9,375 matches
-
pustiul răscolit de vântul Santa Ana, care sufla dinspre Hollywood Hills. În drum spre a patra locuință, chiar când trecuse de miezul nopții, mi-a venit o idee... sau, mai bine zis, ideea m-a înrobit: Omoară-l! Nu tu glorie publică, nu tu rușine publică, ci doar dreptate privată. Lasă familia Sprague nepedepsită sau smulge-i o declarație amănunțită lui Georgie înainte să apeși pe trăgaci. Pune-l să aștearnă totul pe hârtie și găsește apoi modalitatea prin care, cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
luptă nemiloasă. Și numai zeii - care se joacă mereu cu soarta oamenilor - știau că puțini aveau să scape. Dar oamenii, care nu cunosc viitorul, au sculptat imaginea acelui triumphus, la sfârșitul unei splendide luni mai, în cartea de marmură a gloriei romanilor, Fasti Capitolini, aflată în Forum. În seara următoare, istoricul Cremutius Cordo se întâlni sub porticurile din Forum Augusti - cea mai nouă și mai strălucitoare piață a Romei - cu prietenul său Tatius Sabinus, căruia îi mărturisi: — Germanicus trebuie să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atâtea secole, atmosfera cetății Ilium era tot amară și funestă; pentru toți cei care urmau să se nască avea să rămână un implacabil simbol al războiului. Îndepărtându-se de ea, Germanicus se gândea - însă nu putea s-o spună - că gloria armelor era oribilă. Nu le răspunse băieților lui, care erau fascinați de vechiul mit, și urcă pe corabie melancolic, fără să se întoarcă spre cetate. În cele din urmă zise: — Zeii îți îngăduie să știi efectul acțiunilor tale abia după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
grădini, pe malul Tibrului se aprinseră mii de torțe, flăcări mari, întețite de vânt, care înroșiră cerul în jurul mausoleului. Gândindu-se la el însuși în termeni eterni cu patruzeci și doi de ani înainte de a muri, Augustus ridicase mausoleul întru gloria sa. Le sugerase arhitecților să construiască un tumul circular solemn, acoperit de marmură, împrejmuit de copaci și plante veșnic verzi, în vârful căruia, la o înălțime de patruzeci de metri, strălucea statuia lui divinizată. Din familia lui, mulți ajunseseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fiilor Juliei, morți în împrejurări niciodată lămurite, departe de Roma. Încă de pe atunci, în cortegiile acelea îndurerate, mulțimea șoptise - iar uneori strigase - că Maștera nu plângea. Oricum, înăuntrul mausoleului, morții aceia, în urnele lor grele, aliniate aveau să evoce imensa glorie a familiei, însă și tragediile acesteia, de-a lungul secolelor următoare. Ultima noapte a lui Calpurnius Piso Mulți patricieni propuseră să i se dedice lui Germanicus un clipeus - un superb scut de aur - și arcuri de triumf la Roma, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
noapte a lui Calpurnius Piso Mulți patricieni propuseră să i se dedice lui Germanicus un clipeus - un superb scut de aur - și arcuri de triumf la Roma, în Syria și pe malul Rhenus-ului; Tiberius interzise și aceste lucruri, susținând că gloria nu se construiește cu pietre. Totuși, cuprinse de valul de emoție care străbătea imperiul, multe orașe luară hotărâri pe cont propriu. — Roma n-a făcut nimic, zise Agrippina. În schimb, zeci de orașe mici ridică în cinstea lui monumente după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ucigașe, peste cadavrul lui Calpurnius Piso. Povestea Juliei În reședința istorică de pe clivus Vaticanus, în faimoasele grădini de pe malul drept al râului pe care poeții vremii îl numeau Thybris, Agrippina strigă că era de nesuportat să-l vadă, în plină glorie imperială, sinistru și tăcut, pe ucigașul lui Germanicus, soțul, iubitul și tatăl adorat până la disperare. Era insuportabil s-o vadă pe Plancina plângând de bucurie în brațele materne ale Liviei, să vadă neamul obraznic al Pisonilor străbătând Roma cu seninătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
hotărât: — Viitorul meu va fi apărarea legilor. Roma și-a făurit legile secol după secol, pentru relațiile dintre mine și tine ca indivizi, pentru relațiile dintre noi, indivizii, și Republică, și pentru cele dintre Republică și alte popoare. Puterea și gloria Romei se nasc din aceste cuvinte. Fiindcă toți știu că legile Romei sunt mai solide decât zidurile Babylon-ului. Iar tu trebuie să le respecți, pentru că ele te respectă pe tine. În schimb... Se aplecă deasupra foii. „În timp ce scriu aceste rânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
