KorAP: Find »[drukola/base=analog & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...238 239 240 ...249 >

6,213 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

câteva divinități. Pentru a exprima divinitatea supremă a lui Anumxe "Anum" și Enlilxe "Enlil", În mediul akkadian au fost inventați doi termeni an¿tu și enlil¿tu, care sunt pentru numele lor ceea ce este il¿tu pentru ilu. O formulare analoagă se Întâlnește și În documentația sumeriană. Odată cu trecerea timpului au fost ridicați la rangul de divinități supreme Mardukxe "Marduk" și Assurxe "Assur" În Babilon, respectiv, prin imitație, În Asiria. b) Atributele divine Atât În cele mai vechi timpuri (cf. subcapitolul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
curent awșlum (r. 191, dar și În altă parte, am¶lu În perioada mai târzie), fie cu termenul, mai rar, lullûxe "lullû" (r. 195), care se referă În particular chiar la primul om (Urmensch). b. En¿ma eliș - O descriere analoagă se găsește În mitul deja menționat En¿ma eliș (tab. VI, 1-50). În acest mit nu se vorbește despre carnea și sângele unui zeu ucis, ci numai despre sânge: sângele este În mod clar elementul cel mai important al binomului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
xe "Kummanni"Încercarea de canonizare și clasificare ierarhică a divinităților nu este nici unitară și nici completă; ea Își menține coerența doar În interiorul listelor din tratate și răspunde În primul rând dorinței de centralizare a regelui. În aceeași perioadă, un analog fenomen de sistematizare este aplicat și practicii cultuale, astfel Încât vechile sărbători locale sunt Înghițite de mari sărbători periodice, desfășurate În capitală, celebrate de rege și de familia regală. Echilibrul dificil și precar Între cultele locale și cultul oficial al statului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la numele divine se adaugă o expresie care precizează o anumită funcție: avem astfel „zeul furtuniixe "zeul furtunii" armatei”, „zeul furtunii altarului”, „Iștarxe "Iștar" a câmpului”, „Iștar a bătăliei”, „zeul-Soarexe "Soare" al bolii”, „zeul-Soare la sângelui” etc. Într-un mod analog se indică localitatea, fie pentru a diferenția, În funcție de locul de cult, divinități care aparțin aceleiași tipologii („zeul furtuniixe "zeul furtunii" de la ¾atti”, „de la Arinnaxe "Arinna"”, „de la Kummannixe "Kummanni"” etc.; „Iștarxe "Iștar" de la Ninive”, „de la Șamu¿a” etc.), fie pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
legată de problema zoomorfismului În religia anatoliană. Diferiți cercetători 2 au vorbit despre elementele zoomorfe, În legătură cu basorelieful de la Alaca Hüyük (secolul al XIII-lea Î.Hr.), În care regele și regina adoră un taur așezat pe un altar. O reprezentare analoagă a unui taur pe un piedestal se află pe al doilea ornament de pe vasul hitit antic descoperit la Inandik (Özgük, 1988); În acest caz, scena cuprinde și jertfirea unui taur. Aceste trăsături zoomorfe Își au originea În faza neolitică, atestată

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vedere geo-climatic, a constituit de-a lungul istoriei sale leagănul unui mozaic de culturi. Din punct de vedere istoric și arheologic, premisele tratării unitare a unei astfel de regiuni au fost obținute de-a lungul timpului prin cercetări simțitoare; considerații analoage sunt valabile și pentru studiul manifestărilor religioase. Caracteristicile ce țin de forma regiunii, frământarea politică tradițională a acesteia, complexitatea situației sale etnice, dialectica culturală continuă Între populațiile zonei urbane și cultivate, pe de o parte, și populațiile seminomade din ariile

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
schimb, Îl traduc pe Baal Hammon cu Kronosxe "Kronos" sau Saturnxe "Saturn". Această ultimă divinitate se va suprapune peste Baal Hammon În epocă mai târzie, devenind continuatorul acestuia și ajungând zeul cel mai popular din Africa punică romanizată. Un fenomen analog marchează cultul lui Tanit, care Îl continuă pe cel al lui Caelestis. Perechea Baal Hammon-Tanit se află În centrul cultelor celebrate În tofet; aceștia se ocupau pe problemele legate de descendență și aveau parte de o serie de rituri printre

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
tradiția mesopotamiană și mariotă, care prezintă paralele atât În Ugarit, cât și În Vechiul Testament. Despre câteva divinități din panteonul din Hama ne informează stela regelui local Zakkur, dedicată lui Elwerxe "Elwer" (El-Merxe "El-Mer", adică „Dumnezeu este Merxe "Mer"”, divinitate mesopotamiană analoagă lui Hadad), dar regele Îi mulțumește În mod special lui Baalxe "Baal" Shaminxe "Baal Shamin" pentru ajutorul primit de la acesta și menționează alte câteva divinități astrale. Din Neirab (În apropiere de Alep) provin două inscripții funerare ale unor preoți cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
structură esențialmente artificială. De fapt, În oază sunt atestate culte ale unor divinități cunoscute și În alte părți al ariei semitice orientale și occidentale, al căror proces de intrare este necunoscut și care coexistă cu alte figuri divine cu funcții analoge. În acest amestec religios articulat, divinități babiloniene se găsesc alături de divinități de origine arabă (atestate mai ales la periferie), a căror importanță și răspândire atestă rolul socioistoric al elementului etnic corespunzător. O astfel de divinitate supremă În Palmira În epoca

