8,321 matches
-
deja am văzut, Platon consideră că artele sunt reprezentaționale și mimetice. Obiectele de artă sunt dependente ontologic și inferioare obiectelor naturale care, în schimb, sunt ontologic dependente și inferioare față de forma imaterială. Opera de artă, văzută astfel, este aparența unei aparențe a ceea ce este real. Prin urmare, experiența artistică nu poate pretinde cunoaștere. Natura operei de artă este una instabilă ce are ca scop susținerea realităților morale care, alături de adevăr, oferă un fundament metafizic artei prin care se limitează valoarea frumosului
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
pentru om. Acest proces a dus la antropomorfism prin care fenomenele dobândesc conștiință și comunică într-un mod mistic cu omul. Max Müller34 numește mitul o boală a limbajul întrucât logosul nu mai e rațional, oscilând mereu între adevăr și aparență. Mitul ca metodă de înțelegere abstractizează particularul construind arhetipuri universale caracteristice unei societăți, construind deci mitologia. Dar mitul ca spirit activ al omului este caracteristic interiorității ființei fiind universal și necesar gândirii. El este gândit ca metaforă a potențialității spirituale
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
religie), în timp ce manifestările sale exterioare sunt imitații pure. Spiritul ludic activează arta ca proces de descoprire a adevărului. Prin joc putem face deosebirea între mimetismul artistic ce creează doar artificial și oferă doar reprezentări și imitația ce aduce la suprafață aparența sau se prezintă pe sine sub forma unui joc ce transmite jocul ca reprezentare pură. În acest sens, Gadamer înțelege prin mimesis realitate intensificată, iar prin imitație o autoprezentație ce explorează realitatea. Ceea ce oferă un statut special imitației este procesul
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
pe baza neutralității lui, va exista întotdeauna în sistem. Imaginarul este indiscernabil atât față de real, cât și față de ireal. El se află într-un proces de schimburi de semne între cele două lumi, una a adevărului și una înșelătoare, a aparențelor (lumea falsă). Pentru a pătrunde în înțelesurile imaginarului trebuie să îl căutăm din interiorul jocului de schimburi de semne. Deleuze vorbește despre imaginar ca fiind imaginea-cristal6: imaginea virtuală devine actuală și invers, iar miezul cristalului este ceea ce el numește puterea
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în starea de arătare adevărată a subiectului de imitat. Dar în cazul unui picturi abstracte existența se reduce la imaginea unei idei ce duce la prezența unei fantasme care poate, coincidental, să semene cu cea reală - prin imaginație arta dobândește aparența. Ideea de aparență este eliminată de artă doar în cazul unui obiect de artă ce ține de fantasmă. Adevărul artei nu ține de existență deoarece ceea ce există este o imagine a unei idei ce poate spune ceva neadevărat. Acest lucru
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
arătare adevărată a subiectului de imitat. Dar în cazul unui picturi abstracte existența se reduce la imaginea unei idei ce duce la prezența unei fantasme care poate, coincidental, să semene cu cea reală - prin imaginație arta dobândește aparența. Ideea de aparență este eliminată de artă doar în cazul unui obiect de artă ce ține de fantasmă. Adevărul artei nu ține de existență deoarece ceea ce există este o imagine a unei idei ce poate spune ceva neadevărat. Acest lucru oferă un alt
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
dar modul prin care o face nu trebuie să fie unul în conformitate cu adevărul conținutului ei. Arta poate fi falsă sau mincinoasă. Teritoriul ambiguu al artei este dat de imaginație unde termenii ontologici ca imagine (eidola), asemănare (eikoma), imitație (mimemata) și aparență (phantasmata) arată ca non-ființa este, în timp ce ființa nu este. Aparența, fantasma și imaginea își au originea în locul în care ființă și non-ființă se intersectează. În acest sens, Platon a "împărțit arta făcătoare de imagini (eidolopoiike techne) în arta cu imagini
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
unul în conformitate cu adevărul conținutului ei. Arta poate fi falsă sau mincinoasă. Teritoriul ambiguu al artei este dat de imaginație unde termenii ontologici ca imagine (eidola), asemănare (eikoma), imitație (mimemata) și aparență (phantasmata) arată ca non-ființa este, în timp ce ființa nu este. Aparența, fantasma și imaginea își au originea în locul în care ființă și non-ființă se intersectează. În acest sens, Platon a "împărțit arta făcătoare de imagini (eidolopoiike techne) în arta cu imagini asemănătoare și egale (eikastike techne) și arta fantastică (phantastike techne
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
arta făcătoare de imagini (eidolopoiike techne) în arta cu imagini asemănătoare și egale (eikastike techne) și arta fantastică (phantastike techne)"10. Primul tip de artă este specifică copiilor și se aseamănă cu originalul, în timp ce al doilea tip de artă aparține aparenței. Astfel, Guido Giglioni consideră că diferența dintre cele două tipuri de artă arată contrastul pe care îl presupune arta de apropiere și arta de depărtare. Prin primul se urmărește redarea adevărului originalului, iar prin al doilea se abandonează adevărul și
