6,163 matches
-
propun existența unui organism activ, în continuă expansiune. Ideile din ziua de azi despre motivație și emoție acceptă premiza unui organism activ, acordând puțină atenție motivației deficitare, axându se mai mult pe motivația de expansiune. Studiile contemporane despre motivație se centrează pe studierea scopului la oameni activi înnăscuți (Reeve, 2009). 3.2.3 Revoluția cognitivă Revoluția cognitivă a avut două efecte adiționale în modalitatea de a ne raporta la motivație. În primul rând, discuțiile intelectuale despre motivație accentuau structurile cognitive și
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
alte cuvinte, comportamentul individual este un proces de alegere care vrea să obțină feedback pentru trăsăturile, competențele și valorile care sunt importante în relație cu sinele ideal (Scholl, Beauvais, Leonard, 2002). 3.3.4.2 Atribuirile Procesul de atribuire este centrat pe modul în care indivizii încearcă să determine cauza comportamentului. Atribuirile externe sunt cele care sunt făcute atunci când observatorul unui tipar comportamental crede că actorul răspunde la forțe situaționale, cum ar fi așteptarea unui bonus. Atribuiriile interne sunt făcute atunci când
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
au existat în Grecia decât puțin timp, acest lucru se datorează faptului că este greu să obții din partea publicului un efort de concentrare prea îndelungat. Cele trei piese ale singurei trilogii cu legătură care ne-a parvenit, Agamemnon, Hoeforele, Eumenidele, centrate pe aceleași personaje, constituie un tot. Acțiunea fiecăreia dintre ele o urmează pe cea dinainte. Răzbunării Clitemnestrei, care, în prima piesă, îi reproșează lui Agamemnon sacrificarea fiicei lor, Ifigenia, îi urmează, în Hoeforele, răzbunarea lui Oreste care îi reproșează mamei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Euripide, iar cealaltă Antigonei lui Sofocle. Am înțeles că această duplicitate de acțiuni putuse dăuna piesei sale, care de altfel era plină de multe părți frumoase". De aceea, când compune Tebaida, a cărei materie o împrumută din Fenicienele, Racine își centrează drama exclusiv pe conflictul dintre Eteocle și Polinice. Unitatea de acțiune, lucru arătat de Aristotel, este o exigență proprie teatrului, cu care genul narativ, ce poate înmulți în voie episoadele, nu este niciodată confruntat. Ea este legată de percepția globală
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
regăsește, în gest, o dimensiune emoțională pierdută, asupra căreia încep să se aplece teoreticieni ca Diderot. Atunci se naște în Franța reflecția despre arta comediantului. Gustul pentru individualism, care însoțește lenta ascensiune socială a burgheziei, focalizează, asupra singularității omului, atenția centrată până atunci asupra universalității lui. De aceea actorul, perceput ca o ființă excepțional de singulară, este deodată obiectul unei vii curiozități. Anterior, în tratatele de elocință care se prezintă ca niște culegeri în care sunt repertoriate un număr oarecare de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
chirurg pentru a se diseca pe el însuși." Thomas Richards, discipolul său, se explică astfel asupra acestui lucru, în Să lucrezi cu Grotowski asupra acțiunilor fizice, din 199537: "Nu este același lucru ca munca lui Stanislavski asupra personajului. Stanislavski își centra căutarea pe construirea unui personaj în interiorul unei întâmplări și unor circumstanțe date de un text teatral. Actorul se întreba: care este linia logică a unor acțiuni fizice pe care aș face-o dacă aș fi în circumstanțele acestui personaj? Dar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lucru făcând sau nu apel la regulile enunțate de Aristotel. De-a lungul secolelor, acest act psihologic foarte special, identificarea, s-a realizat în maniere foarte diferite." Mai mult, teatrul de iluzie este, în ochii săi, un teatru de clasă, centrat pe niște personaje de excepție. De aceea îi condamnă el categoric pe scriitorii clasici care ignoră în totalitate, după părerea lui, raporturile sociale. "Clasicii slujeau la satisfacerea amatorilor de identificare, scrie el în Drumul spre un teatru contemporan. Utilitatea clasicilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Câte o figură excentrică iese din omogenitatea cotidianului, deschizând mici breșe către reverie, cum e „Căpitanul”, fost marinar pe Dunăre, care îi trece, pentru un leu, pe călători peste Siret (Pe Siret). Nuvelele lui T. și narațiunile mai extinse se centrează pe criza comunicării între sensibilitatea specifică psihologiei adolescentine și dragostea dominatoare, angoasantă a părinților. Prozatorul vizează și o țintă pedagogică în direcționarea conflictelor, finalurile dramatice constituind tot atâtea avertismente voalate, fără a eșua, totuși, în tezism. O sensibilitate adolescentină pare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290309_a_291638]
-
