7,108 matches
-
și tot ce atinge, oameni și locuri, par sacralizați. Un sentiment de liniște, de interiorizare, propice comunicării cu strămoșii, cu cei care au fost, ne trimite la L. Blaga: Ce liniște-i aici de aceea poate/ Când sărut iarba aud șoapte/ Venind de demult/ Aceste păduri care se întorc din iarnă cântând/ Leagănă-n arbori întreaga mea viață." În 1961 apare volumul "Versuri", în care reînvie câteva cicluri mai vechi. "Amintiri din munții Bihariei" evocă în tablouri halucinante figura lui Bălcescu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ochii de diamant/ Ridicat pe iedera de foc". 18 "Și s-a urât cu cântecul din fluier,/ Cu jalea din câmpii, alăuta/ Vor șerpi cu clopoței, năpârci cu șuier,/ Și nu mai vor nici hora, nici lăuta." 19 "Ca o șoaptă din țărână/ Împrejurul roții olarului/ Venim de departe lovindu-ne./ Nu ne chema, nu ne opri, nu ne opri, nu ne întoarce/ Căci noi suntem de ieri și de ne vei striga, nu vom auzi". Alegoria se vrea încărcată de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
slujbă sau că-i prost de dă în gropi. Nicio haină de-a împăratului nu stârnise atâta bucurie printre oameni. Împăratul e dezbrăcat! a spus deodată un copil. Asta-i vocea nevinovăției a zis tatăl copilului și a spus în șoaptă și altora ce vorbise copilul. E dezbrăcat! a strigat tot poporul. Împăratul a auzit și i s-a părut și lui că poporul are dreptate, dar s-a gândit: "Acum nu mai pot să dau înapoi, trebuie s-o țin
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
se ridică, tăcută, arzătoare, îl privește pe Trigorin în ochiul viu prin care nu cere nimic. Arkadina fuge apoi în culise și revine cu aceeași îngrijorare, nemaiprididind, îngenunchează, îi pune lui Trigorin mâna pe frunte. Dincolo de perdeaua din stânga se aude șoapta înspăimântată a Ninei. Și tot de acolo, peste o clipă, se ivește în scenă mașinistul cu mânecile suflecate... Rămâne drept, îi cercetează de la distanță ochiul larg deschis și fix, apoi se alătură Arkadinei. Încearcă să-l salte pe Trigorin de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
galben. Natura este expresia unei dezorganizări sufletești, a unei nevroze, spațiul este infinit, de o tristețe armonioasă, parcă ar fi un gol tăcut unde poți să auzi zorile, unde noaptea e mai grea, deplină, frigul e liniștit, pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt, ecourile depărtate se confundă într-o tenebroasă și profundă unitate miasme, culori și sunete își răspund (ireproșabil) coloana sonoră semnată de Nicolae Ciolcă, concurentă foarte serioasă celei din "Padre, padrone", semnată de Egisto Macchi, peliculă premiată la
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
păcat. Stam singuri, și cum cerul greoi șintunecat Părea o carte veche cu taine sibiline, Noi glasul ridicarăm în cântece senine Chemând uitarea sfântă în tragicul palat. Bătând din aripi grele, trecu grozava noapte, Plutind demoniacă în valuri lungi de șoapte, Iar jos, zăcând în umbră, stau roze la picioare. Păunii sub arcade, visând, plângeau în somn, Și rozele păliră ca albele fecioare Ce mor chemând zadarnic al visurilor domn. (Ștefan Petică, Moartea visurilor - XIV) Redactează, pe foaia de examen, răspunsul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
poetul nu va exclude totuși celebrarea farmecelor anatomice ale femeii iubite într-o sublimată și totuși mistuitoare posesiune: "Te dezgolesc și-n brațe îți strâng rotunda noapte / Lumina cărnii pipăi cu degete de orb / și mâna ospătată cu sâni, culege șoaptă. / Tot trupul cu migală de mângâieri să-ți sorb". Citatul ales de Nicolae Oprea anunță melosul sculptural și stilistica sinesteziilor din "ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginară de V. Voiculescu", și nicidecum extremismul erotico-ludic al lui Emil Brumaru, cum
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
se-ntîmplă, sigur o să se sperie ăla, o să facă o moacă. Poate-o să aflăm cine-i, așa, după moarte. De după ușă s-a auzit o voce feminină, îngroșată de vîrstă și țigări: Copii, știu că sînteți acolo, v-am auzit șoaptele. Nu vă mai prefaceți că n-auziți și dați-mi drumul. Nu i-a răspuns nimeni. Clanța se mișca, de parcă cineva s-ar fi grăbit să-i deschidă. Sper că nu faceți năzbîtii, copii. Am auzit gălăgie, ce se-ntîmplă pe-
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
