8,108 matches
-
Candido - d. 7 iulie 1920, Wrocław) a fost un geograf și geopolitician austriac. Este unul din fondatorii școlii germane de geopolitică. A fost profesor la Universitatea Leopoldina din Breslau, Germania (azi Wroclaw, Polonia) și la Universitatea Franz-Joseph din Cernăuți, Imperiul Austriac (azi în Ucraina). Concepțiile sale geopolitice sînt expuse în lucrările "Evoluția teritorială a coloniilor europene" (1906) și "Direcțiile cardinale ale geografiei politice generale" (1918).
Alexander Supan () [Corola-website/Science/311285_a_312614]
-
trenuri pe această secție erau trenuri mixte avâdn în compunere doar câteva vagoane de călători, viteza comercială nedepășiind 16-25 km/h. Ele erau remorcate de locomotive cu 3 osii cuplate (categoria III, seria MAV-335) construite între anii 1869-1870 de fabrica austriacă G. Sigl Lokomotive-Fabrik, Wien und Wiener Neustadt. Conducerea liniei intră în competența juridică a Asociației feroviare din Regiunea Tisa. Primele trenuri care au circulat pe această rută aveau în componența lor numai câteva vagoane de călători. Viteza comercială nu depășea
Calea ferată Timișoara–Arad () [Corola-website/Science/311840_a_313169]
-
sârbă RTB Bor cu un preț de 400 milioane de dolari și alte investiții de 150 milioane de dolari dar din cauza incapacității de plată a companiei, guvernul sârb a anulat licitația. În Noiembrie 2007, RTB Bor a fost vândută companiei austriece A-Tek pentru un preț de 466 milioane de dolari și alte investiții de 273 milioane de dolari.
Cuprom () [Corola-website/Science/311986_a_313315]
-
care acționau în Franța (cu excepția EU/P) au fost trecute sub comanda cartierului general al SOE de la Londra. În Germania au fost întreprinse doar câteva operațiuni ale SOE, în principal datorită pericolelor mari și a lipsei sprijinului populației locale. Secțiile austriece și germane ale SOE erau conduse cea mai mare parte a timpului de locotenent-colonelul Ronald Thornley și au fost implicate în special în propaganda antinazistă și sabotajul administrativ (în colaborare cu Political Warfare Executive). După Ziua Z, secția a fost
Special Operations Executive () [Corola-website/Science/311966_a_313295]
-
mică din trei surori, fiică a poetei în dialectul săsesc Christine Maly-Theil, originară din Agnita și a soțului acesteia Anton Maly. Când Irmgard avea 10 ani, mama sa a divorțat de Anton Maly și s-a căsătorit cu un scriitor austriac din Boemia care, pentru a putea trăi, își câștiga existența cântând din ghitară și vânzând asigurări. După ce a absolvit gimnaziul de fete din Sibiu și Școala agricolă din Mediaș, la vârsta de 20 de ani, Irmgard a plecat în Germania
Irmgard Höchsmann-Maly () [Corola-website/Science/311323_a_312652]
-
alți creștini, martorii lui Iehova, francmasoni, homosexuali, romi și sinti. După "Noaptea de cristal", circa 10.000 de evrei au fost internați în lagărul Dachau. Din 1938, la Dachau au fost duse tot mai multe victime ale agresiunii național-socialiste: cetățeni austrieci, cehi (urmare a anexării Austriei și Cehiei), apoi, după izbucnirea celui de al doilea răzoi mondial, polonezi, norvegieni, olandezi, francezi etc. În scurt timp, deținuții germani au devenit minoritari în lagărul Dachau, numărul cel mai mare de captivi fiind al
Lagărul de concentrare Dachau () [Corola-website/Science/311384_a_312713]
-
însăși voința fondatorilor, împăratul nu-și modifică hotărârea. Astfel, din cele 25 mănăstiri și schituri din Bucovina, rămân numai trei: mănăstirea Putna, mănăstirea Sucevița și mănăstirea Dragomirna, celelalte 22 fiind desființate, iar averile și proprietățile tuturor trec sub administrația statului austriac. Ca urmare a războaielor purtate la începutul secolului al XIX-lea de Imperiul Habsburgic împotriva lui Napoleon Bonaparte, vistieria Fondului bisericesc al Bucovinei a fost secătuită și multe din domeniile statului au fost vândute, iar guvernul galițian a dat o
