6,354 matches
-
a câștigării încrederii marelui public: să fie ascultat și atunci poate să moară " Pe aceste izvoare ce-mi frământă închipuirea". Universul "pustiei" devine universul spiritual al poetului, univers supus trecerii peste care veghează cel căruia poetul îi înalță "imne". "Un imn trebuie spus noaptea și numai celui/ Care singur veghează trecerea". Confundarea poetului cu absolutul în sensul atingerii unei creații majore ne trimite din nou la T. Arghezi. Cu toate că Arghezi trăiește mai puțin în spiritualitatea epocii noastre, poeții nu se pot
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de la duhul sfânt". Universul dematerializat, prezent și în poezia lui Blaga, este populat de imagini grațioase; însuși poetul este un înger, el meditează asupra confruntării cu lumea, precum și asupra disciplinării raționale a unui materialism terestru, turnate în ritmica pură a imnului, a cântecului. Dar la această decantare a preocupărilor despre poet și poezie ajunge după ce trece expozitiv și didactic prin începuturile exuberante și pătimașe, sintetizate într-o atitudine etică solidaritatea cu mulțimea, umilința, jertfa sunt distilate în ritmuri tulburătoare: "Că-ngenunchez
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pentru a deveni autentic. Chemarea "Schiorului" spre muntele înzăpezit sugerează și stări emoționale indefinite. De asemenea, rămâne continuatorul vocilor limpezi ale strămoșilor: "Mă trag din neam străvechi, de cântăreți dieci/ În stranele bisericilor ardelene". În ciuda conținutului, care răspunde sau nu imnului ca specie, poetul cântă elegia fierbinte a Ardealului în rezonanțe grave și înmiresmate, reînnoind știutul glas menit să limpezească "ferestrele înghețate în nopțile de iarnă". Imnul lui Ioan Alexandru este o specie aparte, o împletire de imn și elegie, de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
străvechi, de cântăreți dieci/ În stranele bisericilor ardelene". În ciuda conținutului, care răspunde sau nu imnului ca specie, poetul cântă elegia fierbinte a Ardealului în rezonanțe grave și înmiresmate, reînnoind știutul glas menit să limpezească "ferestrele înghețate în nopțile de iarnă". Imnul lui Ioan Alexandru este o specie aparte, o împletire de imn și elegie, de psalm și cântec popular. Este o "voce care vine din pământ", desprinsă din lumea albastră a cimitirelor în care morții dorm cu vișinii și cu prunii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
răspunde sau nu imnului ca specie, poetul cântă elegia fierbinte a Ardealului în rezonanțe grave și înmiresmate, reînnoind știutul glas menit să limpezească "ferestrele înghețate în nopțile de iarnă". Imnul lui Ioan Alexandru este o specie aparte, o împletire de imn și elegie, de psalm și cântec popular. Este o "voce care vine din pământ", desprinsă din lumea albastră a cimitirelor în care morții dorm cu vișinii și cu prunii la căpătâi, unde iarba crește luxuriantă ca-n paradis, unde turmele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vechea vatră, spre truda piramidelor. Și în acest context el, poetul, rămâne "floare fără chip", mireasmă devoratoare, de aceea " Cine se pleacă-n zarea mea/ Rămâne iar bolnav de moarte/ Un foșnet uriaș de crini/ Venind spre munte de departe". ("Imn"). În concluzie, poetul creează acel imn de slavă și bucurie, o lumină "orbitoare" care ne amintește de vechea poezie egipteană 3, dar și de N. Labiș, care cântă lumina, apa, trezirea la viață, iubirea: Sunt numai râuri de iubire/ Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în acest context el, poetul, rămâne "floare fără chip", mireasmă devoratoare, de aceea " Cine se pleacă-n zarea mea/ Rămâne iar bolnav de moarte/ Un foșnet uriaș de crini/ Venind spre munte de departe". ("Imn"). În concluzie, poetul creează acel imn de slavă și bucurie, o lumină "orbitoare" care ne amintește de vechea poezie egipteană 3, dar și de N. Labiș, care cântă lumina, apa, trezirea la viață, iubirea: Sunt numai râuri de iubire/ Sunt numai cel care va fi/ cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetică lua naștere tocmai din această puternică aspirație și imposibilitatea înfăptuirii ei totale, la Ioan Alexandru zbaterea este între o formă sau alta de existență, între cele două îndemnuri: al vieții obișnuite și al unei existențe purificate până la starea de imn divin " Căci îmi doresc de-a pururea să fiu/ zdrobit de tine cu iubire/ Decât să viețuiesc înmormântat/ în acest veac ucis de cimitire/ Paharul bucuriei l-am sorbit/ Beție sfântă pururi Slavă ție/ Eu nu mai sunt decât un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
