6,868 matches
-
trist În tăcere, văzându-și de Îndatoriri la Lamb House, până nu mai putu să rabde și Îi spuse dlui James că dorește să plece pe front. — Și ce crezi c-a zis bătrânul filfizon? George clătină din cap, cu mirare prefăcută. — Ei bine, nici c-ar fi putut fi mai Încântat. Nu c-ar fi vrut să se lipsească de mine - a zis că nu știe cum o să se descurce fără mine. Dar s-a vădit că nădăjduia că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o Împinse Înapoi În salon. — Și când are să se Întâmple asta? Întrebă Fenimore. — Mi-am propus să mă mut pe la mijlocul lui martie, zise el, Închizând ușile de sticlă. — Ah, mă tem că voi fi plecată. — Plecată? Aproape se răsucise În loc de mirare. — Da, mă Întorc la Florența. — Dar de ce? — Nu cred că e nevoie să te conving pe tine de frumusețile Florenței? spuse ea cu un zâmbet. Nu, dar... Ezită să dea o ripostă. — M-am săturat de peisajul rural englezesc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
enorm. Era cartea pe care toată lumea care ieșea În societatea londoneză, În sezonul acela, trebuia pur și simplu să o citească pentru a-și spune părerea. În mijlocul acestei isterii, Henry citi exemplarul pe care Îl primise cu autograf, copleșit de mirare. Cum puteau oamenii să nu vadă că, În ciuda intențiilor bune și a documentării, a problemelor teologice și sociale interesante pe care le aborda, din punct de vedere literar, Robert Elsmere scârțâia ca o vechitură? Perspectiva din care era relatată povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
așteptate de obicei În asemenea ocazii. Fenimore Îi scrise că suferea de teribile dureri de cap și de urechi, aparent consecința faptului de a fi Încercat „timpanele false“ recomandate de medicul curant pentru a-i Îmbunătăți auzul. Nu era de mirare că experiența aceasta o aruncase iar Într-o stare de depresie. Și, desigur, mai era, ca Întotdeauna, Alice, cu alunecarea ei lentă dar inevitabilă spre moarte. O vizita aproape zilnic, dar Îi era greu să stea lângă pat, ținând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Începu să se neliniștească: dacă era ca piesa să fie lansată În ianuarie, repetițiile ar fi trebuit să Înceapă curând. Întâlnindu-se cu Ada Rehan la o petrecere, Într-o duminică seară, Îi expuse această opinie și află cu destulă mirare că, În cursul săptămânii care urma, erau programate una sau două lecturi la teatru. Când spuse că el nu fusese anunțat, Ada luă un aer jenat și Îi răspunse că, fără Îndoială, era pentru că Încă nu se fixaseră orele. Continuarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
discuție prelungită și confidențială cu vechiul său prieten. Alese deliberat o zi de lucru, În defavoarea mai gregarei și familialei duminici, una, din fericire, frumoasă și neașteptat de caldă. Decise că cel mai bine era să nu Încerce să Își mascheze mirarea pe care i-o producea succesul lui Trilby, ci să deschidă direct subiectul și să Îl abordeze frontal. În consecință, În timp ce suia ultima pantă abruptă către New Grove House, Își pregăti un discurs, În care se lansă imediat ce Du Maurier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și testamentele lor. Producea astfel de cărți În ritm de una sau chiar două pe an, romane În volume cu nu prea multe cuvinte pe pagină, perfect adaptate sistemului de biblioteci ambulante care constituiau principala sa piață. Erau lucruri de mirare, aceste romane, căci erau complet lipsite de orice fel de aer distinctiv. Henry le compara mental cu ceștile de ceai fiert Într-un ceainic În care, din greșeală, cineva uitase să pună frunzele, dar care erau servite unor persoane fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
care o citiseră, cu atât mai mulți erau cei care „trebuiau neapărat“ să o citească; și, tocmai când ar fi fost de așteptat ca interesul față de ea să scadă, el fusese resuscitat de succesul Înregistrat de dramatizare. Nu era de mirare că Du Maurier avusese senzația că pierde controlul asupra propriei creații, că aceasta nu-i mai aparține. Era ca și cum ar fi eliberat un duh din sticla imaginației, care crescuse până la proporții alarmante, bătându-se cu pumnii În piept, mugind, dansând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
