10,749 matches
-
noastre, unele traduse în spaniolă și "donația" a făcut timp de o săptămână obiectul unei expoziții deschise în holul central al impozantului edificiu. La "Museo Nacional de Bellas Artes", fusesem ca "vizitator" la puțin timp după sosirea la Santiago și admirasem arhitectura clădirii și colecțiile. Era cea mai veche instituție de acest gen din America Latină, fiind fondat în 1880 ca Museo Nacional de Pintura. Și-a schimbat numele în Museo Nacional de Bellas Artes în 1887, iar în 1901 guvernul a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
o bogată experiență în domeniu încât nu era vorba de remarca unui diletant; nu i-am cunoscut și nu îi știam pe autori, dar când am studiat materialul în vederea participării la Comitet, nu m-am putut abține să nu le admir lucrarea elaborată; era un studiu cuprinzător pe diverse ramuri de drept și cu date care atestau afirmațiile făcute. Am avut chiar o senzație neconfortabilă, că beneficiez de munca altora și mă întrebam dacă și eu voi fi la înălțimea studiului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
de razele soarelui și, uneori, de valurile mării a fost o reală desfătare. Cu această ocazie, am reîntâlnit și un fost coleg de școală, Chirică Pavel, care era în post diplomatic la Copenhaga. În Suedia și Norvegia, au putut fi admirate peisajele aflate sub nea, amintind de munții acoperiți de zăpadă din Carpați. La Londra, o mare surpriză: deși ianuarie, cu un strat de zăpadă însemnat, nu era nici urmă din proverbiala ceață... Cu atât mai plăcută a fost vizita, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
carte după carte pe lectorii săi, se transformă, în contextul conversației, într-un joc al seducției, se diluează în zeflemea și autoironie. Cioran pare că a absorbit câte ceva din grația mondenă a memorialiștilor secolului al XVIII-lea, pe care îi admiră atât de mult... Exercițiile de admirație sunt un fel de galerie de tablouri ale scriitorilor pe care Cioran i-a iubit și cunoscut bine, așa cum au fost Eliade, Michaux, Beckett,Ceronetti..." Din răspunsurile lui Emil Cioran la întrebările scriitoarei italiene
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
trăgea o sculă de subt un țol și se mira cum de s-a ascuns acolo. Cel dintăi snop de stuf se mistuise; fumul se risipea și eu ieșeam în lumină, plutind ca pe nouri și genuni. Uncheșul Mitrea mă admira, recunoscând în înfățișarea mea o veche icoană din vreun pridvor în biserică. Pe când el mă privea cu gura pe jumătate deschisă în spinii cărunți ai bărbii ce-i căptușea obrazul, țânțarii dădură din nou năvală asupră-mi. Pielea mea le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apărut prima dată în Însemnări ieșene, nr. 4 și 11/1938. 24 iunie 1937 este chiar data reală a unei vânători în bălțile Dunării. Nuvela a fost scrisă la Copou. Profira Sadoveanu își amintește vorbele prozatorului adresate celor care îi admirau această povestire: „Eu n-am nici un merit. Am spus toate așa cum s-a întâmplat și atâta tot“. „Una dintre capodoperele lui cel mai puțin știute, sintezăde descriere și de invenție grațios livrescă. Nicăieri nu e Sadoveanu mai firesc și totodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un drum pe la Silivri-Capù, dincolo de zidurile împăratului Constantin, ca să vedem mănăstioara Balâclî, unde a făcut popas întru suferințele sale de dragoste Alecu Ruset, eroul meu din Zodia Cancerului. Vineri era zi de repaos a osmanlâilor. Sâmbătă am petrecut câteva ceasuri admirând, ca să zic așa, muzeul Seraiului Vechi. Mai mult magazie de vechituri decât muzeu. Însă noi ne împăcam mai bine cu neorânduiala și cu neprevăzutul lui. Având în mine viziunea proaspătă a comorilor acestora acumulate nu din gust artistic, ci din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să te duci nicăieri. Ai nevoie de siguranța căminului tău! Dar atenția i-a fost distrasă de un ruj. —Pot să-l încerc? E exact culoarea mea. S-a dat cu el, și l-a întins pe buze, s-a admirat în oglindă, iar apoi a fost copleșită de remușcări: — Îmi pare rău, Anna. Am încercat să mă abțin, vreau să spun, date fiind împrejurările... Și mi-e silă de ceilalți, sunt ca uliii. Dar uită-te la mine! Sunt la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Le-ar fi putut face concurență statuilor din Insula Paștelui. M-a întrerupt: — Mă tem că nu vă pot ajuta. Și, cu viteza luminii, m-am trezit în pragul biroului, a cărui ușă se închise irevocabil în urma mea. Nita se admira într-o oglinjoară; arăta de parcă ar fi încercat fiecare produs simultan, ca o fetiță care dăduse iama în trusa de machiaj a mamei. —Nita, mă poți ajuta? —Anna, sunt absolut îndrăgostită de acest gloss... Caut un bărbat. —Bun-venit la New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
