7,716 matches
-
spumante. Colinele Dobrogei (Regiunea VI) Situată în sud-estul României, corespunde în întregime Podișului Dobrogean, clar delimitat între Dunăre, Marea Neagră și frontieră cu Bulgaria. Particularitățile fizico-geografice ale acestei regiuni viticole sunt imprimate în esență de predominarea reliefului de platou, cu slab-moderată altitudine și fragmentare, de învelișul loessic aproape generalizat și de bioclimatul net continental al stepei-silvostepei pontice, a cărui excesivitate este parțial atenuata de vecinătatea Mării Negre și de masele acvatice din Batile și Delta Dunării. Cadrul natural constituie, desigur, condiția de bază
Viticultura în România () [Corola-website/Science/314490_a_315819]
-
Arachnida), insecte, fluturi, muște ca și larvele și ouăle acestora. Pănțărușul nu face parte din categoria păsărilor periclitate. Trăiește în regiunile de câmpie, dar mai ales în regiunile de deal și munte, în păduri, tufișurile din parcuri, fiind întâlnit până la altitudinea de 4.000 de m. În regiunile nordice din Canada sau Siberia de nord este o pasăre migratoare. Există o fabulă atribuită lui Esop în care în întrecerea cine zboară mai sus, pănțărușul, care era desemnat drept rege al păsărilor
Pănțăruș () [Corola-website/Science/314538_a_315867]
-
1877 din ordinul regelui, urmându-se instrucțiunile de scenografie, scrise de Richard Wagner pentru opera Parsifal. Construcția sihăstriei a creat probleme serioase, deoarece regele a vrut să fie amenajată o pajiște cu flori în fața clădirii, iar sihăstria se afla la altitudinea de 1.100 de metri deasupra nivelului mării, în munți. Astfel, de fiecare dată când regele mergea să o viziteze, grădinarul-șef trebuia să planteze flori acolo. Coliba a început să se degradeze în timp și prin 1945 a dispărut
Castelul Linderhof () [Corola-website/Science/314512_a_315841]
-
de pești, 39 de specii de reptile, si 43 de specii de amfibieni, inclusiv multe salamandre. Peste 100 de specii de copaci cresc în parc. Cele mai joase regiuni de păduri sunt dominate de copaci cu frunze care cad. La altitudini mai mari, pădurile cu frunze căzătoare lasă loc coniferelor că Fraser Fir. În plus, parcul are peste 1400 de specii de plante cu flori și pește 4000 de specii de plante care nu înfloresc. Parcul National Great Smoky Mountains este
Parcul național Great Smoky Mountains () [Corola-website/Science/314581_a_315910]
-
Mountain Fărm and Mingus Mill din Oconaluftee. Există 850 mile (1368 km) de trasee și drumuri neasfaltate în parc pentru drumeții, inclusiv șaptezeci de mile din Traseul Appalachian. Muntele Le Conte este una dintre cele mai frecventate destinații din parc. Altitudinea maximă este de 2010 m - al treilea vârf că înălțime în parc și, măsurată de la bază la cel mai înalt vârf,este cel mai înalt munte la est de Răul Mississippi.Pestera să ALUM Trail, care este cel mai des
Parcul național Great Smoky Mountains () [Corola-website/Science/314581_a_315910]
-
pasageri cu plecarea din Aeroportul LaGuardia din New York cu destinația Charlotte Douglas Internațional Airport din Charlotte, Carolina de Nord, care s-a încheiat la aproximativ 6 minute după decolare prin aterizarea forțată pe suprafața râului Hudson. După ce aeronavă atinsese o altitudine de aproximativ 975 - 1.000 metri, la circa 2 minute și 30 de secunde de la decolare, a intrat în coliziune multiplă cu un card de păsări (probabil gâște canadiene), care a provocat pierderea rapidă a compresiei ambelor motoare, apoi a
Zborul 1549 al US Airways () [Corola-website/Science/314594_a_315923]
-