Crișceatec, Zastavna () [Corola-website/Science/311396_a_312725]
-
(n. 15 mai 1862, Leopoldstadt - d. 21 octombrie 1931, Viena) a fost un scriitor și dramaturg austriac, precum și cel mai important reprezentant al Modernității vieneze. , fiul unui proeminent medic laringologist evreu, Johann Schnitzler, și al fiicei doctorului vienez Philipp Markbreiter, Luise Markbreiter, s-a născut la Viena, pe Praterstraße 16, Leopoldstadt. Viena era pe atunci capitala Imperiului
Arthur Schnitzler () [Corola-website/Science/311477_a_312806]
-
în separarea aurului. Orașul Zlatna în evul mediu târziu și în epoca modernă, este definit tot de exploatările miniere, reluate mai intens începând cu secolul XVII și apoi din secolul XVIII odată cu introducerea de tehnici și instalații moderne de către administrația austriacă a Transilvaniei. Întemeierea vechii uzine de preparare încă din secolul XVIII (1747), dovedește odată în plus interesul stăpânirii austriece în dezvoltarea exploatărilor miniere din munții Apuseni, dar și faptul că aceasta era una din ocupațiile principale ale comunităților locale de pe
Mănăstirea Negraia-Pătrângeni () [Corola-website/Science/312321_a_313650]
-
reluate mai intens începând cu secolul XVII și apoi din secolul XVIII odată cu introducerea de tehnici și instalații moderne de către administrația austriacă a Transilvaniei. Întemeierea vechii uzine de preparare încă din secolul XVIII (1747), dovedește odată în plus interesul stăpânirii austriece în dezvoltarea exploatărilor miniere din munții Apuseni, dar și faptul că aceasta era una din ocupațiile principale ale comunităților locale de pe Valea Ampoiului, la jumătatea ei superioară, și alături de creșterea animalelor ori agricultura de subzistență. Ocupațiile acestea tradiționale sunt redate
Mănăstirea Negraia-Pătrângeni () [Corola-website/Science/312321_a_313650]
-
cuprinsul Ardealului sfătuiau și îndemnau cu insistență populația să nu-și părăsească legea strămoșească ortodoxă. Acest fapt a iritat, (sau ofensat), autoritățile care au devenit treptat ostile față de monahi și mânăstiri. Mânăstirea este distrusă la anul 1761 de către trupe imperiale austriece. Se cunoaște faptul că guvernul austriac era aservit confesional Romei catolice. Din cauza persecuțiilor, mânăstirea sfîrșește prin a fi incendiată total de către generalul austriac Bukov, în anul 1761. Bukov a fost executantul fidel al ordinelor împărătesei Maria Tereza de la Viena și
Mănăstirea Cârțișoara () [Corola-website/Science/312351_a_313680]
-
insistență populația să nu-și părăsească legea strămoșească ortodoxă. Acest fapt a iritat, (sau ofensat), autoritățile care au devenit treptat ostile față de monahi și mânăstiri. Mânăstirea este distrusă la anul 1761 de către trupe imperiale austriece. Se cunoaște faptul că guvernul austriac era aservit confesional Romei catolice. Din cauza persecuțiilor, mânăstirea sfîrșește prin a fi incendiată total de către generalul austriac Bukov, în anul 1761. Bukov a fost executantul fidel al ordinelor împărătesei Maria Tereza de la Viena și el este autorul distrugerii a peste
Mănăstirea Cârțișoara () [Corola-website/Science/312351_a_313680]
-