el. Cu fesul, geaca și bocancii, era imaginea plină de stil a unui om obișnuit de pe stradă. Nu că aveam de gând să-i spun asta. Și era mai bine că Jacqui nu era acolo să-l audă pe Aidan admirându-mi hainele, pentru că era o mostră clasică de comportament specific unui Mângâietor Delicat. (Detalii despre asta ceva mai încolo.) — Un singur lucru aș vrea să lămuresc, am spus, puțin arțăgos. N-am „dispărut“. Am plecat. Pentru că n-ai vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și pâine foccacia cu ceapă roșie, pe care a trebuit să le miros cam o jumătate de oră înainte de a mi se permite să mănânc vreun pic. Urmate de o chestie franțuzească - o brioșă, poate - la care a trebuit să admir numeroasele orificii pentru aer, care o fac, aparent, să ți se topească în gură. Piesa de rezistență a fost o pâine cu ciocolată pe care m-a pus s-o fărâmițez, astfel că fulgi de ciocolată s-au împrăștiat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mesajul „E momentul cel mai nepotrivit“ încât mai că le vedeai plutind în aer. —Așa deci? Și te măriți cu tipul? — Da. La fel de tăios. Dar nu s-a putut abține să nu îi întindă mâna ca el să-i poată admira inelul de logodnă. —Oau. Te măriți. Ei bine, felicitări. E un individ norocos. Apoi s-a uitat la mine. O privire plină de compasiune. — Oh, micuțo, a zis. E de rău, este? —Ai tras cu urechea la ce vorbeam? Tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în regulă, mulțumesc, dar n-aș putea să fiu atentă destul timp ca să înțeleg. Hei, ne-a scăpat Zona Temperată - macacul, panda roșu, fluturi, rațe. —Rațe? — Da, rațe. Nu se poate să le pierdem. Hai. Am făcut cale întoarsă, am admirat fără prea mult entuziasm animalele din Zona Temperată, am hotărât categoric să sărim peste parcul zoo pentru copii și deodată lucrurile au început să pară cunoscute; ne întorseserăm de unde porniserăm. Ne învârtiserăm într-un mare cerc. Asta a fost? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
grăbiți să se aștearnă la drum, își vindeau ogoarele pe mai nimic, iar cumpărătorii erau în avantaj. — Vreau să-i fac pe blestemații ăștia de rumi să plătească scump, cât mai scump, se justifica el. Astaghfirullah, pe care Hamza îl admirase întotdeauna, voia să-l ferească de a se pomeni în stare de impuritate, tocmai el a cărui lamă purificase jumătate din băieții din Albaicin. Un alt vecin al nostru, Saad, un grădinar bătrân de curând rămas orb, nu se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
jaful, dezmățul, cu aluzii atât de precise, încât toți cei de față au început până la urmă să șușotească numele lui Zeruali, deși acesta nu fusese nici măcar o singură dată rostit. — Aceștia sunt oamenii pe care credincioșii îi respectă și îi admiră în aceste vremuri de decădere! Aceștia sunt oamenii cărora sunteți mândri să le deschideți ușile caselor voastre! Aceștia sunt oamenii cărora le jertfiți fiicele voastre ca unor zeități de dinainte de islam! Înainte de căderea serii, întregul oraș nu vorbea decât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a călătoriei noastre, am coborât munții Ziz, trecând prin nenumărate grădini de palmieri cu delicioase fructe delicate și îndreptându-ne spre câmpia unde se află Segelmesse. Sau mai curând, ar trebui să spun, unde se afla acest oraș atât de admirat de drumeții vremurilor trecute. Se spunea că fusese întemeiat de însuși Alexandru cel Mare, că strada principală era lungă cât s-o parcurgi într-o jumătate de zi de mers pe jos, că fiecare dintre case era înconjurată de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe obraji, cu negru pe mâini și pe picioare, desenându-i între sprâncene un triunghi și încă unul sub buza de jos, alungit ca o frunză de măslin. Astfel fardată, a fost așezată pe un postament pentru a putea fi admirată de toți, în timp ce li se oferea de mâncare matroanelor care o împodobiseră. Spre sfârșitul după-amiezei, prietenii și rudele se adunaseră