6,002 matches
-
caracteriza ulterior sacrificarea boului În lumea greacă. Descoperiri recente au adus Însă la lumină și un tip de sacrificiu pe care civilizația greacă l-a Înlăturat și exilat În spațiul mitului: sacrificiul uman. Cadavrul tânărului găsit la Anemospilia În interiorul unui edificiu identificat drept sanctuar, Întins pe o platformă În zidărie, având alături arma care folosise la săvârșirea eventualului sacrificiu, ca și scheletele unui bărbat adult și al unei femei de circa douăzeci de ani descoperite În același sit sunt semnul sigur
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Thera le-a deschis sau nu grecilor mincenieni porțile civilizației minoice, o catastrofă pentru care, În ceea ce privește insulta Creta, lipsește Încă „dovada sigură”, singurele certitudini sunt incendiile care, În preajma jumătății secolului al XV-lea au distrus cea mai mare parte a edificiilor cretane, palatul din Cnossos, care a ars la aproximativ un veac după, și, În sfârșit, micenienii, bine instalați În insulă. Descifrarea vechii scrieri miceniene, scrierea Liniar B, a demonstrat În manieră de necontestat specificitatea greacă a acestei culturi și, totodată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
era o constelație de spații autonome Între ele, organizate și normate după principii de ordin sacru, către care convergeau interesele religioase, civile și politice care, pentru greci, constituiau o realitate unică și indivizibilă. Acest loc fizic - cu limitele fixate de edificii monumentale Încărcate de o puternică valență simbolică, ca Acropolele, reședință a zeității cetății, agora, loc de Întâlnire publică și centru ideal În care adesea se odihneau osemintele unui erou, altarul pe care ardea focul de jertfă, izvorul de apă neîntrerupt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cetățenii, deoarece polisul, care se Înfățișează ca o reproducere mărită a familiei, s-a substituit acum acelor gene aristocratice. a) Cultul public Dacă celebrarea cultelor implica Întreaga pătură socială, distribuirea lor În cicluri festive contribuia la organizarea timpului, așa cum dislocarea edificiilor cultuale exprima o ordonare a spațiului fizic (subcapitolul 2.2). Aceasta era o modalitate de a reprezenta și orândui spațiul și timpul asupra cărora cetatea pretindea să exercite un control absolut. În acest sens, cultul adus celor doisprezece zei pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
restituit documente Însemnate despre posibila existență a unor sacrificii umane infantile, așa cum ni s-a transmis În legătură cu originea sărbătorii romane a Larilor Compitales (Macrobius, Saturnalia, I, 7, 35). Ulterior (secolul al VII-lea Î.Hr.) În jurul adânciturii au apărut un edificiu de cult cu altare legate de cavitate și o mare piață trapezoidală, probabil sediu al unor rituri și sărbători cu caracter colectiv; așezarea unor arme de bronz de paradă, făcute În mod ritual nefolositoare, documentează existența unor rituri asemănătoare cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
imnuri, rugăciuni, ritualuri, cărți sibiline)2. Și În epoca imperială erau cunoscute culte fără imagini și cu simboluri aniconice ale zeilor; ele alimentează idealul romantic al unei religii primitive simple și pure sub regele Numa, care nu se slujea de edificii de cult costisitoare și era lipsită de imagini de zei În formă omenească, imagini fabricate din metal prețios și de hecatombe scumpe (Cicero, De natura deorum, 2, 9 sqq.). Sacrificiile sângeroase (de animale) constituie o parte integrantă a religiei romane
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Arpinum este „patria autentică” (germana patria) a familiei Tulii Cicerones. Această localitate e marcată de sacralitate, Întrucât la Arpinum ei se află nu numai obârșia și stirpea, alături de multe „urme” ale strămoșilor lor, dar și sacra, adică mormintele, altarele și edificiile familiei (Cicero, De legibus, 2, 1, 1-2, 2, 5). 3. Indivizii (singuli homines) Își exprimă posibilitățile religioase În cultul privat zilnic (Larii și Penații primesc mici părți din mâncare), dar și În cultul morților, În care sunt comemorați membrii familiei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
La Începutul epocii imperiale (12/7 Î.Hr.), Roma a fost Împărțită În paisprezece regiuni care, la rândul lor sunt alcătuite, În medie, din douăzeci de zone (vici). Noua Împărțire este stabilită tot pe baze sacrale. Zonele primesc de la Împărat edificii de cult, altare, statui cultuale; În momentul Întemeierii, asociațiile primesc și un statut (Suetonius, Augustus, 30). Patruzeci și opt de administratori (magistri) susținuți de un numeros personal erau activi În fiecare zonă pentru noul cult al acelor Laresxe "Lares" Augusti
