelor venețiene ale Ceciliei Cuțescu-Storck, ale celor franceze ale lui Samuel Mützner și Alexandru Poitevin-Scheletti, a peisajelor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Tinerimii artistice după dispariția revistei, continuând astfel proiectul. Prezența pictorilor străini în revistă are semnificația efortului de sincronizare cu direcțiile noi în pictura europeană. Printre ei regăsim nume mari ale Art-Nouveau-ului (Jiri Mucha), ale simbolismului belgian, cu o mulțime de teme decadente (Fernand Khnopff), dar și ale celui francez (Alexandre Séon, foarte prizat în epocă), ai Modern Style-ului (Walter Crane), precum și pe John Ruskin, Dante Gabriel Rossetti, parizianul Georges Antoine Rochegrosse (1859-1938), un pictor de factură academică, abordând teme decadente, sau
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mulțime de teme decadente (Fernand Khnopff), dar și ale celui francez (Alexandre Séon, foarte prizat în epocă), ai Modern Style-ului (Walter Crane), precum și pe John Ruskin, Dante Gabriel Rossetti, parizianul Georges Antoine Rochegrosse (1859-1938), un pictor de factură academică, abordând teme decadente, sau francezii Etienne Azambre (1859-1935) și Maximilien Luce, "șeful școalei pointiliste din Franța". Cu G. Rochegrosse, pictor de factură istoristă brodând flamboiant și voluptuos pe teme orientale de o senzualitate pletorică, avem însă ceea ce John Reed numește un stil
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Gabriel Rossetti, parizianul Georges Antoine Rochegrosse (1859-1938), un pictor de factură academică, abordând teme decadente, sau francezii Etienne Azambre (1859-1935) și Maximilien Luce, "șeful școalei pointiliste din Franța". Cu G. Rochegrosse, pictor de factură istoristă brodând flamboiant și voluptuos pe teme orientale de o senzualitate pletorică, avem însă ceea ce John Reed numește un stil al decadenței și nu un stil decadent, anume prezența temelor decadente, a "literei", nu și a spiritului decadenței, a unei stilistici proprii. Pictorul își preciza afinitățile cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
șeful școalei pointiliste din Franța". Cu G. Rochegrosse, pictor de factură istoristă brodând flamboiant și voluptuos pe teme orientale de o senzualitate pletorică, avem însă ceea ce John Reed numește un stil al decadenței și nu un stil decadent, anume prezența temelor decadente, a "literei", nu și a spiritului decadenței, a unei stilistici proprii. Pictorul își preciza afinitățile cu decadentismul ilustrând romanul Salammbô al lui Flaubert, ediția apărută în 1900 la Ferroud, gravurile în aqua forte fiind executate de Champollion. Un simbolism
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din Sankt-Petersburg, Mark Antokolsky, căruia atât Victor Vasnețov 508, în 1884, cât și Ivan Kramskoy, în 1876, îi fac câte un reușit portret cu același titlu, Portretul sculptorului Mark Antokolsky. Sculptorul era recunoscut pentru câteva dintre sculpturile sale având ca temă personaje istorice, Ivan cel groaznic (1871), Yermak Timofeevici, dar și personalități culturale, precum Spinoza (1882) sau Moartea lui Socrate (1875), însă nu este de neglijat nici existența unui simbolism latent, identificat negativ ca "sentimentalism". O sculptură precum Sirenă (1900), în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ileana configurează mai clar fenomenul secesionist în artele plastice, încadrat de o pronunțată sensibilitate decadento-simbolistă, marcată definitoriu în jurul anului 1900 și cu reverberații până în preajma izbucnirii Primului Război Mondial. Capitolul X X.1. Țigănci exotismul spiritualizat. Cecilia Cuțescu-Storck Țigăncile constituie una dintre temele picturii românești care redescoperea pe filieră romantică aportul de exotism adus de țigani, prin obiceiurile lor ancestrale, în amestec cu folclorul românesc. Răzvan și Vidra (1867), drama romantică de inspirație istorică a lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, aducea, în prim plan
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
comico-satiric" al lui Ion Budai-Deleanu este descoperit prea târziu pentru a avea consecințe imediate în plan literar. În pictură apar mai puțin țigani sau scene ale vieții lor itinerante, ci, mai mult țigănci elementul feminin fiind bine pus în valoare. Tema devenea o constantă a picturii românești, (începând cu Nicolae Grigorescu și Theodor Aman și avea să prindă ceva și din sensibilitatea sfârșitului de secol sau a Secession-ului la Ștefan Luchian, Nicolae Vermont sau Kimon Loghi, Theodor Pallady. Abia cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unui milenarism nostalgic, ci împărtășete, mai degrabă, atracția unui sens ascuns al lumii, încifrat de o tradiție ancestrală, care reușește să se comunice în absența tahitienilor sau a altor seminții din Extremul Orient, prin intermediul "orientalilor" autohtoni, țiganii. Cecilia Cuțescu-Storck scoate tema de sub incidența pitorescului, pentru a o încărca simbolist de semnificații. Alegerea modelelor este mai puțin importantă pentru artistă, cât felul în care înțelege să le utilizeze. Țigăncile sunt lăsate să se plimbe în voia lor prin atelier, să se familiarizeze