umane, Duca-Vodă știe să caute punctul vulnerabil al interlocutorului și să-l lovească necruțător. De multe ori recurge la arta disimulării: " Întorcând spatele marelui episcop și coborând glasul, ca sfântul să nu-i vază obrazul și să nu-i audă șoaptele, isprăvi printr-o poruncă plină de cumințenie". În familie era autoritar, doamna îi era supusă, domnița nu-i ieșea din cuvânt, iar cei sărmani, din afara curții, murmurau cu tristețe, că în țara lui Duca-Vodă "nu-i nimic sigur decât birul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sub semnul întrebării"82. Cum se mai împăca acum "terapia" pe care și-o aplică Cioran pentru supraviețuire și scrisul ca mesaj? Din nou un Cioran contradictoriu. Cioran, spunea un cititor, scrie lucrurile pe care fiecare și le repeta în șoaptă. "Nu scriu propunându-mi să confecționez o carte, pentru ca să o citească cineva. Nu, scriu ca să mă ușurez. Or, abia după aceea, meditând asupra funcției cărților mele, mă gândesc că ar trebui să fie ceva cam că o rană. O carte
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ar stânjeni sau ar fi respinsă. Într-un astfel de caz intră și situația unei diriginte presată de cancelarie să descopere dacă o bârfă a școlii are temei: este eleva X însărcinată? Eleva, o nonconformistă standard, la urechile căreia ajunseseră șoaptele de pe culoare, venea deliberat, zi de zi, fără cordon la uniformă (da, era pe vremea tristelor sarafane bleumarin!), expunându-se ostentativ pe toate culoarele instituției. La presiunile cancelariei și direcțiunii, diriginta a optat pentru o formulă atipică. A încredințat problema
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
privire împrejurimile, și apoi, după o clipă de șovăire, mă conduce spre un copac (un copac din miile, din milioanele care creșteau în pădurea aceea), și îi scrijelește trunchiul cu o așchie. "Vino-ncoa', uită-te bine", îmi zice în șoaptă, arătându-mi, la nivelul capului, o gaură prin care mi-e dat să văd numaidecât un ochișor care ne privește câteva secunde, sclipind, apoi dispare. Era un șoarece de pădure. Ciocăni apoi la intrarea în scorbură și șoarecele veni să
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
un coleg masculin (că de nu-i misogin, e atras de vagi insinuări prea gay etc.). Apoi, am auzit că era mereu pusă pe fapte bune, o vorbă dulce (care mult aduce) pe la urechea cui o merită prin rang, o șoaptă mai discretă pentru a face atentă o prietenă că tipul cu care discuta nu e prea cool (nici cușăr și nici șic). C'est la grande classe, quoi!ffff. Am părăsit-o după un timp, deși mă atrăgea în felul
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
și disperată, dar încă dornică de a-și juca poate cea din urmă carte a iubirii. Cu orice preț. De aceea, naratorul îndrăgostit de superioara ei omenie (ce va să devină jertfă de sine), crede că "viața cu Italia, în șoaptă, în izolare, era cea adevărată. Clandestină, fără orizont, speriată, dar adevărată". Lucrurile se complică odată cu semnele de boală date de Italia. Însărcinată, are o desprindere de placentă. Fiind vorba de o urgență, Timo o duce chiar la spitalul în care
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
cu care se încheie un splendid Cântec trist ("Doar în voi, suav și tainic,/ Ca adus de un murmur,/ Pot, suit pe taburete,/ Să ating iar cerul pur") sau primele două catrene din Astenie ("Vorbiți încet, sau poate chiar în șoaptă,/ Azi sunt neputincios ca o mătasă,/ Doar sufletul îmi lunecă prin casă/ Pe marile covoare și așteaptă.// Intrarea lui în vis e-ngăduită/ De mult. S-a pregătit cu sârguință./ Hainele mele fragede palpită/ Să-i înfășoare lirica ființă"), ambele incluse
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
între sine și o lume nedreaptă, incapabile a înțelege miza strădaniilor sale artistice. Miză care transpare, bunăoară, din crezul poetic pe deplin elocvent ce dă și titlul volumului Aveți nevoie de mine (Editura 24: ORE, Iași, 2012): " avem nevoie de șoaptă/ avem nevoie de cuvânt/ avem nevoie de strigăt/ și de cântec/ și de bucurie/ cum mai avem în noi/ lacrimi și tristețe/ durere și răni sângerânde// avem nevoie de îmbrățișare/ de ochi verzi/ spălați cu întinderea oceanului/ sau colorați direct
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
folcloric distilat în forme de cert rafinament stilistic: "!ți-ai crescut parcă anume/ părul cel mai lung din lume/ ca-ntr-un giulgi să-ți ții într-însul/ trupul tău curat ca plânsul/ lin pornit și-ncheiat lin/ ca-ntr-o șoaptă de amin... // eu de-acuma ți-s străin...// nu mai vii și nu mai vin/ să mă-mbăt de sfântu-ți vin/ unde-n vin găsesc venin /eu de-acuma nu mai vin...// unde vin găsesc venin...// nu-i mai știu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
