7,411 matches
-
e] la un loc împlu sfera cunoștinței proprie; [conține] așadar relațiunea dintre părțile sferei unei cunoștințe, de vreme ce sfera fiecărei părți e bucată întregitoare la sfera celeilalte în complexul întreg al cunoștinței proprie. D. es.: "Lumea este sau prin o întîmplare oarbă, sau prin necesitate internă, sau prin o cauză exterioară". Fiecare din aceste propozițiuni cuprinde o parte a sferei cunoștinței posibile asupra existenței unei lumi în genere, toate la un loc, sfera întreagă. A lua cunoștința din una din aceste sfere
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în privirea căruia e cu putință ca cineva să-l admită, și numai consecvența e asertorică. De aceea asemenea județe pot fi evident false și totuși, luate problematic, să fie condiții a cunoștinței adevărului. Așa bunăoară "Lumea exista, prin întîmplare oarbă" e în județul disjunctiv de semnificație numai problematică, ș-anume ca cineva să admită pentru moment această teză și totuși (ca însemnarea unui drum fals din numărul celora pe cari le poți lua) servește la aflarea celui adevărat. Teză problematică
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ea este deci cel dentăi lucru asupra căruia avem a ne concentra luarea-aminte dacă voim a judeca asupra primei origini a cunoștinței noastre. Sinteza în genere este, precum vom vedea mai la vale, efectul numai al imaginației, a unei funcții oarbe deși neapărate a sufletului, fără de care n-am avea nică nici o cunoștință; dar (despre care arareori sîntem conștii) asupra căreia ne surprindem, numai (din când în cînd) câteodată. Dar a reduce la noțiuni această sinteză este o funcție care-i
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a conștiinței de sine inesceptantă și generală, prin urmare necesară, nu s-ar putea găsi în diversitatea percepțiunilor. Cauzalitate Dar aceste din urmă nici n-ar mai putea constitui o experiență, ar fi fără obiect și nimic decât un joc orb de reprezentații, deci mai puțin decât un vis. Toate încercările de-a deduce din experiență acele noțiuni intelectuale pure și a li atribui o origine numai empirică sânt deci vane și zădarnice. Nici voi să amintesc că noțiunea cauzei implică
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sau dacă, dimpotrivă, este rezultatul unui proces subtil, în care hotarul pare că "se dă" singur - este un lucru la care, în fond, nu se poate răspunde. Oricum, hotarul este dat sau primit, indiferent dacă el este efectul unei raționalități "oarbe" sau proiecția liberă a unui spirit divin. Orice lucru este "hotărît" de la bun început, în măsura în care el a primit hotarul care-l constituie și în virtutea căruia el este ceea ce este. Tocmai pentru că au primit hotare, pentru că nimic nu mai e de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
anticipată a morții în viață; dar, spre deosebire de destin, ele trebuie definite ca rezolvare negativă a dialogului dintre finitudine și libertate. * Rezultă de aici că situările spontane sub limita interioară nu sânt echivalente cu o maladie de destin, așa după cum hărnicia oarbă a depășirii nu creează un destin. Sânt semnificativi din punct de vedere uman, deci din punctul de vedere al ființelor conștiente finite confruntate cu propria lor finitudine, numai agenții destinului și ai maladiilor de destin. Sânt egale în fața morții, și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a infinitului, care este orizontul. Ca să te bucuri cu adevărat de corporalitate, trebuie să o supui tactil; dintre arte, sculptura este singura care sustrage tactilul din sfera pragmaticului, îi dă o demnitate estetică și îl revalidează în spirit. Statuile eline, oarbe toate, poartă în ele nu numai limitația, forma, ci și principiul contemplării ei. Numai în această dobândită orbire devine limpede intenția de a trăi eminența corpului, și o statuie în care văzul a amuțit este implicit o invitație la hiperestezia
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
jumătate din el fiind consacrat familiei prezidențiale, în care presa, teatrul și filmul erau supuse celei mai teribile cenzuri, în care viața își pierduse idealul și sensul, Jurnalul deschidea deodată o fereastră înlăuntrul unui univers care avea compactitatea unei monade oarbe. Orice infern devenea suportabil dacă paradisul culturii era cu putință. Și paginile Jurnalului dovedeau că paradisul era cu putință; chiar și în România lui Ceaușescu. Ele descriau drumul către acest paradis ca pe un drum al eliberării și al libertății
