11,066 matches
-
privire cu pictorul și acesta îi făcu semn să continue, fără să-l bage în seamă. ― Serenissimo, pe care dintre aceste covoare l-ați prefera ca fundal? întrebă Luciano. Prințul avu o mișcare de îndreptare, ca și cum ar fi fost mult aplecat în față până atunci. Numai el știa cât de greu îi venea să se despartă de acea țară pierdută, abia regăsită. ― Ar fi prea mult, desigur, să le prefer pe toate, dar ar fi totuși prea puțin dacă aș alege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
prilejul să-și muștruluiască soțul infidel în cel mai înalt grad și, pe deasupra, teribil de zgârcit. În sfârșit, își făcu intrarea și valetul Julien, aducând pe o mică tavă de argint un pahar cu apă și pliculețele cu leacuri. Se aplecă plin de respect în fața stăpânului prăbușit în cea mai neprotocolară poziție. ― Excelență, în acest oraș există doar doi doctori pricepuți în astfel de cazuri. ― Care? Care? Spune repede! Mmm!... ― Din păcate, Excelență, am auzit că cer onorarii mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în întregime tatăl și se prelungeau cu o trenă la fel de colorată pe podele. Roșu viu, albastru transparent, galben și verde auriu, într-o feerică îmbinare, ca o veritabilă mantie de magician sau ca pelerina unui prinț fermecat. Și el stătea aplecat peste secrétaire, în dreptul ferestrei, și descifra niște desene ciudate. Poate că acolo, în acele desene, se aflau ascunse tainele unor vrăji sau complicatele trasee până la palatul vreunui zmeu înspăimântător care o răpise pe fata împăratului... În lumina soarelui care trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Va fi război! Va fi război mare! Numai un orb nu vede asta. Și, zău, cred că generalul Kutuzov suferă cam de așa ceva. Stă liniștit, în timp ce soldățeii austrieci, aliații lui Napoleon, tropăie în jos, tot spre Brașov. Diplomatul suedez se aplecă peste masă și continuă cu voce scăzută: ― Vă spun din sursă sigură: îmi pare rău pentru Kutuzov, dar țarul e hotărât să-l înlocuiască. Va numi un alt general, dacă nu cumva l-a și numit deja. Manuc tresări. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
atâtor spectatori. Își ridică timidă capul după care, cu mânecile zvâcnite în sus, își îmbățoșă deodată pieptul cu țâțele enorme. Încurajată de ritmul tobelor, de uralele și strigătele din ce în ce mai lăbărțate ale mulțimii, păpușa se dezlănțui deșănțată, nerușinată, hohotind și zvâcnind, aplecându-se și ridicându-se, când pasională și agresivă, cu țâțele repezite peste capetele privitorilor, când lascivă și ademenitoare, unduindu-și mânecile și rotindu-și poalele. Un dans nebun, grotesc, halucinant. ― Hai, Geamala! Fii focoasă! Mai fioroasă! Așa, Geamala! Scapă-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
răsuci cu fața spre oglindă. Acolo, în oglindă, apăruse un personaj în haine cam ponosite, cu o claie de păr cărunt și sprâncene stufoase, aproape albe. Ochelarii și un umăr ceva mai ridicat îi dădeau aerul unui om care se aplecase toată viața doar asupra cărților. ― Apreciați singur! Acolo văd doar un profesor de condiție modestă, un biet preceptor angajat pentru copiii marchizului de Caulaincourt. Și acum, câteva sfaturi utile. Trebuie să fiți umil, supus, obedient. Trebuie să vă adresați întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
parte. Mama caută cu mâna liberă după mine, să mă tragă de-acolo, ori să mă trântească iar la pământ, dar eu mă feresc, scap. Și văd, ca din calidor, totului-tot. O văd pe Ileana cum, pe creasta valului, se apleacă foarte tare-ncoace, de nu i se mai vede nasul din iarbă; și cum ridică foarte tare, Încolo, fusta Înspre Rusu; și cum se bate cu palma peste ceva pleoscăitor: - Na, măi, na, ciolovecule! Dacă ești bărbat, bagă-mi plumbu-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Îl arunc și-o iau la fugă-napoi, spre grupul femeilor. Mă apropii de Ileana, Îi dau un ocol, Încă unul, dimpotrivălea, ca să știu cum adie vântul și așa, și așa - o apuc de mână, Îi fac semn să se aplece, Îi spun numai ei, la ureche: - Arată-mi și mie aiciul tău, să văd cum e făcut... Ileana - avea dreptate mama: e o proastă - Începe să urle de râs; repetă În gura mare ce-i cerusem eu În șoaptă; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Mana, dar Mănenii ziceau de alții, din alte sate, că fac asta. Ca să aibă fete. La noi, la Mana nu-i nevoie să taie băieții, vin fetele gata-fetate. De asta or fi atât de frumoase, mănencele noastre. Nora s-a aplecat mult; privește, caută, mutând chiloții de pe dreapta pe stânga; și-napoi. Zice: - Ce-ți spuneam: nu-i! La fete, nu-i! - Cine te crede pe tine, zic, tot Încercând să-mi zmulg privirea de unde spune ea că nu-i. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-l Îndeamnă ea peste masă, cu fruntea Încrețită și cu lingura șiroind. Îl Întreabă din ochi: ce vrea el să-ntrebe? Bătrânul se hotărăște. Se ridică, se așează pe scaun. Apoi Își arată degetul inelar; cel cu verighetă. Devușca se apleacă, se apropie, se uită cu atenție, Întinde mâna, pipăie - apoi ridică o frunte Încrețită, Întrebătoare. - Da-ntreab-o, ’dată!, Îl Înghiontește baba. - Măritată la tine?, se hotărăște Moș Iacob (dacă l-a hotărât Mătușa Domnica). - Așa rusască știm și noi, mârâie bătrâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
foarte tare și foarte bine - devușca râde, o bate pe mama pe umăr, stând pe scaun. Și asta-i pentru... Pentru? Mama s-a vârât Între ea și mine, cu spatele Încoace; ca să nu văd eu ce-i arată. Se apleacă spre parașutistă, Îi tot șoptește În românește - de unde rusește? Văd umerii devușcăi ridicându-se, a nepricepere. Mama o ia de la capăt cu arătatul. - Că ce-i mai lipsea chelului: țâțar!, chicotește Mătușa Domnica. - Mătușă Domnica!, strigă mama, răsucindu-se Încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
se Întoarcă spre mine. Rusoaica s-a dat mai la o parte, ca să mă vadă. Pe mine - știe că eu știu ce-i cu ea. Stă, frântă, spre dreapta ei, când mama ne astupă, ne desparte cu totul, devușca se apleacă și mai mult, se ițește pe partea cealaltă. Obrazul mare de tot, ochii mici, piezișați. O văd și acum. Deși ochii și pomeții i-s de tătarcă, pielea i-i albă-albă, aproape transparentă. O văd căutându-mi privirea, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Deși ochii și pomeții i-s de tătarcă, pielea i-i albă-albă, aproape transparentă. O văd căutându-mi privirea, cu ochii ei piezișați și-nspăimântați. - Mamă!, zic mai tare. I-i frică! - De ce să-i fie frică, face mama, se apleacă asupra Rusoaicei, Îipune o mână pe frunte, apoi o duce-n jos, pe obraz... Și, dintr-o dată, parașutista scoate un: Oi!, ascuțit și desnădăjduit și o cuprinde pe mama cu brațele peste mijloc. Și zice ceva, acolo, la pieptul mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
deie țâță și povață - și avea, cum Îți spui, strungăreață: tot ca Tecla, draga de ea. Ea a venit. S-a oprit; n-a mai stropit. Mi-a făcut semn să mă ridic din apă - n-am vrut. S-a aplecat, m-a apucat de subțiori. Mi-am zis: mama mă-sii, asta-i viața, eu ți-am văzut-o, na, vezi-mi-o și tu. Mi-a văzut-o, mi-a stropit-o o singură dată, apoi s-a răsucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mi-a zis să o spăl. N-am Înțeles: era curată. Ea a zis că și eu sunt curat, dar ea tot are să mă spele pe la trupul meu, după ce am s-o spăl eu oleacă pe la trupul ei. M-am aplecat, am luat apă În căușurile palmelor, am dus-o până pe umerii ei, am pus-o acolo, cu grijă, să se țină măcar jumătate; și iar m-am aplecat și am dus În mâini și am așezat-o pe umerii trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
după ce am s-o spăl eu oleacă pe la trupul ei. M-am aplecat, am luat apă În căușurile palmelor, am dus-o până pe umerii ei, am pus-o acolo, cu grijă, să se țină măcar jumătate; și iar m-am aplecat și am dus În mâini și am așezat-o pe umerii trupului și am tipărit-o ușor-ușurel, ca să se bătucească și să se țină, să nu cadă Înapoi chiar tot adausul. Da, bre: prinseseră să i se rotunjească umerii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
soseau în fugă din toate direcțiile. — Ce s-a-ntâmplat? Ce s-a-ntâmplat? O bucată din urechea sa zăcea pe jos. Femeile care pregăteau cutiile cu masa de prânz și-și aranjau copiii pentru școală deschiseră ferestrele și se aplecară în afară. Nevoit să-și abandoneze micul dejun din cauza agitației, șeful poliției, care se afla la ghereta de ceai, sosi în grabă. — Vai, ce se-ntîmplă aici? Băiatul de la Hungry Hop se ținea de urechea rănită și urla: — M-a atacat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
