6,703 matches
-
Ultimele au avut loc În 1917, În Leu, În 1953, În Balanță și În 1989, În Capricorn. Întâlnirea lui Saturn cu Neptun evocă ideea unei limitări a talazului neptunian. Această „chemare la ordine” poate, În funcție de caz, să fie benefică (organizarea intuiției) sau confuză (Saturn este o planetă de pământ; pământul se amestecă cu apa și rezultă mocirlă), dar deopotrivă fecundă (orezul crește În mocirlă...) Ultima conjuncție Saturn-Neptun În tranzit armonios a avut loc În Capricorn, așa că valorile saturniene de control au
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
de "nevoi fiziologice și de senzații (plăcere și durere)", cât și de "patru emoții fundamentale (teamă, tristețe, furie, bucurie)" (Cardon, Lenhardt, Nicolas, 2005, p. 29); * Copilul creator/"micul profesor" (considerat, în unele lucrări, variantă a Copilului liber) care-și comunică intuițiile, face mici inovații, explorează, face mici raționamente, căută/găsește soluții originale, imaginative, ingenioase, care ies din tipare; Copilul adaptat implicând relația cu ceilalți, percepuți ca reprezentând starea de Părinte; în acest caz, se disting variantele: Copil adaptat supus care caută
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
dincolo de cunoștințele dobândite, să deschidem uși asupra necunoscutului, să avem în vedere toate ipotezele care trebuie testate. Ea este facultatea de a concepe ceea ce încă nu există, devenind, astfel, scena invențiilor, descoperirilor, a inovațiilor. Ea conferă spiritului fertilitate și creativitate. Intuiția, care anunță adesea imaginația, se poate desfășura mai ușor în starea de somnolență care precede somnul sau trezirea, deoarece rațiunea de rutină, care de obicei ne controlează reflexele, se relaxează și suntem mai în măsură să per-cepem posibilitățile, să construim
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
este în conexiune directă cu rațiunea, Eul ia cunoștință de sine însuși, dar concomitent, tot prin limbaj, „intră” în realitatea lumii, a celorlalți, realizând comunicarea cu un alt Eu sau cu alte Euri. În felul acesta limbajul deschide calea către „intuiția imediată a interiorității”, unificând interioritatea sufletească subiectivă cu exterioritatea lumii obiective. Din această unificare a „dublului” naturii persoanei umane, rezultă cunoașterea. Fundamentarea unei antropologii psihopatologice Să încercăm în continuare ca, pe baza celor de mai sus prezentate, să schițăm cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin timbrul vocii, intonația vorbirii, sclipirea ochilor, miros, mișcări. Atmosfericul ni se prezintă ca o emanație care radiază din individ și se recunoaște în personalitatea acestuia (H. Tellenbach). Atmosfericul este și cel care generează sentimente de simpatie sau de simpatie, intuiție sau prejudecată, atracție sau respingere, în cazul întâlnirii a două persoane. Ambianța atmosferică comună apare ca un tip de rezonanță a raporturilor interumane, simultan din ambele direcții, de la o persoană la alta. În cazurile patologice, ambianța atmosferică este modificată. Cele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și natura suferinței acestuia prin surprinderea ambianței atmosferice pe care o degajă pacientul său. Această descoperire a atmosfericului este calea de acces către interioritatea bolnavului, pe care psihiatrul o „simte” ca pe o modificare psihopatologică a persoanei acestuia. Ea reprezintă „intuiția” sau „sentimentul anormalului” pe care-l degajă persoana bolnavă psihic și pe care psihiatrul experimentat îl surprinde cu ajutorul „simțului clinic” care este rezonanța interioară, în sfera subiectivității medicului psihiatru a subiectivității alterate a bolnavului. Raportul „trup/suflet” în psihopatologie Problemele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
medic și bolnav. Etapele raționamentului medical al diagnosticului clinic sunt reprezentate în schema de mai jos: fig. p. ms. 107 Partea accesoria a suferinței BOLNAVUL Partea esențială a tulburărilor Simptomele clinice Fenomenele vitale DIAGNOSTICUL Criterii de evaluare clinică a suferinței Intuiția medicului ca înțelegere a suferinței Partea obiectivă (observație clinică) MEDICUL Partea subiectivă (înțelegerea cazului) Să analizăm în detaliu componentele din schema de mai sus, axându-ne pe cei doi termeni, „bolnavul” și „medicul”, ca „părți” care concură la realizarea diagnosticului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al bolnavului, prezintă și el o latură subiectivă, de tip emoțional-afectiv, prin coparticiparea la suferința bolnavului, și o latură obiectivă, rațională, raportată la observația clinică a cazului, căreia caută să-i dea o formă rațională. Latura subiectivă se referă la intuiția, sau capacitatea de penetrare, de surprindere de către medic, a suferinței bolnavului. Latura obiectivă se referă la experiența clinică a medicului, la criteriile de evaluare de către acesta a simptomelor clinice prezentate de bolnav. În relația „medic-bolnav” se va produce următorul proces
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