previziuni. Acesta îi răspunse liniștit: — Ai dreptate. Macro îl prinse de braț. — Astăzi, noi doi avem ceea ce nimeni altcineva nu are. Eu am cohortele; dacă mă duc la Roma pot s-o țin sub control. Tu ai numele familiei tale, gloria tatălui tău... Și apoi, ești tânăr, nu inspiri teamă. Râse. Râse și Gajus, și-i fu greu să-și mențină blândețea aceea naivă în privire. Se gândi: „Voi nu știți ce e teama, o să aveți timp pentru asta“. Întrebă: — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
terasa bătută de vânt de la Misenum. În balustrada tribunei fuseseră înfipte ciocuri de bronz, rostra dintr-o bătălie navală câștigată cu trei secole în urmă. Era locul sacru al discursurilor istorice: Julius Caesar și Augustus o făcuseră să devină simbolul gloriei Romei. În timp ce urca spre tribună, printr-un bizar joc al memoriei, Împăratul își aminti că sărmana Julia, fiica lui Augustus, fusese acuzată că provocase un scandal public, împreună cu prietenii ei cei veseli, chiar acolo. În acuzații se amestecaseră abil desfrânarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Imhotep își înălță chipul slab, pe care vântul deșertului săpase multe riduri, privi stânca abruptă de dincolo de lac și murmură: — Mă gândesc, Augustus, la un monument asemănător celui pe care marele Senmout l-a construit în Valea de Apus întru gloria reginei Hatshepsut. Dacă îți place, de stânca aceea voi sprijini arce puternice, care vor susține trei terase succesive, cu scări mari: cea mai mare jos, care va reprezenta bha, lumea materială, apoi cea de-a doua, unde stă kha, lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lipi de pupa celei dintâi. Dintr-o singură mișcare, cele două corăbii deveniră un singur edificiu plutitor, al cărui aur strălucea. — Nimeni nu s-a gândit vreodată la așa ceva, spuse Împăratul. Și inima îi zise că, dincolo de putere și de glorie, o asemenea construcție era de-ajuns pentru a-i aduce unui om faima. Se întoarse spre ei: — Vă mulțumesc. Înainte de căderea nopții, întreaga Romă vorbea despre corăbiile de aur din grădinile imperiale. Dar puternica familie de sacerdotes publici, Quattuor Amplissima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
În timpul domniei sale, de la limes de pe Rhenus până la cel de pe Danuvius, până la malurile Pontului Euxin, până în deșerturile Nabateei și sudul extrem al Aegyptus-ului și al Mauritaniei n-a existat nici măcar o zi de război. Însă Vitellius își spuse că ideea de glorie și ideea de pace se potriveau ca lupul și mielul închiși în același țarc; iar când se duse în oraș își sintetiză raționamentele și povesti că Împăratul, îmbrăcat în veșminte ciudate, „vorbea cu Luna“. Curierul căzut în prăpastie — Și așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
facțiuni se înfruntară pentru a nu știu câta oară. Senatorul Saturninus îl preamări pe Cassius Chereas ca pe un nou Brutus, iar aliații săi îl aclamară de îndată drept „cel ce a readus libertatea“. Pe când Chereas își trăia momentul de glorie, Saturninus propuse ca senatorii să-și redobândească vechile puteri, să se refondeze Republica, să fie uciși toți supraviețuitorii familiei Julia Claudia. — Amintirea lor trebuie să dispară până și de pe pietre, strigă el. La acel strigăt, pe care mulți aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aer obosit, o ușoară adâncire a obrajilor. Așezată cu fața spre noi, privește ca și cum, după multă vreme, deși a uitat vechea ură, denunță totuși ceva. Din vremea când multe din toate acestea nu se întâmplaseră încă, din zilele victorioase ale gloriei, rămân plăcile de marmură ce acoperă pe toate laturile Ara Pacis Augustae de la Roma: într-un cortegiu ritual, însă familial și spontan, înaintează Augustus și Livia, senatori și sacerdoți, Germanicus, pe atunci foarte tânăr, și amiralul Agrippa, care urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de vacă zimenthal. „L-ai făcut knockout!“, comentează lectorul R., râzând, „și dacă și alții i-ar servi mai multe lecții de acest fel, poate c-ar deveni un om de treabă“. Îl dezaprob: „Vă Înșelați, hahalera asta lacomă de glorie o să răzbească prin orice mijloace și o să obțină tot ce-și dorește, veți vedea. Deocamdată se antrenează, face vocalize“. (miercuri) Mă obsedează acel nucleu obscur de spaimă, nutrind În subconștient metamorfozele bizare ale visului; ești undeva, aștepți pe cineva cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și nu sunt obosită. Îl vreau pe Dinu! Îl vreau și Îl voi avea, pentru că așa-mi dictează voința mea, acea forță care te face să evadezi din mediul atât de murdar al fricii și să te avânți spre culmile gloriei și ale fericirii umane. 27 noiembrie 1959 (vineri) Iată neprevăzutul ce lovituri poate da! Odată, demult, visam fără speranță la Radu. Azi, printr-o lovitură a sorții, am mers În dublu cu el. Când mâna lui, pentru prima dată, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
