10,108 matches
-
NUMĂRUL 8, CARE SE GĂSEȘTE LA O SUTĂ DE METRI DEPĂRTARE SPRE VEST DE LOCUL UNDE TE AFLI. Voi fi acolo, spuse Marin. Nivelul trei era un fel de cavernă de oțel prost luminată. Un șir de lumini slabe parcurgea coridorul de la un capăt la altul și, din când în când, cum se îndrepta în direcția care îi fusese descrisă, traversa culoare în care luminile erau și mai distanțate unele de altele. Peste tot domnea o liniște profundă. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
la altul și, din când în când, cum se îndrepta în direcția care îi fusese descrisă, traversa culoare în care luminile erau și mai distanțate unele de altele. Peste tot domnea o liniște profundă. În cele din urmă, în penumbra coridorului se conturară două siluete. Marin continuă să meargă înspre ele. Apropiindu-se, văzu că erau un bărbat și o femeie. \ Mă numesc Yischa, spuse bărbatul. Dan Yischa. NU ÎȘI PREZENTĂ ȘI ÎNSOȚITOAREA. \ O ÎNTREBARE ÎNAINTE DE A CONTINUA DRUMUL, Da? \ ODATĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
UȘURAT, TRASE CONCLUZIA CĂ SPIOANA NU DESCOPERISE NIMIC ÎN CELE CÂTEVA ZILE. PE LA PATRU DIMINEAȚA, EPUIZATĂ, RIVA CĂZU ÎNTR-UN SOMN ADÂNC. MARIN AȘTEPTĂ PÂNĂ CÂND RESPIRAȚIA EI DEVENI REGULATĂ ȘI LINIȘTITĂ, APOI SE STRECURĂ AFARĂ DIN PAT ȘI IEȘI PE CORIDOR CA SĂ VADĂ DACĂ GARDA ERA LA DATORIE ÎN FAȚA UȘII, AȘA CUM DĂDUSE ORDIN. ERAU DOUĂ FEMEI, AMÂNDOUĂ DISPUNÂND DE O FORȚĂ FIZICĂ IMPRESIONANTĂ. FĂCEAU PARTE DIN AGENȚII SERVICIULUI DE SPIONAJ MILITAR. \ Treziți-o la opt și jumătate, duceți-o la secție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
PRINCIPALILOR SĂI ADVERSARI. ÎN ASEMENEA CIRCUMSTANȚE, AVEA NEVOIE DE UN SINGUR LUCRU: HOTĂRÂREA DE A ACȚIONA, DE A PUNE ÎN MIȘCARE FORȚE, DE A SUSCITA O REACȚIE. SĂ ACȚIONEZE FĂRĂ SĂ ȚINĂ CONT DE CONSECINȚE. Marin merse de-a lungul coridoarelor aproape pustii la acea oră a dimineții. Micul dejun i se aduse în birou; tocmai mânca, când fu introdus Scudder. Omulețul era în același timp furios și neliniștit. AȘADAR, TRASK A MĂRTURISIT, SPUSE EL CU ÎNVERȘUNARE. \ EI BINE, N-AM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
DE O CHESTIUNE DE IMPORTANȚĂ MAJORĂ. AM TOATĂ ÎNCREDEREA ÎN TINE, DAVID. TÂNĂRUL ÎNGHIȚI CU GREU DIN CAUZA EMOȚIEI, DAR ÎȘI PĂSTRĂ CONTROLUL ASUPRA VOCII. \ Puteți conta pe mine, domnule. \ Categoric contez pe tine, locotenent. DIALOGUL SE TERMINĂ. IEȘIRĂ ÎMPREUNĂ PE CORIDOR. MAI DEVREME DĂDUSE ORDIN SĂ ÎI FIE PUȘI LA DISPOZIȚIE DE CĂTRE COMANDAMENTUL LOCAL UN GRUP DE SOLDAȚI DE PRIMĂ MÂNĂ ȘI UN CAPORAL. TOȚI ÎL AȘTEPTAU RELAXAȚI, AȘA CUM BĂNUISE. ÎL PREZENTĂ PE "LOCOTENENTUL DAVID BURNLEY, OFIȚERUL CARE URMA SĂ FIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
iar el îl urmă șchiopătând. Afară, în curte, lumina era atât de proaspătă, atât de lichidă, încât Yvars o simțea pe față și pe brațele goale. Urcară scara, pe sub ramurile de caprifoi, pe care îmbobociseră câteva flori. Când intrară în coridorul cu pereții plini de diplome, auziră un plânset de copil și vocea domnului Lassalle, care spunea: - O s-o culci după ce mănâncă. Dacă nu-i trece chemăm doctorul. Apoi patronul se ivi pe neașteptate în coridor și-i duse într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
câteva flori. Când intrară în coridorul cu pereții plini de diplome, auziră un plânset de copil și vocea domnului Lassalle, care spunea: - O s-o culci după ce mănâncă. Dacă nu-i trece chemăm doctorul. Apoi patronul se ivi pe neașteptate în coridor și-i duse într-un mic birou în care mai fuseseră și altă dată, mobilat într-un fals stil rustic, cu pereții împodobiți cu trofee sportive. - Luați loc! le spuse Lassalle, așezându-se în spatele biroului. Ei rămaseră în picioare. V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fusese mai cu seamă cucerit de încăperea cea mai mare, care avea tavanul atât de înalt încât aici nu putea fi vorba să-ți instalezi acolo un bec. Intrai fără să urci vreo scară în această cameră legată printr-un coridor îngust de celelalte două, mult mai mici, și care dădeau una într-alta. În partea din fund a apartamentului era bucătăria, alături de closet și de o cămăruță numită pompos sală de duș. Ar fi putut, la o adică, să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dintre copii. "Numaidecât, numaidecât!" Când Jonas termina cu telefonul sau cu plata gazului, un prieten, un discipol, sau amândoi uneori, se țineau după el, până în cămăruță, spre a termina conversația