61,510 matches
-
fostul sat Buciumeni se află pădurea „Dumbrava Minunată”, cunoscută din scrierile lui Mihail Sadoveanu. Pădurea „Dumbrava Minunată” a fost locul de promenadă al multor personalități fălticenene cum ar fi Aurel Diaconescu (care a realizat și donat trei picturi bisericii de lemn de la Buciumeni), Anton Holban, Aurel George Stino, profesorul Botez sau pictorul Aurel Băeșu. Nu se cunoaște anul exact când a fost construită biserica de lemn din Buciumeni. Se presupune că aceasta ar fi fost clădită în secolul al XVIII-lea
Biserica de lemn din Fălticeni () [Corola-website/Science/323879_a_325208]
-
fălticenene cum ar fi Aurel Diaconescu (care a realizat și donat trei picturi bisericii de lemn de la Buciumeni), Anton Holban, Aurel George Stino, profesorul Botez sau pictorul Aurel Băeșu. Nu se cunoaște anul exact când a fost construită biserica de lemn din Buciumeni. Se presupune că aceasta ar fi fost clădită în secolul al XVIII-lea, această datare fiind recunoscută de marea majoritate a istoricilor. Cert este că până atunci nu există însemnări despre biserică. În anul 1786, răzeșii satului Buciumeni
Biserica de lemn din Fălticeni () [Corola-website/Science/323879_a_325208]
-
când biserica era deja construită. Conform inscripției, acea icoană "„s-a făcut cu toată cheltuiala preotului Gavril să fie pentru iertarea păcatelor”". În lucrarea sa, "„Repertoriul bibliografic al monumentelor medievale din Moldova”" (1974), profesorul Nicolae Stoicescu scrie că biserica de lemn din Buciumeni ar fi fost construită în perioada 1700-1706 și reparată în 1824. Conform statisticii fiscale din 1831, pe moșia Buciumeni se aflau în slujbă preoții: Teodor, Gheorghe, Constantin, dascălul Vasile a lui Ștefan Chitic. În anul 1850, are loc
Biserica de lemn din Fălticeni () [Corola-website/Science/323879_a_325208]
-
acest eveniment au participat numeroși credincioși, primarul Vasile Tofan, consilieri locali și persoane care au contribuit financiar la ridicarea acestui așezământ. Căminul poate adăposti un număr de 50 de bătrâni. Biserica „Sfântul Gheorghe” din Fălticeni este construită din bârne de lemn, pe fundație de beton. Ea are formă dreptunghiulară, cu absida altarului de formă poligonală și cu o turlă de formă pătrată, deasupra pridvorului. Pereții exteriori sunt căptușiți cu scânduri vopsite în culoarea albastru deschis. Acoperișul bisericii și cel al turlei
Biserica de lemn din Fălticeni () [Corola-website/Science/323879_a_325208]
-
în trei încăperi: pridvor închis, naos și altar. Edificiul nu are pronaos. Ușile de intrare în pridvor și în naos sunt simple, cu un singur canat. Pardoseala este realizată din scândură. Naosul este separat de altar printr-o catapeteasmă din lemn sculptat. Absida altarului are formă poligonală, fiind decroșată față de restul construcției. Prin dispunerea avansată a catapetesmei, au fost organizate cele două nișe: proscomidiarul și diaconiconul. Pereții bisericii nu sunt pictați, ci împodobiți cu icoane atârnate pe pereți. Scriitorul fălticenean Ion
Biserica de lemn din Fălticeni () [Corola-website/Science/323879_a_325208]
-
ci împodobiți cu icoane atârnate pe pereți. Scriitorul fălticenean Ion Dragoslav (1875-1928) a copilărit în aceste locuri. În povestirea „Furtună” (1912), el își începe relatarea cu următoarea descriere: "„Deasupra târgului nostru, spre sfințit, pe un deal e o biserică de lemn, a satului Buciumeni, făcută de un popă de pe vremuri, încunjurată de copaci, un fel de crâng singuratec, întrucât, din târg până acolo se fac numai ogoare și deacolo în sus iar, - azi locuri de arătură care câteodată când îs toloace
Biserica de lemn din Fălticeni () [Corola-website/Science/323879_a_325208]
-