penele albastre cu care clipește/ atunci când e să fie adorabilă/ portjartierul de mireasă/ cameea și fardul deopotrivă/ cuțitul de conserve/ (pentru vremuri mai rele)/ cei doi fluturi siamezi,/lipiți de cerul gurii/ numai sărutând-o pe buze/ afli secretul neînțeleselor șoapte/ de care nu a scăpat din adolescență...". În texte precum Heruvim la masa de scris, Nu sunt Pygmalion, Cosmos, Rusalii, Umbra de ibovnic umbra biograficului este deja aproape efasată. În loc, începe să se proiecteze un univers liric de sorginte folclorică
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vise, Editura Junimea, Iași, 2007); Dealurile cu îngeri plângeau, Editura Junimea, Iași, 2008; Omul cu un singur înger, Editura Junimea, Iași, 2009; Dublu portret, Editura Junimea, Iași, 2009; Pasărea amintirilor, Editura Junimea, Iași, 2010; Mărul mușcat, Editura Junimea, Iași, 2010; Șoaptele merelor mușcate, Editura Timpul, Iași, 2010; A douăsprezecea dimensiune, Editura Fundației Culturale Poezia, Iași, 2011; Solitudine, Editura Junimea, Iași, 2012; Călcâiul cu săgeată, Editura Timpul, Iași, 2012; O liniște... Cuvinte, Editura Timpul, Iași, 2012; Iubito, mai adu-mi un măr
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vise, Editura Junimea, Iași, 2007; Dealurile cu îngeri plângeau, Editura Junimea, Iași, 2008; Omul cu un singur înger, Editura Junimea, Iași, 2009; Dublu portret, Editura Junimea, Iași, 2009; Pasărea amintirilor, Editura Junimea, Iași, 2010; Mărul mușcat, Editura Junimea, Iași, 2010; Șoaptele merelor mușcate, Editura Timpul, Iași, 2010; A douăsprezecea dimensiune, Editura Fundației Culturale Poezia, Iași, 2011; Solitudine, Editura Junimea, Iași, 2012; Călcâiul cu săgeată, Editura Timpul, Iași, 2012; O liniște... Cuvinte, Editura Timpul, Iași, 2012; Iubito, mai adu-mi un măr
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Omul cu un singur înger, 2009; Ion Hurjui, în "Cronica", nr. 4, aprilie 2009; Ion Hurjui, în "Plumb", nr. 37, aprilie 2010 și în nr. 38, mai 2010; Gheorghe Mustață, în "Plumb", nr. 45, decembrie 2010; Victor Fărcășel, "Prefața" la Șoaptele merelor mușcate, 2010 și la A douăsprezecea dimensiune, 2011. MĂNUCĂ, Maria, n. 20 decembrie 1940, București. Studii gimnaziale și liceale la Liceul "Oltea Doamna" din Iași (1950-1957), Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității "Gr.T. Popa", Iași (1957-1963); Școala Populară
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
text precum Nesfârșită-i surparea, esența și manifestările dramei: "în afara mea// încotro să pășesc?//numai pe potecile mele/ zdrențuite, însângerate,/ numai în/ pasul nesigur, șovăielnic,/ numai în gestul nehotărât,/ numai în zâmbetul crispat și fugos/ numai în tremur, numai în șoaptă/ mă simt acasă/ la fel de trist/ la sfârșit de mileniu/ ca la facerea lumii". La sfârșitul spovedaniei, după atâtea Amânări, contorsiuni, amânări, în locul unui mult dorit proces cathartic, reapare deznădejdea: "de-acum ce mai pot aștepta/ ca de coșurile adolescenței/ m-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pupe mirii/ și să învețe tabla-nmulțirii". Ignorând aceste avertismente, cititorul poate avea revelația unei poezii ce, paradoxal, emană o "blândețe iubitoare care, dincolo de abise, apropie și umanizează" (Constantin Ciopraga). Pe nesimțite, spațiul poetic se umple de ecouri pulsatile și șoapte secrete, provenite din forul poetic cel mai intim, acolo unde palpită interogații asupra rostului adânc al ființei, raportate simultan la sine și la alteritate: "Ceea ce tu nu ai simțit/ a fost clipa secretă/ a cunoașterii de sine/ ceea ce se cunoaște
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
natale numite de el: pământul fără seamăn. Sicilia idealizata, proiectată în mit, sustrasa trecerii timpului și progresului civilizației umane constituie punctul terminus al frecvențelor reîntoarceri imaginare. În mod similar cu unele contexte leopardiene imaginile auditive însoțesc aici deplasările, asemenea unor șoapte venite din vechime: Mă cheamă din nou uneori glasul tău / și nu știu ce ape și ceruri / se deșteaptă-nlăuntru-mi (Ulicioara, trad. MB).324 Anulând dimensiunea spațială prin unirea înaltului cu întinderea apei, ermeticul introduce imaginea sonoră a nostalgiei: vocea ulicioarei. Că o
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
nostalgiei: vocea ulicioarei. Că o epifanie, glasul drumului deschide în interiorul eului poetic imaginea satului, a strălucirii soarelui pe zidurile caselor, a lămpilor și tavernelor puștii. Alteori succesiunea imaginilor sonore trasează o linie invizibilă ce unește casele unui sat, ca o șoaptă divină purtată pe drumul în formă de cruce: Ulicioara: o cruce de case / ce se cheamă încet (idem, trad. MB). Aceste linii ce țin de un geometrism tipic quasimodian constituie un punct de originalitate și îl distanțează de poezia lui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]