7,862 matches
-
aveau numărul de cod 808-B \ se afla undeva în interiorul reședinței Marelui Judecător. Era hotărât ca astă-seară să deslușească tainele acestei probleme. De asemenea, va încerca să descopere pentru el însuși ce se ascundea în Adăposturile subterane. De îndată ce va coborî în adâncuri va întreprinde o cercetare completă și rapidă, atât cât îi va permite timpul. De îndată ce... Asta era problema: să intre, să ajungă jos. Oprindu-se la umbra unui arbust, se simți copleșit de neputință. Cu un efort, alungă îndoielile care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
BĂRBAȚII PRIPP. ÎN CONSECINȚĂ ERAU CONSIDERATE CA UN FEL DE PIONI, CHIAR DE ELE ÎNSELE. POȚI AMINTI? O ÎNTREBĂ YISCHA AMENINȚĂTOR PE FEMEIE, ÎNTORCÂNDU-SE SPRE EA. \ OCEANUL, RĂSPUNSE EA TREMURÂND, CU O VOCE TRISTĂ. MÂLUL DE PE FUND. STÂNCILE DIN ADÂNCURI. PLAJELE FIERBINȚI ȘI IMPOSIBILITATEA DE A TE ASCUNDE DE SOARELE ARZĂTOR. \ RĂSPUNSURILE VĂ SATISFAC? ÎL ÎNTREBĂ YISCHA POLITICOS, ÎNTORCÂNDU-SE SPRE MARIN. ACESTA SE HOTĂRÎ BRUSC. Am nevoie de voi amândoi pentru un experiment, spuse el. \ Periculos? NU VEȚI SUFERI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
parte era pus indicatorul Periculos. Nu era nici o urmă de paturi sau trupuri. Întrebă despre asta pe un ton distrat, iar ghidul își aruncă ochii pe o listă. \ AICI NU S-A GĂSIT NICI UN CADAVRU, DOMNULE. Răspunsul îl lovi în adâncul sufletului. Era ca și când până în acest moment mai nutrise o speranță, iar acum nu mai avea nici una. Simți o descurajare, un fel de apatie a resemnării, o convingere indiferentă că se îndeplinise tot ce putea fi mai rău. Tristețea îl doborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
slab și fără apărare pe care durerea îl înspăimântă întotdeauna, copilul ei, care avea nevoie de ea. În chiar clipa aceea, îl auzi scoțând un geamăt. Se strânse și mai tare lângă el, îi puse mâna pe piept, și, în adâncul ei, îl strigă cu numele de iubire pe care i-l dăduse altădată și pe care și-l mai spuneau uneori și acum, dar fără să se'mai gândească la înțelesul lui. Îl strigă cu toată ființa. Avea și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de tare, sfâșiindu-mă cu lăncile lui fierbinți țâșnite din pământ, să mă adăpostesc, să mă adăpostesc repede, sub stânca cea mare, până nu-mi pierd mințile. Ce umbră răcoroasă! Cum de se poate trăi în orașul de sare, în adâncul acelei căldări pline cu căldură albă? Pe zidurile drepte ale caselor, cioplite cu târnăcopul și netezite grosolan, urmele lăsate de tăiș se zbârlesc ca niște solzi sclipitori, îngălbeniți pe alocuri de nisipul auriu, dar când vântul mătură zidurile drepte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
negri, căci poartă lungi veșminte negre, iar sarea care-i năpădește până-n vârful unghiilor, sarea amăruie care le scrâșnește între dinți în timp ce dorm, cufundați în somnul polar al nopților, sarea pe care o beau o dată cu apa singurului izvor, aflat în adâncul unei crestături strălucitoare, lasă uneori pe straiele lor întunecate lungi dâre, ca urmele melcilor după ploaie. O, Dumnezeule, îndură-te și dă o ploaie, o ploaie adevărată, o ploaie care să nu se mai sfârșească, o ploaie cu bășici, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
n-am murit, și într-o singură zi o ură tânără s-a ridicat o dată cu mine, a mers către ușa din fund, a deschis-o, a închis-o în urma mea, îi uram pe ai mei, idolul era acolo, și, din adâncul prăpastiei mele, nu mi-a fost deajuns să mă închin lui, ci m-am încrezut în el cu tărie, tăgăduind toate lucrurile în care crezusem până atunci. Slavă lui în veci, el era tăria și puterea, îl puteai nimici dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