nebunului ăstuia e la azil, dar priviți cum dau fuga toți la el să-i ofere cadouri. Vorbi atât de mult timp și cu atâta lipsă de pasiune că, pentru mulți din public, ora cinei deja trecuse. Un membru se aplecă în față și spuse la urechea altuia: — Cam exagerează, nu ți se pare? De ce e el așa de supărat de toată povestea? Numai că spionul se simțea implicat personal și revoltat personal, așa că-și continuă tirada preț de încă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
drept. Pe loc repaus. Ce speranțe avea armata? Când sistemul de telefoane nu funcționa și, își aminti el rapoartele din ziarul de dimineață, când maimuțele prinseseră gustul băuturii și se apucaseră să vandalizeze? Încă așezat pe vasul de toaletă, se aplecă pe fereastră,cu un megafon, ca să strige: — Marș dublu. Dați-i drumul. Soldații, dându-și seama că erau observați în mod misterios de mai sus de pe deal, săreau ca broaștele și, confuzi, se împrăștiau în direcții greșite. Oarecum înmuiat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Îl foloseau în propriile scopuri. Îi era greață. Din cauza acidității, stomacul i se revoltă și izbucni într-o indigestie cumplită, ca și cum ar fi conținut o masă de șerpi, venin și bolboroseli în căldură vulcanică, rostogolindu-se în el. Sampath se aplecă peste marginea patului și vomită. Voma îl arse ca acidul, lăsându-l măcinat și gol pe dinăuntru. Doar gaura neagră a premoniției pe care o simțise în ultimele săptămâni rămăsese intactă. Când, în cele din urmă, vizitatorii fură siliți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
E vremea să facem băiță. A mângâiat cu afecțiune căpșorul cu pufuleț mătăsos. Fetița fusese copleșită de Moș Crăciun cu daruri, dar părul nu fusese unul dintre ele. Așezând-o cu grijă pe scăunelul rotativ de baie, Jake s-a aplecat și a început să adune de pe podea o parte din jucării, pe care le-a proiectat în apă ca pe niște bombe minuscule. Jessica chițăia încântată. Imediat, copila a început să facă exact ce făcea de fiecare dată când era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
termină cu cretinismele. Ai fost de acord să ai grijă de ea - pentru bani, desigur - așa că tu erai responsabil de ea. Și cu asta am încheiat povestea. Puștiul a rămas nemișcat câteva secunde după ce Fiona a tăcut, apoi s-a aplecat, și-a luat geanta de voiaj de la picioare și-a început să-și îndese hainele în ea. Unde vrei să te duci? —Acasă, i-a răspuns el bosumflat. Asta e casa ta. — Da, sigur. Jake a schițat un zâmbet, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
în semn de dezaprobare, nevenindu-i să mărturisească vreo slăbiciune de genul unei răzbunări. Apoi și-a amintit însă că moto-ul clubului era „Ceea ce se spune aici nu părăsește clubul“ și-a zâmbit larg. — Ce mama naibii! s-a aplecat ea peste masă cu o expresie conspirativă. Când vaca aia cretină s-a dus să-și plătească pantofii, am sesizat că-și trecuse numele și adresa pe lista de corespondență a magazinului. Așa că am tras cu ochiul și am memorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
dureroasă, care cobora către coccis. Arsură de diamant, cum se numea în termeni medicali. Oricum, după părerea lui Alison, desuurile gândite ca să instige cuplurile la o partidă de sex torid erau rareori și practice. Spălându-se pe dinți, s-a aplecat înspre oglindă, după care s-a schimonosit nițel ca să-și inspecteze gingiile. Voia să vadă dacă exista vreun semn de degenerare. Totul era însă în regulă. De fapt, în ciuda câtorva cusururi, Alison trebuia să admită că arăta destul de bine pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
trapa din tavanul ascensorului. — Sunt asistenta personală a unui director, a spus Alison, fiind rândul ei să se uite la ceas. Și am întârziat foarte mult. — Da? A cărui director? —Jack Phelps. De la Impacta. Îl știu bine. Bărbatul s-a aplecat și a cules un puf de pe reverul lui Alison. —Și eu îmi caut o asistentă. Ai fi interesată? Alison nu era deloc interesată. Nu în legătură cu postul propus. Jack Phelps era un șef foarte drăguț, iar Alison era și plătită, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]