a declarat că informațiile preliminare indică că ambele reactoare ale avionului au fost deteriorate de o dublă ciocnire cu un card de păsări la scurt timp după decolare. Rezultate neoficiale ale controlului radar indică că aeronavă ar fi atins o altitudine de maximum 975 - 1.000 de metri, după care a început să coboare. Căpitanul avionului, pilotul Chesley Sullenberger, a indicat prin radio că aeronavă a fost victima unei coliziuni multiple cu un card de păsări și, ca atare, a declarat
Zborul 1549 al US Airways () [Corola-website/Science/314594_a_315923]
-
vest de Călimănești, în continuarea depresiunii Jiblea, dar mult mai restrânse ca întindere, depresiunile: Suța- Andreești pe valea Muereasca și Olănesti Băi- Livadia pe valea Olăneștilor, legate între ele prin șei joase. Închise la sud de o culme subcarpatică cu altitudine de 600-700 m, fragmentată de ape, aceste mici depresiuni de contact suplinesc rolul depresiunilor subcarpatice din alte sectoare. La sudul acestor depresiuni apar înălțimi tipic subcarpatice, înalte și ele de 600-700 m alcătuite din depuneri miopliocene cu structura cutată de
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
cum este Platforma industrială Râmnicu Vâlcea), care reduc vizibilitatea și determină apariția cețurilor de radiație și a norilor inferiori ( numărul mediu al zilelor cu cer acoperit variază între 100 și 180 zile pe an). Temperaturile medii anuale cresc dinspre nord (altitudini mai ridicate) spre sud, dar un rol foarte important îl are culoarul larg al Oltului care face posibil insinuarea izotermei de 100C (caracteristică celei mai mari părți a Câmpiei Române) până la nord de Râmnicu Vâlcea. Expunerea către sud și adăpostul
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
a Câmpiei Române) până la nord de Râmnicu Vâlcea. Expunerea către sud și adăpostul oferit de către munți conduce la încălziri mai ridicate decât în celelalte regiuni în depresiunile dintre dealuri. În general, se observă o creștere a maximelor absolute în raport cu scăderea altitudinii reliefului și cu particularitățile locale ale acestuia, astfel avem 380C la Călimănești, 370C la Govora și 39,90C la Râmnicu Vâlcea. La Râmnicu Vâlcea temperatura medie anuală este de 10,80C, iar valorile medii lunare variează între -4,20C în
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
plante (ulm, salcie, mesteacăn, tei, pin, molid) ce pot contribui la reconstituirea florei neozoicului. "Rezervația naturală Mlastina Moșoroasa" are o suprafață de 0,25 ha. Este situată în orașul Băile Olănești, la cca 0,5km. sud de satul Moșoroasa, la altitudinea de 700 m. Rezervație naturală botanică situată în Subcarpații Getici (Subcarpații Vâlcii) conservă un habitat de depresiune pe substraturi turboase (mlastină mezooligotrofă- mușchiul de turbă și relictul glaciar Drosera rotundifolia). "Rezervația Naturală Piramidele de pământ de la Slătioara" cu o suprafață
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
până la granița de nord a Sudanului de la Wadi Huwar. Spre est este mărginit de cursul Nilului. Din teritoriul Deșertului Libian, 75 % se află în Egipt, iar restul de 25 % de Libia. Topografia regiunii este deluroasa cu în partea de sud-vest altitudinea regiunii ajunge la 1.000 de m. Din punct de vedere geomorfologic Deșertul Libian este privit ca un podiș (platou) format din roci calcaroase în partea de vest, Platoul Egiptean cu Gilf Kabir, Abu-Ras-Plateau și Abu-Said-Plateau. Nivelul apei freatice este
Deșertul Libian () [Corola-website/Science/314596_a_315925]
-