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
stâncile, ca și arborii sau animalele din mediul înconjurător"526. Tabloul care poartă chiar titlul Țigancă, (ulei pe pânză, 0,705 x 0,700 cm, nedatat 1908-1913, inventar 7510/69570) oferă datele esențiale a manierei în care Cecilia Cuțescu-Storck abordează tema. Pictorița inserează portretul de femeie în rama unui decor de vegetație tropicală, luxuriantă, cu albastruri intense, un spațiu floral dens, grăsos. Țiganca Ceciliei ține o ceașcă cu flori în mână, la încheietură are o brățară roșie cu galben. Chipul indică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ramayana. Ceea ce se impune în tabloul pictoriței ține de misterul vieții, al cărui fruct este prețuit parcă în gestul personajului din mijloc, o laudă a creației. X.2. Țigăncile lui Vermont Senzualismul decadent Compozițiile lui Nicolae Vermont (1886-1932) având ca temă țigăncile se remarcă prin nota clară de artificialitate, indusă și de postúrile pe care acestea le adoptă, pentru că Vermont își conduce modelul către o anumită atitudine. Țigăncile sale sunt cele mai multe florărese, dar de multe ori pictorul folosește același model și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dinți / Rada-i un măceș cu ghimpi fierbinți...." 531. De altfel, succesul pozei se poate vedea și printre emuli precum domnișoara Cecilia Gerson, a cărei expoziție este comentată în Rampa 532, unde este reprodus unul dintre tablourile sale pe această temă, Țigancă cu ghiocei, într-o tratare destul de artificială, care o apropie de țigăncile lui Vermont. Există și excepții, țigănci prezentate într-o cheie naturalistă, precum Țigancă (Dena), (ulei pe carton, 0,400 x 0,328 cm, semnat și datat cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
contestările violente ale avangardei din perioada interbelică (începute prin futurismul marinettist și prin acțiunea radicală a dadaismului născut pe scena cabaretului Voltaire, în 1916, și crescut în spiritul spectacolului total) se face pe o pantă mai moderată, prin reformularea unor teme definitorii ale decadentismului și simbolismului. "Schimbarea la față" a decadentismului / simbolismului nu este numaidecât sesizabilă, majoritatea scriitorilor tineri trec printr-o scurtă fază intermediară, în care influența decadento-simbolistă se simte în poezie ca presiune a modelului (pe cale de a fi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cosmetica flamboiantă transformă chipul Salomeei într-o mască a seducției, tematizarea privirii apare ca un reflex al unei alte revalorificări mitologice decadente, a măștii Meduzei 533. Schimarea de registru este numaidecât sesizabilă la un poet precum Jules Laforgue, care abordează tema în Moralități legendare (1887). Salomeea acompaniindu-se de o liră ține un discurs fantast oaspeților. Odată "livrat" capul sfântului Ioan, nimfeta îl supune unei serii de "operații estetice", sfârșind prin a plasa în gura Sfântului o piatră prețioasă, un opal
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simbolistă, care-l informează deopotrivă pe sculptor și pe cel care o contemplă, pe artist și publicul său receptiv la acest mesaj estetic. Emilian Lăzărescu (1878-1934) este unul dintre pictorii care ies din contextul picturii române, o mare parte dintre temele abordate ținând de viața pariziană. Pictorul se mutase, de altfel, la Paris. Există foarte puține date despre el, în mod cert, expune de câteva ori în România. Una dintre expoziții, cea din 1922, este remarcată de Lucrezzia Karnabatt, care rezonează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
1922, este remarcată de Lucrezzia Karnabatt, care rezonează cu subiectul și tratarea lui, și-i face o cronică în Seara, "Expoziția Emilian Lăzărescu. Un pictor poet", la rubrica "Impresii de artă". Printre tablourile expuse se află și câteva având ca temă celebrul personaj biblic, Salomeea. Aceste trei tablouri intitulate invariabil Salomé (16, 56, 61) fuseseră expuse și la expoziția din 1911, în sala Exarcu a palatului Ateneului, așa cum o demonstrează catalogul expoziției 549. Lucrezzia Karnabatt surprinde la pictorul român ilustrarea aceluiași
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
