7,001 matches
-
evaziv? Contribuțiile pentru căminul pe care îl frecventa Victoria se ridicau la o sumă destul de mare, peste putința ei. Timp de câteva ore îl așteptase în stația în care o lăsase autocarul. La telefonul lui nu răspundea decât căsuța vocală. Fumase țigară după țigară iar lacrimile îi străluceau ca ochii unui rănit în agonia morții. Simți o vlăguire până la ultima putere. Era ca și atunci când cineva ți-ar smulge inima din piept cu putere sau ți-ar împlânta un pumnal pe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
voi fi rege, și nu orice rege. Dacă știi să te conduci nu ajungi unde vor alții. Iți aduci aminte mamă, când eram la școală, prin clasa a cincea și veneam acasă și îți spuneam: „Mamă, aproapte toți colegii mei fumează!”, iar tu îmi spuneai: „E ușor să faci ce fac alții, e mai greu să faci ce nu fac ei”! A fost o lecție de viață. - Mă bucur că-ți amintești și strângi cu drag la piept această învățătură. - Toate
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
probabil nici furgonetă nu e termenul cel mai potrivit, dar nu le am cu vehiculele), care oprește în centrul imaginii în lumina albăstriu-lăptoasă a dimineții : doi tineri (unul în uniformă, celălalt într-o canadiană) ies din vehicul, stau de vorbă, fumează o țigară ( Ia uite ce frumos arde ! , zice cel în uniformă ; normal Hârtia (țigării) va fi și ea albastră) și, când te aștepți mai puțin, sunt ciuruiți de rafale de mitralieră. Hârtia... începe așa cum se termina Furia : cu un pumn
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
un scenariu scris de acesta împreună cu Răzvan Rădulescu și Alexandru Baciu, este de fapt sfârșitul poveștii. îi vedem pe doi dintre tineri (Paul Ipate și Tudor Aaron Istodor, ambii excelenți) ieșind din TAB ca să-și dezmorțească puțin picioarele și să fumeze o țigară, în timp ce colegii lor așteaptă răspunsul la parolă (hârtia va fi albastră). Este deja dimineață, tinerii glumesc, convinși că nu mai e mult și scapă. în secunda următoare, cei doi cad secerați de gloanțe. Ceea ce urmează poartă, tehnic, numele
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de gîndire sau te amînă cu un "o să mai discutăm, să vedem părerea tuturor". Cînd stăteam în birou cu stagiarii, venea mereu pe acolo, după cîte-o țigară. Cerea de la toți, întreba așa, în general, dar cu privirea la unul care fuma Kent. E tare ciufut șeful ăsta al tău, mi-a zis într-o zi Vlad, pe vremea cînd eram prieteni. Deși luat direct din Caragiale, adjectivul adresat de Vlad lui Marinescu m-a supărat. Nu-mi place să se vorbească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
suport, apoi se ridică întinzîndu-mi mîna: Noroc, Mihăiță! Ia loc. Nu vreau să te rețin, Ioane; văd că ai de lucru. Lasă, mă, ce naiba ! Pentru tine găsesc eu cîteva minute. Hai, ia loc. Țigară nu-ți dau că tu nu fumezi, zice și își aprinde o țigară. Ascultă, îi zic, vreau să-ți pui electroniștii să facă legăturile separatorului cu dispecerul central. Zău?! se miră el. Înseamnă că lucrările sînt avansate. Pe cînd pornirea? Termenul e mai încolo, dar dacă cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mi-a surîs încurajator?!..." Mă înfurii brusc și mă întorc spre pavilionul administrativ. Urc la etajul zece și intru în biroul Lilianei, cu agenda în mînă. Liliana stă cu telefonul la ureche, iar doamna blondă, așezată pe scaun, lîngă birou, fumează. Ia te uită! exclamă Liliana. Gînd la gînd cu bucurie: tocmai te căutam. Ai făcut formele pentru cele două tone de filamente? o întreb, punînd pe birou, în fața doamnei blonde, agenda. Care două tone?! se miră Liliana. În depozit mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privește lung, întrebător: Ce i-ați făcut lui Marinescu? Nimic, strîng din umeri. Erați dimineață amîndoi în stație. V-a cerut o țigară și nu i-ați dat, surîde Don Șef. Îmi cere mereu, apoi își amintește că eu nu fumez. Vedeți?... Să vă cumpărați un pachet anume pentru el, așa cum am auzit că fac niște maiștri de-aici din secție... Am să-i cotonogesc dacă aflu cine-s ăia. Dar de ce s-a dus la inginerul-șef! se miră brusc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întîmplat. To...to...to...varășe inginer, începe maistrul. Puiule, îi zic luîndu-l cu două degete de salopetă, dacă nu mergi, mă duc singur și-am să trimit portarul după dumneata, să te aducă. Dom' Vlădeanu, intervine șeful, ia lasă-l. Fumezi, tovarășe Stanciu? îl întreabă șeful. Nu, răspunde maistrul, dar dacă doriți... Nu-i nevoie să scoateți pachetul, zice Don Șef. L-am zărit și eu în buzunarul salopetei. Tot "Snagov" fumez și eu, ca și tovarășul Marinescu... Pentru el l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