în fața casei lui Khâli. Mireasa își făcuse în cele din urmă apariția, mai degrabă tulburată decât tulburătoare, gata-gata să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îl leagă de Vatican! Fără îndoială că am greșit lăsându-mă însoțit în prima mea vizită de indescriptibilul Hans. M-am dus mai întâi drept spre strada Vechilor Bănci, cotind-o apoi la stânga pe celebra stradă del Pellegrino, spre a admira vitrinele orfevrilor și galantarele neguțătorilor de mătase. Aș fi stat acolo ceasuri întregi, însă germanul meu începea să-și piardă răbdarea. M-a tras în cele din urmă de mânecă, așa cum tragi de un copil înfometat. Mi-am păstrat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mirodeniile. Galba va fi salvarea noastră... Poate că e gutos, dar guta nu afectează creierul, iar creierul lui Galba este al unui adevărat împărat. Am fost cu el în Germania Superior și am învățat să-l respect și să-l admir. I-a învins pe catti, și ăia sunt niște demoni dezlănțuiți, sângeroși... — Și eu am luptat alături de Galba! - ajutorul de bucătar adăugă cârnați și piper în linte. Nu făcea altceva decât să-i pedepsească pe soldați. Și ce pedepse! Galba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
intrarea secundară a vilei. 27 Valerius intră în cantina unde mirosea a varză și merse de-a lungul meselor, în căutarea unui loc liber. Gladiatorii coborau glasul când trecea prin dreptul lor, iar mulți îl salutau. Îl priveau dezorientați: îl admirau pe bărbatul acela care avea faimă de medic priceput și care încercase să-l ucidă pe împărat. Se mirau că nu fusese judecat pe loc și că ajunsese la Ludi, unde, încă de la primul antrenament, se dovedise incapabil să învețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl duceau pe Valerius în celulă. — În schimb, nimeni nu se poate atinge de Valerius, răspunse un altul. Cică e de-ajuns un cuvânt de-al lui ca să izbucnească o revoltă aici, la Ludi. Nu vezi că ticăloșii ăia îl admiră? Nu știe să lupte, dar l-au ales căpetenia lor. La Ludi, nopțile erau pline de disperare și mânie. Glasurile răzbăteau de la o celulă la alta. Cei închiși își povesteau viața, regretele, dorința de a avea o femeie. Unii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în arena pentru antrenamente. — Vezi câte greșeli fac? — Sunt cei mai buni de pe piață, răspunse Manteus sec. Nu mai sunt maeștri de excepție, ca tine. Vremurile s-au schimbat. — Da... Întotdeauna dăm vina pe vremurile care se schimbă, zâmbi Proculus. Admiră panorama ce se deschidea în fața lui. Privi lung, gânditor spre cea mai înaltă dintre colinele care, în dimineața aceea senină, se vedeau dincolo de zidul de apărare și de păduri. Revăzu o scenă nocturnă: Valerius, întins pe iarbă, lângă un foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în traistă puținele lucruri pe care le luase cu sine, gărzile deschiseră ușa cămăruței lui Valerius. Manteus se ivi în prag. — Bravo, Orpheus, îi spuse zâmbind lui Valerius, care stătea pe saltea, palid și obosit. Nu știu pe cine să admir mai mult: pe tine sau pe maestrul tău. — Spune-i lui Valerius că a fost cumpărat de Vitellius. Oricum știe, fiindcă i-am zis eu, îl întrerupse Proculus. — Dar tu de unde știi? îl întrebă Manteus uimit. Acum vin de la întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că i s-a întins o cursă. Cred că din cauza rănii... — N-a venit? Vedius arătă nervos spre Via Decumana. — Uite-l, spuse iritat. Antonius înainta cu pași siguri, drept, cu atitudinea lui mândră care trezea admirația soldaților. Acum îl admirau și mai mult, pentru că Antonius se mișca dezinvolt, cu toate că avea umărul bandajat și brațul legat de gât. Zâmbetul lui sincer mai risipi tensiunea ce domnea în acea adunare, de parcă simpla lui prezență era de-ajuns pentru a-i liniști pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
două crengi pentru mâini, o oală roșie pentru pălărie, câteva pietricele rotunde și o crenguță pentru gură. Când am ajuns afară, m am apucat de corpul omului de zăpadă, după care am așezat lucrurile aduse de mine la locurile lor, admirându-mi din când în când „opera”. După ce am terminat omul de zăpadă, obosită de atâta efort, dar și încântată că mi-am făcut un prieten din zăpadă, am intrat în casă pentru a-mi potoli foamea. În ziua următoare am
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]