începută. Cu timpul toți oaspeții ajunseseră să cunoască bine micul coridor. Nu se mai urneau de acolo, flecăreau între ei, îi cereau lui Jonas părerea strigând peste capetele celorlalți sau dădeau buzna, pentru o clipă, în cămăruță. Aici cel puțin, exclamau cei care intrau, te mai poate vedea omul pe îndelete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dar își aduceau prietenii la artist acasă, în speranța, rareori împlinită, că vor cumpăra ei în locul lor. În schimb, îi dădeau o mână de ajutor Louisei, mai cu seamă pregătind ceaiul pentru vizitatori. Ceștile treceau din mână în mână, străbăteau coridorul, de la bucătărie până în încăperea cea mare, făceau apoi calea întoarsă și aterizau în cele din urmă în micul atelier în care Jonas, în mijlocul unui mic grup de prieteni și de vizitatori care umpleau camera, continua să picteze, până în clipa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în timpul nopții, îl ridica de jos pe băiatul mijlociu care i se încurcase printre picioare, poza pentru o fotografie, și apoi: "Jonas, la telefon", flutura prin aer ceașca cu ceai, își croia drum, cerându-și scuze, prin mulțimea îngrămădită în coridor, se întorcea iar în atelier, picta un colț de tablou, se oprea din lucru spre a răspunde fascinantei făpturi că-i va face, neîndoielnic, portretul, și iar începea să picteze. Lucra, și deodată: "Jonas, trebuie să semnezi ceva!" " Cine-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în fața lui o operă măreață, cu adevărat nouă: va lua totul de la început. În timp ce vorbea, simți că nu se înșală și că steaua lui îl ocrotește. Totul era să se organizeze cum trebuie. În zilele următoare încercă să lucreze în coridor, apoi în sala de duș, în sfârșit, în bucătărie. Dar pentru prima oară se simțea stingherit în lucru de oamenii pe care-i intâlnea peste tot, atât de cei pe care abia îi cunoscuse, cât și de ai săi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mare doi prieteni, veniți să afle noutăți, își beau cafeaua. - Jonas își schimbă maniera. Începe să picteze pe lemn, spuseră ei. Jonas surâse. - Nu-i vorba de asta. Dar mă apuc într-adevăr de ceva nou. Se duse în micul coridor în care dădeau ușile de la sala de duș, de la closet și de la bucătărie. Se opri în unghiul drept pe care-l făceau cele două coridoare și cercetă îndelung zidurile înalte ce urcau până la tavanul întunecat. Avea nevoie de un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vorba de asta. Dar mă apuc într-adevăr de ceva nou. Se duse în micul coridor în care dădeau ușile de la sala de duș, de la closet și de la bucătărie. Se opri în unghiul drept pe care-l făceau cele două coridoare și cercetă îndelung zidurile înalte ce urcau până la tavanul întunecat. Avea nevoie de un scaun fără spetează, pe care se duse să-l ceară portarului. Când se întoarse în apartament, vizitatorii se mai înmulțiseră și, pentru a ajunge la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și cercetă îndelung zidurile înalte ce urcau până la tavanul întunecat. Avea nevoie de un scaun fără spetează, pe care se duse să-l ceară portarului. Când se întoarse în apartament, vizitatorii se mai înmulțiseră și, pentru a ajunge la capătul coridorului, avu de luptat cu dragostea prietenilor, fericiți că-l pot vedea, și cu întrebările familiei. Nevasta lui ieșea chiar în acea clipă din bucătărie. Jonas puse jos scaunul și o strânse puternic la piept. Louise îl privi: - Te rog mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Vă rog să mergeți cu mine. Găsi celula aerisită și măturată. Pe ciment se afla un teanc de ziare și reviste. Pe la ora trei, deținuta fu smulsă din lectură. O conduceau, din două părți. Coborau scări, ocolind și parcurgând lungi coridoare. De data asta spre baie. Nu în sala obișnuită, de dușuri. Cadă albă, lucioasă. În cuiere, prosoape mari, pufoase, colorate. Săpun, sticluțe de tot felul. Papuci, ojă. La revenirea în celulă, o aștepta o cană cu ceai cald. Iar acum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai putut scoate pantofii. — Ați găsit o dată, poate de două ori, șoareci, noaptea în pat. Un fel de pat. Un sicriu îngust, cât pentru un cadavru sau pentru un muribund bătut în cuie. Dădeau uneori drumul unei sirene, noaptea, pe coridor. Aduceau pisici pe care le loveau, tot noaptea, fugărindu-le prin dreptul celulelor. — Nu v-au violat, totuși. I-ar fi tentat, mai ales în timpul bătăilor, când erați aproape de capătul puterilor. Slăbiciunea, ca și puterea, când ajunge extremă, devine ațâțătoare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