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
se urmărește redarea adevărului originalului, iar prin al doilea se abandonează adevărul și se urmărește frumosul. Arta fantastică urmărește redarea adevărului ce se pierde în procedurile de redare, dar care oferă, în schimb, prin imaginație, o artă a frumosului. Natura aparenței, ce elimină ființa, dar nu și existența, este specifică imaginii care disimulează opiniile contemplatorilor. Acest lucru pare destul de complicat întrucât nu există o separare exactă între arta fantastică și arta care oferă asemănare și fidelitate cu originalul, întrucât originalul pare
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
să producă miraculosul. Problema ontologiei realiste va rămâne doar la nivelul diferențierii dintre imitația adevărată și imitația fantastică, față de care nici măcar idealismul obiectiv nu poate să ofere o soluție. Soluționarea diferenței din cadrul imitației rămâne la îndemâna condițiilor ideale de manifestare a aparenței și a realității. Statutul ontologic al imaginilor din cadrul operei de artă este cel de simbol. Imaginile sunt componente materiale ale activității mentale ce aduc cu sine diferite înțelesuri și simboluri. Însă prin imagine subiectul este transpus într-o zonă a
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
nicio diferență între existență și prezență, între reprezentare și prezență, în timp ce manifestarea presupune o modalitate sau mai multe de a fi a unei opere de arte împreună cu efectele sale. Fenomenalitatea prezenței are la bază o diferență exprimată prin existența sau aparența a ceea ce este prezentat. În cadrul artei, diferența nu e o retrimitere la permanență ca în cadrul unui sistem de semne, ci la diferitele moduri de reprezentare a unui anumit tip de obiect de artă. Prin intermediul diferenței se întemeiază noțiunea de opoziție
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de artă și limbajul vin acum ca variante ale realității având atribuții ce țin de mitologie și de magie, în timp ce "mitul tragic poate fi înțeles doar ca o imagine simbolică a înțelepciunii dionisiace prin intermediul artei apolinice"23. Arta conduce lumea aparențelor spre limitele ei unde își neagă existența pentru a-și recăpăta statutul de singura realitate și artă a adevărului. Pentru a înțelege arta ca variantă a realității putem apela la simbolurile artei tragice grecești care au în construcția lor ontologică
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
altor tipuri de obiecte (culturale, simbolice sau religioase) nu se produce prin sensibilitate, ci prin empatie și duce la senzații diverse. Obiectul de artă este perceput prin intermediul sentimentului de plăcere, unde plăcerea este cauzată de ideea de frumos. Frumosul este aparența (das Scheinen) sensibilă a ideii care diferă de ideea inițială. Astfel aparența nu poate să fie decât sensibilă, în timp ce obiectul este recunoscut prin intermediul percepției. Pentru că ideea poate apărea într-un obiect sensibil "obiectul trebuie să aibă două părți: el trebuie
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
sensibilitate, ci prin empatie și duce la senzații diverse. Obiectul de artă este perceput prin intermediul sentimentului de plăcere, unde plăcerea este cauzată de ideea de frumos. Frumosul este aparența (das Scheinen) sensibilă a ideii care diferă de ideea inițială. Astfel aparența nu poate să fie decât sensibilă, în timp ce obiectul este recunoscut prin intermediul percepției. Pentru că ideea poate apărea într-un obiect sensibil "obiectul trebuie să aibă două părți: el trebuie să constea într-o plăsmuire sensibilă - cu caracter de lucru -, ca prim-
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
prim-plan, și, din idee, ca plan de spate"26. Pentru Hartmann, cele două planuri ale obiectului reprezintă dubla sa ipostaziere, prin care frumosul este evidențiat, dar și începutul stratificării obiectului de artă. În cadrul percepției, obiectul de artă este o aparență a unei idei prime. Sau, cu alte cuvinte, imaginea pe care o avem despre obiectul de artă este o imagine mentală diferită ontologic de obiectul perceput. Cele două stadii ontologice ale obiectului de artă demonstrează fenomenalitatea la care este supus
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o avem despre obiectul de artă este o imagine mentală diferită ontologic de obiectul perceput. Cele două stadii ontologice ale obiectului de artă demonstrează fenomenalitatea la care este supus în cadrul experienței estetice. Experiența estetică duce la înțelegerea obiectului estetic ca aparență. Aparența ca stare ontologică este definitorie pentru obiectele obișnuite alături de calitățile lor, cu spațialitatea și temporalitatea lor. Prin intermediul aparenței obiectului (de artă) ia ființă un proces paradigmatic prin care se pot interpreta anumite situații sau prezențe. Pentru cercetarea ontologică aparența