pictat în altar cu slove roșii; acest polenic este astăzi grav deteriorat și imposibil de descifrat. O fotografie a sa, împreună cu o transcriere a textului, a fost publicată de Gheorghe Balș în 1928. Al doilea pomelnic a fost pictat pe lemn la 1815, în perioada domniei lui Scarlat Callimachi (1806, 1807-1810 și 1812-1819); el se mai afla în biserică la sfârșitul anului 1967 , când a fost efectuat un inventar al bunurilor parohiei. Pomelnicul a dispărut ulterior, fiind descoperit recent în depozitul
Biserica Cuvioasa Parascheva din Târgu Frumos () [Corola-website/Science/323876_a_325205]
-
erau deja foarte deteriorate. În prezent, în depozitul de obiecte de patrimoniu al Mănăstirii Golia din Iași se află 17 icoane provenite de la Biserica „Cuvioasa Parascheva” din Târgu Frumos. Icoanele au dimensiuni relativ mici, ele fiind pictate în ulei pe lemn la începutul secolului al XIX-lea, cu o singură excepție (icoana Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care datează din secolul al XVIII-lea). Cele 17 icoane sunt într-o stare avansată de degradare, având pictura scorojită și afumată, precum și fisuri
Biserica Cuvioasa Parascheva din Târgu Frumos () [Corola-website/Science/323876_a_325205]
-
cu o singură excepție (icoana Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care datează din secolul al XVIII-lea). Cele 17 icoane sunt într-o stare avansată de degradare, având pictura scorojită și afumată, precum și fisuri sau chiar lipsuri de bucăți de lemn. Potrivit inventarului, icoanele au următoarele teme picturale: În depozitul Mănăstirii Golia se află și câteva cărți de cult care au fost tipărite la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Acestea sunt într-o stare avansată
Biserica Cuvioasa Parascheva din Târgu Frumos () [Corola-website/Science/323876_a_325205]
-
stare avansată de degradare, lipsindu-le la marea majoritate primele pagini și coperțile. Unele dintre ele conțin însemnări. Cele mai vechi cărți de cult sunt următoarele: Recent, s-a mai găsit în depozitul Mănăstirii Golia și un pomelnic pictat pe lemn la 1815, în perioada domniei lui Scarlat Callimachi. El este din lemn de tei și are următoarele dimensiuni: 56x36x2 cm. Pomelnicul se află astăzi într-o stare avansată de deteriorare. Textul inscripției a fost publicat în 1908 într-o variantă
Biserica Cuvioasa Parascheva din Târgu Frumos () [Corola-website/Science/323876_a_325205]
-
coperțile. Unele dintre ele conțin însemnări. Cele mai vechi cărți de cult sunt următoarele: Recent, s-a mai găsit în depozitul Mănăstirii Golia și un pomelnic pictat pe lemn la 1815, în perioada domniei lui Scarlat Callimachi. El este din lemn de tei și are următoarele dimensiuni: 56x36x2 cm. Pomelnicul se află astăzi într-o stare avansată de deteriorare. Textul inscripției a fost publicat în 1908 într-o variantă prescurtată de către Nicolae Iorga. Inscripția este pictată cu litere mari, aurite, și
Biserica Cuvioasa Parascheva din Târgu Frumos () [Corola-website/Science/323876_a_325205]
-
în 1849. Se remarcă prin fragmente sculpturale decorative la pridvor și funia ce încinge biserica, precum și pictura iconostasului și a icoanelor vechi rămase în inventarul bisericii. Pisania din interior constituie un izvor documentar local ce ridică valoarea lăcașului. Structura de lemn originală se păstrează în condiții bune. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . Biserica a fost ridicată în anul 1778 în Sârbenii-Moșteni, pe proprietate de moșneni. Despre ridicarea ei în secolul 18 și renovarea ei în
Biserica de lemn din Sârbenii de Jos () [Corola-website/Science/323025_a_324354]
-