părinților- ateliere pentru clasele cu specializare tehnică, ateliere de creație plastică și bucătării complet echipate pentru elevii pasionați de arta culinară. Grație bunei dotări a școlii elevii sunt încurajați să își pună în practică noțiunile însușite. Întregul proces educativ este centrat pe elev, profesorul avînd rol doar de mediator, ghidându-i pe copii și lăsându-le în același timp libertate de exprimare și manifestare, fără a pierde din vedere scopul lecției. Reușita sistemului de învățământ din Marea Britanie și performanța elevilor se
Caleidoscop by Ecaterina Tănase () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93519]
-
și nuanțat asupra fiecărei femei care a jucat un rol însemnat în viața sentimentală a mentorului junimist - Emilia Maiorescu, Clara Kremnitz, Cleopatra Poenaru-Lecca, enigmatica Olga Neumann. Versurile din Rondeluri (2003), o carte insolită în contextul preocupărilor lui P.-C., se centrează exclusiv pe motivul morții: moartea ca reîntoarcere la ceea ce a fost ființa umană înainte de a se naște, viața ca interstițiu fulgurant care întrerupe pentru o clipă veșnicia. În fața morții totul îi apare poetului derizoriu, iar viața, zbaterile, iubirea sunt văzute
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288949_a_290278]
-
și frust, cu nostalgii ducând spre origini, care privește acest eveniment traumatizant prin optica strămoșilor săi, transpunerea romanescă fiind lungul traseu al analizării acestui proces de conștiință. Lumea se împarte în două după o schemă maniheistă, simplificatoare, iar narațiunea se centrează pe procesul trenant de elucidare a eroului, pentru care întâmplările exterioare, precum și structura proprie realității interioare devin un cerc vicios, care îl absoarbe treptat. În romanul politic, problematica se întoarce obsesiv la clarificarea dramelor și a compromisurilor săvârșite de deținătorii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
situri, cel puțin o parte a acestui scenariu este corectă. Chiar dacă noțiunea de panteon este poate anacronică, În măsura În care aceasta se bazează prin ricoșeu pe o societate umană diferențiată pe meserii și clase, ar putea fi acceptată existența unui sistem religios centrat pe o Mare Zeiță, cu multe transformări, flancată de un zeu masculin, „prototip al lui Dionis” (Gimbutas, 1989). Zeița și zeul nu trebuie concepuți ca doi poli sexuali opuși, ci Într-o coexistență funcțională unitară, expresie a regenerării simbiotice, singura
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
alte localități. Dar, dacă În acest cadru, Amon este protectorul regelui și dublura sa celestă, care mai târziu va pune În lumină o mitologie complexă a unor apariții succesive În lume, sub diverse forme și valori, totuși acum el este centrat doar pe suveran. De obicei este reprezentat În timp ce oferă regelui sabia victoriei, iar acesta Îi aduce prizonierii făcuți În urma victoriilor sale. Uneori enunță oracole care confirmă poziția regelui, dar, mai mult decât orice, el este tată al regelui. De două
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care, cere să fie pedepsit pentru trădarea socrului. 3) Termenul „cântec” (ideograma SÌR, În hitită iș¿amai-) este folosit În cazul creațiilor poetice, a căror recitare era Însoțită de sunetul instrumentelor muzicaxe "Kumarbi"le. Acestui gen Îi aparține marele ciclu centrat pe figura zeului, de origine hurrită, Kumarbixe "Kumarbi", tatăl zeilor care au luptat pentru supremația cerească. Ciclul lui Kumarbixe "Kumarbi" apare ca o serie de opere compuse În formă literară, având un stil foarte elaborat; cea mai vestită operă este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mărturisire” publică „a păcatelor”, În care se subliniază datoria de a avea un comportament etico-religios În conformitate cu obiceiurile tradiționale care se deosebesc de cele (blamabile) ale neamurilor străine. Un rol de o deosebită importanță aveau la Ugarit asociațiile cu caracter religios, centrate pe culte divine și denumite Arzi¿u (termen atestat deja la Ebla și Emar și, În forma marzea¡, În lumea feniciană și aramaică ulterioară). Beneficiind de o structură economică și de locații specifice celebrărilor rituale, aceste „confrerii” mesele sacre publice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trib care dovedește supușilor săi cu atașament patern, revendicând virtuți tipice celui care conduce o comunitate de persoane Înrudite Între ele. Între protagoniștii mai importanți ai acestor Înnoiri (alături de Israel) sunt arameenii, reuniți Într-o entitate politică de tip nou, centrată pe vechile valori tribale. Sub aspect istoric, arameii se evidențiază În prim-plan după criza care Închide epoca bronzului, dar deja, de mai multe secole, nuclee de păstori seminomazi vorbitori ai unor dialecte aramaice erau prezente În Mesopotamia și În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a fost produsul cultural al unui popor care, Într-un mod cu totul original, a amestecat și a reinterpretat elemente pregrecești și străine. Acest proces inepuizabil, Început odată cu prăbuțirea regatelor miceniene, a dat naștere unui politeism funcțional, organic și personal, centrat pe o schemă de generare care Își află paralela În rolul familiei În societatea greacă. 