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
avem despre obiectul de artă este o imagine mentală diferită ontologic de obiectul perceput. Cele două stadii ontologice ale obiectului de artă demonstrează fenomenalitatea la care este supus în cadrul experienței estetice. Experiența estetică duce la înțelegerea obiectului estetic ca aparență. Aparența ca stare ontologică este definitorie pentru obiectele obișnuite alături de calitățile lor, cu spațialitatea și temporalitatea lor. Prin intermediul aparenței obiectului (de artă) ia ființă un proces paradigmatic prin care se pot interpreta anumite situații sau prezențe. Pentru cercetarea ontologică aparența obiectului
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ale obiectului de artă demonstrează fenomenalitatea la care este supus în cadrul experienței estetice. Experiența estetică duce la înțelegerea obiectului estetic ca aparență. Aparența ca stare ontologică este definitorie pentru obiectele obișnuite alături de calitățile lor, cu spațialitatea și temporalitatea lor. Prin intermediul aparenței obiectului (de artă) ia ființă un proces paradigmatic prin care se pot interpreta anumite situații sau prezențe. Pentru cercetarea ontologică aparența obiectului de artă nu înseamnă o finalitate a cunoașterii sale, ci doar un mijloc de înțelegere a realității sale
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
aparență. Aparența ca stare ontologică este definitorie pentru obiectele obișnuite alături de calitățile lor, cu spațialitatea și temporalitatea lor. Prin intermediul aparenței obiectului (de artă) ia ființă un proces paradigmatic prin care se pot interpreta anumite situații sau prezențe. Pentru cercetarea ontologică aparența obiectului de artă nu înseamnă o finalitate a cunoașterii sale, ci doar un mijloc de înțelegere a realității sale. Aparența nu trebuie înțeleasă ca opusă realității, ci ca modalitate specială de apariție a anumitor obiecte. Apariția obiectului de artă ține
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
obiectului (de artă) ia ființă un proces paradigmatic prin care se pot interpreta anumite situații sau prezențe. Pentru cercetarea ontologică aparența obiectului de artă nu înseamnă o finalitate a cunoașterii sale, ci doar un mijloc de înțelegere a realității sale. Aparența nu trebuie înțeleasă ca opusă realității, ci ca modalitate specială de apariție a anumitor obiecte. Apariția obiectului de artă ține de aparență și oferă percepției posibilitatea de a fi activă. Obiectul de artă este o apariție sensibilă ce se opune
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de artă nu înseamnă o finalitate a cunoașterii sale, ci doar un mijloc de înțelegere a realității sale. Aparența nu trebuie înțeleasă ca opusă realității, ci ca modalitate specială de apariție a anumitor obiecte. Apariția obiectului de artă ține de aparență și oferă percepției posibilitatea de a fi activă. Obiectul de artă este o apariție sensibilă ce se opune realității accesibile doar rațiunii. Jocul imaginilor se face simțit întrucât aparența se poate identifica cu opinia, în timp ce realitatea se identifică numai cu
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de apariție a anumitor obiecte. Apariția obiectului de artă ține de aparență și oferă percepției posibilitatea de a fi activă. Obiectul de artă este o apariție sensibilă ce se opune realității accesibile doar rațiunii. Jocul imaginilor se face simțit întrucât aparența se poate identifica cu opinia, în timp ce realitatea se identifică numai cu adevărul. Conform teroriilor postmoderne, realitatea își pierde calitatea esențială de realitate dacă nu este analizată împreună cu simbolul: un proces social. Astfel obiectul de artă este un obiect de artă
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
amăgitor elimină realitatea și ne introduce într-o lume a fantasticului ce reprezintă ordinea înclinată spre amăgire. Un obiect purtător de un asemnea semn poate duce la identificarea unei realității obscure unde simbolul în sine nu se poate elibera din aparența realității. Al treilea stagiu ontologic al semnului reprezintă pentru Baudrillard absența realității, unde simulacrul pretinde apariția unei realități, dar o realitate inexistentă, unde reprezentarea lispește în totalitate. Prin această treaptă a semnului intrăm în ordinea magiei, unde apariția este artificială
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
rămân la nivelul simbolisticii și al interpretării în timp ce obiectele de artă și obiectele de cultură nu au pretenția de a reprezenta realitatea. Obiectul de artă este prins în aceste straturi ontologice ale semnului și ale simbolului, distincția dintre realitate și aparență fiind dată de statutul său ontologic de fenomen. Acțiunile sociale și metodele de transmitere reduc obiectul de artă la ideea de imagine și de simbol prin care depășește realitatea. Apariția obiectului de artă are natură fenomenologică și rămâne sub auspiciile
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]