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În care puteți să vă Înființați cultul și arhiva”1. Asociația are nevoie de ustensile pentru cult: statuie, vatră, tămâie, vase pentru libații; În arhivă sunt păstrate statutele, calendarul cultual, lista membrilor și a funcționarilor, a donațiilor și a privilegiilor. Edificiul lor (schola) se poate afla În preajma unui sanctuar, ca În cazul unei schola hastiferorum lângă aedes Bellonae, În curtea interioară a templului zeiței Mater Magnaxe "Mater Magna" de la Ostia. Finalitatea specific religioasă a asociației este garantată de stat (Marcianus, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu se aflau În serviciul vreunui templu sau al vreunui sacerdoțiu. În sfera privată rămân și lucrările pe care Învățații, iubitorii de antichități, cercetătorii limbilor, călătorii și geografii le-au realizat despre vechile obiecte de cult, numele uitate ale zeilor, edificiile de cult și istoriile lor, chiar dacă acestea erau Însuflețite, ca În cazul lui Varro, de idei reformatoare ce ținteau să restaureze o religie originară și pură. În această combinație de factori culturali, literatura și arta religioasă dobândesc o semnificație diferită
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Alexipharmaka, 6-8) amintește, alături de acele thalàmai ale zeiței Rheaxe "Rhea", despre care adnotatorul lămurește că sunt „locuri sacre subterane” În care se depun vires după sângeroasa consacrare a Gallilor pentru zeiță, un orgastèrion al lui Attis. Este vorba despre un edificiu de cult În care se celebrează riturile sacre (òrgia) În cinstea zeului, rituri care apar caracterizate În sens „mistic”, altfel spus cu aspecte rezervate și În legătură cu istoria divină, chiar dacă nu este posibil să știm dacă erau Înzestrate și cu elementul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu siguranță, chiar În primele secole ale Islamului, acesta era expus În construcții numite åah³r-t³q, „patru arcuri” -, un fel de baldachine construite din patru arcade care susțin o cupolă, În interiorul căreia, pentru unele ceremonii focul era adus dintr-un alt edificiu În care era păstrat pururi aprins. Templul sau „locuința” focului (În limba pahlavi, ³takhș kadag; În persană, ³takhșkada) este principalul loc de cult al religiei zoroastriene În orânduirea practicilor rituale și liturgice care, foarte probabil, provin din perioada sasanidă (Menasce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a existat și o dialectică intrinsecă a puterii Între regalitate și preoți, care a arătat deschis faptul că o doctrină asemenea celei conform căreia religia ar fi fundamentul monarhiei, iar monarhia protectoarea religiei, una fiind baza, iar cealaltă stâlpul unui edificiu unic, se dovedește a fi, În realitate, un program idealist, mai degrabă utopic (Widengren, 1969, p. 135). Acest fapt este demonstrat de multele episoade conflictuale Între cler și coroană (Gnoli, 1989a, p. 169), două forțe care, departe de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Temple și jertfe" Fără Îndoială că În perioada cea mai veche religia slavă nu avea temple; zeii erau venerați În locuri sacre (cum ar fi, de exemplu, o pădure) sau erau puși În legătură cu un arbore sacru. Obiceiul de a construi edificii speciale pentru cultul divin se poate să fi fost adus de germani, și odată cu obiceiul de a ține În temple reprezentări antropomorfe ale zeilor. Nu trebuie uitat că cele mai vechi și primitive reprezentări ale divinităților erau constituite de simple
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iar această practică este atestată În mai multe rânduri de istorici care povestesc despre aventurile și cruciadele declanșate pentru convertirea balticilor la creștinism. Cultele se celebrau mai ales În păduri sau În locuințele private, Însă există și informații despre câteva edificii folosite doar În scopuri sacre, iar săpăturile arheologice au scos la lumină rămășițe ale unui mic număr de sanctuare din mileniul I d.Hr. BibliografieTC "Bibliografie" Benveniste, E. (1967), „Les relations lexicales slavo-iraniennes”, În To Honor Roman Jakobson. Essays on the
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Tacitus (Germania, IX) conform căreia germanii nu aveau temple și imagini ale zeilor nu corespunde deloc realității. De fapt, chiar Tacitus, În Annales (I, 51), vorbește despre templul zeiței Tamfanaxe "Tamfana", doborât la pământ de romani („Au fost distruse edificii, și sacre, și profane, și templul cel mai vestit la acele neamuri, pe care ei Îl numeau al Tamfanei.”), unde expresia latină solo aequare lasă să se Înțeleagă că nu este vorba despre o poiană sacră sau despre un simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
am observat mai sus, că Tacitus cunoștea deja la germani un exemplu rar de templu și de statuie, ceea ce Înseamnă că, În cultura lor, Încă din perioada preromană, se dezvoltase practica reprezentării materiale a figurii zeilor și a construirii de edificii specifice destinate cultului. Contactul cu cultura romană nu a făcut decât să Întărească această tendință inițială. Pe de altă parte, este clar că uzanța predominantă trebuie să fi fost constituirea, În interiorul pădurilor, a unor zone sacre, destinate cultului divin și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