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vedea în asta o virtute, pentru care te invidiez. Cu adevărat dement și inutil e modul cum îmi umplu eu zilele. Continui să risipesc fiecare secundă și să nu adun decât ceea ce se adună de la sine, în arbitrarul unor zile oarbe." Andrei este pesemne cel mai vesel om trist pe care l-am cunoscut vreodată. Viața alături de el pare întotdeauna o pictură făcută cu pastă groasă, opusul absolut al imaginilor îndelung vernisate, misterioase și melancolice. Numai că bucuria taclalei, aparența dăruirii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
muzicalo-gastronomică și că tristețea nu face parte din lumea asta. Lucian își pregătește premiera pariziană la După-amiaza unui torționar ("film cameral", îl numește el), făcut după cartea Doinei Jela (Drumul Damascului), iar Marie-France îl ajută, cu acea vocație a devotamentului orb pe care a avut-o și o are pentru câțiva oameni. Este în ea un filon "primar", desprins din lumea Baltagului (ceva dedicat și delicat, crâncen și pasional, cu rădăcini într-o lume arhaică), rătăcind și șerpuind subțire într-un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu noul colegiu să devină realitate. Morales ar avea terenul lui de fotbal și ar putea să antreneze o echipă. Era un personaj formidabil Morales ăsta: spunea mereu yas, deschizînd o gură cît o șură și măicuțele aveau o Încredere oarbă În el. Au Început orele În clădirea mică din Bulevardul Angamos. Copiii intrau prin ușa laterală și treceau apoi În grădina din fund, unde era spălătorul. Toate clasele dădeau spre grădină și aici Îi aștepta Morales, Întotdeauna cu buretele alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În valoare nuanța fină care deosebea costumul lui de orice alt costum Închis; pielea lui bronzată Își pierdea culoarea și sănătatea, iar ochelarii de soare, care-i veneau atît de bine, se Înnegreau atît de tare În lipsa soarelui, Încît părea orb. Era obosit și din cînd În cînd Își ascundea un căscat cu dosul palmei și nu se uita de loc În dreapta și În stînga pentru ca nimeni să nu-l poată saluta. „Nu saluți un om de afaceri la opt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să scapi de ceva țoale, iubita, spusese el alarmat. Altfel va trebui să cumpărăm un apartament mai mare. Poate, realizase Lisa ulterior, chiar de atunci existau semne că nu totul era așa cum trebuia să fie. Dar în acele momente era oarbă. Nimic nu i se mai păruse atât de perfect până atunci. Simțea că el o percepe așa cum e și o acceptă cu adevărat, cu toată ambiția, energia, speranțele și fricile ei. Ea credea că sunt doi oameni asemănători. Tineri, entuziaști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
continuă el. Se spune că poate fi ereditară. Acest gând încântător o scoase pe Ashling din discuție. A început să caute telefonul mobil. —Pe cine suni? — Pe nimeni. El o privea pe Ashling cum apasă butoanele celularului. — Crezi că sunt orb? întrebă el, jignit. — Nu sun pe nimeni, îmi verific mesageria. Marcus nu o mai sunase de când plecase de la ea, joi seara. În cele două luni de când ieșeau - nu că ea le-ar fi ținut socoteala - își făcuseră un obicei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
de pe planetă, din care alesese cele mai delicioase piese, pe care le purta acum. Pe drum, Lisa a explicat câte ceva din ce se întâmpla, ceea ce l-a supărat pe Liam. Divorțezi, bombăni el. Omul tău trebuie să fie nebun. Și orb. Pentru a ajunge cât mai aproape de intrare, Liam a parcat într-un loc care era și periculos, și ilegal. Te aștept aici. Lisa avea respirația tăiată înainte de a păși în sala de așteptări pentru sosiri. Deși panoul spunea că avionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pleca, are douăzeci și doi de ani și nu are copii. Acompanie micuța informație cu un semn din ochi. Știa că Clodagh are o problemă cu vergeturile ei. Dezgustată, a trântit ușa în urma lui. Până la urmă, prima rafală de furie oarbă a trecut și ea a încercat să își inducă o atitudine pozitivă. Măcar scăpase de Marcus și de glumele și romanul și toanele lui - asta trebuia să conteze cât de cât. Și abia atunci a realizat că era un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