februarie 1960 (miercuri) Azi a venit În vizită la mine Marcel Comănici și mi-a adus flori. Ce știam eu ce mă așteaptă la gheață... Seara am fost la patinaj, dar nu puteam patina. Piciorul Îmi tremura, iar sufletul plângea gloria pierdută. Azi a fost repetiție pentru festival. A fost foarte frumos. Turbam, simțeam cum mă sufoc de furie și deznădejde. Îmi venea să-i strâng pe toți de gât și apoi să mor și eu. De ce asta? De ce această groaznică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acelor câțiva inși răzlețiți pe hol, tânjind morbid la asemenea spectacol. „Vezi, că nu este ușor, vor fi destui intruși să vrea să te uzurpe sau să te subordoneze marelui tiran. Tu trebuie să conservi sfânta breaslă a chiulangiilor la gloria din vremea lui masser studentus salamancus, ilustrând În toate felurile că meseria studențească este superioară oricăror alte meserii...“. Mi se dau Însemnele secrete; după ce depun jurământul solemn, giurumelele urlă un famelic vivat. „Să ai Încredere În nea Costică, portarul, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
aprilie 1980 (luni)! Ah, Dinu, ai dovedit cu această ocazie că faci parte din masa oamenilor de rând, cu sentimente mici și caracter de duzină. În mine s-a trezit dintr-o lungă amorțeală individualismul, care În clipele mele de glorie a triumfat. Dar acum ar fi periculos să nu-l mai iubesc pe Dinu, căci atunci toată lupta pentru note mari ar cădea. Și cum eu iubesc numai cu capul și, dacă este nevoie, dau drumul inimii, voi Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
drumul inimii, voi Încerca să uit incidentul și să adopt tactica mândriei excesive, de fapt, caracteristică mie. Jos, modestie, n-am putut decât să pierd de pe urma ta, sus, mândrie și dominație asupra tuturora, jos, Dinu, sus individualismul, sus aviditate de glorie, jos lupta vulgară pentru fericire, sus voință și desconsiderare a tuturor. Voi intra În luptă cu capul sus, cu fruntea dârză și cu pumnul strâns. De azi Încolo, Dinu va fi cucerit prin alte metode decât acum, metode În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
găsit nici un caracter corespunzător ideilor mele - dârz, sincer, puternic. Totul va dispărea. Dar În schimb, În loc să plâng, Îmi unesc toate forțele și Încep un antrenament serios și intens de vară. Trebuie ca la iarnă să cuceresc titlul. Sunt avidă după glorie, visez o dragoste pe care doar sper că o voi avea, iar În unele momente las ca o lacrimă să acopere durerea de a nu mai patina la circ, acolo unde a fost și Bobek. 7 iunie 1960 (marți) În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
voința? Va să zică, tu ești un catâr, care nu merge decât tras de sfoară? Concentrează-te, și nu face excepție În ura ta pentru oameni. Iubește numai patinajul și pe Arthur. Tu te antrenezi pentru patinaj și visezi pentru Arthur. Vrei glorie, admirație vei avea dacă vei ști să lupți și să urăști. 1 septembrie 1960 (joi) S-a scurs atât timp de când n-am mai scris... Am fost la mare, apoi la Mălăiești și numai eu știu câte lacrimi m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să lupt, să dau totul pentru a Învinge. Dar atunci m-am Întors și l-am văzut pe Marin. El e prețul Încercării mele de a răzbate. Acest gând mă tortura, mă chinuia, de ce să dau atât de mult pentru glorie? Mă uitam la el, la Marinică, făcea cercuri În locul nostru, al meu și al lui, cum puteam eu să-i spun: pleacă, lasă-mă să mă antrenez, nu mai pot fi cu tine? NU! De mii de ori nu! A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
niciun foc. Pusese la pământ un adversar... Ce bine se simțise - aproape ca în urmă cu 12 ani, când reușise să-l placheze pe Chris Broderick, care țipase strident ca o femeie la contactul cu iarba. Fusese atât de aproape de glorie, după ce alergase întreaga lungime a terenului fără să știe că Picioroange Larry pornise pe urmele sale. - Hei, ești bine? Bell o atinse pe umăr pe Amelia Sachs. Era atât de afectată de moartea Karei încât nu răspunse. Dădu din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]