te aducă. Dom' Vlădeanu, intervine șeful, ia lasă-l. Fumezi, tovarășe Stanciu? îl întreabă șeful. Nu, răspunde maistrul, dar dacă doriți... Nu-i nevoie să scoateți pachetul, zice Don Șef. L-am zărit și eu în buzunarul salopetei. Tot "Snagov" fumez și eu, ca și tovarășul Marinescu... Pentru el l-ați cumpărat, nu? Da... Adică, știți, în pauza de masă m-am obișnuit să... Rău, tovarășe maistru! exclamă șeful. Ca să vă dezobișnuiți de fumat, lucru recomandat de toți medicii, vă faceți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cîmpie verde, nesfîrșită, în care privirea mea se pierde cu nesaț... Pe doamna Teona privirea mea n-o deranjează deloc. Ba dimpotrivă: observ că pe buze și-n ochi îi înflorește un zîmbet. Scuză-mă că nu te-am întrebat: fumezi? zice, arătînd spre țigara din mîna sa. Nu, mulțumesc! De ce-mi mulțumești?! se miră. Doar nu te-am servit cu o țigară... Ei da! îmi zic eu. Doamna începe să se repete, dar pe un plan superior, de la înălțimea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îmi zic eu. Doamna începe să se repete, dar pe un plan superior, de la înălțimea căruia să-mi poată da brînci mai bine. V-am mulțumit, strîng eu din umeri, surîzînd, pentru că m-ați întrebat, probabil, ca să-mi permiteți să fumez în acest birou. Nu, clatină din cap doamna Teona, te-am întrebat pentru că voiam să te rog să-mi oferi un foc. Mi-am uitat bricheta acasă. Ați fost pe acasă între timp? o întreb. Cum adică?! Mai înainte, cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la birou și se așază pe scaun. Trage sertarul în care am pus eu bricheta, scoate de acolo un pachet cu țigări, îl scutură puțin pînă ies cîteva țigări, apoi întinde mîna cu pachetul spre mine: Te rog!... Mulțumesc! Nu fumez... Niciodată? Niciodată. Nici cînd scrii? Nici. Nici...? Nici. Doamna Teona bagă pachetul în sertar, închide sertarul, apoi își ia țigara de pe marginea scrumierei și, la întrebarea mea din privire dacă mă pot așeza în fotoliu, îmi face semn că da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
inginer, noi apreciem calitățile dumneavoastră tehnice și, mai ales, organizatorice. În Consiliul Oamenilor Muncii s-a stabilit să fiți numit șef de secție în Zona Patru..." Acum, tînărul inginer, prezent și el la această discuție, stă bine înfipt în scaun, fumează impasibil și mă privește întrebător probabil vrea să se termine odată această discuție, să se ia o hotărîre și să poată pleca acasă. Oare, în locul lui, eu ce-aș fi făcut? Ce puteam să fac?! Aș fi făcut ceea ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu e deloc recomandat să vorbești beat în fața conducerii de partid a județului! Mai ales într-o situație cu totul specială. E mai bine să se știe că veneai de la o întîlnire, nu din crîșmă. Șeful s-a oprit și fumează în tăcere. Eu îl privesc și caut să prind firul unui gînd care nu-mi dă pace: doamna blondă, întîlnire, declarație... Nu înțeleg nimic din ce-ați spus, domnule inginer, îi spun șefului. Fiți mai clar, și concis dacă se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai trage cîteva fumuri. Știi, dom' Mihai, ce mi-a zis? Nimic. A surîs. Atît. M-a lăsat să-mi aprind o țigară, apoi, după ce am tras un fum, mi-a atras atenția că nu i-am cerut voie să fumez în birou la ea, în prezența ei. Asta m-a făcut să roșesc și să mă pierd. Blestemata asta de fire timidă ce-o am!... Ea a cîștigat teren. A tras încet un sertar, a scos un dosar, iar din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vară o lună la Mangalia, sub al cărei soare torid se întâlneau cu toată lumea bună a Bucureștiului, îi permitea să cultive o mică societate mondenă, cu ceaiuri dansante, excursii, nopți târ zii, iar mai apoi, când Monica a devenit majoră, fumau împreună țigara de seară, comentând noutățile și picanteriile fiecărei zile. Trebuie subliniat faptul că această amiciție era doar latura