echilibru statornic între lumea ta și lumea din afară! Ca bărbat, să-ți faci datoria și să nu uiți niciodată că ești romîn!... În clasa a cincea, spre Crăciun, într-o oră de matematică, Apostol fu chemat puțin afară. În coridor aștepta vizitiul lor, cu căciula și cu biciul în mână. ― Ei, ce-i, ce s-a întîmplat? întrebă Apostol tulburat. ― Bine, domnișorule, tot bine, dar azi-noapte a murit domnul avocat, de inimă, și m-a trimis doamna să te aduc
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un răstimp pe la numeroasele servicii ale diviziei. Fiindcă întîrziase, Bologa nu mai vru să treacă prin sala cea mare, ci coti prin ogradă și intră în tindă, unde câțiva soldați spălau vase, ștergeau tacâmuri, desfundau sticle, în vreme ce alții veneau de pe coridor, de la bucătăria îndepărtată, cu farfurii pline cu mâncăruri ori cu butelii de vin... De aici o ușă dădea direct spre popota mare, iar alta, în stânga, spre cuibul trecătorilor. Un soldat se repezi și deschise lui Bologa. În odăiță erau numai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și coapsa, l-au trimis mai departe, spre regiunea unității lui, în spitalul de aici, fiindcă acolo începuseră să sosească transporturi mari de răniți din luptele noi. Aproape o lună a zăcut singur aici, în salonașul de rezervă din fundul coridorului, la etajul întîi. Petre stătea toată ziua lângă patul lui, căutând să-i ghicească gândurile și să-i împlinească dorințele. Dimineața și după vizita medicală îi citea Visul Maicii Domnului, cu glas obosit de evlavie, și Bologa îl asculta fără
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
târa încet, așteptîndu-se parcă să-i iasă în cale vreun dușman, se strecura ca o șopârlă uriașă pe sub coastele și râpele nepăsătoare, ferindu-se de amenințări închipuite la fiecare cotitură. Într-un vagon rezervat pentru ofițeri, Apostol Bologa stătea pe coridor, la o fereastră lăsată în jos, sorbind nesăturat priveliștea munților, care-i aminteau valea Someșului și-l făceau să uite unde merge acuma. Din clipa când a pornit la gară, i s-a trezit în suflet o îndîrjire neastâmpărată, care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și cu o veselie poruncită pe față. Mai bine haidem la generalul Karg, să ne miluim de un concediu! ― Așa-i... prostii... surâse Apostol îmblînzit. Prostii sunt toate vorbele omului în ceasurile cele grele ale vieții... Varga porni înainte pe coridorul murdar și plin de soare tânăr. Trenul lăsase în urmă o cotitură și vagonul se clătina parc-ar fi fost să-și piarză echilibrul. Locotenentul de huzari se sprijinea cu mâinile de pereți, înjurînd furios, în vreme ce Bologa, la câțiva pași
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
echilibrul. Locotenentul de huzari se sprijinea cu mâinile de pereți, înjurînd furios, în vreme ce Bologa, la câțiva pași înapoi, mergea sigur, liniștit, ca pe o cărare. 3 Trecură printr-un vagon ticsit de militari și civili, amestecați de-a valma. Pe coridorul strâmt se îmbulzeau mai ales țărani cu fețele speriate, păzindu-și desagii sau legăturile, vorbind puțin și încet, parcă s-ar fi temut să nu-i audă cineva. În colțul dinspre vagonul ofițerilor, un preot român, înalt, slab, cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Zări o față cunoscută parcă... În înghesuială nu avu vreme să se mai uite înapoi, dar îi rămase în ochi înfățișarea preotului și în minte întrebarea: Cine o fi și de unde îl cunosc?..." În vagonul următor călătorea generalul Karg. Aici coridorul era ocupat numai de ofițeri de toate gradele tăifăsuind și așteptând fiecare norocul de a putea vorbi neoficial cu generalul. La compartimentul excelenței erau trase perdelele cafenii, și aghiotantul ieșise afară, din propria-i inițiativă, să roage pe domnii din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
era ocupat numai de ofițeri de toate gradele tăifăsuind și așteptând fiecare norocul de a putea vorbi neoficial cu generalul. La compartimentul excelenței erau trase perdelele cafenii, și aghiotantul ieșise afară, din propria-i inițiativă, să roage pe domnii din coridor să facă liniște, ca nu cumva să se supere excelența-sa... Tocmai atunci sosi Varga, luă deoparte pe aghiotant și-i șopti: ― Ne spuse Gross că moșul dorește să ne vadă, pe mine și pe Bologa... Adu-i aminte, dragul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]