d) automatismul de activitate: constă în formularea unor ordine sau decizii impuse, gesturi forțate, gesturi inhibate, automatism verbo-motor sau grafic. Delirul Falsele interpretări patologice sunt cuprinse în grupa stărilor delirante. Acestea cuprind tulburările de gândire și procesele psihice înrudite (reprezentarea, intuiția, expresia, percepția). Ideea delirantă este cea care se opune realității șocând evidența faptelor. Este destul de greu de delimitat delirul în raport cu o trăire normală, sau cu alte manifestări psihopatologice. Acesta poate apare în cursul evoluției clinice a unor variate boli psihice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
duce la „ruptura” dintre bolnav și realitate, la un conflict sau chiar la o stare de contradicție permanentă. În evoluția și constituirea delirului, se înregistrează câteva etape și anume: a) percepția delirantă, reprezentată prin delirul halucinator; b) reprezentarea delirantă sau intuiția delirantă; c) interpretarea delirantă sau delirul de interpretare; d) fabulația sau delirul de imaginație. La delir distingem, în ceea ce privește caracterul și conținutul acestuia, următoarele aspecte: delir monotematic sau sistematizat și delir polimorf nesistematizat tematic. Temele delirante majore, cele mai frecvent întâlnite
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este un fel de ipoteză care a suferit o întoarcere greșită asumându-și în mod nelegitim statutul de noesis”. Se pun două întrebări, și anume: 1) Delirul este un fenomen reductibil la o idee, o eroare, un sentiment sau o intuiție ? 2) Delirul este rezultanta unei manifestări a modificării globale și complexe a structurii psihotice a personalității individului ? Prima teza consideră delirul ca pe un „fenomen primar” (K. Schneider), ireductibil la o altă tulburare decât el însuși legat de o cauză
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
realitatea obiectivă logică; dezorganizarea vieții psihice prin incoerență, discordanță și autism. Rezultă de aici două atitudini privind modul de interpretare al delirului și anume: a) Delirul este un fenomen psihopatologic elementar, reductibil la o idee, o eroare, un sentiment, o intuiție, considerat ca un fenomen primar ireductibil la o altă tulburare decât cea pe care o reprezintă (K. Schneider, G. de Clérambault). b) Delirul este rezultatul unei modificări globale și complexe a structurii personalității având două aspecte: - o structură de tip
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al structurilor delirante, se disting mai multe aspecte psihopatologice: Percepția delirantă, sau „delirul halucinator” reprezentând o percepție anormală, halucinatorie. Interpretarea delirantă este expresia falsității gândirii care interpretează, ca fenomene reale și acceptabile moral, aspecte care sunt contrare adevărului și imorale. Intuiția delirantă este interpretarea delirantă a realității în virtutea unor tendințe proprii bolnavului. Fabulația sau delirul de imaginație, cu caracter productiv. H. Ey consideră că ideile delirante nu pot fi separate de ansamblul personalității bolnavului, de structura sa mintală, de experiențele trăite
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
constitutive ale delirului în sindroamele paranoide și paranoiace Sindrom paranoic pur Sindrom paranoic Sindrom parafrenic sistem Sindrom parafrenic nesistem Structură polarizată paralogic sau delirant-nesistematizată Structură juxtapusă sau autistă logic-neorganizat paralogic-organizat logic-organizat Elementele constitutive ale delirului Interpretări Amintiri false Trăiri-rigide Disestezii Intuiție delirantă Idei de influență Transitivism Negarea persoanei Iluzii Halucinații Fabulații A. Porot preferă o clasificare a delirurilor, după criteriul evoluției clinice și a originii acestora. În sensul acesta se disting trei grupe principale de deliruri: 1) Delirurile cronice de aparență
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o lume care nu-l merită”. În cadrul tematicii referitoare la personalitatea delirantă se disting trei tipuri de alienare delirantă și anume: Dezvoltarea delirantă a persoanei, menționată de K. Jaspers, din cursul delirurilor pasionale, paranoia etc., în care prevalează mecanismele de intuiție și cele de interpretare. Proliferarea imaginativă, extraordinar de luxuriantă, ca în cazul „delirului de imaginație” (E. Dupré) sau a „parafreniilor” (E. Kraepelin), în care predomină tendința de a substitui reprezentărilor colective ale realității logice o concepție fantastică despre lume, de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pasionali Această grupă cuprinde indivizi înclinați în a adopta sau în a adera la o credință, sau sectă, care să se transforme în convingere, dominând gândirea și comportamentul lor. Ei reprezintă acea categorie de bolnavi psihici care admit „adevăruri revelate”, „intuiții irecuzabile”, „certitudini supranaturale” etc. Din punct de vedere clinico-psihiatric se notează următoarele forme: idealiștii îndrăgostiți, marii mistici, care de fapt nu interesează sfera psihopatologiei, ci numai bolnavii „deliranți mistici” diferiți de primii, inventatorii, reformatorii religioși de tipul „deliranților profetici” sau