atunci. Gerul trecuse și vapoare întregi cu cereale soseau acum din Franța. Dar nu-i va fi ușor să uite mizeria acelor luni, armata de fantome în zdrențe rătăcind sub soarele dogoritor, podișurile arse, pământull chircindu-se treptat, pârjolit până în adâncuri, pietrele făcându-se pulbere sub călcâi. Oile muriseră cu miile, și, ici-colo, uneori neștiuți de nimeni, și oamenii. În fața mizeriei celorlalți, el, care trăia aproape ca un călugăr în acel colț uitat de lume, mulțumindu-se cu puținul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fi, până în clipa în care arabul se ivi din nou în ușă, o închise cu grijă și se culcă la loc, fără zgomot. Atunci Daru se întoarse cu spatele și adormi. Ceva mai târziu i se păru că aude, din adâncurile somnului, pași furișându-se în jurul școlii. "Visez, visez!" își spunea întruna. Și dormea mai departe. Când se trezi, cerul era senin, prin crăpăturile ferestrei pătrundea aerul rece și curat. Arabul dormea, încovrigat sub pături, cu gura căscată, doborât de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o cârpă) așa cum fac aceștia de douăzecișidoi de ani fără frică de Dumnezeu”. “Țara mea dragă, eu nu sunt perfectă dar te iubesc ca pe o mamă: îți iubesc pletele aurii, ca azima bunicii; ochii tăi negri, supraveghetori, forând în adâncuri; mâinile amândouă care îmbrățișează munții și apele, pădurile și oamenii; degetele picioarelor tale, stâlpi la hotare; pământul, sânii tăi din care curg: laptele și mierea; buzele tale din care izvorăsc cuvintele în limba latină; inima ta, cuptorul în care se
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ar apăsa palmele nu peste gură, cum s-ar cuveni, ca să nu tulbure tăcerea sălii, ci peste ochii încinși. Exasperată, din cauza efortului de-a se stăpâni. Plăsmuirile tremură o clipă și se sparg. Zac undeva, zgribulit pe fundul vreunui vas. Adâncurile nopții stăruie. Recuperarea se desfășoară incert, pe porțiuni fără legătură între ele. Iarăși copil, pierdut prin lungi curți interioare, năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit tunel sticlos, pustiul căruia îi dăruiesc, înfricoșat, spaimele și așteptarea. Oasele se lungesc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
simetria acelorași urechi roșii, în creștere, până devin ale unui elefant, uriașe, indolente, încărcate de misterioase primejdii, fluturând de o parte și de alta a capului, atingându-mi gâtul moale și umed. În oglindă, imaginez libertatea, smulg fantoma ei din adâncul cel mai tainic, unde a tot scâncit, ascunsă de ochiul supraveghetorilor. Fereastra aduce același colț aburit de cer, triunghiul de tablă verde de pe acoperișul magaziei vecine, un coș pătrat și gros, din cărămidă afumată. Sunt într-un tren. E frig
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rătăcire...“ Încleștarea hărăzită aleșilor ar putea spori în noi puterea trupului și ascuțimea minții ? Ar trebui să privim încercările la care suntem chemați cu o proaspătă curiozitate, în stare a răspunde celor mai neașteptate lovituri, ca și mângâierilor înșelătoare. „Din adâncuri te chem, Doamne...“ Fiul nenăscut al Siei Strihan nu este decât un biet clovn al cotidianului strâmt și tiranic ? „Aruncă o privire asupra copilului pe care l-ai lăsat în această vale de suferință și încercări.“ Peste ecranul ruinat al
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înguste și adânci ca o oală. Apa curge îndelung pe degete, pe palme, pe păr și urechi și frunte. Se apropie de fereastra deschisă. Se reazemă de pervaz. Luna s-a depărtat, dar încă luminează. Tăcere adâncă, adâncă, adâncă, până în adâncul iadului. Cornelia Matei sau Matei Cornelia... de câte nu l-ar fi scutit vizita bibliotecarei ! De n- ar fi fost atât de leneș, dacă ar fi răspuns la telefon, dimineață, demult, acum un veac. L-ar fi acceptat, probabil, s-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe Mine. 6. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, și să fie înecat în adîncul mării. 7. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! 8. Acum, dacă mîna ta sau piciorul tău te face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
fața lui Dumnezeu ca o lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și în același timp mângâietoare ca o sărutare de mamă... Din strălucirea dumnezeiască însă se limpezea o privire vie, infinit de blândă și de măreață, care parcă pătrundea în toate adâncurile și ascunzișurile... Arătarea aceasta a durat numai o clipă și a fost atât de nemărginit de dulce, că inima lui Apostol și-a oprit bătăile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie, bolnavă. Totuși, sufletul îi era
