6,277 matches
-
15 martie 1867 și desființată în 31 octombrie 1918 prin retragerea contingentelor maghiare, a fost corpul principal al "Puterii armate" a noii Duble Monarhii, căreia, pe lângă forțele terestre, îi mai aparținea și marina militară. În timpul Primului Război Mondial, toate forțele armate ale monarhiei, terestre și marine, s-au aflat sub conducerea Înaltulului Comandament al Armatei Austro-Ungare, întemeiat în 1914. Armata Comună se număra printre prerogativele împăratului și regelui, care deținea rangul de "comandant suprem" ("Allerhöchsten Oberbefehl"). De agenda administrativă a armatei era responsabil
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
și toți ofițerii. Doar el avea autoritatea legală de a declara război. Până în anul 1889, Armata Comună a purtat, ca înainte de 1867, epitetul "k.k." (cezaro-crăiesc, care, fiind folosit după 1867 pentru o instituție comună a celor două jumătăți ale monarhiei, era înșelător și incorect). Expresia k. u. k. a fost introdusă pentru prima dată (sub forma "k.u.k. Gemeinsame Armee") prin legea din 11 aprilie 1889 la dorința expresă a Regatului Ungariei, pentru a face mai clară deosebirea dintre
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
militară folosea mai rar epitetul k.u.k., deoarece era singura formațiune navală maritimă a Austro-Ungariei.) După Compromisul austro-ungar din 15 martie 1867, armata și marina de război nu mai erau instituții ale unui stat unitar, ci ale noii Duble Monarhii, care era compusă din două părți cu drepturi egale: din Imperiul Austriei (Cisleithania) și din Regatul Ungariei (Transleithania) care nu mai era subordonat Imperiului Austriei, ci îi era asociat prin uniune reală. Împăratul Francisc Iosif - până în acel moment "Împărat al
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
subordonate Ministerului de război imperial și regal, ci Ministerului cezaro-crăiesc al apărării, respectiv Ministerului regal maghiar al apărării. Pentru toate treburile obștești comune, inclusiv pentru Armata Comună, exista o repartiție a costurilor clar stabilită între cele două jumătăți ale Dublei Monarhii. Începâd cu 1867, Transleithania suporta 30 % din costurile comune ale armatei imperiale și regale. Potrivit negocierilor compromisului, această cotă se ridica la 31,4 % în 1888 și la 36,4 % în 1907. Cheltuielile totale pentru "Armata Comună", Marina Imperială și
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
Comună și Marina Militară Imperială și Regală (cea mai mare parte a echipajelor marinei militare veneau, totuși, din regiunea din jurul orașului Triest și din restul litoralului austriac - în marină se vorbea majoritar italiana) își recrutau soldații de pe întreg cuprinsul Dublei Monarhii, atât din Cisleithania cât și din Transleithania. Toate trupele care nu erau originare din Regatul Ungariei (inclusiv din Ungaria de Sus, Transilvania și Banat) sau din Regatul Croației și Slavoniei care aparținea tot de Țările Coroanei Maghiare erau numite „regimente
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
statului major, generalul Franz Conrad von Hötzendorf, în timpul Primului Război Mondial. În 2 decembrie 1916, Împăratul și Regele Carol I a reluat asupra sa comanda supremă. Francisc Iosif nu și-a vizitat mai niciodată trupele, însă, în cursul călătoriilor sale prin Dubla Monarhie, lua contactul cu regimentele încartiruite și participa la "manevrele imperiale" chiar și la bătrânețe; în plus, în Austro-Ungaria se arăta exclusiv în uniformă de mareșal pentru a-și dovedi solidaritatea cu soldații. Ajuns pe tron în mijlocul războiului la vârsta de
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
fel de relație între regiment și anumite locuri și populația băștinașă (spre deosebire, de exemplu, de Imperiul German, unde anumite unități erau sprijinite să rămână în același loc). Soldații strămutați își făceau adesea stagiul militar în celălalt capăt al Dublei Monarhii, strategie prin care se dorea evitarea fraternizării cu populația în caz de tulburări sociale. Dislocarea și fragmentarea trupelor era însă și rezultatul lipsei cazărmilor. Lipsa era atât de mare, încât uneori chiar și unele companii trebuiau să fie despărțite de
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
pe criterii ce țineau strict de tradiție. Artilerie: Logistică: Trupe tehnice: Întăririle în caz de mobilizare precum și pierderile în acțiune erau înlocuite prin batalioane de marș. Ca în armata germană, sistemul regimentelor de rezervă nu exista. În statul multinațional al monarhiei imperiale și regale, germana era stabilită ca limbă de comandă comună. Fiecare soldat trebuia să stăpânească cele aproximativ 100 de ordine relevante, care erau necesare pentru menținerea serviciului. Doar o mică parte din efectivul armatei vorbea exclusiv germana; în marina
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
33 % cehi și 37 % polonezi, cum era cazul regimentului de infanterie nr. 100 din Cracovia, atunci erau trei "limbi de regiment". Fiecare ofițer trebuia să învețe limba regimentului în mai puțin de trei ani. În total, în Armata Comună a monarhiei imperiale și regale erau recunoscute oficial unsprezece limbi.