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Îl desemnează ca mare zeu, milostiv și ocrotitor (hypsistos, epekoos); acestea Îl arată ca pe un zeu mult mai prezent În devoțiunea populară decât Îndepărtatul Bel. În panteonul compozit de la Palmira figurează și Bel-Hammonxe "Bel-Hammon", un zeu În mod sigur analog cu Baalxe "Baal"-Hammon din tradiția feniciano-punică, introdus În oază, probabil, de grupuri tribale din Antiliban sau Hauran. Acesta deținea un sanctuar În afara orașului, plasat pe vârful Gebel Muntar (la sud-vest de Palmira), unde era venerat alături de o zeiță de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și Ierusalim, de moabiți sau de edomiți. Trăsăturile distinctive ale identității sunt mai degrabă limba (un idiom semito-occidental apropiat de ebraică și feniciană) și religia. Și În acest caz suntem În fața unor panteonuri (cu excepția Israelului postexilic) care prezintă o structură analoagă, de extindere limitată, concentrată asupra cultului unui zeu național, cu caracter războinic, protector, uranic (cu o soție alături) și cu alte divinități În plan secund, puțin atestate la nivel oficial și venerate mai degrabă În mediul devoțiunii personale. Izvoarele pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Încă descifrate cu certitudine. Bănuiala că ar fi vorba despre o limbă Înrudită cu cele din aria anatoliană și analogiile oferite de materialele arheologice au Împins mai mulți cercetători să interpreteze expresiile religioase ale civilizației cretane În lumina unor forme analoage ce s-au dezvoltat deja din neolitic pe coastele Mediteranei de răsărit și mai ales În Anatolia, dacă nu să situeze de-a dreptul originea caracterelor fundamentale ale religiei minoice În aceste regiuni. S-a voit chiar să fie pus

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
să fi fost obiectul de cult și unde, În interiorul unui edificiu interpretat drept sanctuar, s-au descoperit reproduceri de ornamente În formă de cranii cu coarne ce aminteau de tipul cretan 1, s-a postulat și pentru Creta un cult analog, importat din apropiata Anatolie. Nimic Însă nu atestă o identitate de funcție, chiar dacă tipul iconologic poate fi urmărit până În Mesopotamia de Sus, traversând prin Cipru și Anatolia. Oricum, rămâne valabil faptul că perechea de coarne, supusă În timp unor evoluții

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
petrecut acest lucru, rămâne Încă un fapt Învăluit În mister. Nici descoperirea unui panteon micenian articulat pe zeități, deși duce cu gândul la un sistem politeist personal ce anticipă panteonul homeric și hesiodic, nu autorizează postularea unei lumi divine minoice analoage. 2. Caracterul sectorial al zeilor micenienitc "2. Caracterul sectorial al zeilor micenieni" Dacă numele zeilor micenieni restituite de tăblițe erau, chiar dacă cu câteva excepții, aceleași nume divine celebrate de religia greacă, era firesc ca savanții să pornească În căutarea unor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este și identificarea lui atanapotinija (KN V 52.1) cu Atenaxe "Atena", Întrucât atana poate fi atât un toponim, cât și un determinativ al lui potniaxe "potnia" (potinija). În cazul unui toponim ar fi vorba despre „Stăpâna din Atana”, expresie analoagă cu dapuritojo potinija, „Stăpâna labirintului” din Cnossos (subcapitolul 2.3-4). Rămâne oricum necunoscută divinitatea ascunsă În spatele epitetului potnia, care Însă este Însoțită aproape Întotdeauna de indicarea centrului de cult. Ca și potnia, și alte divinități, pe care este posibil să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fie Însărcinat cu aceste culte. Alți termeni s-au dovedit deosebit de sugestivi. Ijerowoko, de pe o tăbliță din Pilos (PY Ep 617.7) este, fără Îndoială, hierourgòs din greacă; termenul l-ar putea desemna, deja În miceniană, pe „preotul care sacrifică”. Analog, karuke Îi corespunde mai mult ca sigur grecescului kèryx, „vestitor”. Însă este greu să legăm termenul cu familia sacerdotală Kerykes, care, la Eleusis, colaborau cu familia Eumolpidae la celebrarea anuală a misteriilor. În orice caz, acesta trebuia să desemneze un