LMI 2004: . Biserica a fost ridicată în anul 1778 în Sârbenii-Moșteni, pe proprietate de moșneni. Despre ridicarea ei în secolul 18 și renovarea ei în vremea revoluției pașoptiste, vorbește pisania din interiorul bisericii. Pisania se află pe un panou de lemn, fixat într-o grindă tirant, pe locul peretelui despărțitor dintre tindă și naos. Ea este scrisă în chirilice și transmite următoarele date și fapte: "„Aciăst sfânt lăcaș ce să prăznuește hramul sf[ântului] erah Nicolae și al prapodomni[i] Parascheva
Biserica de lemn din Sârbenii de Jos () [Corola-website/Science/323025_a_324354]
-
tirant, pe locul peretelui despărțitor dintre tindă și naos. Ea este scrisă în chirilice și transmite următoarele date și fapte: "„Aciăst sfânt lăcaș ce să prăznuește hramul sf[ântului] erah Nicolae și al prapodomni[i] Parascheva, s-au făcut de lemn la leat 1778 în zilele luminatului d[o]mn Alecsandru Ion Ipsilat voivod. S-au săvărșit sf[inte]le slujbe 70 de ani și ajungând în putrejune și dărăpănare, iar la leat 1848 iulie in 1, s-au învrednicit cei
Biserica de lemn din Sârbenii de Jos () [Corola-website/Science/323025_a_324354]
-
grindă tirant, purtătoare de pisanie, cruce și molenii. Interiorul a fost îmbrăcat cu blăni verticale pentru o mai bună izolație. Tot atunci a fost probabil ridicat și turnul peste pridvor. Stâlpii pridvorului sunt foarte asemănătorii cu cei de la biserica de lemn din Puranii de Sus, și au fost probabil adauși sau schimbați la 1848. Cel de al doilea hram a fost probabil adăugat la resfințirea bisericii. Lucrarea zugravilor se reduce la iconostas, câteva icoane, ușile împărătești, crucea cu moleniile de pe grinda
Biserica de lemn din Sârbenii de Jos () [Corola-website/Science/323025_a_324354]
-
altă lucrare de renovare a fost consemnată în anul 1911. Renunțarea la peretele interior din 1848 a condus inevitabil la deformări structurale în deceniile care au urmat. Scopul principal al lucrărilor din 1911 au fost de a stabiliza structura de lemn cu tiranți de fier transversali și a opri deformațiile din fundația de zidărie cu o chingă de fier, de jur-împrejur. Este posibil ca timpanul de vest să fi apărut atunci, sau mai înainte, odată cu adausul turnului peste pridvor. Tot la
Biserica de lemn din Sârbenii de Jos () [Corola-website/Science/323025_a_324354]
-
Soare, îndemnați și ajutați de preotul Ioan Constantinescu din Sârbeni”". În anul 1958 a fost schimbată învelitoarea de șindrilă și au fost refăcute treptele de la intrare din beton. Biserica din Sârbenii de Jos este una dintre foarte puținele biserici de lemn rămase în zona de sud a Munteniei. Are dimensiuni modeste, planimetrie comună și câteva elemente artistice care o scot în evidență. De la vest la est, biserica este împărțită în cele patru încăperi tradiționale: pridvor închis, tindă și naos unite între
Biserica de lemn din Sârbenii de Jos () [Corola-website/Science/323025_a_324354]
-
uși spre altar. Bolta interioară trece din naos în tindă. Încăperile sunt luminate de un număr redus de ferestre, mult mărite într-o fază ulterioară. Structura originală se păstrează în mare parte și a fost ridicată din bârne fasonate din lemne crepate. La altar au fost așezate în rânduri egale, cu treceri distincte de la un rând la altul. Bârnele au fost încheiate la capete în cheotori netede, bisericești, în coadă de rândunică. Din punct de vedere artistic, se remarcă în principal
Biserica de lemn din Sârbenii de Jos () [Corola-website/Science/323025_a_324354]
-
și poartă hramul „Sfântul Nicolae”. A fost ridicată în anul 7321 al erei bizantine, anii 1812-1813 ai erei noastre, și refăcută în 1883. Se remarcă prin fragmente sculpturale decorative la intrare și icoanele vechi rămase în inventarul bisericii. Structura de lemn originală se păstrează în condiții bune și prezintă o tehnica mixtă, în cheotori și în căței. Structura altarului este parțial protejată cu blăni de lemn verticale de pe la 1883. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: iar