poți prinde de o scapi. Iar când picătura se împrăștie rămâne acea clipă de evadare în veșnicia în care poți privi și poți simți ce a rămas. Iar ceea ce a rămas este atât de uimitor, încât nu vei uita niciodată mirarea ce ai simțit când ai văzut ce a fost înainte. Ți s-a întipărit în suflet și te plutește pe o clipă, sus de tot. Să cazi în genunchi. Când se sculă, atât de înfrigurată în pătură, era dimineață rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
sa. Avu grijă să nu se zărească săbiile, dar nu putu împiedica un clinchet. Vrei să știi unde-i petrecerea? Spune-mi tu. Amanda se făcea că nu înțelege. Doru, te simți bine? Lasă teatrul, te implor! mârâi. Doru? Văzu mirare în ochii ei. Îi dădea de înțeles că lucrurile puteau să fi stat altfel. Să fi făcut dragoste, spre exemplu, înainte. Ca să mai treacă încă o dată prin ce-a trecut? Aplaudă. Frumos... Perfect! Șampanie? Stai, unde pleci? În camera alăturată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ochii ei. Îi dădea de înțeles că lucrurile puteau să fi stat altfel. Să fi făcut dragoste, spre exemplu, înainte. Ca să mai treacă încă o dată prin ce-a trecut? Aplaudă. Frumos... Perfect! Șampanie? Stai, unde pleci? În camera alăturată. Toată mirarea ei îndurerată se transformă într-o hotărâre de a pleca. Dar nu vrei mai întâi să înjunghii pe cineva? Haide, e noapte, e frig. Se pomeni cu o palmă usturătoare. Ea plecă. Nu așa ar fi trebuit să fie, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
șuvițe năvăleau să pună ordine, dând huța-huța, pe viiturile lor, pe puradeii înecați din mahalalele Lucaci și Udricani, cărîndu-i și dând lovituri înfundate, cu hoiturile lor micuțe, în zidurile spătarului Mimăcaru și în cele ale fonfăitului paharnic Nicolache... Era de mirare cum nici un tablagiu, securist sau vreun băgător de seamă, căftăniți supraveghetori peste hoardele de șantieriști mobilizați, nu se desfăcuseră de lângă barăcile vreunui punct de lucru să-și descarce înjurăturile asupra lor, ce caută cu un taxi atât de neautorizat pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de băiat îmbătrînit. 128 DANIEL BĂNULESCU Sub tenul ei arămiu plutea, ca sub o crustă de gheață, o colonie de pistrui, c-o demografie abundentă. Aliniamentele trăsăturilor erau savant șifonate. Ochi aurii, cu totul speciali, mongolizați, picurând un șic de mirare peste pielea pomeților, îmblînzind cumva linia subțiratecă, scremută, a buzelor și torța brutală, din sârmă de alamă, a părului proaspăt tuns, dar dezvăluind, din pricina neglijenței, și o bordură albită, cam de un centimetru, la rădăcină, nemaiscufundată în colorant. Vorbi, c-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o vânase pe Gabi, escrocînd-o și oferindu-se s-o ajute să-i descarce marfa direct prin debaralele din Perone. Stăpâna plătind, cîntărindu-l din ochi și plăcîndu-l și pe noul șofer. Înroșindu-se, bătu genele puțin, făcu ochii mari de mirare 206 DANIEL BĂNULESCU de bumbac și lenjeriei aparținând ucenicelor (în sezonul acela, întîmplător, nu erau rubedenii feminine în ospeție, doar un băiat). Navigară atenți printre burțile prosoapelor, pe jumătate ridicate din apă și susținând pe sinusozitățile lor adevărate lanțuri muntoase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fără un ghid experimentat, era evident cine putea fi acel ghid. Vultur-în-Zbor își dădu seama că abia aștepta să pornească la drum și se surprinse întrebându-se cum să-l convingă pe Virgil Jones să-l însoțească. Nu-i de mirare că Dolores era mâhnită. Nu-i de mirare că, după acel început politicos și prietenos, acum se întorsese împotriva lui. Putea fi convinsă să vină și ea? Ar fi cea mai bună soluție, se gândi el. Dacă nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fi acel ghid. Vultur-în-Zbor își dădu seama că abia aștepta să pornească la drum și se surprinse întrebându-se cum să-l convingă pe Virgil Jones să-l însoțească. Nu-i de mirare că Dolores era mâhnită. Nu-i de mirare că, după acel început politicos și prietenos, acum se întorsese împotriva lui. Putea fi convinsă să vină și ea? Ar fi cea mai bună soluție, se gândi el. Dacă nu voia să vină, atunci era de la sine înțeles că de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