au devenit treptat ostile față de monahi și mânăstiri. Mânăstirea este distrusă la anul 1761 de către trupe imperiale austriece. Se cunoaște faptul că guvernul austriac era aservit confesional Romei catolice. Din cauza persecuțiilor, mânăstirea sfîrșește prin a fi incendiată total de către generalul austriac Bukov, în anul 1761. Bukov a fost executantul fidel al ordinelor împărătesei Maria Tereza de la Viena și el este autorul distrugerii a peste 250 de biserici și mânăstiri ortodoxe din Ardeal. Din vechea mânăstire a mai rămas doar o piatră
Mănăstirea Cârțișoara () [Corola-website/Science/312351_a_313680]
-
primii cu acest rang majorat a fost contele Johann von Aldringen (1588-1634), successorul contelui Johann von Tilly ca feldmareșal pe 13 octombrie 1632, căzut la apărarea orașului Landshut împotriva asediului [[Suedia|suedez] în ziua de 22 iulie 1634. În timpul [[Imperiul Austriac|Imperiului Austriac]] acest rang a fost acordat doar rareori unor eroi de război, ca de exemplu contelui [[Josef Radetzky]]. Odată cu crearea [[Austro-Ungaria| Austro-Ungariei]] în 1867 au fost înregistrați la început trei 3 mareșali. După catastrofa [[Bătălia de la Solferino| Bătăliei de la
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
acest rang majorat a fost contele Johann von Aldringen (1588-1634), successorul contelui Johann von Tilly ca feldmareșal pe 13 octombrie 1632, căzut la apărarea orașului Landshut împotriva asediului [[Suedia|suedez] în ziua de 22 iulie 1634. În timpul [[Imperiul Austriac|Imperiului Austriac]] acest rang a fost acordat doar rareori unor eroi de război, ca de exemplu contelui [[Josef Radetzky]]. Odată cu crearea [[Austro-Ungaria| Austro-Ungariei]] în 1867 au fost înregistrați la început trei 3 mareșali. După catastrofa [[Bătălia de la Solferino| Bătăliei de la Solferino]] nu
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
Cincea Coaliții, servind în „Armata din Italia”, sub comanda viceregelui Italiei, prințul Eugène. Este rănit la Piave și apoi cucerește Laibach și Graz. Rolul său în cadrul bătăliei de la Wagram este foarte important, MacDonald conducând atacul final, care a fixat centrul austriac. Pentru conduita sa în timpul campaniei din 1809, generalul primește bastonul de Mareșal al Imperiului, pe 12 iulie 1809, devenind Duce de Taranto în decembrie. MacDonald este trimis apoi în Spania, comandând „Armata Cataluniei” între 1810 - 1811 și înregistrând două succese
Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald () [Corola-website/Science/312382_a_313711]
-
sub arme anevoioasă și controversată, iar cea de-a doua interzicea să i se plătească impozit lui Napoleon, catalogat drept „uzurpator”. Mai mult decât atât, suveranul detronat își aduce contribuția sa la subminarea unei eventuale păci europene, scriindu-i împăratului austriac în termenii următori: „N-am aflat la trupele noastre decât nerăbdarea de a merge să servească un șef al cărui nume le amintește și pare să le promită încă alte cuceriri și devastări în Europa”. Astfel, pe plan militar, situația
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
le promită încă alte cuceriri și devastări în Europa”. Astfel, pe plan militar, situația Împăratului era critică: aliații sunt hotărâți să îl elimine definitiv și mobilizează aproape un milion de oameni pentru a invada Franța. Astfel, 85 000 de soldați austrieci și piemontezi se aflau în Italia de nord și centrală; 168 000 de soldați ruși urmau să fie trimiși în Germania centrală, pentru a întări armata de 225 000 de austrieci și germani, masată de-a lungul Rinului pentru a
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
în discuție în mod serios înlăturarea lui Murat de pe tronul napolitan. Odată cu revenirea Împăratului, Murat a decis să se alăture fostului său suveran. La 30 martie 1815, Murat lansează un apel pentru unitatea Italiei, lansând o ofensivă precipitată împotriva trupelor austriece din Italia, într-un moment în care Napoleon încă spera să convingă o parte din țările Coaliției să accepte revenirea sa pe tron. Ofensiva Murat a spulberat orice șansă ca acest lucru să se întâmple. Într-o primă fază, ofensiva