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
cu sistem de drept jurisprudențial, cum sunt cele anglo-saxone, dar, uneori, și în cele cu sistem de drept continental, romano-german). Prerogativa regală este mijlocul prin care se exercită efectiv puterile executive deținute de monarh, în procesul guvernării statului. În cele mai multe monarhii constituționale, puterile individuale pot fi abolite de către Parlament, cu toate că, în Marea Britanie, prerogativa regală este delegată șefului Guvernului și o procedură legală specială permite Parlamentului să se opună eventualei dorințe a Primului-ministru de a folosi efectiv asemenea puteri de rezervă. Cu toate că
Prerogativă regală () [Corola-website/Science/337492_a_338821]
-
la sfatul Primului-Ministru sau al Cabinetului care, la rândul lor, răspund în fața Parlamentului (cu excepția problemelor interne ale Familiei Regale). Lucrurile se petrec astfel încă din timpul lui William al IV-lea. În mod normal, în democrațiile liberale, care sunt atât monarhii constituționale cât și state naționale - cum ar fi cele din Danemarca, Japonia sau Suedia - exercitarea prerogativei regale servește și ca o funcție ceremonială care atestă și consfințește public suveranitatea statului. Constituția României din 1923, cea mai recentă constituție monarhică românească
Prerogativă regală () [Corola-website/Science/337492_a_338821]
-
Moldovei Grigore Lupu Balș împotriva statului rusesc. În 1848 el a fost co-editor al ziarului "Gazeta Bucovinei" publicat in limba română și germană. Împreună cu fratele său, el se angajează pentru independența și autonomia Bucovinei față de Regatul Galiției și Lodomeriei în cadrul monarhiei habsburgice. După o ceartă cu tatăl său într-o poveste de dragoste Constantin a părăsit Bucovina și sa mutat în Principatul Moldovei. În 1850 a devenit acolo membru al Consiliului de reorganizare a învățământului public, în care a stabilit normele
Constantin Hurmuzaki () [Corola-website/Science/328475_a_329804]
-
crede că majoritatea populației Igbo de limbă au migrat. Nordul Igbo ,Regatul Nri, care a crescut în jurul secolului al 10-lea AD, este creditat cu fundația mare parte a culturii Igboland lui, obiceiurile și practicile religioase. Este cea mai veche monarhie existența în prezent astăzi Nigeria. În sudul Igboland mai multe grupuri dezvoltate, dintre care cele mai notabile a fost confederația Aro. Igboland a făcut parte din Protectoratul Nigeriei Sudice din Imperiul Britanic și a fost reunit într-o zi modernă
Igboland () [Corola-website/Science/336433_a_337762]
-
a transformat societatea Igbo, după cum reiese din românul [[Chinua Achebe]] '[[Things Fall Apart]]' ' dominația britanică a adus schimbări în cultură, cum ar fi introducerea mandatului de Șefi că Eze (conducători indigene), în cazul în care nu au existat astfel de monarhii. Misionarii creștini introduc aspecte ale ideologiei europene în societatea Igbo și cultură. Zvonurile că femeile Igbo au fost evaluate pentru impozitare a declanșat Războiul Igbo Femeilor din Aba din 1929, (o revoltă masivă a femeilor întâlnit niciodată în istorie Igbo
Igbo (popor) () [Corola-website/Science/336414_a_337743]
-
se referă la șeful de stat monarhic al Suediei, țară cu o monarhie constituțională și ereditară și cu un sistem de guvernământ parlamentar. Monarhia în Regatul Suediei ("Konungariket Sverige" în suedeză) datează din timpuri străvechi. Inițial o monarhie electivă, aceasta a devenit o monarhie ereditară în secolul al XVI-lea pe timpul domniei lui
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
se referă la șeful de stat monarhic al Suediei, țară cu o monarhie constituțională și ereditară și cu un sistem de guvernământ parlamentar. Monarhia în Regatul Suediei ("Konungariket Sverige" în suedeză) datează din timpuri străvechi. Inițial o monarhie electivă, aceasta a devenit o monarhie ereditară în secolul al XVI-lea pe timpul domniei lui Gustav Vasa, deși toți monarhii precedenți făceau parte dintr-un număr
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
se referă la șeful de stat monarhic al Suediei, țară cu o monarhie constituțională și ereditară și cu un sistem de guvernământ parlamentar. Monarhia în Regatul Suediei ("Konungariket Sverige" în suedeză) datează din timpuri străvechi. Inițial o monarhie electivă, aceasta a devenit o monarhie ereditară în secolul al XVI-lea pe timpul domniei lui Gustav Vasa, deși toți monarhii precedenți făceau parte dintr-un număr limitat de familii care sunt considerate ca dinastii regale în Suedia. În prezent, Suedia