strecurat însă o greșeală. Abia o jumatate de secol mai tarziu, în anul 1854, consulul francez în Egipt, Ferdinand de Lesseps, a depus un proiect din care rezultă în mod clar că Marea Mediterana și Golful Suez se află la aceeasi altitudine. Pe data de 23 aprilie 1859, au debutat lucrările foarte complicate de construcție. Progresul a fost îngreunat de lipsa apei potabile, de epidemiile de holeră și de lipsă de fonduri suficiente pentru investiție. La peste zece ani de la începerea lucrărilor
Port Said () [Corola-website/Science/314607_a_315936]
-
4,77 km / km²) iar valoarea minimă, în nord-est (1,00 km/km²). Adâncimea fragmentării reliefului are în general, valori inverse cu cele ale densității fragmentării, rețeaua hidrografică intermitentă realizând o săpare a malurilor mai puțin accentuată. Ea descrește odată cu altitudinea, în perimetrul vetrelor localităților fiind în medie sub 100 - 150 m. Adâncimea fragmentării reliefului impune nivelul de bază al văilor temporare, determinănd gradul lor de eroziune al versanților. Valori sub 50 m/km² sunt puține (7,5%) și le întâlnim
Comuna Vărbilău, Prahova () [Corola-website/Science/314608_a_315937]
-
mare afluent al Teleajenului, care are o lungime de peste 36 km (11,92 km pe teritoriul comunei) și un bazin hidrografic de 215 kmp (38,82 kmp pe teritoriul comunei).Vărbilăul își are izvoarele în munții Radila Mare (Grohotiș), la altitudinea de 1440 m Cea mai mare parte a comunei este acoperită cu vegetație forestieră (43,8%) și pajiști secundare instalate pe locul fostelor păduri (24%). Urmărind repartiția vegetației distingem clar influența elementelor morfometrice - care imprimă zonalitatea verticală, dar și influența
Comuna Vărbilău, Prahova () [Corola-website/Science/314608_a_315937]
-
vegetație forestieră (43,8%) și pajiști secundare instalate pe locul fostelor păduri (24%). Urmărind repartiția vegetației distingem clar influența elementelor morfometrice - care imprimă zonalitatea verticală, dar și influența elementelor morfologice (bazinete, microdepresiuni), care produc abateri de la regula generală. Zonal, pe altitudine, regiunea este inclusă în etajul nemoral al pădurilor de foioase cu: etajul pădurilor de fag (Fagus silvatica), etajul pădurilor de stejar (între aceste două etaje se distinge un subetaj de amestec, stejar cu fag), dintre speciile lemnoase mai amintind: Quercus
Comuna Vărbilău, Prahova () [Corola-website/Science/314608_a_315937]
-
Verde se traduce în engleză că "platou verde". Mesa Verde Național Park este situat în partea de jos, colțul de sud-vest al statului Colorado 37 ° 11'02 "N 108 ° 29'19" W / 37.18389, -108,48861 (37,183784, -108.488687). Altitudinile în parc variază de la aproximativ 6100 de picioare (1860 metri) la circa 8400 de picioare (2560 m). Cea mai mare parte a parcului este dominată de crește și vai care rulează aproximativ din nord și până la sud. Exploratorii spanioli care
Parcul Național Mesa Verde () [Corola-website/Science/314654_a_315983]
-
octombrie 1941, fiind ajutat de aproximativ 400 muncitori. Legendele amerindienilor Lakota din grupa Sioux spun că făuritorii muntelui sunt „cei șase bunici” (engleză: "Six Grandfathers"). Întreaga zonă a monumentului se întinde pe 5,17 km² și se găsește la o altitudine de 1.745 m . Monumentul este îngrijit de Serviciul parcurilor naționale, un birou al Departamentui de Interne al Statelor Unite. Un număr de circa două milioane de turiști îl vizitează anual. Lucrarea a fost întreruptă la data de 31 octombrie 1941, la
Muntele Rushmore () [Corola-website/Science/314680_a_316009]
-