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
pe tron. Ofensiva Murat a spulberat orice șansă ca acest lucru să se întâmple. Într-o primă fază, ofensiva napolitană are succes și Murat ocupă Roma, Florența și Bologna, slab apărate. Însă, odată cu sosirea în zonă a unei puternice armate austriece, Murat este înfrânt la Ochiobello (9 aprilie) și apoi spulberat la Tolentino (2 mai). Pierzându-și regatul, Murat se reîntoarce în Franța, sperând ca Împăratul să îi ierte dezertarea din 1813 și să îl recheme. Acest lucru nu avea să
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
cel Mare acordat Episcopiei de Rădăuți, la 23 August 1481. Ruinele Țeținei, sub forma unor ziduri surpate și a unor grămezi de piatră, au devenit carieră și locul de aprovizionare cu piatră pentru locuitorii din zonă, dar și pentru administrația austriacă, după 1775. De pildă, la 12 decembrie 1784, cancelaria Administrației Bucovinei trimitea lui Ilie Vlaicu din Horoșăuți o adresă prin care acesta era angajat pentru transportarea pietrei din dealul Țeținului la Cernăuți. Transportul trebuia sa fie terminat până la finele lunii
Cetatea Țețina () [Corola-website/Science/312408_a_313737]
-
trimitea lui Ilie Vlaicu din Horoșăuți o adresă prin care acesta era angajat pentru transportarea pietrei din dealul Țeținului la Cernăuți. Transportul trebuia sa fie terminat până la finele lunii februarie 1785, piatra urmând sa fie folosită pentru construcțiile necesare armatei austriece (cazărmi, magazii, grajduri, manutanță etc.), precum și pentru alte construcții publice imperiale. În prezent, pe locul fostei cetăți se ridică turnul televiziunii din Cernăuți.
Cetatea Țețina () [Corola-website/Science/312408_a_313737]
-
1813) a fost un prinț polonez, om de stat și militar căruia i s-a acordat demnitatea de Mareșal al Primului Imperiu Francez. Nepotul ultimului rege ales al Poloniei, Stanisław August Poniatowski, și fiul al unui feldmareșal polonez din armata austriacă, și-a început cariera în armata austriacă, devenind rapid colonel și aghiotant al împărătului. În 1789 a părăsit armata austriacă, cu scopul de a se întoarce în Polonia și a se alătura unchiului său. Stanisław August Poniatowski l-a convins
Józef Poniatowski () [Corola-website/Science/312433_a_313762]
-
de stat și militar căruia i s-a acordat demnitatea de Mareșal al Primului Imperiu Francez. Nepotul ultimului rege ales al Poloniei, Stanisław August Poniatowski, și fiul al unui feldmareșal polonez din armata austriacă, și-a început cariera în armata austriacă, devenind rapid colonel și aghiotant al împărătului. În 1789 a părăsit armata austriacă, cu scopul de a se întoarce în Polonia și a se alătura unchiului său. Stanisław August Poniatowski l-a convins să conducă trupele poloneze din Ucraina care
Józef Poniatowski () [Corola-website/Science/312433_a_313762]
-
Primului Imperiu Francez. Nepotul ultimului rege ales al Poloniei, Stanisław August Poniatowski, și fiul al unui feldmareșal polonez din armata austriacă, și-a început cariera în armata austriacă, devenind rapid colonel și aghiotant al împărătului. În 1789 a părăsit armata austriacă, cu scopul de a se întoarce în Polonia și a se alătura unchiului său. Stanisław August Poniatowski l-a convins să conducă trupele poloneze din Ucraina care apoi au intrat în luptă cu forțe armate ruse în 1972. După confederația
Józef Poniatowski () [Corola-website/Science/312433_a_313762]