divin " Căci îmi doresc de-a pururea să fiu/ zdrobit de tine cu iubire/ Decât să viețuiesc înmormântat/ în acest veac ucis de cimitire/ Paharul bucuriei l-am sorbit/ Beție sfântă pururi Slavă ție/ Eu nu mai sunt decât un Imn divin" ("Lumină necreată în Pustie"). Imnul năzuinței spre cer e contrapunctat de cântarea închinată vieții simple, împărtășită din roadele pământului: "Nu-i nici filozofie multă de folos/ Nici sihăstrie multă nu-i folositoare/ Să te lași dus e bine să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pururea să fiu/ zdrobit de tine cu iubire/ Decât să viețuiesc înmormântat/ în acest veac ucis de cimitire/ Paharul bucuriei l-am sorbit/ Beție sfântă pururi Slavă ție/ Eu nu mai sunt decât un Imn divin" ("Lumină necreată în Pustie"). Imnul năzuinței spre cer e contrapunctat de cântarea închinată vieții simple, împărtășită din roadele pământului: "Nu-i nici filozofie multă de folos/ Nici sihăstrie multă nu-i folositoare/ Să te lași dus e bine să fii duh/ Acolo unde-i zvon
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
specii: garoafele sunt "crescute cât stejarii"("Zori de zi") "Buruiana și firul de grâu să-și coacă/ Cerul laolaltă./ Nu-i rostul tău/ De-a separa și prețui/ Din câte stau pe zare/ Același ou divin nuntește/ Și ochiul vulturesc" ("Imn sacru"). Buruiana și firul de grâu absorb deopotrivă cerul, realizând nunta între cele două specii: "Buruiana și firul de grâu să-și coacă/ Cerul laolaltă/ Nu-i rostul tău/ De-a separa și prețui/ Din câte stau pe zare/ Același
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
absorb deopotrivă cerul, realizând nunta între cele două specii: "Buruiana și firul de grâu să-și coacă/ Cerul laolaltă/ Nu-i rostul tău/ De-a separa și prețui/ Din câte stau pe zare/ Același ou divin nuntește/ și ochiul vulturesc" ("Imn sacru"). Poetul descoperă elemente purtătoare de poezie, nu pentru că în ele ar sălășlui Dumnezeu, ci pentru întrevăzuta, potențiala nuntire a acestora cu spiritul. De aceea " instrumentul de slăvire" nu-i doar graiul omenesc, ci, "și murmurul Creatorului". Ne amintim că
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poezie, nu pentru că în ele ar sălășlui Dumnezeu, ci pentru întrevăzuta, potențiala nuntire a acestora cu spiritul. De aceea " instrumentul de slăvire" nu-i doar graiul omenesc, ci, "și murmurul Creatorului". Ne amintim că un alt poet, Ilarie Voronca, închinase imnuri celor mai umile produse ale naturii, cum ar fi cartoful. Acest poem al său învederează în plante și animale resurse metaforice nemaiîntâlnite, lărgirea granițelor poeticului, și, mai profund, dependența până la teroare a omului modern de cele ce-l înconjoară. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai umile produse ale naturii, cum ar fi cartoful. Acest poem al său învederează în plante și animale resurse metaforice nemaiîntâlnite, lărgirea granițelor poeticului, și, mai profund, dependența până la teroare a omului modern de cele ce-l înconjoară. Dacă însă imnul lui Voronca omagiază "forța de Hristos" a cartofului dintr-o perspectivă laică și socială, la Ioan Alexandru perspectiva este sacră. Poetul închină de-asemenea imnuri garoafei, munților, vulturului, luceafărului de seară, cerului, lui Constantin Brâncoveanu etc. Și toți acești referenți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai profund, dependența până la teroare a omului modern de cele ce-l înconjoară. Dacă însă imnul lui Voronca omagiază "forța de Hristos" a cartofului dintr-o perspectivă laică și socială, la Ioan Alexandru perspectiva este sacră. Poetul închină de-asemenea imnuri garoafei, munților, vulturului, luceafărului de seară, cerului, lui Constantin Brâncoveanu etc. Și toți acești referenți sunt în permanentă relație cu transcendentul, cu ilimitatul, cosmicul. Drumul omului este anevoios până la moarte, motivul dublului apare mereu: "Cine ești, omule?/ Când alunec eu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
literară. Simbolistica, sensul acestei metafore-simbol îl deschide însuși poetul spre înțelegerea noastră. Astfel pustia este drumul spre cunoaștere, așa se explică inerența în cuprinsul ei a sentimentului bucuriei: Din când în când din margini de Pustie/ Pornește un fel de imn de bucurie/ E un fel de sărbătoare sugrumată/ Ce vrea să-și rupă lațul de pe beregată." Încă prunc fiind, poetul s-a-ncins cu brâul Pustiei, drumul fără întoarcere, un drum cu pete de lumină și întuneric, cu sublim și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la altar/ Spre pomenirea numelor străbune,... Sfânt obicei, părinții din părinți/ O mână sapă, alta se închină/ și domnul picură din mâna lui/ Ulei în graiul lămpii pe colină." Trimiteri se pot face la Lucian Blaga dacă am cita poemul "Imnul organului": "Satul se coace-n cuibul lui ceresc/ Miroase-a smirnă și a omenie/ Miroase-a-înviere și-a curat/ Miroase-a om scăpat în veșnicie." În volumul citat, satul