buvabile de magneziu și, fără să mănînce nimic, intrase În camera lui. Dăduse la o parte de pe masă cărțile care o Încărcau și se pusese pe scris. III De-a lungul Întregii mele copilării și adolescențe, am avut o Încredere oarbă În tatăl meu, dublată de o Încredere neclintită În mine Însumi. Era singurul meu tată, iar eu eram singurul lui fiu. Formam un cuplu. Avea cu mine conversații pe care nu le purta cu nimeni altcineva și pot spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Sixtine În viața părinților mei. În vreme ce filmam rotonda aia misterioasă, Îmi spuneam că eu nu văzusem niciodată, nu dezmierdasem niciodată, nu sărutasem niciodată, nu pătrunsesem niciodată un sex de femeie. Filmam prin toată Provența portaluri și pervazuri, uși zidite, arcade oarbe, scări, grilaje, bolți. Nimeni nu și-a dat seama, dar acel film de amator turnat de un viitor profesionist era un film intens erotic, ca toate filmele documentare În care autorul se servește de subiect În loc să-l servească. Seara, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
la Tina? Cred că da. În genunchi În fața noii mele somiere și a noii mele saltele, Între care Îmi strecuram sexul ca să simulez fără ajutorul mîinii bucuriile carnale ale căsătoriei, ca un soldat care e Învățat să tragă cu gloanțe oarbe Înainte de a fi trimis pe cîmpul de luptă. (Nici una din comparațiile mele nu-l lăsa insensibil pe atentul dr. Zscharnack.) Continuarea lecturii evangheliei după Franz: „Vom reuși această aventură pe care lumea o declară imposibilă: să fim caști și fideli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
tatăl tău inteligent și un timp pentru a-l găsi smintit, un timp pentru a te agita În pîntecele mamei și un altul pentru a coborî cu batiscaful În adîncurile inconștientului familial, unde te așteaptă lăcomia insațiabilă a unor pești orbi. Asta e viziunea mea asupra lumii În acest moment. Devin una din acele Îngrozitoare creaturi care mă fascinează, cu ochi care-mi ies din cap ca niște telescoape și cu organe fosforescente care-mi permit să-mi reperez prada. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
scosese În drum, un chelner de cafenea care jucase În viața mea rolul prezicătorului din tragediile grecești, cel pe care-l puteam numi Tiresiasul meu, și, ca orice erou tragic care se respectă, nu voisem să-l ascult. Nu era orb ca augustul proroc chemat de Œdip În fața palatului din Teba, dar avea totuși un ochi ascuns de o bucată de piele neagră. Îmi spusese să nu-mi fac iluzii: În virtutea anumitor legi implacabile, norocul din urmă al unui jucător nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
penibilă și Înduioșătoare. Îi puteai vedea la masă pe Gina Lollobrigida și pe Vittorio de Sica și nici unul nu mai avea vîrsta din PÎine, dragoste și fantezie. Mai era și John Ford Într-un scaun cu rotile, afon și aproape orb, venit să primească o «diplomă». CÎnd clopotele de la San Marco au Început să bată peste cortile plină de lumini, mă așteptam parcă să-l văd cum urcă spre cer. Am un nou proiect de carte, O Veneție pentru tine, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ucidă copilul, de vreme ce lupta se va purta pentru recuperarea cumnatei lui (e nedrept să-mi jertfesc eu copila nevinovată pentru greșelile Elenei) și consideră absurdă explicația că el a ofensat-o cândva pe Artemis prin trufia manifestată la o vânătoare (oarbe sunt căile destinului și cumplită este voința zeilor ! Pentru o vină atât de neînsemnată, o mie de corăbii sunt țintuite la mal - I 2). Alegerea zeiței nu este însă atât de nedreaptă : răpirea Elenei constituie doar pretextul declanșării războiului troian
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
dintre străinul aflat în drum spre Teba și cel venit de la Kolonos : acesta poate, așadar, să le arate drumul corect către destinația lor, primind în schimb îndrumarea corespunzătoare spre cetatea unde dorește să ajungă. Cu glasul omului care sfidează puterile oarbe, al omului care se călăuzește după propriile puteri (III 5), Oedip îi explică lui Eumet cum pot împiedica amândoi omorul ghidându-se reciproc pe calea cea bună. Capcana născocită de făpturile cerești avide de sânge omenesc e astfel dejucată de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
propria lor țesătură. Eu am ieșit din ochiurile care mă înlănțuiau (III 5). Antigona trebuie în cele din urmă să admită că s-a înșelat tot timpul în care a propovăduit supunerea față de zei : Slavă omului care a înfrânt puterile oarbe [...] Tată ! Se cuvine să îngenunchi la picioarele tale ! Am ținut partea zeilor, dar tu m-ai învățat ce însemnează partea omului ! (III 5). După cum constată oracolul în monologul său final, muritorii se pot răzvrăti cu succes împotriva zeilor dacă năzuiesc
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]