economic și strategic. De fapt, cetatea Samariei era din punct de vedere politic, economic și cultural mult mai importantă decât Ierusalimul. Arheologia confirmă ceea ce spun unele documente biblice și extrabiblice. Cetatea Samariei acoperă o mare suprafață și au fost găsite edificii importante și chiar unele opere de artă de mare valoare. Și alte cetăți au cunoscut o expansiune în această epocă. Prosperitatea materială a avut consecințe și pe plan internațional pentru că marile puteri ale timpului, adică imperiile Mesopotamiei care se extindeau
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
mod de viață luau sfîrșit. Iorga avea presimțiri vagi, dar spera și într-un nou început. Nimeni, cu atît mai puțin Iorga, nu putea ști ce avea să se întîmple peste puțin timp; nimeni nu putea să prevadă că magnificul edificiu al Civilizației Occidentale avea un punct slab în care va lovi cu un glonte Gavrilo Prinčip. NOTE "AȘTEPTÎND SĂ SE ÎMPLINEASCĂ SCRIPTURILE"1 Dacă pătrund în adîncul sufletului ancestral românesc, găsesc acolo porunca instinctului național și văd Porțile Raiului deschizîndu-se
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
legendare chiar și în Bucureștiul perioadei interbelice. Epitetul general folosit pentru standardurile morale și intelectuale de acolo era "șantaj-etaj". Relativ la activitățile ziarului "Curentul" al lui Șeicaru, aceasta însemna inițierea unei operații de șantaj și adăugarea a încă unui etaj la edificiul ziarului respectiv cu banii obținuți. Dar corupția predominantă diferea mai mult în grad decît în privința tipului acesteia. "Adevărul" și "Dimineața" erau destul de vulgare; dar nici un ziar nu era la fel de rău ca acel bastion al burgheziei cuziste, "Porunca vremii", și ca
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
tulbure. Clădirile impunătoare de pe Ringstrasse aminteau de chemarea imperială a Vienei de altădată (deși bulevardul era parcă prea grandios pentru o simplă arteră de circulație Într-o capitală europeană de talie mijlocie), iar orașul se mândrea pe bună dreptate cu edificiile publice și spațiile sale civice. Viena Își invoca gloria de odinioară cu plăcere. Dar În privința trecutului mai recent era foarte reticentă. Iar motivul principal al reticenței erau evreii care locuiseră cândva În clădirile din centrul istoric al orașului, contribuind În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
glorie. Violența cu care evreii vienezi au fost scoși din casele lor, expediați din oraș spre est și excizați din memoria locală explica În bună măsură calmul vinovat al orașului. Viena de după război (și toată Europa Occidentală postbelică) era un edificiu impozant, clădit pe un trecut indicibil. Ororile acelui trecut se consumaseră În general pe teritorii ce au intrat apoi sub control sovietic, motiv pentru care au fost cu ușurință uitate (În Vest) sau suprimate (În Est). Acum Însă, odată cu Întoarcerea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult să comită) acte homosexuale; să pună capăt unei sarcini, ca medici sau ca pacienți; să divorțeze (altfel decât cu mari dificultăți și cu prețul rușinii publice). Iar dacă săvârșeau o crimă sau altă infracțiune majoră, riscau spânzurătoarea. În 1959, edificiul convenției a Început să se surpe. Legea Publicațiilor Obscene din acel an stipula că o lucrare literară destinată adulților și necenzurată era la adăpost de acuzația de „obscenitate” dacă era „În interesul științei, literaturii, artei sau educației”. Din acel moment
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Oribilul Torre Velasco din Milano, un zgârie-nori din beton armat construit Între 1957 și 1960 de un consorțiu particular anglo-italian, exemplifica hipermodernismul agresiv al vremii și dorința acestuia de a se disocia complet de trecut. În martie 1959, când Consiliul Edificiilor din Franța a aprobat modelul viitorului Turn Montparnasse, raportul se Încheia cu următoarele cuvinte: „Parisul nu poate rămâne pierdut În trecut. În anii care vin, Parisul trebuie să sufere metamorfoze spectaculoase”. Rezultatul a fost nu doar Turnul Montparnasse (și vlăstarul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-au construit 384 de blocuri-turn. Multe aveau să fie abandonate În mai puțin de douăzeci de ani. Unul dintre cele mai stridente, Ronan Point din cartierul londonez East End, a avut bunul-simț să se prăbușească singur În 1968. Nici edificiile publice nu stăteau mai bine. Centrul Pompidou (proiectat În anii ’60, dar inaugurat abia În ianuarie 1977) și, În apropierea lui, complexul Halles au adus Într-adevăr În centrul Parisului o varietate de resurse ale culturii populare, dar nu au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]