se apropie însă mai mult de Goga și de Coșbuc decât de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu trupul și sângele său, dar afurisind pe Iuda cel trădător. Personajele, deși fantastice, se integrează în lumea reală cu boieri și țărani. Există o artă a portretului, a descrierii cu minuțiozitate,astfel că alegoriile devin structuri exemplare, de fapt imnuri închinate lui Bachus: "E lumea și prea tristă și prea trează/ și totuși undeva alt vis se decantează/ și eu prevăd o și mai crâncenă beție/ Mărire, ție Doamne, Mărire ție". Ion Gheorghe înscrie o experiență interesantă în contextul poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai stăm în părinți/ E un timp când ieșim din părinți", timp când atitudinea protectoare este necesară, pentru că se refuză dinainte depășirea condiției: "Râvnirea altor traiectorii". Poetul remarcă o lege aspră a focului, care se cere instituită. Primul volum conține imnuri și ode, poeme confesive și poezii care au nevoie de un auditoriu, cum este "Zile de mare emoție". Există și versuri ale adolescentului care descoperă spațiul genezelor. Într-o imagistică ce își pierde strălucirea cu timpul, reușește să ne convingă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
situat departe de marginea stelelor. Am cunoscut așadar limitele condiției umane, asediul pe care îl încearcă poetul. În finalul volumului, Adrian Păunescu face elogiul a ceea ce permite trecerea de marginea cercului înăuntrul căruia suntem închiși: gândul. Poemul se numește semnificativ "Imn", iar versurile au de această dată limpezime. Ca un laitmotiv, sunt enumerate virtuțile purificatoare, înălțătoare și de detașare ale gândului: Nu mai ai tâmpla putem săpa pământul limitei/ Gândul este salvarea condiției umane./ Fruntea e dealul unui mod cosmic,/ Fruntea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a echilibrului existenței. Un univers solar cuprinde "Laudele" închinate fructelor ce ascund în ele tainele lumii. De-altfel, poetul este obsedat de misterul creației la nivelul micro și macro universului. Așa cum Anton Pan a cântat ceapa, I. Voronca dedică un imn cartofului, M. R. Paraschivescu închină laudă tomatei. În "Tristele" reînvie universul bucolic; "Pan", "Două octave", "Bucolică", "Mărul", " Privește acest mar e mai aprins/ decât obrazul tinerei fecioare/ și arcuirea lui ce dinadins/ a rotunjit ispita în dogoare". 2 Demostene Botez
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
5 lon Pop, "Poezia unei generații", Editura Dacia, 1973, pag. 194. 1 Hugo Friedrich, "Structura liricii moderne", Editura pentru Literatura Universală, 1969, pag 12. 2 Ion Pop, "Poezia unei generații", Editura Dacia, 1973, pag. 189. 3 sau de poezia vedică ("Imn către Agni") ca și la L. Blaga. 2 Ion Pop, "Poezia unei generații, Editura Dacia, 1973, Pag. 217. 1 C. Stănescu, "Poeți și critici", p. 29. 1 Ion Pop, op. cit., pag. 180. 1 Iarba poartă în ea simbolul naturii, care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
săptămânii; adică de a lucra. Poate este tot o atitudine de credincios, însă una interpretată din perspectiva lui Șestov: a fi creator (opusă lui a fi recreator, formulă promovată dintr-o perspectivă atee). Ești mai credincios când îi înalți un imn lui Dumnezeu (ori asiști la unul cântat de preot) sau atunci când încerci să-ți cauți destinul prin intermediul creației? Dacă mă gândesc la riscurile antrenate de critică, îmi pare mai reconfortant a fi supus (smerit, mai exact; dar nu știu dacă
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
dor, de jale, de voinicie, de cătănie, de înstăinare etc * Cântecul: haiducesc, de leagăn, ritual, de muncă, al obiceiurilor (colinde), al miresei, bocetul etc * Ghicitoarea, strigătura, proverbul, zicătoarea 2. Lirica scrisă(cultă) cu speciile: * Elegia * Oda * Pastelul * Idila * Cântecul * Meditația * Imnul * Satira * Pamfletul * Epigrama Poezii cu formă fixă: sonetul, rondelul, madrigalul, glosa, gazelul. II. Genul epic 1. Oral * în versuri: balada, legenda * în proză: legenda, basmul, snoav 2. Scris * În versuri: balada, poemul, epopeea, legenda, fabula * În proză: anecdota, schița, nuvela
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
persoană sau cu un gînd, toate neașteptate. Fiorii surprind, trezesc, mobilizează, împrospătează. Cuvîntul se întîlnește rar la autorii vechi, neobișnuiți să privească în interiorul ființei lor. Drumul lui în poezia romînească începe de la Ion Heliade Rădulescu, care-l folosește în traducerea „Imnului la durere” de A. de Lamartine („înc o dată, o, durere, de afli loc, mai izbește!/ Inima mea sîngerîndă te urăște...-ți mulțumește,// Putere ce nu mai știe a plînge sau a ierta!/ Ochi-mi n-au, nu mai au încă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]