1. VÂRSTA ARHAICĂTC "1. VÂRSTA ARHAICĂ" 1. Persistențe miceniene și inovațiitc "1. Persistențe miceniene și inovații" Fără Îndoială că Grecia istorică Își Îngroapă adânc rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este, fără Îndoială, rodul unei reformulări grecești care, În versiunea hesiodiană, a asociat luptei și tema suveranității fiului lui Cronos (Teogonia, 883). Aceasta este o situație complexă de care e posibil să apropiem și mitul egiptean al lui Osirisxe "Osiris", centrat pe un conflict de succesiune dinastică, În care oponentul Sethxe "Seth", interpretat de greci ca Typhon (Herodot, II, 144, 2; Plutarh, Despre Isisxe "Isis" și Osiris, 41, 367 D), Îl ucide, Îl masacrează și Îl emasculează pe Osiris, dar fără
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religios, se află probabil Într-o poziție dacă nu inferioară cel puțin marginală, dar Înzestrată oricum cu o asemenea receptivitate Încât să consimtă o difuzare de experiențe religioase de primă importanță din exterior spre interior. Pe această mentalitate religioasă primitivă, centrată pe forțele elementare ale naturii și ale reproducerii și Împărtășită Într-un anumit fel de celelalte populații ale vechii Italii cu care etruscii se aflau În contact, se dezvoltă o religie atât colectivă, cât și domestică așezată la temelia societății
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adesea expresie a unui refuz) În jurul personajului În documentele mai vechi referitoare la cultul Mamei În Grecia. Ele reflectă o perspectivă de tip mistic sau, În accepția În care folosim acest termen (Sfameni Gasparro, 1985), relativă la un complex mitico-ritual centrat pe o figură divină „În acțiune”, protagonist al unei serii de evenimente dramatice care privesc dispariția/moartea, Întoarcerea/subzistența În moarte și celebrarea unei asemenea acțiuni de către credincioși, În adâncă sintonie cu suferințele zeului. Într-adevăr, Attisxe "Attis", În ciuda trăsăturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vegetale și animale) modificate genetic, terapiile genetice, cercetările asupra ADN-ului, clonarea, tratamentele hormonale, grefele de organe și reproducerea asistată"10. În aceste ultime condiții, nu doar identitatea suportă destructurări și recompuneri, ci și antropologia însăși. Apar ramuri antropologice noi, centrate pe probleme sociale. Una dintre ele este antropologia bolii. Ea ,,aruncă o lumină nouă asupra subiectelor clasice sau mai puțin clasice ale antropologiei..." 11. Marc Augé și Jean-Paul Colleyn exemplifică aceste subiecte cu antropologia persoanei (Marcel Mauss) și simbolismul social
[Corola-publishinghouse/Science/84985_a_85770]
-
alegerii este compensată de redeschiderea libertății în spațiul îngrădirilor inițiale pe care le marchează elementele fondului intim-străin. Am văzut că libertatea se poate întoarce asupra acestor elemente și le poate considera și reconsidera. În primă instanță eu descopăr că sunt centrat (fixat) pe cele douăsprezece determinații ale fondului intim străin: sunt centrat pe sexul meu, pe națiunea mea, pe limba mea etc. Sunt „centrat“ în măsura în care consider că axa lumii trece, de pildă, prin satul meu, prin masculinitatea mea, prin cuvintele graiului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care le marchează elementele fondului intim-străin. Am văzut că libertatea se poate întoarce asupra acestor elemente și le poate considera și reconsidera. În primă instanță eu descopăr că sunt centrat (fixat) pe cele douăsprezece determinații ale fondului intim străin: sunt centrat pe sexul meu, pe națiunea mea, pe limba mea etc. Sunt „centrat“ în măsura în care consider că axa lumii trece, de pildă, prin satul meu, prin masculinitatea mea, prin cuvintele graiului meu sau prin zeii religiei mele. Apoi descopăr că există alte
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
sau o repudiez, alegând o altă limbă, un alt trib, un alt nume, ba chiar - refuzând calitatea de contemporan - refugiul în altă epocă, trecută sau viitoare. Descentrarea poate fi urmată în acest caz de o re-centrare. Eu rămân să fiu centrat pe o limbă, pe o religie și pe un nume, dar pe altă limbă, pe altă religie și pe alt nume, pe care de astă dată eu le-am ales. Recentrarea este o ajustare a elementelor fondului intim străin. OBSERVAȚIE
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mobilizeze sau să-i dezbine pe intelectuali. Cum observa George Orwell În 1947, „englezii nu sunt suficient de interesați de problemele intelectuale pentru a deveni intoleranți”. Dezbaterea culturală În Anglia (și, În mai mică măsură, În restul Regatului Unit) era centrată pe un subiect intern: apăruseră primele indicii ale unei anxietăți durabile pe tema „declinului” național. E simptomatic pentru dispoziția ambivalentă a Angliei postbelice faptul că țara tocmai câștigase un război de șase ani Împotriva dușmanului ei de moarte și se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]