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în suflet toate zbuciumările care crezuse că s-au stins fără urme. Ar fi vrut să protesteze și să isprăvească cu omul acesta care, urmărindu-i cu încredere, îl făcea părtașul unor gânduri primejdioase. Simțea însă cu groază că, în adâncul inimii, gândurile acestea îi erau dragi și le tăinuia acolo ca pe niște odoare prețioase. ― Domnule căpitan..., murmură Apostol, uitîndu-se în ochii lui, rugător. Din privirea și glasul lui, Klapka sorbi un îndemn care îi lumină fața frământată. Ca și când ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu-i cauză serioasă! Pentru închipuiri copilărești nu se poate zdrobi norocul unei fete!... Spune și d-ta, doamnă, că doar ești femeie înțeleaptă și ai văzut multe în lume, spune: se poate? Întrebarea găsi pe doamna Bologa nepregătită. În adâncul sufletului era mulțumită că Apostol a ajuns la vorbele ei. Purtările Martei o indignaseră pe ea, care niciodată n-a cunoscut cochetăria. Nu că ar fi bănuit-o de lucruri prea grele, dar pe nevasta feciorului ei n-o putea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
simțea Apostol că mai are o datorie de împlinit, dar mereu i-a lipsit curajul. Acuma își dădu seama că a trecut vremea șovăirii. După-amiază bătu la poarta avocatului Domșa, găsi pe Marta acasă, îi sărută mâna, o privi în adâncul ochilor și o rugă să-l ierte cu atâta patimă, că fata se zăpăci, zâmbi rușinată, apoi izbucni în lacrimi, murmurând că numai ea a fost vinovată... Doamna Bologa îl petrecu la gară, pe jos, în zori, căci trenul pleca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de o apăsare crâncenă. Popa Constantin stătea în picioare, la câțiva pași, cu fața în revărsarea de lumină... Deodată Apostol Bologa ridică ochii spre el, însetați și îndurerați. ― Constantine, murmură Apostol cu o voce groasă, ca și cum ar fi vorbit din adâncurile sufletului, eu toată viața m-am războit cu Dumnezeu!... Auzi? M-am luptat în fiece minut, căutîndu-l, adorîndu-l și blestemîndu-l! Am simțit totdeauna că am nevoie de Dumnezeu și Dumnezeu m-a chinuit îngrozitor!... Am avut clipe când l-am
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acusare, O jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, 20De secoli întronat. Aci - se zice - așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o deslegare, 25Vei ține socoteală de cei nenorociți. {EminescuOpIV 15} Aici espatriatul o patrie găsește, A suferinței cale spinoasă s-a finit, Divina fiică, care-Adevărul se numește, Care puțini o-adoară, multimea-o-ocolește, 30A
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
naturii Ce-i glasul lui, consilii vrea a da. În van. Viața, sufletul, rațiunea ? Scânteia care o numim divină - Ne face a ne înșăla asupra firii Și-a n-o-nțelege... O Demon, demon! Abia-acum pricep De ce-ai urcat adâncurile tale Contra nălțimilor cerești; El a fost rău și fiindcă răul Puterea are de-a învinge... -nvinse. Tu ai fost drept, de-aceea ai căzut. Tu ai voit s-aduci dreptate-n lume: El e monarc și nu vrea a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
supune Furtuna, copila de crai. {EminescuOpIV 99} Prin păru-i de aur, coroană Cu colțuri în fulger și jar, Ea apele-n cale-i aplană Și-ndoae bătrânul stejar. Prin poarta îngustă din murii Grădinei, cetăți-mi din stânci, Cobor în adâncul pădurii Unde-isvoarele murmur adânci. Prin nourii rupți trece luna Și-n sufletu-mi dor a pătruns, Și părul mi-l îmflă furtuna Și ochi-mi se-nneacă de plâns. Doresc doar ca în fundul mării Să mă ia cu sine-n sarai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ducilor Daci; De pe scaune cad pe piatra rece, sură, ce podește Sala. - Toți, toți pân-la unul. Unul încă tot trăiește, Arde sânta lui coroană, fulger-ochii lui audaci. Luna-n ocean albastru scaldă corpul ei de aur, Luminând culmile sure și adâncul colcîntaur, Dintru care-eșit se vîră-n nouri anticul castel; Decebal (palid ca murul văruit în nopți cu lună) Se arată în fereastă și-și întinde alba mână Moartă din flamida neagră ce-l acopere pe el. El vorbește. Și profetic glasu-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a vulcanului grozav, Astfel secoli de-ntuneric țin în lanțuri d-umilire Spiritul, ce-adînc se sbate într-a populilor fire, Spiritul, ce-a vremei fapte, de-ar eși le-ar face prav. {EminescuOpIV 145} Dar de secoli fierbe lumea din adâncuri să se scoale. Cum vulcanul, ce irumpe, printre nori își face cale Și îngroapă sub cenușa creațiunea unei țări, Astfel fiii tari și tineri unor secole bătrâne Lumea din încheeture vor s-o scoată, din țîțîne Să o smulgă, s-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]