provinciei Chubut, Argentina. Dimensiunea acesteia este de aproximativ 3625 km ². Cel mai apropiat oraș este Puerto Madryn. Cea mai mare parte a peninsulei este teren arid, cu unele lacuri de sare. Cel mai mare dintre aceste lacuri este la o altitudine de aproximativ 40 m sub nivelul mării, până de curând se credea că este cea joasă altitudine din Argentina și America de Sud. (Cel mai mic punct fiind Laguna del carbon, Argentina). Este o importanță rezervație naturală, care a fost trecută că
Peninsula Valdes () [Corola-website/Science/314708_a_316037]
-
Cea mai mare parte a peninsulei este teren arid, cu unele lacuri de sare. Cel mai mare dintre aceste lacuri este la o altitudine de aproximativ 40 m sub nivelul mării, până de curând se credea că este cea joasă altitudine din Argentina și America de Sud. (Cel mai mic punct fiind Laguna del carbon, Argentina). Este o importanță rezervație naturală, care a fost trecută că o parte a Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1999. Linia de coastă este populată de mamifere marine
Peninsula Valdes () [Corola-website/Science/314708_a_316037]
-
Loa, dintre vulcanii Hawaieni. Datele arată că,cu 7000 -6000 de ani in urma Mauna Loa a fost inactiv.Această încetare în acțiune este necunoscută. Drumul Ainapo a fost stabilit în timpuri preistorice pornind din satul Kapapala, de la pește 3400m altitudine cu o lungime de 56 km. Deși cea mai accesibilă și mai activă calderă, Kilauea era locul ales pentru a o onora pe zeița focului Pele. Se făceau de asemenea și pe Mokuʻăweoweo ofrande și rugăciuni în timpul erupțiilor. John Ledyard
Mauna Loa () [Corola-website/Science/313486_a_314815]
-
Kilauea ghidul Puhano s'a îndreptat către drumul Ainapo.Wilkes nu a vrut să se întoarcă așa că și'a creat propriul drum prin pădurea deasa ghidat de o busolă.Hawaiwni au fost infansati de pierderea de copaci.La 180 metri altitudine ei și'au stabilit o tabără numită"popasul de drum la margine păduri".Li sau alăturat două gărzi la"Sunday Station".Keaweehu era poreclit "vânătorul de păsări" și altul ai cărui numa Hawaian nu este înregistrat numit"ragsdale". Deși Wilkes
Mauna Loa () [Corola-website/Science/313486_a_314815]
-
au fost trimiși înapoi ,la un tub de lavă despre drumul Ainapo,care avea rezervație cunoscută.După o zi întreagă de realimentare ei au continuat către o a doua tabăra pe care au numit'o "Recruiting Station",la 2700 m altitudine.După o altă zii întreaga de urcat ei au stabilit stația steagului pe 22 decembrie și pe vremea acea ajunse'se deja pe drumul Ainapo.Majoritatea hamalilor au fost trimiși înapoi să aducă altă încărcătură la stația steagului Wilkes și
Mauna Loa () [Corola-website/Science/313486_a_314815]
-
în jos,altfel încât au ales un loc pe margine pentru a construi o tabără la coordonatele 19 grade 27'59"N 155grade34'54"W.Ziua următoare ei nu au putut aprinde focul folosind friptiuree datorită aerului slab la acea altitudine și au trimis după chibrituri.Pe atunci ofițeri navali și hawaieni nu puteau să fie de acord cu continuarea astfel încât au fost trimiși de pe nave marinari și navigatori. Pe 31 decembrie 1840 au ansamblat o casă de prefabricate pentru a
Mauna Loa () [Corola-website/Science/313486_a_314815]
-
ruta preferată datorită accesului ușor și pantelor.Dupa ce nu a mai fost isroricul drum Ainapo a fost redeschis în ani 90 a treia ruta directă către vârful dinspre drumul Saddle Road,catre către observatorul Mauna Loa localizat la o altitudine de 3.394 m la câteva mile nordice de Mokuʻăweoweo. Deși Ancient Hawaii au asistat la erupții pentru multe secole, există evidente scrise doar pentru erupții care au avut loc de la începutul secolului 19. Prima erupție a avut loc în
Mauna Loa () [Corola-website/Science/313486_a_314815]