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
modelului hitit, reformulare petrecută pe pământ grec și realizată de Hesiod, cât și opera lui Hesiod Însuși sau reelaborarea greacă rafinată a unui motiv mitic prezent deja În substratul indo-european, căruia poetul din Ascra i-a dat o formă sistematică. Analog, lupta lui Zeus, care apare În toată puterea sa de divinitate uraniană și meteorică (subcapitolul 1.3), Împotriva lui Typhon (Hesiod, Teogonia, 820-885), după care fiul lui Cronos Își Însușește În sfârșit regalitatea și Își desfășoară ordinea În cosmos, poate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
produce o desăvârșită operă de artă se naște În inima societății și poate și trebuie să fie controlată, așa cum violența este un impuls natural ce trebuie ținut În frâu. Paternitatea lui Zeus este Însă garanția pentru menținerea ordinii, În mod analog suveranității sale, care acționează asupra unor zei din aceeași generație cu el, chiar și atunci când pot apărea forme ale unei lumi exterioare, amenințătoare și haotice, ca Hadesxe "Hades" și Poseidonxe "Poseidon". Hades este stăpânul infernurilor, „cealaltă lume”, locuită de morți

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
devine zeu după ce a murit ars, numit heros theòs, „erou zeu”, de Pindar (Nemeene, III, 22), și de bălaiul Diomedexe "Diomede", făcut nemuritor și theòs de către Atenaxe "Atena" (Pindar, Nemeene, X, 7-9), mitologia greacă nu pare să cunoască alte episoade analoage. Paralel, un singur zeu, Dionysosxe "Dionysos", este invocat ca heros 1 Într-un imn. Dar Dionysos, care avea și un mormânt la Delfi, a fost primit În Olimpxe "Olimp", În timp ce eroii Își Încheie existența pe pământ sau, În unele cazuri

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mers până acolo Încât să Își scrie opera În proză; Între timp identifica divinitatea cu lumea, Îi făcea pe oameni și pe zei să descindă din „conflict” și sustrăgea nașterea cosmosului lucrării zeilor, și celei a oamenilor. Într-o perspectivă analoagă se situa, probabil, și Teogonia scrisă În proză de Ferekyde din Syros, pe la jumătatea veacului al VI-lea Î.Hr. Dar, În acest secol, formele regândirii și ale criticii patrimoniului mitologic repetau, În cea mai mare parte a cazurilor, schemele

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ce trebuie să fi fost o școală sau o „familie” de poeți, și „Asclepiazii” din Cos, care erau, În schimb, o școală medicală, existau probabil și niște „școli” de manteis. Deși având roluri distincte, ghicitorul și poetul erau percepuți ca analogi de către universul cultural grec, care așeza poezia și mantica sub autoritatea și protecția lui Apolloxe "Apollo", ca forme de posedare divină din care era tradusă „În versuri” o „rostire sacră”. Dacă mantis, prin manìa, delirul divin, călăuzea comportamentul oamenilor, la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
avea evidente conotații infernale. Și astfel, lapis manalis și mundus din religia romană, foramina, „găuri” care pun În legătură lumea infernală și pe cea a oamenilor, au fără Îndoială aceleași rădăcini comune străvechi și lingvistice cu cele ale credințelor etrusce analoage; tot paralel cu latinul genius pare să fie etruscul Farqanxe "Farèan", ipostază a capacității generative a străbunului nobiliar și a lui pater familias. Cu toate acestea, și În acest caz elenizarea a jucat un rol de primă importanță, În special

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sferei puterii sale imperiale, administrat de prefecții lui, și este considerat drept capul și obiectul religiei egiptene chiar și În sediile cultuale egiptene din Italia. În această sistematizare a religiilor, chiar și iudaismul a primit o situare precisă. În mod analog cu hotărârile luate de pontifi pentru continuarea vechilor culte În noile municipia romane, evreilor le-a fost garantată practica „legilor părinților”. Mai mult, cetățenilor evrei le-a fost acordat până și privilegiul de a fi scutiți de serviciul militar și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sunt deja criticate de „filozofii italici” În secolele VI-V Î.Hr. (cf. subcapitolul. 2.3b), iar pe de altă parte, avem la Îndemână doar speculații foarte sărace și superficiale În ceea ce privește originea și semnificația lor (Cancik-Lindemaier, 1987; 1990a). În mod analog sunt modificate și clasificările religiei romane pe care le cunoaștem, folosite În rubricile tipologiei religioase. Dacă această religie este definită ca „religie naturală”, atunci trebuie să precizăm că, lăsând la o parte triada capitolină și cea palatină, Ceresxe "Ceres", Liberxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a preoților (Cicero, Pro Balbo, 55). La Cumae este atestat, deja din secolul al VI-lea Î.Hr., un cult al Demetrei Thesmophora; trebuie să fi fost adus la Cumae de la Gela, iar la Gela de la Cnid1. În același fel, analog oracolelor Sibilei, și cultul roman al zeilor Ceres, Liber și Libera trebuie să Își aibă originile În Asia Mică dorică. Cu toate acestea, nu este atestată o proveniență de la Cumae și nici măcar la Cumae nu s-a dovedit că ar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]