minoră a relației dintre mamă și fiică. Mo nica Lovinescu a spus-o răspicat: „Era prietena mea cea mai bună de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vorbit iarăși despre fie care dintre prietenele tale și am avut aceleași păreri. Am ascultat jurnalul la radio, apoi am cinat împreună - supă de roșii, salată de vinete, varză cu roșii, brânză și struguri; pâinea încă mai era caldă. Am fumat împreună, el - pipă, eu - cele două țigări. Pe urmă a plecat, că era obosit de atâta alergătură prin oraș. Mâine are să aducă, sper, haine pentru Șucuran ca să-i completăm garderoba pe care am cercetat-o astă-seară, după plecarea lui Shaga
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spunea la fel. Ea stăruia să rămână într-un grup de băețandri ce se adunaseră - vreo șase, șapte - în jurul lui Fănică Delureanu. Intervenția prietenei ei a fost zadarnică: s’a dus la masa băieților. Eu terminasem masa, plăteam și îmi fumam țigara. A venit la mine; mi-a luat o țigare din porte-țigaret și s’a așezat sus pe masă: „Doamnă Lovinescu, mă doare să vă văd mereu singură, nimeni și nimic nu merită să vă închideți în această izolare. Veniți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la Pierre. Nu uita că nimic nu e sigur și nu te încrede în puterile tale fizice. Nu te îmbăta de succesul tău. Bucură-te de Paris, așa cum te-ai bucurat până acum de viață, cu noblețe și mândrie. Nu fuma prea mult. Țigările revin cam prea des în scrisori și tu ești singură acolo. Trebuie să te păstrezi sănătoasă și sobră. Nu încrunta sprâncenele, nu zbârci fruntea în enervare și nici nu lăsa colțul gurei spre stânga ca’n clipele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
trăi alții? Patul tău e făcut ca și când te vei întoarce de la o cină sau un ceai... Ai luat cheia?... Cum îmi bătea inima când auziam pe sub balcon zgomotele temute; te așteptam, te bombăneam și te iubeam. Monica, fii prudentă. Nu fuma mult. Lasă trupului tău tânăr puterea și mireasma dulce a busuiocului... Monica, Monica... Ce greu îmi e fără de tine. Iubito! Marți seara Zi apăsătoare, de plumb. Azi-dimineață, trezire ca de condamnat la galere, după o noapte de insomnie. Griji și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
frig. Ți-a plăcut „broderia de piatră“. Mâine voi încerca să găsesc pe Gaby, pentru ca aceste pagini, scrise cu o nuanță de libertate mai reală, să-ți poată ajunge, mai repede. Fii atentă la sănătate, te rog mult, mult. Nu fuma mult; aș avea oroare să știu că miroși a tutun, ca doamnele din cancelarie care îmi dau nausées. Gândește-te că ești singură, străină, și că ceea ce aici era uneori îngăduit, având ca decor de fundal casa, familia, numele, acolo
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-te la numele pe care îl porți, gândește-te la mine cum am să mă gândesc și eu la tine, până la ultima suflare. Sunt vitează și tot așa am să fiu mereu! Fii foarte prudentă. Îngrijește-te; nu răci, nu fuma prea mult! Fii bună și puternică. Rezistă la orice. M. Luni seara, 10 noiembrie [1947] Adaos la această scrisoare Continuă-ți frumoasa și nobila misiune, chiar când n-ai să-mi mai aștepți scrisorile; dă preț prin purtarea ta imensului
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
concret ființa umană? N-ai să știi niciodată ce caraghioasă sunt când primesc o scrisoare de-a ta! O țin fără s-o deschid; îmi iau micul dejun, cafeaua; în timpul ăsta am o față impenetrabilă; nu vorbesc cu nimeni; îmi fumez cele două țigări; închid radioul, alung pe toată lumea din casă - ca azi: pe cei doi puști la cinema, pe Lina la sora ei (care, în paranteză fie spus, o ațâță împotriva mea și o învață să fie obraznică și să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
noastră definitivă. Mi am supraestimat puterile în ziua aceea, dar îmi este angajată onoarea, e în joc utilitatea sacrificiului meu; nu dau înapoi, n-am să dau niciodată înapoi în fața unui gest sacru, acceptat și liber consimțit. Nu-mi mai fumez țigara în fotoliul galben, stau dreaptă și tare ca un stâlp pe scaunul de piele din sufragerie, care tronează ca un scaun electric, în locul fotoliului tatei - neocupat de la plecarea ta - și aștept dreaptă și fermă declanșarea. Nu te întoarce. [...] Îți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]