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în plan stilistic, expunerea întrunind în egală măsură calitățile expresiei adecvate, devenită uneori chiar aforistică, și pe cele ale rigorii teoretice. Seria studiilor esențiale, susceptibile de a alcătui viitoare cărți, începe cu afirmarea unei viziuni românești asupra timpului, întemeiată pe intuiția ritmurilor cosmice (Reforma calendarului, 1924), eseurile lui B., mai ales cele din revista „Gândirea”, accentuând asupra rolului pe care ar trebui să-l aibă religia în pedagogie și invariantele etnice în orice studiu închinat culturii în sens larg. Eseurile despre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285599_a_286928]
-
ordin instructiv-educativ, estetic și managerial. 3. Cunoașterea elevilor Aceasta este una dintre responsabilitățile fundamentale ale cadrului didactic în calitatea sa de manager al clasei, precum și o formă de manifestare a respectului față de elevi. Această strategie solicită cadrului didactic capacitate empatică, intuiție, antrenând calități speciale ale gândirii, imaginației, atenției, precum și utilizarea unor metode și tehnici specifice pentru înregistrarea și prelucrarea datelor obținute. În ceea ce privește cunoașerea psihologică, se poate invoca prezența unei cunoașteri empirice, realizată aproape inconștient în timpul activităților uzuale, dar și de o
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
ale lui Caragiale poartă pecetea personalității sale, cea a unui ironist și a unui om de teatru. Ironist, însă nu satiric direct, el nu spune lucrurilor pe nume și nu le înfățișează așa cum sunt, ci le prezintă de-a-ndoaselea. Cu o intuiție precisă a lucrurilor, știe de pe acum să schițeze aspectele urbanisticii gloduroase a periferiilor bucureștene, înainte de a trece la înfățișarea mahalagiilor în comedii. Desigur, începuturile lui nu prevestesc pe marele scriitor, dar nici nu-l dezmint. Debuturile sale sunt ca și
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
fără o prealabilă cunoaștere a eroilor sau a personajelor. El emite ideea că numele propriu e asociat cu purtătorul lui, unind imaginea fizică cu cea morală. Potrivit principiului lui Ibrăileanu, în opera literară, artistul trebuie să procedeze astfel încât, printr-o intuiție deosebită, numele să semene cu personajele. Aplicând acest principiu la opera lui Caragiale, Ibrăileanu afirmă că numele proprii la Caragiale samănă, prin ele însele, cu personajele. Numele de Veta e potrivit cu o matroană, Zița cu o femeiușcă sprințară. Caragiale recurge
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
în plină stradă fără ca cineva să mă observe, de fapt mă opresc, ezit, caut un fel de nouă dimensiune, o ușă deschisă brusc către interiorul spațiului, spre cealaltă parte a spațiului, unde să pot scăpa grabnic de conștiința celorlalți, de intuiția mea prea obiectivată a aceastei realități care este sufletul viu al oamenilor din jur27." Privirea acestui angajat "derealizează" realul: "Sunt un om pentru care lumea exterioară este o realitate interioară.28" Sunt reflecțiile unui funcționăraș hotărît să-și viseze viața
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Australiei. Alături se întind cîteva cîmpuri cultivate. E o lume mică, izolată, liniștită, monotonă. Cînd își face apariția, inspectorul Napoleon Bonaparte, zis Bony, (un polițist aparte, pe jumătate aborigen australian, pe jumătate alb) n-are nici o convingere, nici o ipoteză, nici o intuiție, nici un presentiment. În cursul anchetei, consultă raportul poliției, începe să întrebe și să observe, fără nici un plan, fără idei preconcepute, fără strategie. La un moment dat, ajunge, din întîmplare, într-o zonă pietroasă spre care porniseră cele două fete după
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
lovește de evidența unui non-imposibil (totul dovedește că nu putea să nu fie vorba de o sinucidere). În ciuda faptelor, Jack nu vrea, nu reușește să creadă în sinuciderea fratelui geamăn. La început, jurnalistul n-are nici un fapt, nici o ipoteză, nici o intuiție pentru a-și justifica reacția. Pentru ceilalți e vorba de un refuz al realității, de incapacitatea de a accepta un adevăr care doare prea tare. Jurnalistul nu ajunge să-și explice propriul imposibil. Jack trăiește acest imposibil, atît de intim
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
duce la obținerea celor mai bune rezultate în vânzări consta în contactarea telefonică a distribuitorilor și convingerea lor să folosească acest produc în ciuda celor specificate de arhitecți. Presupunerea conform căreia comportamentele se vor reflecta în vânzări s-a bazat pe intuiția cuiva, și nu pe observația directă și pe dovezi concrete Punctele tari nu se află în interiorul persoanei Pentru a utiliza eficient tehnica identificării este necesar să țineți minte o regulă foarte importantă: Identificarea este reală. Sunt rezultate palpabile, observabile și
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
membrii grupului social (prin imitație). Și într-un caz și în celălalt se observă totuși primatul subiectivității și neglijarea (uneori totală a) caracterului obiectiv al limbii, ca și cum ea nu s-ar putea analiza și sub aspecte care să nu privească intuiția și expresia. O corectură în acest sens a fost făcută de lingvistul Eugen Coșeriu, care merge însă, în mare parte, pe linia unei tradiții apropiate. Potrivit lui C o ș e r i u, o limbă care s-a dezvoltat în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]