Biserica de lemn din Sericu () [Corola-website/Science/323048_a_324377]
-
prin fragmente sculpturale decorative la intrare și icoanele vechi rămase în inventarul bisericii. Structura de lemn originală se păstrează în condiții bune și prezintă o tehnica mixtă, în cheotori și în căței. Structura altarului este parțial protejată cu blăni de lemn verticale de pe la 1883. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: iar locul pe care este așezată este înscris în repertoriul arheologic național, RAN: . În jurul bisericii se păstrează câteva valoroase cruci de piatră din secolul 19. Biserica
Biserica de lemn din Sericu () [Corola-website/Science/323048_a_324377]
-
În jurul bisericii se păstrează câteva valoroase cruci de piatră din secolul 19. Biserica a fost ridicată în anul 7321 al erei bizantine, anii 1812-1813 ai erei noastre, în Osebiți-Blejești, pe proprietate de moșneni. Pisania bisericii, însemnată pe un panou de lemn, pe care se află datarea bisericii, a fost demontată și se păstrează în depozitele Mitropoliei din București. Unei renovări din 1883 i se datorează apariția turnului peste pridvor, timpanul spre vest și învelirea pereților exteriori cu blăni verticale. În interior
Biserica de lemn din Sericu () [Corola-website/Science/323048_a_324377]
-
la] biserica sf[ân]t[ul] Nicolae c[omuna] S[e]ricu, 10 mai 1936”". Slăbirea structurii a necesitat întărirea cu proptele jur-împrejurul ei, petrecută probabil tot în această perioadă. Biserica din Sericu este una dintre foarte puținele biserici de lemn rămase în zona de sud a Munteniei. Are dimensiuni modeste, planimetrie comună și câteva elemente artistice care o scot în evidență. De la vest la est, biserica este împărțită în cele patru încăperi tradiționale: pridvor închis, tindă și naos unite între
Biserica de lemn din Sericu () [Corola-website/Science/323048_a_324377]
-
uși spre altar. Bolta interioară trece din naos în tindă. Încăperile sunt luminate de un număr redus de ferestre, mult mărite într-o fază ulterioară. Structura originală se păstrează în mare parte și a fost ridicată din bârne fasonate din lemne crepate. Bârnele au fost încheiate la colțuri în cheotori netede, bisericești, în coadă de rândunică. Lungimea bisericii este realizată prin încastrarea capetelor de grinzi într-un stâlp vertical, în dreptul fostului perete despărțitor dintre tindă și naos, tehnică numită în căței
Biserica de lemn din Sericu () [Corola-website/Science/323048_a_324377]
-
ține loc de cărămidă la construirea caselor țărănești tradiționale de la șes. În casele țărănești din vechime, podeaua era din lut bătut cu maiul și muruit cu argilă (roșie ori albastră), amestecate cu funingine și balegă de vacă proaspătă. Pereții de lemn erau cercuiți, după care se lipeau (adică: tencuiau) cu pământ amestecat cu pleavă, paie de grâu ori ovăz tocate și puțină balegă, frământat bine cu picioarele ori cu un mai de lemn. Medicul-scriitor Vasile Voiculescu, în cartea sa "Dicționarul de
Baligă () [Corola-website/Science/323063_a_324392]
-
funingine și balegă de vacă proaspătă. Pereții de lemn erau cercuiți, după care se lipeau (adică: tencuiau) cu pământ amestecat cu pleavă, paie de grâu ori ovăz tocate și puțină balegă, frământat bine cu picioarele ori cu un mai de lemn. Medicul-scriitor Vasile Voiculescu, în cartea sa "Dicționarul de leacuri", scoasă de Fundația Culturală Regală Principele Carol, în 1935, la litera B, în articolul despre „Balega de vite”, scrie următoarele:
Baligă () [Corola-website/Science/323063_a_324392]