veșnicie, o veșnicie în care fusese ignorată. Vultur-în-Zbor a presupus că îndurase totul fiindcă așa măcar se putea simți unică, singurul tovarăș al omului pe care-l venera. Cel puțin așa însemna și ea ceva. Iar atunci nu era de mirare că îi purta pică fratelui ei pentru că ajunsese până aici. Ea n-ar fi vrut să-l împartă pe Grimus cu nimeni. Grimus, la rândul lui, o trată pe toată durata cinei ca pe o creatură subumană, o ființă demnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lângă el. — Nu-l găsesc nicăieri, spuse. Trandafirul a fost spart, îi explică Virgil Jones. — Ce vrei să spui? — Vreau să spun că Vultur-în-Zbor a reușit. Extraordinar! Nicholas Deggle se repezi înspre pădure. Ceva mai târziu se întoarse, plin de mirare. — Nu se mai aude vuietul, spuse el. Nici un pic. Putem urca în K. — Eu mă duc pe plajă, spuse Virgil Jones. Domnului Virgil Jones, un om lipsit de prieteni și cu o limbă cam prea mare ca să-i încapă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
timp, nu văzuse nimic și se trezise într-o zonă complet necunoscută. Nu-și amintea să mai fi văzut magazinele care o îmbiau cu tot felul de mărfuri, cu reclame insistente pentru a le trece pragul. Nici nu era de mirare la cât de rar ieșea ea din casă. Nu-i plăcea insistența reclamelor, o agasa chiar tot ce era prea mult. În fața magazinului de perdele, spre care o purtaseră pașii, era parcată o mașină albă. Inima ei se făcu în
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
lângă ea. În jurul său, oamenii În halate albe nu-și mai găseau locul și rostul. În dimineața zilei de duminică, Înainte de slujbă, o Întâmplare stranie tulbură peste măsură existența oamenilor dintr-un sătuc de câmpie. Astfel, aceștia descoperiră cu adâncă mirare că din biserica lor, zugrăvită cu divină măiestrie de ceva timp În urmă, unul dintre sfinți lipsea. Partea aceea de zid, conturând silueta unui om În mărime naturală, era goală acum, iar peretele arăta sterp, cu un Început de igrasie
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
slobodă, odată cu atitudinea lor, câtă vreme mă știam curat și bine intenționat. După ce am dereticat prin casă, aranjând cât am putut de bine puținele lucruri pe care le aveam, am ieșit șontâcșontâc până la alimentara din colț, să iau cafea (spre mirarea mea, nu aveau cafea!), fructe și ciocolată (ce am crezut că ar fi mai potrivit), deși eu nu mănânc dulce (mă-ncearcă un soi de diabet), nu beau cafea (doar ceai verde, dar din cel mai slab). Fructe, În schimb
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
care fusese, și-a golit dulapul. Nimic. A glumit amar cu Anka, spunându-i că probabil e un caz de instalare prematură a sindromului Alzheimer, iar Anka i-a făcut un ceai cu trei cubulețe de zahăr - nu e de mirare că slovacilor le cad dinții- și i-a spus pe un ton dulce: „Ești doar puțin obosită, cred. Nu nebună“. Așa că Debra nu ar fi aflat dacă nu s-ar fi Întors Într-o zi acasă, Între două Întâlniri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
și apoi se Întoarce spre mine. —Jill a lăsat asta, Îmi spune Întinzându-mi un teanc de hârtii. Douăzeci de pagini scrise ordonat, de mână, având titlul: „Familia ta: cum funcționează!“ — E totul acolo, spune el, dând din cap cu mirare. Îmi spune chiar și unde să găsesc podoabele de Crăciun. Ai fi uimită să vezi câte lucruri trebuie ținute minte. Nu, nu aș fi. Vineri, 12.33: Dacă plec acum de la serviciu, pot să ajung la Înmormântarea lui Jill, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
se află În prim-planul unei ferme, sub soarele arzător, uitându-se În jos la minunatul copil pe care-l ține În poală. Mereu am crezut că privirea ei exprimă seninătate. Acum, nu mai văd decât epuizare și o ușoară mirare. „Iisuse, ce-am făcut?“ Îl Întreabă Maria pe Fiul Domnului. Dar el doarme, cu burtica plină cu lapte, cu un braț grăsun aruncat neglijent peste rochia albastră a mamei sale. Am fost prima femeie din departamentul de investiții al EMF
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
noaptea, fața înnecată-n raze - Priivește însusi cerul dintre nouri să le vază: Despletit flutură pe-umeri moale, dulce, părul blond. Noaptea-n nori visează stele și se uită-n fund de mare, Luna lin roșește-n față de amor și de mirare, Se aplană de uimire valu-albastru vagabond. Dară una-i fiica mării ca o lacrimă de aur. Păru-i curge la călcîe ca un lung și scump tesaur: E a stelelor regină, e al nopții meteor. Ades albă dintre valuri de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]