scriitoarei, care continuă efervescent-pasional scena înfățișată de tablou, imaginând sărutul de o senzualitate macabră, pe care-l regăsește și în altă pânză a pictorului, inspirată de piesa lui Oscar Wilde. În ciuda subiectului "clasic", scriitoarea îi descoperă pictorului nuanțe care îmbogățesc tema. Crochiul critic al Lucrezziei Karnabatt păstreaza urmele influenței pe care piesa lui Oscar Wilde o avusese asupra romancierei, prin intermediul reprezentării sale de către Compania teatrală a Marioarei Voiculescu. O anumită înclinație spre teatralizare, care persistă în descrierea pe care o face
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
compoziții care au ca subiect femeia fatală, compoziții precum Sfântul Ioan Botezătorul (cca. 1900), Muzele (1910) sau Salomé (1913). Deși tabloul o invocă pe fiica Herodiadei, primul tablou, având-o ca subiect pe Salomeea, nu-i include numele în titlu. Tema neotestamentară a decapitării sfântului Ioan oferă reperul în jurul căruia este construit tabloul care anexează episodul secundar al dansatoarei. Aura sfântului reprezintă singura sursă luminoasă, care creează haloul de vizibilitate în care intră și dansatoarea. Ca și von Stück, Vermont a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dansul Salomeei, fie în gestul final, deopotrivă cumplit și senzual, al sărutului. Rama aurită servește astfel drept punere în scenă, ca spectacol strălucitor al actului crud, este integrată, la rândul ei, în aria reprezentării. Cum am văzut, Nicolae Vermont reia tema într-un alt tablou, fără a schimba atitudinea Salomeei. Tabloul este împărțit în două segmente, două volete pe verticală, de dimensiuni diferite. În primul, Salomeea ține pe o tavă capul sfântului Ioan cu o garnitură de flori, gestul recomandând extazul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și resemantizarea actului vindicativ la Judith -, construită pe baza relației dintre Salomeea și Sfântul Ioan și, în paralel, de cea a relației virtual incestuoase dintre Salomeea și Irod, și real incestuoase, dintre Irod și Herodiada. Nicolae Vermont atacă încă odată tema femeii fatale sub masca aceluiași personaj fascinant, Salomeea, expunând un alt tablou cu acest titlu, în 1913, la a XII-a expoziție a Societății "Tinerimea Artistică". T.A Teodoru, care semnează "Cronica artistică" în Ilustrațiunea Română, subliniază efectul climactic pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și de la reprezentările de factură decadentă, care modelau personajul ca pe un recipient deopotrivă al frumuseții și ororii, o femme fatale. Aerul de fatalitate imanentă al Salomeei, dublat de fascinul erotic, se resoarbe în reprezentările Ceciliei Cuțescu- Storck pe această temă într-un tragic omenesc din care dispare senzualitatea morbidă și crudă. În prima perioadă a activității sale artistice, Cecilia Cuțescu- Storck se arată interesată de redarea unei sensibilități pe care umanitatea o relevă prin suferință, sensibilitate care dobândește la artistă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
apare însoțită de o contesă belgiană și ambele discută oripilate despre caracterul "sinistru" al subiectului aflat în atenția pictoriței. Făcând abstracție de aceste teatrale sensibilități contrariate, Cecilia Cuțescu-Storck diminuează oroarea progresiv, prin eliminarea oricărui reziduu de senzualitate din atitudinea Salomeei. Tema captase din plin atenția pictoriței, care o reia în multiple variațiuni, marcând distanța deliberată față de modelul biblic, rodul unei conștiințe estetice ce-și definește clar particularitățile. "Am mai lucrat o serie de pastele și picturi cu subiectul "Salomeea cu capul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
uneori în îmbrățișare a trofeului, devenit monedă curentă a sensibilității decadente prin intermediul piesei lui Oscar Wilde, o comuniune derealizată, imposibilă, menținând o tensiune dureroasă exilată în limbul senzualității macabre? Nimic din toate acestea nu se află în tablourile pe această temă ale Ceciliei Cuțescu-Storck. Cu toate că îmbrățișează capul sfântului, Salomeea nu intenționează să facă gestul blasfemic-provocator, să-l sărute pe buzele inerte. Franz von Stück, Aubrey Beardsley, Lucien Levy-Dhurmer încercau să prindă tocmai acest episod revelator și definitoriu decadent al sărutului pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
obrazul lui. Sfântul nu mai are nimic din acea frumusețe stilizată, imberbă, de efeb-androgin, ca la Beardsley, trecută poate prin filtrul unei sensibilități homoerotice și nici acuratețea trăsăturilor la care se adăuga noblețea unui ten emaciat, a picturilor cu această temă ale lui Franz von Stück. Ele vizau, de fapt, un profil cristic în figura Sfântului Ioan Botezătorul, anticipând prin jertfa sa chinurile Mântuitorului. Sf. Ioan pare desprins dintr-o frescă bizantină, din arta icoanei, fie din picturile primitivilor italieni înfățișându
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]