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
șeful de stat monarhic al Suediei, țară cu o monarhie constituțională și ereditară și cu un sistem de guvernământ parlamentar. Monarhia în Regatul Suediei ("Konungariket Sverige" în suedeză) datează din timpuri străvechi. Inițial o monarhie electivă, aceasta a devenit o monarhie ereditară în secolul al XVI-lea pe timpul domniei lui Gustav Vasa, deși toți monarhii precedenți făceau parte dintr-un număr limitat de familii care sunt considerate ca dinastii regale în Suedia. În prezent, Suedia este un stat cu o democrație
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
Bisericii care cuprindeau 21% din totalul de terenuri agricole ale regatului. În aceeași perioadă, Gustav I a rupt legătura cu Papa și a întemeiat o Biserică de stat reformată: Biserica suedeză. Din punct de vedere legal, Suedia a devenit o monarhie ereditară în 1544 când Starea suedeză i-a desemnat ca succesori ai tronului pe fiii regelui Gustav I. Sistemul de taxe suedez a fost reformat în 1538 și 1558, evaluarea fiscală pe proprietate fiind ajustată astfel încât să reflecte capacitatea de
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
Norvegiei. Cu moartea lui Carol al XII-lea, Suedia își pierde statutul de imperiu. Ulrica Eleonora, sora lui Carol al XII-lea, a moștenit tronul, dar a fost obligată să semneze Actul de Guvernare din 1719, act care semna sfârșitul monarhiei absolute și care punea în prim plan Parlamentul, cu un rol redus al monarhului (care era conducător doar cu numele). Regina abdică după doar un an de domnie în favoarea soțului său, Frederic I al Suediei. Acesta nu era interesat de
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
de Bernadotte care l-au succedat pe Carol al XIV-lea Ioan în secolul al 19-lea au încercat să protejeze puterea și privilegiile pe care încă le mai aveau, curentul de opinie s-a întors în mod progresiv împotriva monarhiei personale (personlig kungamakt în suedeză) odată cu creșterea influenței liberalilor și a social-democraților și odată cu expansiunea francizei. Când regele Gustaf al V-lea a declarat în mod public că se opune tăierilor din bugetul pentru apărare efectuate de Primul Ministru Karl
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
de Guvernare din 1809 ar fi putut fi adaptat la realitatea politică a vremii, pe altă parte, un nou Act ar fi putut fi scris. În cele din urmă, cea de-a doua soluție a fost adoptată . Viitorul rol al monarhiei a fost stabilit în 1971 printr-un compromis politic între reprezentanți ale celor patru partide din Parlament (Social-democrați, Partidul moderat, liberali și Partidul de centru, adică toate partidele în afară de cel comunist). Acest compromis hotăra ca monarhia să rămână în mare
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
adoptată . Viitorul rol al monarhiei a fost stabilit în 1971 printr-un compromis politic între reprezentanți ale celor patru partide din Parlament (Social-democrați, Partidul moderat, liberali și Partidul de centru, adică toate partidele în afară de cel comunist). Acest compromis hotăra ca monarhia să rămână în mare parte ca înainte, dar să dețină doar o funcție simbolică, fără nicio putere politică. Un vot dublu al Parlamentului, care a avut loc în 1973 și 1974, a instituit un nou Act de Guvernare. Funcțiile și
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
din mâinile turcilor. Ca trimis al fratelui său, Ahmed Barzani, Mustafa l-a vizitat pe un alt conducător al kurzilor, șeicul Said. În anii 1931 -1932 Mustafa a participat activ la răscoala tribului Barzani condusă de fratele său Ahmed, contra monarhiei hașemite irakiene, învingând în valea Waja doua batalioane irakiene, întărite de trei companii de cavalerie și de poliție și de o baterie de artilerie. După reprimarea răscoalei Ahmed ți au fost surghiuniți în Turcia. Apoi beneficiind de o amnestie s-
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]
-
din ofițerii lui Barzani -Muhammad Kudsi, Hairullah Abdulkarim, Mustafa Khoshnaw, Izzat Abdulaziz - care se întorseseră din Iran în Irak, și care se încrezuseră în amnistia anunțată de guvernul irakian, au fost executați acolo la 19 iunie 1947. În anul 1958 monarhia a căzut în Irak sub loviturile unei lovituri de stat militare („Revoluția irakiană din 14 iulie 1958”) Noua constituție prevedea formal recunoașterea caracterului binațional al Irakului - arab și kurd. Noul conducător al Irakului, generalul Abd al-Karim Kassem, l-a chemat
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]